8,125 matches
-
piatră, rocă" (cf. gr. litho-, lithos, λιθο-,λίθος,- ου s.m./ s.f. ,,piatră, rocă; marmură") și a constituit matricea imaginii abstracte litiază, s.f. (cf. fr. lithiase s.f.; en. lithiasis). Și formele de relief concură la formarea metaforei conceptuale/ terminologice. Eremo- "deșert, pustiu, izolat" (cf. gr. ήρεμος, -ον adj. "tăcut, liniștit") a oferit modele domeniului psihiatrie: eremofobie (cf. fr. eremophobie, s.f.; en. eremophobia). Stero- "mlaștină, nămol" (cf. gr. στερρός, -ά, -όυ// στερεός,-ά, -όν adj. "solid, dur; puternic") a reprezentat un model preconceptual
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
vechi" (cf. gr. έως, -ω s.f. "auroră; zori de zi"): med. ro. eozină (cf. fr. éosine s.f.; en. eosin); ependim(o)- "ependim" (cf. gr. έπ-ενδύομαι "a se îmbrăca peste"): med. ro. ependimoblast (cf. fr. épendymoblaste s.m.; en. ependymoblast); eremo- "deșert, pustiu, izolat" (cf. gr. ήρεμος, -ον adj. "tăcut, liniștit"): med. ro. eremofobie (cf. fr. eremophobie, s.f.; en. eremophobia); ereuto- "a roși" (cf. gr. έρεύθω, -ειν vb. "a roși, a avea roșu"): med. ro. ereutofobie (cf. fr. éreutophobie, s.f.; en. ereutophobia); ergo-
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
niște capace argintate, ne explică care e specificul fiecărui fel, cine l-a creat, cum se prepară. O lecție lungă, un didacticism rafinat. Facem și câteva plimbări prin oraș, lume grăbită, Îmbrăcată sobru, predomină negrul, seara la nouă totul e pustiu. Într-o seară, pe faleză, vedem două tipe splendide, elegante, În total dezacord cu peisajul local. Când ne apropiem, constatăm că vorbesc rusește. La ceremonie suntem Îndrumați, toți oaspeții, mai mulți de zece, Într-o sală În care ne punem
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
fugă către locuri mai propice. Mărturiile timpului și cercetările arheologice sînt de acord asupra importanței părăsirii pămînturilor și abandonării așezărilor. La începutul secolului XIV, acele lost villages din Anglia reprezintă o cincime din aglomerările rurale, iar așa numitele Wustungen ("pămînturi pustii") reprezintă 30 % din pămînturile Germaniei orientale și meridionale. Suprafețele pustiite sau în ruine din regiunea Bordelais vor fi disputate cu îndîrjire de francezi și de englezi în timpul războiului de o sută de ani. Cînd pacea revine, condițiile economice rămîn prea
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
de aproape un secol cîmpurile de bătălie ale Europei. Filip al II-lea se stabilește în inima Spaniei, din care face centrul Europei. Departe de capitalele istorice ale Castiliei, la poalele munților Sierra de Guadarrama, într-un loc arid și pustiu, regele construiește palatul Escurial. Închis în spatele zidurilor sale reci, unde aduce sicriele împăratului, ale reginelor defuncte și ale infantilor, Filip al II-lea își țese pînă la sfirșitul secolului urzeala complicată a politicii sale europene. La 29 de ani, după ce
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
la bun sfârșit, dar are nevoie fără îndoială de oarece supraveghere. La birou până la ora 16. Sun acasă, dar nu răspunde nimeni. Mă hotărăsc să iau și eu odată o masă ca lumea. Ajung la Metropol înainte de patru și jumătate. Pustiu, nu-ți vine bine să intri într-o cârciumă la ora asta, e ca și cum ai viola o proprietate particulară. Sunt singur pe terasă împreună patru domni între două vârste, cu whisky-uri și pahare înalte cu gheață pisată. În cele
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
de „păziți, că vin tătarii”, ne-au lăsat, după cum, de altfel, ne vor fi și luat, alte lucruri”. Dar apelul său nu a fost auzit de nimeni până în zilele noastre și vocea lui s-a stins ca un strigăt în pustie. Caracterizarea acestui popor, făcută în cuvinte atât de aspre, izvorâtă, desigur, dintr-un adânc resentiment și nu după un studiu bazat pe informații bine alese, a dat de gândit istoricilor noștri, dar ei nu puteau porni la o astfel de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
1279, deci după aproape 40 de ani, când Ladislau Cumanul întărește cumanilor supraviețuitori vechile posesiuni oferite de Bela al IV-lea și le mai dăruiește și pământurile „nobililor și ale iobagilor cetății Timișoara” căzuți în luptele cu mongolii, acestea erau „pustii cum au rămas de pe vreme năvălirii tătarilor... și lipsite de folosințe și venituri”. Calea aceasta este confirmată și de scrisoarea expediată de Bela al IV-lea, în 11 noiembrie 1264, către papa Inocențiu al IV-lea, în legătură cu așezarea Ordinului Ioaniților
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
