7,411 matches
-
cazuri, retorica Începe să-și creeze obiectul, scena se umple de lucruri, peisajul se individualizează. Poetul nu se implică prea mult În aceste tablouri grandioase, rolul lui este mai degrabă acela al lui Statu-Palmă din poemul citat: după ce provoacă forțele oarbe ale lui Sfarmă-Piatră și Strîmbă-Lemne, legendarul pitic se refugiază Într-un arbore și, privind de acolo spectacolul, chicotește de satisfacție. Scena se mai rotește o dată și În locul peisajului ciclopic dinainte apare din nou imaginea unei perechi de tineri care zboară
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare a elementelor: „văl de oarbă ceață”, „negru Întuneric”, „aspru vuiet”... Dublarea imaginii (pleonasmul) este una din formele prin care imaginația Încearcă să stăpînească obiectele și să impună frumusețea lor. „Fără pleonasm, nu există frumusețe, scrie Bachelard În La terre et Ies reveries du repos, frumusețea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumusețe, scrie Bachelard În La terre et Ies reveries du repos, frumusețea se bucură fără Încetare de pleonasmele sale”. Multiplicarea imaginii conduce spiritul spre substanța arhetipală. Fără a fi de nuanță onirică, reveria lui Alecsandri atinge rar această substanță primordială. Oarba ceață poate fi un simbol al haosului inițial. Însă Alecsandri rămîne atașat, cum am dovedit pînă acum, de lumea vizibilă, controlabilă a elementelor și, mai ales, de retorica acestor elemente. Există Întîi literatura și după aceea vine materia. Îndată ce literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a etala „les glissements inquiétants [...] Elle légalise la métamorphose en l’arrêtant sur deux ou plusieurs termes dont la similitude, posée comme telle, garantit alors l’extériorité”. Prin juxtapunerile ei brutale de termeni, imaginea hugoliană caută să surprindă „mișcarea oarbă a fantasmului”, spune același critic. Dar Alecsandri? La Alecsandri retorica nu e atît de originală și nici atît de bogată. Stereotipiile ei fac dificilă cercetarea În această direcție. Comparațiile În stil popular (unele preluate direct din folclor) sînt abstracte și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strict geologică. Carpatul Înfruntă (de data aceasta În cadrul unui dialog) pe vecinul său Balcanul, așa cum Ștefan se opunea lui Albert. Unul (Balcanul) este trufaș, fanatic, „muncit de aspră ură”, ademenit de visuri nebune, simbol, pe scurt, al unei mărimi putrede, oarbe, agresive. Celălalt (Carpatul) e tînăr, Înțelept, hotărît. Unul reprezintă sclavia, celălalt neatîrnarea. Această perdea de simboluri geologice se dă deoparte și pe scenă apare alt rînd de simboluri: doi vulturi ageri, unul ridicîndu-se de pe Carpat, celălalt de pe Balcan. Urmează o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
măgar ci să-și ia un bărbat, bărbatul fiind mai vrednic la treburi, despre amor și noroc... Unele, ca aceasta din urmă, au un caracter mai pronunțat liric. Poemul (Povestea ăluia) e o reflecție sprintenă despre atotputernicia amorului și manifestarea oarbă a norocului; „Dar amorul la cîți trece PÎn’la mormînt Îi petrece, Și nici atuncea nu-i lasă, Ca norocul ce nu-i pasă, Ci și pe ale lor oase Varsă lacrimi dureroase, Le ridică monumente, Cele mai tari elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acum peste 20.000 ani omul de Cro Magnon a locuit în aceste ținuturi, iar pereții peșterii găzduiesc prețioase picturi rupestre paleozoice și postpaleozoice. De asemenea, zestrea biologică a peșterii include specii faunistice considerate a fi dispărut din peșteri: scorpionul orb, scarabeul. Alături de Málaga, Marbella și Nerja, multe alte stațiuni însoțesc țărmul Costei del Sol: Torremolinos, Benalmádena, Fuengirola, Mijas, San Pedro de Alcántra, Estepona, Manilva, Vélez Málaga, Rincorn de la Victoria, Torrox. Atât la vest cât și la est de Costa del
CENTRE ȘI REGIUNI TURISTICE, PARTEA I AMERICA ȘI EUROPA by Daniela Larion () [Corola-publishinghouse/Science/552_a_1086]
-
misterele vieții psihice omenești. Ele fac obiectul acelei ,,preștiințe psihologice" prezentă în toate marile mitologii și religii. Cu ajutorul ,,preștiinței psihologice", autorul cărții pune în joc și o altă interpretare a miracolelor christice. Succesul vindecării celor atinși de maladiile trupului (șchiopi, orbi și surzi), dar și de aripa morții, ar fi de fapt un simbol al ,,vindecărilor psihice care implică meritul "facerii unei minuni""43. Iisus n-ar fi tămăduit, de fapt, rănile trupului, ci doar pe cele ale sufletului. Mântuitorul reface
