8,741 matches
-
Republicii Socialiste România, conducătorul iubit și apărat de M.A.N. cu desființarea acestui stat, stat păzit și apărat de o securitate-caracatiță, ce avea tendoane lungi în orice mișcare economică și socială, că nu degeaba se spunea că din trei inși unul este al securității. Această mișcare, pe semne pregătită, a înlăturat guvernul, M.A.N. și Partidul conducător, și-mi miroasă a ”lovitură de stat”. Că ulterior, așa zișii revoluționari au intrat în luptă cu adevărații revoluționari, în special cu
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Republicii Socialiste România, conducătorul iubit și apărat de M.A.N. cu desființarea acestui stat, stat păzit și apărat de o securitate-caracatiță, ce avea tendoane lungi în orice mișcare economică și socială, că nu degeaba se spunea că din trei inși unul este al securității. Această mișcare, pe semne pregătită, a înlăturat guvernul, M.A.N. și Partidul conducător, și-mi miroasă a ”lovitură de stat”. Că ulterior, așa zișii revoluționari au intrat în luptă cu adevărații revoluționari, în special cu
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
același nivel. 294 Păstrăm o rezervă vis-à-vis de existența /lipsa relațiilor de rudenie între frați, după tată, ca urmare a faptului că, majoritatea acestor copii nu au paternitate recunoscută. În cele mai multe cazuri această relație este declarată de mamă. 295 Datele INS arată o creștere ușoară, dar continuă a ratei recăsătoririlor persoanelor divorțate sau văduve în totalul căsătoriilor înregistrate: de la 11,4% în rândul bărbaților și 10,69 în rândul femeilor, în 1990, la 15,7% în rândul bărbaților și 14,97
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
ar fi acceptat-o. Apoi, profesional, în Craiova făcusem cam tot ce se putea face, ar fi urmat plafonarea, lehamitea. Apoi, nici mediul literar de acolo, mediul în care ești pus să exiști zilnic, nu e tocmai prielnic pentru un ins de oarece vocație. Cu o metaforă nu știu cât de reușită, e ceva de genul: undeva, într-o lume a rațelor, dacă nimerește o lebădă, nu se simte în largul ei e de așteptat că rațele în cârd/ în cor cășună pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
bifurcă" și care în fiecare clipă are o infinitate de posibilități de a accede în lume. După cum te definești în "Fragmente...", pari a fi incapabil să faci altceva pe lumea asta, în afara literaturii. Spui în altă parte: "... sunt un-ins-carescrie, un ins dependent de text, un ins care fără scris, fără literatură nu are rost". Cât e literatura spaimă, cât e necesitate a spunerii, cât e lehamite...? Un artist spune și se împlinește, pe când un pustnic, de exemplu, ca să se împlinească trebuie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
clipă are o infinitate de posibilități de a accede în lume. După cum te definești în "Fragmente...", pari a fi incapabil să faci altceva pe lumea asta, în afara literaturii. Spui în altă parte: "... sunt un-ins-carescrie, un ins dependent de text, un ins care fără scris, fără literatură nu are rost". Cât e literatura spaimă, cât e necesitate a spunerii, cât e lehamite...? Un artist spune și se împlinește, pe când un pustnic, de exemplu, ca să se împlinească trebuie să tacă...! E scriitorul un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
rămâne o singură problemă: cititorul. Nu putem avea o mare literatură sau un mare roman fără cititori. Criza cărții românești este în primul rând o criză a lecturii. Difuzarea cărții, socotită o activitate pur comercială, a rămas la discreția unor inși pentru care a vinde cartofi sau a vinde cărți e cam același lucru. Nu există un sistem național de difuzare a cărții, astfel că o carte apărută, să zicem, la Timișoara sau la Oradea, este practic inaccesibilă cititorului din Bacău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de echivalat cu altă profesiune să fiu eu însumi, fără a-mi expune natura interiorizată, cu acea detașare față de lume în timp ce trăiești în lume. Avem de plătit un preț pentru existență și o facem cum ne pricepem mai bine. Ca ins cu responsabilități sociale minimale, nu știu să fac ceva special cu mâinile, nu am acea ingeniozitate care începe în cap și se termină în spațiu, sunt de-bil (reversul ar fi abil) și non-tehnic. Nu am abilități de îndoire a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de către un altul a unei vieți plasate în acel context de care pomenea filozoful: scriem pentru că vrem