962 matches
-
Informațiile Înseamnă putere, sau așa se spune. Dar n morții măsii. Ține-ți capul plecat, Împietrește-ți inima și o să fii ok. Respiră lent. Respiră lent. Ușor de făcut. Inimile noastre sunt Împietrite În meseria asta. Trebuie să fie la fel de Împietrite ca și capetele sponsorilor noștri și asta ne distruge pe noi. Ei Își pot permite să fie de piatră pentru că pot face abstracție de tot și pot face asta pentru că sunt detașați de toate. Noi, pe de altă parte, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
miră paznicul iscodind holul. Franciscovich auzi vocile polițiștilor sosiți, precum și un sunet strident, specific doar ambulanțelor. Întăririle atât de mult așteptate. Cu toate acestea, niciuna din cele două femei nu se simțea în stare să iasă în întampinarea lor. Rămaseră împietrite undeva în mijlocul sălii de recital, puternic tulburate în efortul lor mental de a înțelege cum dispăruse criminalul dintr-o cameră din care nu era posibil să ieși. Capitolul II - Ascultă muzică... - Nu ascult muzică! Se întâmplă ca muzica să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și venerat. Asupra muntelui celui mare se adună odată cu seara nouri de taină, ca dovadă că nimic din cele trecute nu s-au schimbat în acest colț de lume. În pâcla lui vânătă se strecoară fantomele bourilor domnești pe lângă turma împietrită unde veghează stânca Dochiei. În jurul Ceahlăului e nevoie să-ți pregătești sufletul și să veghezi la cele trecute; numai astfel, urcându-te în aerul pur al înălțimii, toate ți se vor înfățișa cu dulceață și ca o gardă de onoare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
asirian, vulturul roman, păunul, simboluri ale eternității, candelabrul cu șapte brațe, zeița Nike, zeița romană a victoriei, uite cât de multă toleranță, se miră el, nu se sfiau să folosească toate aceste simboluri străine, dar eu mă târam după el împietrită și înfricoșată, pentru că toate făpturile acelea i se roteau lui Noga în jurul capului, amenințându-i viața, și nu mai aud explicațiile lui interminabile, vreau doar să ies de aici, să îmi aștept învierea asemenea acestor morți privilegiați, tăcuți, iar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Încet-încet, aproape fără să îmi dau seama, speranțele uitate că până la urmă se va face bine încep să se transforme în fantezii despre moartea lui, mă trezesc dimineața devreme și rămân în fața ușii sale închise, îmi imaginez trupul său înfometat, împietrit asemenea unui animal împăiat, strălucind în luminile raiului, ordonându-mi să-mi trăiesc mai departe viața și mă simt inundată de compasiune și lumină, mântuită de furie, aproape că sunt încântată, aceeași lumină care însoțește o iubire tânără, sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el nu putea fi dus la capăt fără multă informație, fără lecturi și fără contacte permanente cu ce se gândea și scria în lume. De aceea, reconectarea la lume era extrem de necesară într-un moment când în țară toate păreau împietrite: o insulă bizară în afara timpului, două personaje, același recital, un lagăr unde fiecare căuta soluții individuale de supraviețuire, unde noaptea, frica și foamea stăpâneau, dictau regulile. Și unde, sub stratul acesta masiv de întuneric, bănuiam foarte mulți oameni buni, numeroși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
unui drum lung, al unui zbor peste mănoasele câmpii ale Samariei, peste nisipurile Galileei, peste coastele Antiohiei, Liciei, Lidiei, peste orașele Sidon, Berit și Tars, de unde scăpase ca prin minune din mâna unui negustor mujahedin, peste ape și munți, peste împietrita Capadocie, gălăgioasa Armenie, peste cetatea Niceea unde sosie deodată cu o ciumă, peste Nicomidia unde-și depusese ouăle, peste Smirna și Efes, Troia și Chios unde se-mbătase pe-o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunetele prin corzi vocale Îmbrăcate În lînă. Pielea măslinie sugera agerime. Nu se putea spune că nu există oarecare asemănare; de fapt, oricine