care se întorceau în timpul nopții să-și caute rudele ori alimente. Iar când n-au mai avut pe cine să omoare și cadavrele celor morți au început să exhaleze miros greu de suportat, s-au retras lăsând în urma lor locul pustiu. Urmărit de groaza morții, Rogerius ne povestește cum a coborât în jos, sub poalele dealurilor împădurite, la un sat locuit de sași de pe Crișul Negru, numit Podul lui Toma (astăzi Tamașda) și cum locuitorii, care nu i-au permis să
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și, despoindu-i de îmbrăcăminte, i-au ucis mișelește. Rămase fără voinici și oameni mai iscusiți în luptă, satele respective au fost înconjurate într-o noapte de către nenumărați tătari și cumani, care au ucis pe toți locuitorii, lăsând regiunea cu totul pustie de oameni, ca să nu consume cele adunate. Având de gând să ierneze în satele respective, mongolii „n-au ars nici recolta, nici paiele, nici vreo casă”, „ca să-și lase acolo familiile lor, pentru ca în timpul iernii să găsească case și alimente
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
udvornicilor reginei și alte pământuri ale slujbașilor sau ale oamenilor nobili morți fără urmași, oricare din ele, împreună cu folosințele lor și cele ce țin de ele, anume: păduri, fânețe, heleștee, pe care le-au cuprins în așezarea lor, și... așa pustii cum au rămas de pe vremea năvălirii tătarilor.... Și toate aceste pământuri și le vor împărți între ei acești domni și nobili cumani pe fiecare seminție după măsura, chipul și starea fiecăruia”. Dacă așa stau lucrurile, cum le-am văzut din
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
între bizantini, ci și neliniște la Roma. Lăsând la o parte îngrijorarea papei Urban, ce se desprinde din scrisoarea din 13 martie 1264 către arhidiaconul Ioan din Orăștie, că această localitate se afla lângă ținuturile tătărești lipsită de venituri, fiind pustie de locuitori, papa Clement al IV-lea, urmașul său, predică, în 25 iulie 1265, din Perugia, o cruciadă „verbum cruciș” împotriva tătarilor, și a celorlalți păgâni ce li s-au alăturat, în momentul în care Nogai se afla sub zidurile
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
întreprinderea unei cruciade, acordând tuturor credincioșilor iertare de păcate, dacă s-ar întâmpla să moară pentru apărarea credinței, împotriva „tătarilor păgâni” și a „schismaticilor” români. Bineînțeles că nimeni nu s-a mișcat. Apelul papei a răsunat ca un strigăt în pustie și aceiași bulgari își permiteau să jefuiască în voie pe negustorii genovezi, în martie 1316, în același oraș de pe teritoriul Moldovei. În Imposicio Officii Gazariae, printre daunele cauzate genovezilor în țările împăratului mongol, sunt amintite și acele de la Cetatea Albă
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
pată întinsă. La câțiva metri, cadavrul carbonizat al unui tanchist sovietic completa priveliștea într-un mod macabru. În lipsa unui mecanic, Mariana încearcă să rezolve singură problema tehnică a avionului. Lucra cu înfrigurare, fiindcă se lăsa seara, era într-un loc pustiu și necunoscut, și în astfel de situații, riscul apariției partizanilor nu era deloc de neglijat. Deznodământul ar fi fost tragic. La un moment dat, apare o mașină militară... Era românească! Din ea coboară un ofițer de artilerie, care exclamă, uluit
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
calmul prevestitor de furtună. La câteva sute de kilometri înaintea noastră, un război crâncen începuse. Și noi nu ne dădeam seama încă de nimic. După o oră și ceva de zbor ajungem la punctul de sosire: un izlaz mare și pustiu mărginit pe două laturi de salcâmi <...>. Observăm într-o parte a câmpului un avion de vânătoare, ce părea să fi aterizat forțat deoarece se găsea pe burtă. Aterizăm și, rulând, ne dăm seama că în lizierele de salcâmi se găseau
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
toți că-și vor revedea casa și pe cei dragi, dar se și îngrozesc de viața monotonă și banală ce va urma de aci înainte. Le va lipsi jocul cu moartea! 3 Nov. <1941>. Am rămas singure, pe un aerodrom pustiu în care înotăm în noroiu până la genunchi. 6 Noembrie <1941>. Ordinul de întoarcere a escadrilei noastre a sosit. E ultima escadrilă ce părăsește baza sa de pe front. Către prânz cerul se limpezește. Ne luăm sborul <deasupra, scris: "drumul"> către casă
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
în noroiu până la genunchi. 6 Noembrie <1941>. Ordinul de întoarcere a escadrilei noastre a sosit. E ultima escadrilă ce părăsește baza sa de pe front. Către prânz cerul se limpezește. Ne luăm sborul <deasupra, scris: "drumul"> către casă. Sburăm peste locuri pustii acum, lăsăm în urma noastră doar cimitirele de eroi rămase singure pe meleagurile acelea din depărtare. Le dăm un ultim salut înclinând aripa avionului ca omagiu. Privim înaintea noastră întinderea dealurilor și câmpurilor basarabene și ne dăm seama că bucata asta