să trăim în altă parte. Să fim altcineva, dacă se poate. Omul de la masa de scris este străinul vanitos cu care este obligat insul comun din aceeași cameră să conviețuiască chiar în timpul scrisului; cel care scrie o face cu aceeași mână cu care duce la gură o bucată de pâine. Ce umilință, să trebuiască să mănânci la fel ca toți ceilalți! Totuși, mâna scriitoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am sperat prea mult, probabil că cer altceva literaturii ceva care nu mai are de-a face cu teoriile mai noi despre ce e literatura. De altfel, de aici postura pe care mi-o asum, de marginal, de amator. De ins care, dacă trădează eventual critica, nu trădează literatura. (Vezi și tu cât orgoliu încape în câteva rânduri!) E aici, în această taină, micul lui orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat ca orice orgoliu, din neputință. Așadar, poți începe prefața... Știi bine, Pseudokynegetikos e numai o prefață. Și cum se va numi această prefață? Un ins, pretins poet... Cât de creativ e criticul în confruntarea cu textele pe care le ia în răspăr, cu cele în curgerea cărora se lasă? Ce trebuie să facă un critic? Să identifice în țesătura labirintică un sens, să-l contextualizeze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
era interesat de creația literară propriu-zisă. O și disprețuia. N-am să vin cu o astfel de teorie. Știi, la teorii din acestea toți putem fi buni. Deci, dacă tot nu fac canonul și fac o lectură de amator de ins care citește din plăcere și scrie cu iluzia că, la rându-i, construiește un text care ar trebui să fie descifrat, căci nu spun nici eu chiar totul, unele idei reies din construcția textului, altele sunt abia sugerate, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
plasată de Laurențiu Ulici pe ultimul nivel al piramidei, cel care e in contact cu pământul. În fond, probabil că sunt azi câteva sute de poeți "consacrați", în sensul că posedă legitimația de membru USR. Mai sunt câteva sute de inși care tânjesc spre această consacrare și foarte mulți tineri, unii nedebutați încă, promițători cel puțin. Dar câți dintre aceștia au sau vor reuși să aibă propria voce, inconfundabilă? Și măcar dacă ar fi acest fapt semnul sigur al valorii! Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
viață, apoi, criticii cu care intru, explicit sau implicit, într-un anume dialog și, finalmente, cei câțiva apropiați pe care îi consider prieteni. N-am nici o încredere în colegi: știu că nu mă citesc. Altfel, probabil se mai găsesc câțiva inși care să citească critică literară de dragul ei și asta îți mai poate da senzația sau orgoliul creativității. O vanitate hrănită. Există critici care joacă totul pe un fel de narcisism ca și cum s-ar plasa într-un turn de fildeș seamănă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu noi. Firește, am supraviețuit, deci ceva s-a petrecut. În fond, ce spectaculos ar fi să descoperim ceva care să mărturisească asupra vieții pe aceste locuri în urmă cu o mie de ani. Or, dacă ar fi existat scribul, insul ăsta care dublează faptele cu o conștiință ordonatoare, care să noteze, să evalueze, să judece, să ipostazieze faptele, atunci uite, n-am mai fi avut nici măcar neantul valah... Crezi în prietenia literară? Mai e posibilă într-o lume ca a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cap acea sintagmă a mătușei mele. Am râvnit tot timpul la un loc printre talentele aspirate acolo de nu știu ce forță, până ce am pus pariu cu mine că pot învinge și de la Botoșani, unde luptam cu tot soiul de prejudecăți, de inși cărora nu le picam bine la rânză ori de câte ori, printre desele eșecuri, mai aveam câte un succes. Relația margine-centru acum nu o mai resimt deloc. Totul e o apă și un pământ, chiar dacă pe la centru mai sunt suficiente prejudecăți care țin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ființa. Spune-mi cinci motive pentru care ai rămas la Botoșani... N-am. Chiar dacă sunt legat de pariul cu mine, de-ai învinge pe cei ce-au tot vrut să mă elimine, ținându-mă la distanță, umilindu-mi familia, uneori, inși aflați pe atunci în funcții decizionale, acum atinși de uitare și boli, ori încă lingând ultimele blide ale cripto și neocomuniștilor, aș pleca în orice clipă din Botoșani, dar, în aceeași clipă m-aș întoarce. Am avut dese încercări de-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
