9,277 matches
-
aude gîfÎitul. Camera se depărtează: lîngă ziarist merge la fel de grăbit un bărbat care vorbește răgușit: Ne-au invadat orașul. Dac-aș avea o pușcă. În clipa următoare se aude o Împușcătură și bărbatul cade Împleticindu-se, cu o expresie de nesfîrșită uimire. Cer parțial senin, vînt moderat. Tăiat la: Cadru interior: Redacția revistelor Cuvîntul și Amfiteatru. Ziaristul intră În clădire. Radu G. Țeposu e În Franța, Buduca la spital, dar Radu Călin Cristea, George ȚÎra, Filip Florian, Constantin Rudnițchi, Mircea Țicudean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
poezie decît ce se Întîmplă azi. Această senzație de coșmar total. Am visat și În decembrie ’89 și aflăm că nici măcar nu era visul nostru. S-au reinstaurat teama și frustrarea. Printre atîtea scenarii, coborînd În avalanșă, provocînd lumii un nesfîrșit dezgust. ZÎmbetul de aur al securității. Recuperat. În neputința colectivă. Desăvîrșita intoleranță. Ziarele. Zvonurile. BÎzîind ca liniile de Înaltă tensiune. Indivizi normali gata să se arunce pe ferestre, și jigodii agitate sau calme. Meditative. De ce n-ar profita de noile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
speță literară, urmează evadarea, zecile de victime, bătălia dintre deținuți și gardieni, presa omniprezentă, Întunericul, sîngele, țipetele, ziua lăcustei lui John Schlesinger, wrestling, demonul, demonul care răsare din iepure, din alcool, din nimic, ca În Millenium, cînd te sperie un nesfîrșit șir de criminali imitații tot mai palide prin multiplicarea la xerox mîna a doua a lui Hanibal Canibal, Puccini, moartea reporterului executat cu spatele la copac sub privirea propriei videocamere, În stil clasic, dar ca o veștedă replică a dramei celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Gnter. Oskar nu este, mai Întîi de toate, un personaj obișnuit neobișnuit, ci o cutie de rezonanță care povestește, se miră și nu se miră de ce vede, mirarea are proporții naționale, e bolnav de nervi la modul teoretic, practic și nesfîrșit ironic, e pitic, poate suferă, poate nu, se pare că nu iubește pe nimeni din jurul său, exceptînd-o oarecum pe Maria, căreia Îi provoacă stări euforice turnîndu-i praf de zmeură În buric, Îi adoră pe Goethe și Rasputin, scrie cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
e convinsă că actul pe care-l flutură Tina e fals, dar scorpia o dă afară cu forța țipînd că n-are ce căuta acolo. Valeria, distrusă, nu-și mai poate opri lacrimile, iar Tina o privește cu o ură nesfîrșită. Inima ei e sfîșiată Între durerea pe care vede că i-o provoacă Marianei și setea de răzbunare de care nu știe cum să scape. Leonardo Își deschide În sfîrșit ochii, iar Valeria e-n culmea fericirii, un turc este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
este convins că a făcut un film și exact și impresionant despre Bird, aducîndu-i un adînc omagiu În vreme ce prin producția lui de cartier Îi face un deserviciu, pentru că și-aici apare un erou doar labil, fără vreo justificare credibilă pentru nesfîrșitele turmentări și droguri uzuale. La Întrecere cu Stone În perceperea mecanismelor creației, delicate pînă la inefabil și, deci, greu de recreat, dacă nu le ai și tu, pariu de percepție dintotdeauna provocator și ușor de pierdut, Eastwood ia bidineaua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
apă de colonie, se dezbracă, intră În cadă și Începe să cînte, gol, cu fața la perete, o muzică năucitoare. Întorcînd spatele nu numai spectatorilor, ci lumii Întregi, ajungînd În cîteva secunde și rămînÎnd În urletul de dincolo de octave al saxofonului, urletul nesfîrșit al destrămării și-al singurătății Într-o lume nu foarte bine fixată-n balamale. Peste cîteva luni intervine hazardul, și muzicianul, descoperit de o trupă americană de jazz aflată-n turneu, este cooptat pentru un concert. Oprit la un stop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
noi de timpul cînd viața avea parfum, pentru că indiferent unde i-am petrecut, exceptînd Închisoarea, sînt anii cînd eram tineri. Koncealovski face o demonstrație. E valabilă pentru foarte mulți. Pentru mine nu. Nici urmă de nostalgie, dimpotrivă: groază. Și o nesfîrșită ură. Începînd de la 14 ani, cînd s-a interzis brusc muzica străină la radio și abia intrasem la liceu și tata Îmi cumpărase drept răsplată un magnetofon Tesla B 46, stereo, cu care nu mai puteam Înregistra nimic, nici un Beatles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
