8,156 matches
-
Nu degeaba îl invidiau unii și-l iubeau alții; nu degeaba îl încurajase Arus, pe deplin încrezător în forța și în șansa lui. Inspirînd cu nesaț aerul dimineții, Lupino alungă ezitarea pînză de păianjen agățată vremelnic peste inima lui de viteaz și se concentră cu totul asupra lui Dakota; situația acestuia trebuia, pe moment, rezolvată. Scutură-ți bine blana, Dakota. Ai intrat cu totul în apă, și cine știe cît îți va lua să te usuci. Vom căuta un traseu însorit
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
o arătare ciudată, un lup schilod și orb. Lupino era recunoscător pentru constituția robustă cu care fusese înzestrat. Fie că trebuia să se confrunte cu un singur lup venit în recunoaștere, fie că avea de înfruntat doi sau chiar trei viteji războinici, puiandrul se străduia să fie întotdeauna pregătit. Nu urmărea să cucerească teritorii și nici poziții, nu era mînat de impulsuri sîngeroase, așa încît își folosea istețimea și agerimea trupului pentru a nu răni și a nu fi rănit. În
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
visătorii ce vin din "Hercinici", au frați, au surori și bunici și-n fața lor vreau să mă-nchin, ai trecut vreodată pe aici, străinule, prin Munții Măcin ? freamătul lor altfel te cheamă, ochii prin el căutându-l, semeț, bătrân, viteaz, unind faimă cu faimă, pe vodă, pe Mircea Românul, știi câte hoarde-au privit înspre mare lovind zâmbete, călcând vis după vis ? o, Dobroge, pământ din care renaște eterna cetate Tomis, în seri de foc, de primăvară pe brațe, pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
e de înțeles, ce e de neînțeles e că vi se ivește ocazia să rupeți pisica în două și, în loc s-o faceți, preferați să vă ascundeți. Vă țîțîie fundul, asta este tot. — N-ai decît să faci tu pe viteazul, i-o întoarce Curistul, căutînd și el un loc să se așeze, dar negăsind unul destul de aproape se hotărăște să rămînă în aceeași poziție. — Nu vreau să te influențez sau să-ți schimb ideile, încearcă să-l ia Părințelul mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
bolovani de piatră prăvăliți de sus. De aceea neamul kanuri i-a numit tibbu, adică oameni de piatră. Oamenii tibbu au picioare iuți și vânjoase și nimeni nu poate alerga mai repede ca ei după vânat sau vrăjmași. Sunt și viteji și cei mai harnici în aceste locuri. Neamul daza, ramură de miazănoapte a neamurilor tibbu, stă în oaze și nu și le părăsește ca să se ascundă în munți decât numai când în fața dușmanilor prea numeroși nu și le mai poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben se plimba acum printre corturi. I se păru destul de nefiresc să vadă mereu printre căpitani și sfetnici pe un rob negru, al cărui cort era întins chiar lângă cortul din mijlocul taberei al marii căpetenii a armatei. Strălucitul și viteazul Puarem, marea căpetenie, stătea uneori de vorbă cu sclavul. Adesea Iahuben îl vedea pe sclav intrând și în cortul înaltului sfetnic regesc Tefnaht, care era preotul marelui Zeu al Puterii. Sclavul avea o înfățișare liniștită de om înțelept și bun
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un taur pestriț sclavul Auta. Soldatul Iahuben nu era dintre cei mai înalți. Mergea în rândul întîi. Zărindu-l pe ciudatul sclav, se uita numai la el, din când în când mirîndu-se că nu-și îndrepta deloc ochii nici spre viteazul Puarem, nici spre strălucitorul Tefnaht. Și, mirat, se uita mai departe la sclavul de pe taurul pestriț. Noaptea era rece ca toate nopțile din deșert, totuși soldații mergeau greu. Încă de la plecarea din Atlantida nu mai dormise nimeni dintre ei o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dintâi zi un țarc mare și înalt, nimicind curmalii din care se hrănise și s-ar mai fi putut hrăni atâta lume. Rămaseră acum în oază foarte puțini arbori. Trunchiurile cu solzi ale celorlalți erau acum gard și păzeau cucerirea vitejilor atlanți. A doua zi, Auta ieși posomorât din cortul slujitorului Zeului Puterii. La câțiva pași de cort îl aștepta Iahuben, însărcinat să-l însoțească. Iahuben fu mirat să-l vadă trist și după ce se depărtară îl întrebă: - Ți s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-l fi părăsit tristețea. Am încercat să-i spun că acești oameni sunt dintre cei mai harnici printre toate neamurile negre și că puțini ar rămâne nealeși. Iar rămânând foarte puțini în sat, n-ar mai fi primejdioși pentru viteaza noastră armată. - Ți-a făgăduit că n-are să-i ucidă? - Nu mi-a făgăduit nimic. Nici nu mi-a răspuns. - Și ce faci acum? - Ce să fac? Am să-i aleg pe cei vrednici și ageri. Altceva nu pot să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