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
aripa morții, ar fi de fapt un simbol al ,,vindecărilor psihice care implică meritul "facerii unei minuni""43. Iisus n-ar fi tămăduit, de fapt, rănile trupului, ci doar pe cele ale sufletului. Mântuitorul reface sufletele șchiopătânde și nu privirile oarbe sau urechile surde. Maladiile psihosomatice invocate în textul testamentar nu presupun miracole, ci capacități ale ,,sugestibilității psihologice și care cedează la contrasugestii"44. Miracole ar fi existat cu adevărat, susține Paul Diel, dacă anumite părți tăiate ale corpului ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și responsabilă a unui text sacru nu îndeamnă la crimă. Nu o justifică. Absolut nimic din această lume nu justifică asasinatele din redacția jurnalului Charlie Hebdo. Pledez însă pentru o politică redacțională mai matură, înțeleaptă și responsabilă. Nu poți fi orb și surd la repetatele atenționări din partea serviciilor secrete franceze cu privire la pericolul atentatelor și tu să continui să batjocorești o întreagă lume musulmană de dragul rating-ului și a câștigului financiar. (Patronii jurnalului invocat sunt foarte sensibili la afacerea lor și la
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
burghez, se Întâmplă și În alte Împrejurări. (Ă). Ana Roșculeț nu iubește pe nimeni și nici nu se simte legată de nimeni (Ă). Drumul Anei, atât cât Îl putem desluși, transformarea sufletească a eroinei se face sub imperiul unor forțe oarbe, tenebroase, nelămurite. (Ă). Fără a intra deocamdată În aprecieri asupra desfășurării nuvelei, referindu-ne În mod izolat doar la psihologia eroinei, putem spune că aceste fapte, manifestări și amănunte sunt elemente care nu pot intra În alcătuirea unui chip real
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și urechile sale se găsesc într-o latură a capului, la o distanță de aproximativ o treime din lungimea lui totală, de la frunte în jos. Vă dați, cred, seama, din toate acestea, că fruntea unui cașalot e ca un zid orb și neînsuflețit, lipsit de orice organ sau apendice proeminent. Nu trebuie, de asemenea, uitat că doar la extremitatea mai joasă, arcuită spre interior, a frunții găsești ceea ce s-ar putea numi o rămășiță de os și că întreaga cutie craniană
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
presiunea atmosferică, această sensibilitate manifestîndu-se prin dilatare sau contracție. Dacă așa stau lucrurile, vă puteți imagina forța irezistibilă a cașalotului, forță la care contribuie cel mai impalpabil și mai distructiv dintre toate elementele. Luați aminte acum: împingîndu-și fără greș zidul orb și inexpugnabil, sub care se ascunde acea substanță elastică în cel mai înalt grad, cașalotul înoată înapoia lui ca un adevărat munte viu, care nu poate fi măsurat altfel decît cu funia folosită la măsurarea stivelor de lemne și care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ochii balenei, mai bine zis găvanele lor, tot așa. La fel cum în nodurile stejarilor falnici doborîți la pămînt cresc cele mai ciudate flori de mucigai, în cele ocupate pînă mai adineaori de ochii monstrului se rostogoleau acum niște bulbi orbi, care-ți stîrneau spaima și mila. Dar nu era loc pentru milă aici. în ciuda bătrîneții ei, în ciuda faptului că nu avea decît o singură aripă și niște ochi orbi, balena trebuia să moară, pentru a lumina nunțile vesele și alte
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pînă mai adineaori de ochii monstrului se rostogoleau acum niște bulbi orbi, care-ți stîrneau spaima și mila. Dar nu era loc pentru milă aici. în ciuda bătrîneții ei, în ciuda faptului că nu avea decît o singură aripă și niște ochi orbi, balena trebuia să moară, pentru a lumina nunțile vesele și alte petreceri ale oamenilor, precum și bisericile în care li se predică solemn să nu facă rău nimănui, încă rostogolindu-se prin valuri de sînge, balena își scoase deodată la vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