puțin de-un minut, au Început amîndoi să plîngă, uitîndu-se la lucrurile acelea pe care nu le avuseseră niciodată, povestește Lucie, cu emoție-n glas. Fusesem și noi În magazinul ce răscolise glande lacrimale românești, e-adevărat, mîncare-n disperare, rafturi nesfîrșite cu mîncare, mii de pachețele colorate, apetisante, Îți lăsa gura apă, și i-am spus doamnei avocat, o brunetă fermecătoare, că n-are motiv să se Înduioșeze, să plîngi În fața unor cîrnați nu-i un semn de spiritualitate, chiar dacă-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru Încă o repriză“. White plecînd din arest, bombănind că totul fusese degeaba. Krugman și Tucker strigau insulte, primind drept răspuns niște scîncete. Nici un sunet dinspre White sau Johnny Brownell. Lentz Huff și Doherty patrulau pe culoar. Și, repetate la nesfîrșit, suspine de Madre mia. Ora 6.14 dimineața. Ed scrise versiunea a treia. Fără scîncete, fără madre mia; doar cu bătăușii polițiștilor, care-i ațîțau pe ceilalți deținuți. Se Întrebă cum ar categorisi tatăl lui aceste infracțiuni: frații polițiști atacați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
neștiind ce să facă și nevrând să facă nimic. Prea devreme pentru culcare. Și n-are chef de citit! Poate niște muzică? Radioul matusalemic transmitea un concert. Cam bănuia ce este, dar nu putea spune cu exactitate. Ar sta la nesfârșit ca acum, cufundată în fotoliu, învăluită în sunete, privind lucrurile din jurul ei. Ceasul electric o să i-l dea într-o zi lui Andrei Vlădescu. Și tabloul ăsta îngrozitor, înnegrit de vreme, cu țărani întorcându-se de la câmp. Unii i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
drum de întoarcere. Carburatorul nu mai gâfâia, iar automobilul nu mai înghițea pe nerăsuflate asfaltul și bornele kilometrice și curbele la stânga și la dreapta. Conducea încet, cu precauție, parcă ar fi fost începătoare, singurul motiv era dorința de a face nesfârșite clipele și de a ajunge cât mai târziu în orașul din care fugise și de care se apropia mereu mai încet, aproape ca un melc. Continuând să vorbească, întocmai ca în timpul drumului în sens invers, mângâindu-i genunchiul și coapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
egal al unor aparate, probabil la capul ei și poate legate de ea, și s-a văzut din nou în șirul de încăperi, atrasă de acea forță uriașă, dar nevăzută, plină de teamă pentru că nu mai înțelegea unde poate duce nesfârșitul coridor cu pereții de sticlă mereu mai mohorâți, din care păreau că se nasc dintr-odată avalanșe de arătări nedistincte, foarte mișcătoare, foarte repezi, ușor străvezii, ce se îngrămădeau să dărâme ușa și năvăleau înăuntru - care ușă? care ușă?; înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încerca să nu se gândească, dar o voce din adâncurile ei îi tot repeta: leagăn, leagăn, leagăn... Afară ploua de câteva zile în neștire, dincolo de geam nu era decât țârâitul monoton, enervant, adormitor, întunecat al ploii ce i se părea nesfârșită, aducătoare a potopului ce va pune capăt lumii. Din patul-ei-leagăn vedea marginea de sus a ferestrei sau, dacă ridica mai mult capul, făcându-și perna ghemotoc sub ceafă, întreaga fereastră ușor aburită, cu dâre subțiri, neregulate, șiroind, schimbătoare mereu, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zidurile de liniște și căldură calmă. Mai văzuse la viața ei destule alei, havuzuri, statui, ronduri cu flori și podețe lângă ape, dar acum o fascina lumina în care se îmbrăca totul, nu venind de sus și nici izbucnind din nesfârșitul amestec de culori, ci mai degrabă născută dintr-un amestec al celor de sus și al celor de jos, aproape imposibil de descris. Recunoștea că nu-și poate explica senzația asta și nici n-ar fi dorit s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a fiecărei zile - în toate acestea muncind la fel toate trei femeile, cu puteri diferite și obosind diferit, dar nevorbindu-și despre asta, până la orele amiezii, când se odihneau în fața unei căni de ceai din ierburi aromate, povestindu-și la nesfârșit sau citind sau ascultând viscolul urlând în livadă și izbind cu furie hornul sub care torcea egal focul din vatră, dar povestindu-și una alteia mai ales, atât de mult, că vorbele deveneau ele însele ființe, atunci înțelegând cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se plimba cu Ioana Sandi pe faleza stâncoasă și pustie, unde nu se aventurau decât puțini, tăcuți amândoi, el privind valurile și ținând-o de mână și ea privindu-l și neștiind ce plăcere găsește în a se uita la nesfârșit la apele verzi care vin întruna la țărm, abia târziu întrebându-l „Ce mai e pe acolo?