De aceea am ocolit toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni ca el în toată oastea. Iahuben își umflă pieptul, mândru de sine, și uită de tobele deșertului. - Cum v-ați descurcat prin deșert? întrebă iarăși Agbongbotile. - Eu cunosc deșertul din copilărie, spuse Auta. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mult mai bine dacă i s-ar lăsa și femeia pe care au găsit-o soldații la miazăzi de oază. Este femeia lui. Tefnaht se încruntă: - Tu știi bine că nu e în gândul nostru aducerea de roabe în Atlantida. Viteazul Puarem spune că femeile ar fi povară pe drumul lung și nici nu-și pot plăti hrana cu munca lor. Mușchii feței lui Auta se încordară ușor. - Știu, stăpâne. - Și cred că știi și ce e sclavul? și Tefnaht îi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai spuse căpetenia. Ochii lui Auta se umplură de sânge, dar gura lui rămase închisă. Se uită drept în ochii lui Puarem. Tefnaht simți că sclavul e gata să izbucnească și atunci îi spuse cu glas mai blând decât al viteazului comandant: - De ce taci, Auta, când viteaza căpetenie a armatei atlanților te întreabă unde ai fost? - Stăpânul Puarem știe unde am fost. Așa a spus! zise Auta. Puarem îl fulgeră cu privirea. - Leș putred ce ești, răspunde-mi la întrebare dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se umplură de sânge, dar gura lui rămase închisă. Se uită drept în ochii lui Puarem. Tefnaht simți că sclavul e gata să izbucnească și atunci îi spuse cu glas mai blând decât al viteazului comandant: - De ce taci, Auta, când viteaza căpetenie a armatei atlanților te întreabă unde ai fost? - Stăpânul Puarem știe unde am fost. Așa a spus! zise Auta. Puarem îl fulgeră cu privirea. - Leș putred ce ești, răspunde-mi la întrebare dacă nu vrei să fii biciuit! Eu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
țărișoare care alcătuiau lungul ținut al oamenilor rome sau al poporului roșu și care trăiau din binecuvântarea Pământului Negru, numit de ei Ta Kemet, iscusitul Puarem, meșter în asemenea treburi, încheiase înțelegeri, în pofida altora. Astfel, armata lui putuse fi mai vitează, de vreme ce nici puterea, nici bărbăția nu stau totdeauna în vârful lăncii. Acum tabăra atlantă se așezase în marea câmpie verde, ca un triunghi, de la țărmul mării, între una din gurile lui Hapi, slăvitul aducător de mâl rodnic, și pădurea apuseană
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întîlnind privirea mută a lui Auta se stăpâni și își dădu seama că ar fi făcut la fel ca robul de la vâslă dacă s-ar fi aflat în locul lui. Slujbașul răcni la vîslaș: - Să răspunzi, scrumbie uscată, când un oștean viteaz al marelui nostru stăpân, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, vrea să știe numele tău blestemat! Lui Iahuben îi părea acum rău de întorsătura neașteptată a lucrurilor și nu mai știa cum să le îndrepte. Înțelegea ura omului smuls
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
au părăsit tot grâul de pe câmp. Nu știu ce va fi. De aceea îți scriu ție, strălucitor fiu al cerului, să cobori de pe piscul tău sfânt ca să vorbești cu zeii. Nimeni dintre preoți nu se încumetă să se ducă acolo. Nici prea viteazul Puarem". Marele Preot îi spusese lui Auta așa: "Du-te tu, fiule, să vezi ce este. Poate că n-au fost decât vedenii. Știi bine că oamenii tot ce nu pricep în firea lumii spun că e de la zei. Dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cândva de Auta. Înaintau grăbiți, dar i se părea că înaintează ca melcii. Și, cu toată graba lor de a ajunge cât mai era soarele sus, nu ajunseră decât noaptea. Cei doi preoți, înconjurați de câțiva soldați dintre cei mai viteji, dar care acum își uitaseră vitejia și tremurau ca varga, înaintară prin grâu. Zăriră curând la lumina faclelor, ceva mai departe, turnul despre care scria Auta. Marele