aduce, Într-un fel sau altul, cu semenul său. ZÎmbetul nici nu se potrivea cu chipul său Împietrit de dușmănie. Privirea Îi era pătrunzătoare, ochii păreau să nu se fi Închis niciodată. Politețea lui exagerată, cu care nu era cîtuși de puțin obișnuit, nu se potrivea deloc cu atmosfera pe care o crease. Dar toate acestea nu schimbau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se poate... baza muntelui delimitează ... eroziune accentuată ... erori tehnice ... tehnologia cianurii..., domnilor!... Nu decizia de sus ... susceptibilitatea solului ... nu, domnule director general ... legea naturii ... viața... structuri și pierderi de sol... nu se recomandă... doctorand... comunicare științifică...”. Iuliana părea că este împietrită. Nu-i venea să creadă. La un moment dat, și-a dus palma la gură și a făcut ochii mari, speriată. L-a privit pe Eugen și a clătinat capul, ca și când ar fi negat ceva, apoi i-a făcut semne
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
uitată de cineva, o deschise reflex căutând cu privirea cine știe ce rubrici cunoscute. Se lăsase tăcerea, parcă și mașinile treceau silențioase, oamenii circulau de colo-colo ca într-un film mut. Poate e mai bine așa, își spuse Carmina și cercetă fața împietrită a lui Alexe. S-a apropiat de ei roșcovana, le-a așezat cafelele în față și a zăbovit lângă masă, mare, impunătoare, cu sânii bombați deasupra capetelor lor, ca o povară. Carmina a scos portmoneul și a achitat consumația. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prea se fac așa cum ar trebui să se facă. Ninei îi jucau ochii în cap și păreau a fi plini de roua recunoștinței, atât de mult apreciase expunerea lui Alexe. Acum, dacă era să se gândească la soții Alexe, murmura împietrită CÂRTITORII și își masca ușorul sentiment de jenă, o oarecare alterare a propriului său cuget, o dereglare de-o clipă numai, după care totul reintra în normal, se scutura de ei ca de o conștiință prea sâcâitoare ce nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras de gura ușii de la balcon, lăsată deschisă. Sau Lilica, mai spuse profesorul de sport, ce zici, cu vocea aia a ei pițigăiată, vrând să afle dintr-o suflare totul, cine, cine, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Am vorbit cu Iordan, de mâine începe culesul la vie și are nevoie de sezonieri berechet! Ai să te duci să muncești, ca să vezi cum se câștigă pâinea. După amiază când vii ai să înveți. Și mama și fiica rămaseră împietrite atât părea de absurdă vestea. Cum o să se ducă fata noastră să muncească la vie laolaltă cu tot soiul de oameni? O să se ducă, uite așa, o să se ducă! Dacă vrea să aibă o masă la care să mănânce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-l readucă în oraș, lângă dânsa, era văduvă de război, stătuse în lagăr, știa să plângă la comandă și să fie foarte convingătoare. El considerase că trebuia să se debaraseze de o idilă măruntă, de un balast, parcă o vedea împietrită pe marginea drumului, învăluită de praful ce se iscase în urma autobuzului, așa de dens că-i împiedica vederea, nici n-o mai putuse privi pentru ultima oară, în imaginația lui ea pierise luată de vârtejul pulberii. Dispăruse în norul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el s-o conducă pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
veselă, ușoară. Dar Carmina și Ovidiu au tras după ei ușa încet de parcă s-ar fi aflat într-un sanctuar și gestul lor tăcut, pios, i-a reamintit Elenei că de fapt murise, a privit pierită în urma lor cu buzele împietrite, stupefiată de logica faptelor, s-a lăsat ușor pe genunchi, nu voia să accepte realitatea și a bătut cu pumnii mici, strânși, cu încheieturile albite, covorul. Ultima imagine a Elenei fusese de-a dreptul imposibilă, își tăiase părul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o sticlă de șampanie. Știți cum se urează unor tineri care se căsătoresc? i-a întrebat el. Ei, bine, casă de piatră, casă de piatră, piatra înseamnă trăinicie. Se învârtea agitat în