7,995 matches
-
aspect important, acela al caracterului de azil pentru "cei neavând unde-și pleca capul" și pe care "trapeza de obște îi hrănea" și care "ședea pe cât voia, unia și până la moarte". Erau, deci, niște adăposturi pentru cei cu "feluri de neputință și de duhuri necurate pătimind", cu un caracter mai mult azilar decât spitalicesc. Multe mănăstiri din Moldova ofereau astfel de adăposturi, dar numai puține s-au evidențiat ca ospicii de alienați. Reproducem o serie de fragmente extrase din documente de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
mai specializat, altul decât doar cetirile și reculegerea. Astfel, în același an erau repartizați la Neamțu, tot cu aprobarea Î.P.S. Mitropolitul Moldovei: Vasile a Panțârului, din Tg. Sulița, Ținutul Botoșanilor, care "este smintit de bună simțire și cuprins de neputință, dând foc și casei tatălui său", sau "fiul mortului Dobre Focșeneanu" (și acesta alienat, decedat la Golia), "întrucât este așa de smintit că nu i se pot da nici hainele tatălui său", ca și căpitanul Florescu Gheorghe, șeful muzicii militare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde-și duce zilele dezmoșteniții sorții, "unia și până la moarte". Erau primiți numai "mireni parte bărbătească". Nu rezultă că acest azil primea numai alienați, căci se referea la bolnavi cu "feliuri de neputinți și de duhuri necurate". Prin expresia "feluri de neputinți" înțelegem, mai sigur, infirmi, care vor fi avut și ei "duhuri necurate" sau vor fi conviețuit cu alienații în aceleași chilii. Faima acelui azil s-a extins repede, numărul alienaților care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
-și duce zilele dezmoșteniții sorții, "unia și până la moarte". Erau primiți numai "mireni parte bărbătească". Nu rezultă că acest azil primea numai alienați, căci se referea la bolnavi cu "feliuri de neputinți și de duhuri necurate". Prin expresia "feluri de neputinți" înțelegem, mai sigur, infirmi, care vor fi avut și ei "duhuri necurate" sau vor fi conviețuit cu alienații în aceleași chilii. Faima acelui azil s-a extins repede, numărul alienaților care au aici căutare și adăpost fiind tot mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de 21 zile n-a vorbit nimic, de trei (zile) acum articulează un cuvânt, azi pentru prima oară a putut mânca carne, deși foarte puțină dar totuși e ceva, are figura veselă, surâde și recunoaște. Medicament, în interior, e cu neputință a i se introduce, i să fac fricțiuni cu mercur și prin ele a venit ameliorarea stării sale; de eri am contenit a i le face pentru câteva zile din cauza slăbiciunii și-a salivațiunei. Doctorii Isak, Hynek, Urzică, Palanza și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
învinuiri, până la aceea de nepatriotism. Cu suplețe, cu inteligență, cu un tact poate neașteptat de la firea lui impulsivă, G. Ivașcu a condus ambarcațiunea României literare pe ape mereu învolburate și printre stânci mereu amenințătoare. A făcut și destule concesii, cu neputință de evitat, de altfel, dar a izbutit, cu prețul lor, să ocrotească ce era cu adevărat valoros în această publicație. Rubricile de mare prestigiu, atât de mult căutate de cititori, ale lui Geo Bogza, Șerban Cioculescu și ale Anei Blandiana
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
bună seamă, dar câți suportă bărbătește, loial, realitatea unei înfrângeri, fie ea și „numai“ intelectuală? Abia acestea, se pare, sunt suportate mai greu sau nu sunt deloc supor tate, stârnind uri de nestins, grele, compacte, răvășitoare, emanații ale senzației de neputință. Mircea Iorgulescu, polemist de rasă fiind, deci „de temut“, a avut și are de suportat, și va avea și de-acum înainte, nu încape nici o îndoială, agresiunea atacurilor josnice generate de ura înfrânților săi, ori a celor care suferă împreună cu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
aplicând totul creației emines ciene care dă răspunsuri originale neașteptat de actuale și de viabile. Iată, bunăoară, motivul titanismului primește la Eminescu "sensul simbolic al înălțării și căderii, prin imaginea răzvrătirii". Eminescu este conștient de această criză a limbajului, a neputinței omului de a verbaliza gândurile "care cutreeră lumea", decât într-o mică măsură și de aici starea de melancolie care la el "nu este doar o stare a poeziei, ci are o dimensiune în ființare". Prin gând poetul "se confundă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