Preot privi vrăjit: pe măsură ce se apropiau, turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tânăr să sune din corn. El adusese cornul, cu toate că ura robilor crescuse atâta, încît nu-i mai trebuia sunet de corn. Bătură și câteva tobe ale oamenilor negri, făcute din piele de capră sălbatică. În jurul unui foc, dansară cei mai viteji bărbați negri. Era dansul războiului. Dar tocmai atunci răsună glasul tunător din cer, atât de așteptat: - Robi care ați biruit robia, zeii lumii vă cheamă asupra Marelui Oraș... Când se sfârși dansul, miile de oameni începură să curgă spre văi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta îl sfătui să-i spună lui Mai-Baka să mai adune robi. - Păcat că a murit Iahuben! zise el trist. Nu trebuia să se avânte cel dintâi. - Dacă a pierit el, suntem mai puțini numai cu unul, zise Mpunzi. Era viteaz, dar nu era rob. - Iahuben știa însă cum se rânduiește o oaste, cunoștea meșteșugul războiului, și voi luptați cu cea mai bună oștire a lumii. Lui Auta îi părea rău că nu știe ce povețe să-i mai dea. Spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iahuben știa însă cum se rânduiește o oaste, cunoștea meșteșugul războiului, și voi luptați cu cea mai bună oștire a lumii. Lui Auta îi părea rău că nu știe ce povețe să-i mai dea. Spuse ce putu: Voi sunteți viteji, dar soldații au și meșteșug și sunt mult mai mulți. Să-i spui lui Mai-Baka să mai aștepte și să mai adune robi. Am să vin... - Să vii, zeule Auta! Tu ești zeu și știi totul. Ai să ne înveți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-i aducă un jilț și o cupă pentru vin. Căpetenia rămase cu privirea uluită de această cinste care nu i se făcuse niciodată. Și cu atât mai uluit fu Puarem când auzi că bătrânul îi spune: - Puarem, tu ești viteaz și ești înțelept. Te-am chemat să ne sfătuim. Spune-mi întîi câți soldați mai ai pe corăbii? - Cincisprezece mii, slăvite. Atâția câți au putut scăpa de mânia mării. Bătrânul își mângâie pieptul, mulțumit. Apoi întrebă, fără să se uite
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceea se întoarse preotul Zeului Soarelui, însoțit de un tânăr tăcut, cu buze cam groase pentru un atlant (se spunea că sora regelui îl făcuse cu un sclav, dar cine putea ști!) și cu o privire bleagă. - Iată-l pe viteazul nostru Mener! strigă Marele Preot. Apoi urmă liniștit: Zeul Tot al tainei și al marilor înțelepciuni, zeul Tot care sălășluiește în inima mea, mi-a poruncit să am grijă de tine, pentru că pe tine te-a ales urmaș al regelui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de tare mă tem. Semnele, slavă cerului, sunt relativ bune. Dar ce sunt semnele? Domine, in manus tuas! În asemenea clipe, omul are nevoie de religie. Dar mâna Îmi tremură și nu mai pot scrie decât că sunt al vostru viteaz, dar În același timp Însingurat și Îngrozit, Henry.“ [Fiind un teatru absolut modern, St James era echipat cu un telefon, prin intermediul căruia Robert Shone putu vorbi cu dirigintele oficiului poștal din Sloane Square. Îi raportă lui Alexander ce aflase. — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
asta, domnule, spuse bona, ridicând păpușa și Îndreptând căruciorul. Dumneavoastră să fiți Întreg. — Sunt Întreg, mulțumesc. Bună ziua. Plater inistase Întotdeauna ca, după o căzătură, să se suie imediat la loc pe bicicletă („Altfel vă pierdeți curajul, domnu’ James“), astfel că, viteaz, Încălecă din nou și se Îndepărtă pedalând. Interpretă incidentul ca pe un avertisment Împotriva mândriei excesive - nu doar În ce privea mersul pe bicicletă, ci și (pentru a extinde analogia pe care tocmai o făcea când acesta avusese loc) cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a pădurii crăiasă, Stăpâna umbrelor, alinarea lor, Încântarea tristelor, muză a poveștilor. Lacrima-i în tine de-o pierde cineva, Albă așa ca tine nu găsești în toată lumea, Albă, străvezie, dar atât de călduță. Mândră și supusă, în același timp vitează De mult aștepți la altar, a visului mireasă, Ideal de frumusețe într-un spațiu ireal, Plângi o mângâiere, poate o durere Plângi tu fericirea, în cinstea ta lacrimile celorlalți, Și te plângi pe tine, petalele-ți una câte una. Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]