omenosul Starbuck vorbise prea tîrziu. în clipa cînd Flask își înfipse fierul, un jet ulceros țîșni din această nouă rană cumplită: balena, fulgerată de o durere insuportabilă, începu să scuipe șuvoaie de sînge gros și se năpusti, cu o furie oarbă, asupra atacatorilor, împroșcîndu-i pe oamenii triumfători cu o ploaie de sînge, răsturnînd ambarcațiunea lui Flask și sfărîmîndu-i prova. Era lovitura ei din urmă, căci balena era acum atît de vlăguită de hemoragie, încît se depărta deznădăjduită de prăpădul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
așteptat - ea reprezintă una din cele mai primejdioase faze ale vînătorii, căci în clipa cînd monstrul te atrage din ce în ce mai adînc în turma înnebunită, îți poți lua rămas bun de la viața normală; nu mai exiști decît într-o stare de delir. Oarbă și surdă, balena gonea, ca și cum ar fi vrut, prin simpla forță a vitezei sale, să se descotorosească de lipitoarea de fier ce i se înfipsese în cîrcă; iar ambarcațiunea noastră, împresurată din toate părțile de monștrii înnebuniți, își croia drum
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Mounttop, care era lipită în clipa aceea de ambarcațiunea mea, copastie lîngă copastie și, apucînd cel dintîi harpon aflat la îndemînă, l-am înfipt în acel strămoș venerabil. Dar, îți jur pe Dumnezeul meu, domnule, în clipa următoare eram mai orb ca un liliac, amîndoi ochii-mi erau încețoșați de o spumă neagră, prin care întrezăream coada monstrului, ridicată drept în văzduh, ca un turn de marmoră! N-avea nici un rost să încerc să fac cale întoarsă. Dar, pe cînd bîjbîiarn
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lumina pe dinăuntru. Hai, ia comanda și du-te! „Despre ce-o fi vorbind și cui i-o fi vorbind așa,; tare-aș vrea să știu, își spuse în sinea lui dulgherul. Să mai rămîn oare aici?“ Ă Un domn orb, e o operă arhitectonică mediocră. Iată unul. Nu, mie îmi trebuie un felinar! „Aha, vasăzică asta vrea!“... Ă Iată două felinare, domnule căpitan, mie îmi ajunge unul singur... Ă De ce-mi scoți ochii, omule, cu lampa asta bună de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de voința și bunul lui plac? Firește, le răspunse el... într-un cuvînt, Queequeg își închipuia că, dacă un om e hotărît să trăiască, boala nu-l poate răpune; doar, cel mult, o balenă, o furtună sau vreo altă forță oarbă, năpraznică, nimicitoare, de nestăpînit. între un sălbatic și un om civilizat există această remarcabilă deosebire: pe cînd omul civilizat are nevoie uneori de o convalescență de șase luni ca să se vindece, un sălbatic bolnav își revine aproape în întregime într-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
drept e încleștat pe lanțuri.) Spuneam că-ți recunosc puterea mută și omniprezentă, nu-i așa? Nimeni nu m-a silit să spun asta. Și nici nu vreau să las din mînă lanțurile. Tu poți să mă orbești, dar chiar orb fiind, aș fi în stare să merg, pe bîjbîite. Tu poți mistui, dar eu mă pot preface în cenușă. Primește omagiul acestor ochi sărmani și al acestor mîini ce le slujesc drept obloane. Fulgerele îmi trec prin craniu; ochii mă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ochi sărmani și al acestor mîini ce le slujesc drept obloane. Fulgerele îmi trec prin craniu; ochii mă dor, întreg capul parcă mi-ar fi fost retezat și s-ar rostogoli pe un povîrniș. Vai, vai! Dar în ciuda ochilor mei orbi, tot voi vorbi cu tine. Deși ești lumină, vii din întuneric, pe cînd eu sînt întuneric care țîșnește din lumină, din tine adică! Lănciile de foc nu mai cad asupră-mi. Deschideți-vă, ochilor - vedeți sau nu vedeți? Uite cum
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Doarme? da, însă e viu și-o să se trezească în curînd. Atunci n-o să-ți mai pot ține piept, bătrîne! Nu-ți vei pleca urechea nici la argumentele, nici la mustrările, nici la rugămințile mele - tu disprețuiești toate astea. Supunere oarbă la poruncile tale oarbe, asta e tot ce dorești. Da și mai spui că oamenii au jurat să-ți împlinească jurămîntul, că noi toți sîntem niște Ahabi. Doamne ferește!... Nu există oare vreun alt mijloc? un mijloc legal?... Să-l iau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
viu și-o să se trezească în curînd. Atunci n-o să-ți mai pot ține piept, bătrîne! Nu-ți vei pleca urechea nici la argumentele, nici la mustrările, nici la rugămințile mele - tu disprețuiești toate astea. Supunere oarbă la poruncile tale oarbe, asta e tot ce dorești. Da și mai spui că oamenii au jurat să-ți împlinească jurămîntul, că noi toți sîntem niște Ahabi. Doamne ferește!... Nu există oare vreun alt mijloc? un mijloc legal?... Să-l iau prizonier și să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]