neschimbătoare, dar nu cunosc fericirea pentru că "nu cunosc iubirea", nu cunosc "variata desfășurare de stări ale simțirii proprii sufletului omenesc". Eseistul își propune să urmărească astfel raportul dintre cele două spațialități umană și astrală în Luceafărul. Drama hyperionică rezultă din neputința schimbării unui "neconținut etern" într-un "conținut pământesc, dar extatic". De aici se ajunge la impasul de natură ontologică a timpului însuși: "impas în înțelesul că nici una dintre cele două formule, nici cea a timpului efemer, dar "fericit", specific condiției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Călinescu la Tudor Vianu (pentru care "retragerea hyperionică nu este resemnare, este singurătate liber consimțită", în care "nu încap, aș zice eu, neliniștea și norocul trecător al celor doi protagoniști ai cercului strâmt") și Constantin Noica ("După opinia mea /.../ sensul neputinței și vina "orbirii" din natura superioară a geniului, de care vorbea Noica, sunt înscrise în profunzimea textului"), de la Dan C. Mihăilescu ("Cătălin devine într-o exegeză ca aceea semnată de Dan C. Mihăilescu, personajul principal al poemului. În viziunea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
care voi vorbi mai pe urmă. Acolo birjarul a odihnit caii și am plecat înainte. Mai aveam încă de două ori pe atâta drum. Am observat însă că, de ce înaintam, de ce caii își micșorau trapul, așa încât mergând astfel era cu neputință să ajungem sara în Dorna-Vatra. Hai mai iute, jupâne, c-o să-noptăm, îi spusei eu. Eu nu sunt jupân, răspunse suparat birjarul. La noi, în Austria, se zice domnule! Ei bine, domnule. Dacă mergem așa, n-ajungem desară în Vatra-Dornei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
influențelor nefaste din afară și o eră nouă, plină de speranțe și încredere, s-a deschis dinaintea noastră. Sunt lucruri care se văd și se sâmt, dar nici o limbă omenească n-ar putea să le exprime. Astfel, îmi este cu neputință să descriu entuziasmul fără seamăn cu care a fost primit Principele Carol, când, acoperit de colb, a sosit în careta lui de călătorie, alături cu Ioan Brătianu, în mijlocul imensei mulțimi. A fost o mare ușurare, o piatră rădicată de pe pieptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Numai de mi-ar păstra-o Dumnezeu pănă la sfârșit! Revin la chestiune. Ziarul Convorbiri literare, organul societăței "Junimea", a văzut lumina zilei la 1 martie 1867. Câtă discuțiune a avut loc, cu ocaziunea înființărei acestei publicațiuni bilunare, este cu neputință de descris. Unii prooroceau că va cădea cu rușine după două sau trei luni din lipsă de materie, alții susțineau contrariul, între care mă număram și eu. Totdeauna am fost cam optimist. În sfârșit, după o furtunoasă ședință de câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de iluziune și inima plină de dor...". Dar un nod mi se puse în gât și glasul îmi amorți cu desăvârșire, de parcă ieșea dintr-un fund de poloboc 107. Era cu neputință să continui fără a-mi stâlci cu desăvârșire novela. Atunci Maiorescu, care era singurul bun cetitor în "Junimea" pănă la venirea lui Eminescu, îmi luă manuscriptul din mână și urmă lectura mai departe. Când îl auzii, rămăsei eu însumi surprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fi fost dacă buna soartă nu-mi scotea înainte în noaptea aceea neuitată pe bravul moscal Ivanca? Cel mai puțin lucru ce mi s-ar fi putut întâmpla era să rămân rușinat în fața unei întregi familii și, prin urmare, în neputință de a mă alia cu dânsa. Apoi, ca consecință, n-aș fi căpătat în jurul meu, după un trai bun și liniștit de peste 30 de ani, un roi de copii, gineri și nurori, cu perspectiva de viitori nepoți, dintre care unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
timpurilor, cu atâta ruinele ei sunt astăzi mai interesante, mai atrăgătoare. Aceste misterioase ruine, marture unui trecut de lupte crâncene și de glorie nepieritoare, se profilează și astăzi pe albastrul cerului ac o colosală enigmă pe care poporul nostru, în neputința de a o dezlega, o învăluie într-o aureolă poetică de legende. Așa se zice că Ștefan cel Mare, învins de turci la Valea Albă, vroind a se retrage în cetate, a fost respins la poartă de maică-sa, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu se răzămase încă nici un cap omenesc. Ce puteam dori mai mult? Greu e omului pănă când ia o hotărâre, dar, odată luată, el o ține strună înainte și își lasă toate grijele la spate. Așa și noi, față cu neputința de a ne scoborî la târg, ne-am ales fiecare câte un mic cotlon, nu departe unul de altul, și ne-am așezat pe somn. Pe somn, vorbă să fie; eu unul știam de mai înainte că n-am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cam spre sară și