jurul sticlei, Ovidiu, Sidonia, Carmina ședeau nemișcați, cu expresiile împietrite. Să vă fie de bine, copii mei, mai spuse. Apoi bărbatul eliberă dopul din plasa de sârmă și-l lăsă să iasă puțin câte puțin. În loc de pocnet se auzi un fâșâit domol, după care lichidul nu se învolbură, nu țâșni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Inspectoratului Școlar vânând vreo titularizare, fie și într-un cătun, era preferabil să rămână la birou, la financiar. Dar Ovidiu socotise că nu era drept așa și intervenise. Avea atâtea relații încât nu-i fusese prea greu. Privi la figura împietrită, solemnă, a lui Alexe. Sunt prin urmare suspectă, traduse ea vorbele spuse de bărbat mai înainte. Doar cunoștea bine opiniile lor, se și luptase cândva să le înțeleagă. E bine să spunem lucrurilor pe nume, mă, afirmă el și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte. La stop bătea nervos darabana cu degetele pe volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus s-o privească sau să o lămurească. Pe chipul lui era evidentă expresia de încordare. Carmina știa că nu i se poate opune, că se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
știe? S-a auzit un ciocănit și fără să mai aștepte răspunsul, Banu a băgat capul pe ușă. Era pe cale să apună ceva, Însă gura i s-a deschis și s-a Închis la loc, fără nici un cuvânt, pe când stătea Împietrită, holbându-se la soră-sa mai mică. — Ce s-a-ntâmplat cu fața ta? a Întrebat Banu Îngrijorată. Zeliha știa că, dacă exista vreun moment potrivit ca să dezvăluie toate astea, acela era acum. Putea fie să spună totul, fie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui Jack se îmblânzi pentru o clipă. — Am auzit de la Ben că nu e în apele lui. Au devenit buni prieteni în parc. Fran zâmbi la gândul apropierii dintre tatăl ei și fiul lui Jack, dar expresia lui Jack rămase împietrită. — Transmite-i felicitările mele viitorului tău soț. Cred că-și va aminti de mine. Se întoarse brusc și își croi drum prin mulțime, fără a sta să audă anunțul măcar. — Ei bine ... Fran încercă să se calmeze după violența întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
n-ai avut nimic cu el. Dar cu celălalt parcă ce-am avut? A avut el!... Eu n-am avut nimic ! —Ei!... —Cum ei? Nimic! Atât! Dintr-atât nu puteam înțelege nimic. Omul era cu sufletul prea închis, cu inima împietrită, cu o ură veche, ascunsă, care nu se mai domolea. Și cu toate că mă purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și sertare și rafturi și băncuțe de lemn ostenit. Tu ești la fel de frumoasă ca Audrey Hepburn și semeni cu ea, uite, gâtul ce lung este, uite pielea, îți va spune apoi bătrâna, pentru ca apoi, împungând cu degetul spre chipul tău împietrit în uimire, să se mire, încercând să imagineze o lume de neimaginat: acolo, în țara ta, în România, pentru că aceasta fusese, evident, prima ei întrebare, toți oamenii sunt la fel de albi? Și toate femeile sunt Audrey Hepburn? Tu taci. Dacă, la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
o să rămân acolo!“ Vocea stridentă continua să strige în receptor. Doamna Marga Pop și-a îndepărtat receptorul de ureche, și-a privit vecina ridicând ochii în tavan, șoptindu-i: doamne, cicălitoare sunt unele femei! A rămas așa o vreme, ca împietrită, după care a apropiat brusc receptorul de ureche și de gură, întrerupând vocea de la celălalt capăt: „Nu, nu, mă duc foarte devreme! Am cu cine să merg.“ A închis. „Au început iar să sune să mă-ntrebe că de ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
opțiune, un pariu cu el însuși pe care se va strădui să le împlinească, dar n-are nici un rost să vorbească despre asta acum. Și era bine că nu-i răspunsese. După un timp în care se uita la ea împietrit, a auzit-o vorbind din nou. Nimic nu era cum trebuie sau cum voia. I se arătau toate dintr-odată inutile. N-o mulțumea serviciul în care nici nu se obișnuise. Nu asta dorea ea, deși pentru așa ceva fusese pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]