întrebare ce vizează naivitatea. Care e locul scriitorului român în societate? Într-o Europă "globalizată" crezi că scriitorul român va pierde sau va câștiga? Locul lui într-o societate ca a noastră este cel pe care și-l face ca ins social nu ca scriitor. Ca scriitor rămâne din ce în ce mai departe de ceea ce se înțelege cu adevărat prin societate. Scriitorul este prezent în cercurile de prieteni. Interesele celorlalți pentru el este din ce în ce mai scăzut. Scriitorul pare a fi inutil și costisitor pentru cei mai mulți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
asemenea, un decalog (tot arbitrar, evident!) al criticii? Reflecția și metafora nu se exclud decât în planul unui raționalism scolastic, opac, a cărui practică ne împinge a ne raporta la un afon care s-ar ocupa de muzică, la un ins cu o gravă defecțiune de vedere care ar expertiza pictura. Pornirea împotriva "scrisului frumos" în zona comentariului consacrat literaturii nu e decât o dovadă a unei insuficiențe încinse de vanitate. Din păcate, nu vă pot satisface pe loc dorința de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
bietul lui nume ca un inel prins la piciorul unei păsări călătoare. Reintrarea în folclor a poeziei mele mă încântă, pentru că un idiom poetic trebuie să se topească în limbajul comun. Ceea ce mă intrigă este altceva, și anume apariția unor inși care-mi "pun poemele pe muzică" fără acceptul meu, fără să respecte în nici un fel legea drepturilor de autor, și pe deasupra îmi mai și pocesc versurile. Cu acest gen de "folclorizare" nu sunt de acord și-i voi acționa în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
revoltați să încerce să vină la București când, în 5 ianuarie 1990 am declarat greva foamei, ar continua cu Mircea Dinescu, primul individ din viața mea care m-a dat afară dintr-o slujbă în țara asta: îi amintesc acestui ins profund imoral că, în 1977, a protestat alături de toți ceilalți colegi ai mei de redacție de la revista "Luceafărul" când Mihai Ungheanu și Nicolae Dragoș au vrut să mă dea afară din redacție din 1977, până în 1990 a parcurs și el
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
compactă cu numele acesta. Nu există scriitorul bucureștean, există scriitori bucureșteni, mai exact există scriitori sau veleitari în București, ca și în Oradea. Nu, nu m-am simțit ca scriitor, precizez provincial în raport cu colegii "capitaliști", dar așa ca om, ca ins, m-am simțit uneori timorat de dezinvoltura, tupeul, mobilitatea, aciditatea, "savoir faire"-ul unora de pe-acolo, ba chiar admir dinamismul lor, mă uit oarecum mirat la agitația lor, îmi place să-i întâlnesc în rarele mele prezențe în orașul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mărturisești undeva? Acolo, în Maramureș și "mainimicul" e cosmic, din câte am văzut...! Mi se pare că starea de nostalgie e însăși starea de "mainimic" iar ținta ei e tocmai lipsa țintei punctuale și plaja fără contur a melancoliei. Un ins împăcat sufletește nu scrie poezie, ba chiar nu scrie deloc. Scrisul (de)vine cu "nățăsitate" din neîmpăcare. Poezie, numele tău e neîmpăcare! Din păcate determinările omenești-prea-omenești, familiale, aspirațiile egoist-individuale și de (mic) grup m-au obligat să părăsesc realul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să evidențieze părțile bune ale lumii caragialiene. De exemplu, pornind de la frecvența faticului "Mă înțelegi?", reliefa dorința de comunicare, nevoia dialogică, urbanitatea respectivelor personagii. Proprii mei studenți, cărora le dam în relectură "Două loturi", prin 1996, regăseau acolo toate grijile insului trăitor în societatea deschisă, bașca atracția pentru unul din cele patru tipuri de jocuri recenzate de Roger Caillois, regentate de Stat, dar prezente în orice cultură, ca să nu mai vorbesc de refugiul în irealitatea nebuniei ca urmare a incapacității de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
textelor tale? Te interesează soarta cititorului tău? Îi acorzi vreo circumstanță cititorului? Te rog să faci portretul robot al cititorului tău de poezie. Cum ar arăta? Prin activitatea sa de purificare a Cuvântului Poetul, scriitorul în general, este astăzi un ins "decepționant". "Rău". O "buruiană" care invadează straturile pline de "miere și lapte". Un ins care "tulbură apele" spiritului public compromițând dramatic "succesurile". Până și tăcerea/ tăcerile lui sunt interpretate. "Terra nova" nu-i, astfel, decât un prizărit, vag și necăjit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]