nu bine am intrat într-o odaie, ca să ne scuturăm puțin de colb, că deodată auzim sunând cornul Alpilor, care anunța oaspeților asfințitul soarelui. Am ieșit iute afară împreună cu toată lumea și mărturisesc că îmi este cu neputință să descriu splendoarea tabloului ce mi s-a înfățișat dinaintea ochilor. Rigi este unul dintre munții Șvițerei care are o situațiune excepțională, de unde se deschide vederei un orizon nemărginit. Cât poți îmbrățoșa cu ochii, vezi lanțul maiestuos al Alpilor acoperiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mai mult o iubeam. Aceasta nu trebuie să te mire, iubite cetitor. Asemine complicațiuni psihologice s-au văzut la oameni mai ispitiți decât mine, căci închipuirea are darul de a mări, de a polei realitatea. Simțeam între dânsa și mine neputința apropierei ep care lo descrie Schiller prin cuvintele: Sie ist nah und evig weit. Simțeam dorul tainic ce simte omul uitându-se la o stea pe care știe dinainte că n-o s-o poată atinge. Ei!, Doamne... Ce ciudate îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dragostea mea copilărească pentru dânsa nu a fost de natură să-i întunece aureola. Presupunând că dânsa mai este încă în viață, ceea ce e cu putință și că aceste rânduri i-ar cădea sub ochi, ceea ce mi se pare cu neputință, dat fiindcă ea nu mai locuiește în România de aproape 50 de ani, încă sunt convins că ar face mare haz de târziele declarațiuni ale unui ex-tânăr adresate acum unei ex-frumuseți. II Așadar, frigurile mele de dragoste odată tăiete din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tendințele interne ale copilului. Potrivit unor astfel de concepții, adoptate și de unii funcționari ai Comisariatului pentru învățămînt, delincvența copiilor ce i se dăduseră spre educare ar fi avut o cauză nativă, iar "reeducarea" lor integrală ar fi fost cu neputință. Poate tocmai condițiile proprii unei colonii de delincvenți minori l-au ajutat pe Makarenko să vadă inconsistența acestor teze: originea delincvenței juvenile se afla în condițiile sociale în care unii copii și tineri erau obligați să trăiască. Pesimismului pedologic i-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și secundar). În 1925 a și fost adoptată o lege prin care se reglementa organizarea și funcționarea instituțiilor de învățămînt create din inițiativa particulară (a unor persoane, asociații laice sau confesionale). Înmulțirea școlilor de această categorie se explica și prin neputința statului de a asigura condiții materiale pentru un învățămînt de stat în limba maternă în toate localitățile în care trăiau minorități naționale conlocuitoare. Pentru localitățile cu populație minoritară mai redusă, unde statul nu putea întreține o școală în limba maternă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe care aceștia le transmit și reușește să-și reprime pulsiunile reprobabile. Sentimentului de securitate i se adaugă astfel mulțumirea de sine pentru capacitatea sa de represiune. În condițiile unui dezechilibru afectiv apar manifestări de angoasă, de agresivitate, însoțite de neputința reprimării unor pulsiuni; de aici sentimentul de culpabilitate, cu consecințe dăunătoare asupra comportamentului în viitor. Potrivit teoriei psihanalitice, intrarea copilului într-un grup mai mare în grădiniță și, mai ales, la școală are consecințe pozitive asupra dezvoltării sale. Relațiile afective
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
educator, de bună voie, la orice normă, directivă și putere, el devenind unul din membrii grupului. Întîlnim la reprezentanții acestei orientări pedagogice o totală neîncredere în contribuția școlii "directive" la dezvoltarea personalității umane, înverșunarea cu care M. Lobrot scrie despre neputința școlii de a cultiva aspirațiile culturale ne amintește de verbul incisiv al lui Ivan Illich. Marile personalități, ca Rousseau, Balzac apreciază el datorează capacitatea lor creatoare tocmai faptului că au reușit să se sustragă spiritului directivist al școlii, că au
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
stare, creștinul trebuie să-și încordeze puterile sale sufletești spre a opri pornirile rele și a birui ispitele care se apropie de el, îndemnându-l la fapte rele. Sfântul Antonie cel Mare spune: ”să nu zică cineva că este cu neputință omului să ajungă la viața cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este ușor” . Dar lucrurile nu sunt totdeauna așa cum am vrea noi să fie. Mai apar și determinări exterioare care constrâng la abaterea de la calea cea bună. Schițele lui
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]