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
studiilor și nu poate fi „fabricată”. Francisc a atras atenția în Regulă asupra impactului pe care îl au asupra predicii limbajul și sfințenia personală a preotului: „Aceștia sunt Cavalerii de la Masa Rotundă, aceștia sunt frații care se retrag în locuri pustii, pentru a se dedica cu toată candoarea rugăciunii și meditației”. „Dumnezeu cunoaște această sfințenie” personală, chiar dacă ea rămâne necunoscută de către ceilalți. Predica și predicarea sunt deosebit de importante, deoarece ele cheamă la convertire și la imitația lui Cristos. Francisc a fost
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
-lea”. Lui i se potrivește perfect caracterizarea făcută de către poetul G. Passolini: „(el)... este soldatul unei armate care nu se pierde, paznicul unei moșteniri care nu se stinge..., înfruntă cu minuni de activitate ciumele și războaiele, trece peste mare și pustiu, pentru a duce cuvântul vieții, vine în coliba celui sărac și-i aduce făgăduințele nazarineanului... Poartă cu el o carte și o cruce..., e prezent pretutindeni, pe tot pământul cu întreita lui putere de slujitor al Domnului: a învăța, a
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
primejdios, întotdeauna ambiguu. Un joc cu fațete și funcții multiple, vădite sau ascunse. Funcția legată de distracție, de amuzament a flirtului este evidentă. "Mă plictisesc, mă plictisesc, mă plictisesc", repetă necontenit Catherine în jurnalul său. "Viața mea este un cerc pustiu și inutil". Și atunci, "ca să mă amuz", "o fac puțin pe fetișcana". Catherine mărturisește că băieții cu care flirtează o distrează. Fie pentru că sunt ei înșiși înzestrați cu un simț al umorului ascuțit, ca Edmond Babut, fie pentru că naivitatea și
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
și bogată, interpretată de Mary Bell, este foarte dezorientată după moartea soțului ei. Realizează că își ratase viața, că nu fusese niciodată fericită cu-adevărat. "Am fost mereu singură. Trec drept o femeie împlinită, în vreme ce viața mi-e cu totul pustie..". Christine își amintește cu nostalgie de primul său bal, de primele sale flirturi, pe vremea când avea șaisprezece ani. Avea pe atunci mulți curtezani îndrăgostiți de ea, care îi făgăduiau, între două valsuri, iubire veșnică... Și dacă era posibil ca
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
străvezii ai acestei minunate înserări de toamnă, așa cum au sfidat secolele și urgiile. Ajunsesem cu peste un sfert de ceas mai devreme decît trebuia. Totuși, animația este destul de mare și începe să mă cuprindă uimirea. Aici, orașul nu mai este pustiu. Oameni de toate felurile se scurg spre porțile larg deschise. Intru. Adică încerc să intru. Șocul este atît de puternic, încît mă apucă amețeala și aș vrea să mă dumiresc unde mă aflu. Da, știu că sunt în una din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
terestre. Aerul e greu, plămînii parc-ar fi o sită deasă, un filtru saturat de căldură, de tăcere, de galben. Îmi amintesc de Saint-Exupéry, de prăbușirea avionului său în deșert, de rătăcirea infinită, de nopțile și zilele petrecute în această pustie haltă terestră. Și cred că, după lungi ore de drum, scot un mult prea european suspin de ușurare cînd în fața ochilor noștri albastră și calmă, înfruntînd cu valurile ei pe cele ale nisipului vuiește în sfîrșit... Marea. PE PĂMÎNT, ÎN
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
culorilor pure, pentru a sublinia strălucire petelor de alb, prin care obținea transparențe. Era perioada apropierii de Utrillo și de Vlaminck, atrași de peisajul urban obișnuit, nu de spectacolul clădirilor monumentale. Albul "mâncat" al pereților din mahalale, gardurile știrbite, ulițele pustii, totul este susținut de adevărul sentimentului uman, ce transmite un mesaj de tandrețe și de frumusețe. În deceniul al patrulea, Adam Bălțatu era deja un artist "în plină maturitate", după cum se aprecia în Adevărul literar și artistic, artist la care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
pe care le relua, le colora, le modifica. După 1940, artistul a cunoscut o nouă etapă de creație, etapă care definitivează predilecția sa pentru o anumită gamă cromatică și care marchează îmbogățirea și diversificarea subiectelor. Colțuri de sate părăsite, cărări pustii, în liniștea încremenită, apăreau dintr-o armonie cromatică mereu îmbunătățită. Rareori apăreau personaje în peisajele sale. Și totuși, într-o anume perioadă a creației sale, ele apar în aglomerația urbană, în forfota caracteristică târgurilor, care recreează, odată cu pitorescul și poezia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]