7,323 matches
-
viață. N.Zaharescu-Karaman abordează și un domeniu de graniță, endocrinologia-obstetricală. La București, din școala lui N. Gheorghiu se afirmă profesorii Marius Georgescu, Dan Alexandrescu, Iosefina Protopopescu Pache. Ginecologia s-a conturat ca o disciplină de sine stătătoare, avându-i ca protagoniști pe G. Assaky primul profesor de clinică ginecologică, urmat de C. Daniel (n. 1876), la școala căruia s-au format între cele două războaie mondiale, pleiada de specialiști în domeniu din întreaga țară. Principalele sale cercetări au fost axate pe
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
perfid", "denaturat", cu prelungiri în viața socială din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ceea ce permite cititorului să cunoască obiceiurile, tradițiile, mentalitățile din viața de familie și din viața socială. Romanul începe cu mărturisirile despre visul celor doi protagoniști Baoyu și Daiyu, în iatacul doamnei Qin, un vis inițiatic, cu mesaj complex, greu de înțeles și periculos de descifrat, întrucât marchează destinele celor doi tineri ce ating niveluri de sensibilitate și inteligență ieșite din comun. Visul nu le proiectează
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
sub semnul derizoriului, în registru familiar, chiar trivial - ciobanului mioritic i se substituie un profesor de țară, Ciobanu, căruia doi colegi răuvoitori, Pădureanu și Munteanu, îi urzesc moartea social-profesională, destituirea pentru imoralitate, pe când oaia năzdrăvană e o fetiță cu care protagonistul are relații erotice vinovate ș.a. -, mitul e revitalizat pe coordonatele actualității. Secvența finală, memorabilă, reprezintă o nuntire cosmică tulburătoare, construită în registrul carnavalescului tragic și al onirismului alegoric, replică la alegoria morții din finalul baladei folclorice. Cuvântul nisiparniță (1994), carte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
acțiune nu depinde de prezența unui erou unic. Acest lucru este dovedit, după părerea lui Aristotel, de eșecul, pe lângă public, al autorilor dramatici care au compus o Heracliadă sau o Thebaidă, nescutind spectatorul de niciuna dintre faptele de vitejie ale protagonistului lor. Unitatea subiectului nu vine, cum cred unii, din existența unui erou unic. Căci în viața unui individ unic se produce un număr ridicat, chiar infinit, de evenimente dintre care unele nu formează prin nimic o acțiune unică: și la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice care merg împotriva unității cerute. Unii autori, ca Agathon, ale cărui tragedii nu ne-au parvenit, au început să compună divertismente corale, utilizabile în diferite piese. Aristotel se înscrie contra acestei practici, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Sofocle. Aristotel preferă aceste două ultime forme de recunoaștere, profund motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efectului violent." (cap. 14) Eroul acționează, deși știe contra cui. Este cazul Medeei, eroina lui Euripide, care-și sacrifică propriii copii. Un asemenea act de violență generează tragicul. Eroul nu descoperă identitatea victimei decât după înfăptuirea actului. În Oedip Rege, protagonistul nu înțelege natura incestuoasă a actelor sale (omorârea lui Laius, căsătoria cu Iocasta), decât după aceea, când îi sunt dezvăluite originile. O astfel de situație, și mai mult decât cea prcedentă, este sursă de tragic. Cazul cel mai tragic, după
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
orașelor; el trebuie să păstreze confidențele, să-i implore pe zei și să-i roage să fie readusă Fortuna către nefericiți, îndepărtând-o de cei trufași." Horațiu cere ca personajul de teatru să fie dotat cu coerență internă. Limbajul fiecărui protagonist 28 trebuie să fie în legătură cu condiția sa socială, cu vârsta sa, cu sexul său. "Va fi foarte important să ținem seama dacă vorbește un zeu sau un erou, un bătrân copt de timp sau un bărbat încă în floarea unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ușurință o regulă atât de limitatoare, asta se datorează faptului că se potrivea concepției lor despre dialog, static. Ei n-au utilizat, de altfel, decât rareori configurația celor trei actori. Corul sau cel de-al doilea actor dă replica protagonistului pentru a-l pune în valoare. În epoca alexandrină, ca și mai apoi în teatrul latin, numărul de personaje s-a înmulțit, pe când rolul corului a scăzut. Horațiu ar vrea să facă perenă această regulă a celor trei actori, legată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decor să fie verosimil pentru ca poetul să fie justificat de a-l fi făcut, fără să