“ și el lăsând neașteptat de multă tăcere înaintea răspunsului „Nimic nou, toate la fel de rele“ și n-au mai discutat despre asta, pentru că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bine mă trezesc cu mâinile goale, pentru că nu știu nimic ca lumea despre el, e prea închis, și n-am de unde să-l apuc. E ca într-un vis pe care l-am avut de curând, umblam pe o plajă nesfârșită, nici o ființă în afară de noi, nici măcar pescărușii, doar marea verde-neagră și înspumată sforăind în apropiere și spărgându-și crestele înghețate în nisipul moale. S-a aplecat și a ridicat un vas ciudat, nu știu de unde-l scosese, din nisip sau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care alerga bezmetică prin Cosmos, piuind către Pământ mesaje. Iar oamenii ăia discutau cu cei de la centrul de comandă, unde computerele și colegii lor se străduiau să găsească o soluție și să nu-i lase să se piardă în spațiul nesfârșit și toată omenirea asculta cu sufletul la gură dialogul disperării care părea să fie o banală convorbire științifică. Când le-au dat o soluție, singura posibilă de altfel și care, o dată începută, nu s-ar fi putut repeta și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
izbucnirea ei, care se întorsese din mersul agitat, ridicând vocea: „O, Doamne! Nu pricepi că n-are rost?! N-ai spus vorba asta aproape trei ani și eu am așteptat-o și am tot așteptat-o ca o proastă la nesfârșit și acum te trezești spunând-o. N-are rost, pricepi? Nu vreau să aud, pentru că... pentru că nu vreau să aud!“. „Dar așa este.“ „Și ce-ai vrea să fac? O, Doamne! Am așteptat ca un câine, cu sufletul la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a învelit-o în ceva ce-i admis ca firesc. Asta simțea. Încerca să fie sincer cu el și să afle dacă din iubire suferă sau dacă era numai orgoliu sau disperarea că se găsește deodată singur în fața unor drumuri nesfârșite pe care trebuie să le continue, pentru că așa a ales el, în timp ce jocuri și strigăte și voioșie și viață nepăsătoare la înaintarea lui se înșiruie de o parte și de alta a drumului. Ca în visul din noaptea Anului Nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui și percepându-le foarte limpede. Tânărul din apartamentul de sub al lui primește o femeie care după un timp începe să chiuie și să râdă ascuțit și în cascade și apoi, invariabil, se aude dușul. Actorul de alături repetă la nesfârșit noul său rol, cu un glas de bariton. Pe același palier, bărbatul pirpiriu cu nevastă foarte grasă a venit din nou beat, o bate, o dă afară din casă și ea chiuie și strigă după ajutor fugărită și pașii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bine că s-au întâmplat toate așa, mult mai bine“. „A fost atunci când ajunseseși la capăt cu nervii, după moartea mamei și monstruozitățile alea cu casa și examenele și cine știe mai câte? Chiar crezi că se poate rezista la nesfârșit?“ „Da, atunci a fost. Da, cred că se poate rezista. La orice se poate rezista. De asta trăim. Eu am luat-o de la capăt, știu asta.“ „Și ceilalți?“ „Ceilalți?... Se schimbă ceva? Se schimbă ceva vreodată?“ De la început fusese independent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Rebecca nu se clinti. — Nu-ți face griji pentru copii. O să-i supravegheze el. E o persoană de încredere. — Sper că nu vor sparge ceva. Jocurile lor par întotdeauna violente și dacă fac vreo stricăciune, Lawrence se va văicări la nesfârșit. — Roddy e drăcușorul, el o ațâță și pe Hilary, care e un îngeraș. Amândoi sunt la fel de răi. Mortimer începu să-i mângâie ceafa. Simțea că e nervoasă. — Iubito, tremuri. Nu știu ce am. Se așeză lângă ea și ea se cuibări instinctiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spaima în acest comando de liberali din Hampstead mai multe decât oricare altul. Și acesta este „a alege“. Și de ce oare nu le place? Pentru că ei știu că, dacă ni se va da această libertate, puțini dintre noi „vom alege“ nesfârșitul șir de seriale sofisticate și propaganda de stânga pe care vor să ni le bage pe gât. Când vor înțelege aceste bunicuțe ale mafiei audiovizualului că poporul englez dorește la sfârșitul zilei un pic de ralaxare și puțin divertisment? El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]