trebuiască să se explice în text. D'Aubignac merge până la a afirma că textul trebuie să fie atât de clar la lectură, încât numele protagoniștilor din fața replicilor nu ar trebui să fie indispensabile înțelegerii și decupajului dialogului. "Trebuie ca Poetul să-i facă pe Actori să vorbească cu atâta artă, încât să nu fie nici măcar necesară marcarea distincției Actelor și a Scenelor, nici măcar să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dacă face parte integrantă din dialog. Funcția sa de informare în raport cu publicul trebuie să fie mascată cu grijă. Trebuie să pară plauzibil ca ea să apară la un moment precis al dialogului, ținând seama de natura relației dintre cei doi protagoniști. În Horațiu, când Julie revine de pe câmpul de luptă, se miră că Sabina nu știe încă nimic. "Julie Quoi? Ce qui s'est passé, vous l'ignorez encore? Sabine Vous faut-il étonner de ce que je l'ignore Et ne savez-vous
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de îndepărtate unul de altul, încât nu este cazul să se cunoască între ele." În ciuda acestei distanțe pe care trebuie să o presupună spectatorul, coexistă, în jurul unei piețe sau de o parte și de alta a unei străzi, casele tuturor protagoniștilor: cea a lui Mélite, cea a lui Cliton și cea a lui Tircis și Cloris. Decorul din Galeria Palatului (La Galerie du Palais, 1632) pune laolaltă două locuri situate în cartiere diferite ale Parisului, galeria palatului de justiție, loc de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o sală, după alegerea noastră; dar deseori acest lucru este atât de dificil, ca să nu spun imposibil, încât este obligatoriu să găsim o lărgire a locului." Trebuie deci găsit un spațiu de intersectare suficient de neutru pentru ca întâlnirile între diferiții protagoniști să fie plauzibile. Astfel, este preferată piața orașului sau sala cea mare a unei case burgheze pentru comedie, "palatul de voie" ("le palais à volonté") pentru tragedie, după expresia lui Mahelot 45. Corneille descrie astfel acest loc unic în Discursul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe Părinții Bisericii, ostili teatrului -, total absentă la Aristotel. Spectatorul, văzându-l suferind pe erou din cauza unei nenorociri nemeritate, se teme, după părerea lui, să nu i se întâmple ceva asemănător. Plasat în fața ravagiilor pe care le produce pasiunea la protagonist, el va încerca de acum înainte să-și domine pasiunea care, la el, ar risca să provoace aceleași efecte. "Ne este teamă, spune el (Aristotel), de cei pe care îi vedem suferind o nenorocire pe care nu o merită, și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedia clasică, clasicismul conservă un anumit număr de condiții formulate de Aristotel pentru ca personajul să fie demn de a intra într-o tragedie. Trebuie, vom vedea, ca o anume distanță să o despartă de spectatori. Trebuie, de asemenea, ca diferiții protagoniști să fie legați prin relații de alianță și ca eroul să fie oarecum pătat de o oarecare posibilitate de a face greșeli. 7.3. Un personaj îndepărtat de umanitatea medie Distanța necesară între personaj și spectator este instaurată, în tragedia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căci acțiunea dramei integrează personaje episodice care îi dau, fără să o întrerupă totuși, o densitate realistă, creând, prin simpla lor prezență, atmosfera de intimitate a vieții familiale. În vreme ce piesa clasică reunește numai rareori mai mult de doi sau trei protagoniști, drama, care pretinde că reconstituie animația cotidiană, recurge la un număr mai mare de personaje. Este, după părerea lui Diderot, o nevoie generată de dispariția corului care mobila scena antică, ca și scena renascentistă. "Resursa oferită de aceste personaje ne
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiul nelegitim, trebuie să ne amintim, se bazează pe ficțiunea unui teatru în care realul și reprezentația se confundă. Dorval, prezentat drept actorul model, își joacă, în propriul său salon, și fără public, istoria vieții, cumulând cele două funcții de protagonist și de actor al dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul jocului pentru a o susține pe cea a insensibilității, se exprimă principii noi. În această operă care îmbracă forma dialogului filosofic drag lui Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramei. În Paradoxul despre comediant 39 unde Diderot părăsește teza entuziasmului pe parcursul jocului pentru a o susține pe cea a insensibilității, se exprimă principii noi. În această operă care îmbracă forma dialogului filosofic drag lui Diderot, unul din cei doi protagoniști, numit când "Cel Dintâi", când "omul cu paradoxul", declară, în mod provocator: "Ceea ce-i face pe actori mediocri este extrema lor sensibilitate; iar lipsa absolută de sensibilitate îi pregătește pe actorii sublimi". El îl opune în mod constant pe comediantul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Conform anecdotei, pictura tinde să devină apoi însuși modelul. Dar atunci, "unde este adevăratul model, dacă nu există nici întreg nici parțial în natură?", întreabă Grimm în Corespondența lui, sau, sub o formă aparent mai naivă, Cel de-al Doilea protagonist din Paradox, care spune: "Dar modelul acesta ideal nu este cumva o himeră? (....) Însă pentru că este ideal, nu există: or nu există nimic în cuget care să nu existe și în simțire." Pentru a prezenta acest model ideal, dacă el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și procedee și mai intolerabile. Mai completați la asta că cele două formule sunt aproape la fel de învechite și demodate, atât una, cât și cealaltă." Totul este fals, după părerea lui Zola, în drama romantică, în care acțiunea este adesea complicată, protagoniștii puțin credibili, atât prin eroismul comportamentului lor care frizează extravaganța, cât și prin grandilocvența discursului lor. Pretinsul adevăr al romanticilor este o continuă și monstruoasă exagerare a realului, scrie Zola în Naturalismul în teatru, o fantezie care dă în exces
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este bazat pe virtuozitatea atât verbală, cât și gestică a actorului care poartă o jumătate de mască. Cor. Ansamblu de coriști în teatrul grec, latin, renascentist. Coturni. Pantofi de teatru care, în tragedie, datorită unei tălpi groase, îl înalță pe protagonist, în epoca elenistă apoi romană. Décor à plat. Denumește decorul simultan medieval în care acele mansions (case) sunt alăturate. Decor convergent. Denumește decorul simultan renascentist și preclasic în care elementele sunt unite prin perspectivă. Decor simultan. Conține toate elementele necesare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Biblie sau din Viețile Sfinților, trasează misterul mântuirii (de la păcatul lui Adam până la înviere). Orchestic. Ansamblu de reguli ce codifică simbolica gesturilor corpului. Plantare. Dispunere a decorurilor pe scenă. Practicabil. adj.: denumește orice spațiu în care poate juca actorul. Protagonist. La origine, în Grecia antică, actor principal care conduce pe cel de-al doilea actor (deuteragonist) și pe cel de-al treilea (tritagonist); funcție îndeplinită inițial de autorul dramatic. Prin extensie, denumește personajul principal al unei piese. Scenă deschisă. Vizibilă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mitice sau eroice să apară în comedie. Piața regală (La Place royale) de Corneille, Amphitryon de Molière, Triumful dragostei (Le Triomphe de l'amour) de Marivaux, fac parte din rarele comedii aristocratice ale teatrului francez. În Triumful dragostei, cei doi protagoniști principali, Agis, moștenitor legitim îndepărtat de la tron și prințesa Léonide de Sparte, sunt os de regi. 50 "Nici lacrimi nici suspinuri în comic nu se cere; El nu admite-n versuri o tragică durere. Dar rolul seu nu este ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
educaționale În sistemul instituțiilor sociale dobândește o semnificație mai Înaltă și sarcini diferite. Perspectiva pedgogică are În vedere analiza factorilor implicați În desfășurarea optimă a procesului didactic, și anume: cunoașterea detaliată a ambianței școlare; cunoașterea relațiilor existente În școală Între protagoniștii actului didactic; cunoașterea diferențelor individuale și a cerințelor speciale În educația elevilor; cunoașterea resurselor școlii. Un loc aparte În modernizarea pedagogică trebuie acordat relației profesor-elev. Această relație nu mai poate fi privită ca o modalitate de supunere și ascultare din partea
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Maria SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2151]
-
refuză explicit orice legătură între propria experiență empirică și lumea ficțiunilor sale. Deoarece nu a cunoscut grozăviile războiului, el nu descrie evenimentele retrospectiv, ci mai degrabă încearcă să sugereze criza în care faptele aruncaseră oamenii. Din postura de outsider, Avram, protagonistul, student la istorie, rănit pe front și revenit în satul natal după aplicarea Dictatului de la Viena, încearcă să pună într-o ecuație inteligibilă relațiile individ-colectivitate-istorie în momente de cotitură a destinelor. Arta prozatorului se vede mai ales în intuiția fină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]