6,950 matches
-
uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Apoi, în prima dimineață, când au coborât la parter, era deja acolo, scrijelit în podeaua de stejar alb: PLECAȚI DE-AICI Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de o cutie pătrată de carton, lucioasă și fină, cu muchiile învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure, ascuțite și complicate, unghiuri minuscule, curbe, colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o pensetă flori în jurul fundației. Spinarea și gâtul ți se apleacă peste masă. Strângi fesele și-ți îndoi coloana, care se arcuiește spre o migrenă de la baza craniului. Lipești minusculul covoraș cu „Bine ați venit“ în fața ușii de la intrare. Agăți înăuntru lămpile minuscule. Lipești cutia poștală lângă ușa de la intrare. Lipești la poartă sticlele de lapte minuscule. Minusculul ziar împăturit. Când totul e perfect, exact, până la ultimul detaliu, s-a făcut, probabil, trei sau patru dimineața, pentru că acum e liniște. Podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de la fața locului, iar polițistul zice că nu. Dar a venit cineva de la serviciile sociale, care a luat niște haine. — A, da, zice, și niște cărți de la bibliotecă, le expirase termenul de restituire. Capitolul 5 Ușa din față se deschide; înăuntru este o femeie care ține la ureche un telefon mobil, îmi zâmbește și discută cu cineva. — Mona, spune ea în telefon, haide, grăbește-te, te rog. A venit domnul Streator. Îmi arată dosul mâinii libere, cu ceasul mititel și sclipitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Aici locuiesc genul de oameni care știu să aprecieze cum se cuvine amenințarea unui proces serios și, când bați la ușă și te prezinți, zâmbesc și-ți dau dreptate. Vila Gartoller este splendidă. Vecinii de pe-aici nu te invită înăuntru. Rămân în ușa întredeschisă și zâmbesc. Îți spun că nu știu absolut nimic despre povestea vilei Gartoller. E o vilă oarecare. Dacă insiști, se uită peste umărul tău la strada pustie. Îți zâmbesc din nou și-ți spun: „Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
379, 380; sar peste baricada din capătul celălalt și-mi continui drumul. 412 de pași sunt până în redacția de știri. În lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un bărbat încearcă să-și mai facă și el loc înăuntru. Iute cât ai zice pește, pe când stau storcit de peretele liftului, mintea mea scuipă descântecul cu o putere care-mi mișcă buzele la fiecare cuvânt. Omul se uită la noi toți și pare să dea înapoi cu încetinitorul. Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă. Peste buză a curs ceva maroniu și lipicios; dosul capacului de sticlă e aburit de condens. Pășește înăuntru și-mi dă oala. Își dă jos tenișii și-și trage tricoul peste cap, zburlindu-și pletele. Își pune tricoul peste oala pe care o țin în mâini și-și ridică piciorul, ca să-și dezbrace pantalonii de trening, mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
comanzi un burger la McDonald’s. Se înfige în mine și zice: Tu scoți banii tăi jegoși și, altundeva, toporul cade. Și număr în continuare: 9, 10... Vrabie îmi arată un manual gros pe care-l ține deschis în mâini. Înăuntru sunt ilustrații cu baghete și ceaune. Ilustrații cu clopote și cristale de cuarț, de culori și dimensiuni diferite și așa mai departe. Pumnale cu plăsele negre, numite athame. Vrabie pronunță cuvântul astfel încât rimează cu „mami“. Îmi arată poze cu legături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, în timp ce bătrânul așteaptă mai încolo, fumând. Traficul vâjâie pe șosea. Pe partea cealaltă a Autostrăzii 84, o familie care s-a dat jos dintr-un break desface un pled pe acostamentul de pietriș; înăuntru e o pisică portocalie moartă. Mai încolo, o femeie și un copil stau pe niște scaune pliante lângă un hamster într-un șervețel. Mai încolo, un cuplu în vârstă stă în picioare, ținând o umbrelă care o apără de soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a lungul marginii interioare a paginii, chiar lângă cusătură, iar pagina se desprinde. Cu pagina împăturită în buzunar, pun cartea la loc, desupra teancului. În sufragerie, cosmeticele sunt trântite grămadă pe jos. Helen a deschis fundul fals al trusei cosmetice. Înăuntru sunt așezate straturi de coliere, brățări, broșe mari și perechi de cercei prinși împreună, incrustate cu sclipiri frânte, roșii, verzi, galbene și albastre. Bijuterii. În mâinile lui Helen se desfășoară un colier lung cu pietre galbene și roșii, mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe geamul mașinii, Stridie zice: — V-ați pus vreodată problema că Adam și Eva n-au fost decât niște căței pe care Dumnezeu i-a părăsit pentru că erau prea proști ca să-i poată dresa? Lasă geamul jos, și mirosul bușește înăuntru, duhoarea fierbinte de pește mort, și, strigând în vânt, zice: — Poate că oamenii sunt doar niște pui de aligator pe care Dumnezeu i-a aruncat în veceu! Capitolul 24 La următoarea bibliotecă, le spun că rămân în mașină; Helen și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
ei în cele două jumătăți tari și albe ca laptele ale fundului, și încep să număr: 1, 2, 3... În următorul orășel, la următoarea bibliotecă, le spun lui Helen și Mona să stea în mașină cu Stridie cât mă duc înăuntru să pun mâna pe cartea de versuri. E o bibliotecă orășenească oarecare, în miezul zilei. În spatele biroului stă un bibliotecar. Ziarele cele mai recente sunt legate în mape mari, care se citesc la o masă mare. În ziarul de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bărbat, trecem la planul B. Tipul cu mașinuțele de curse duce sticla la gură și suge din ea cu obrajii lui nerași. Dă capul pe spate, și restul de bere dispare, bolborosind. Se dă într-o parte și zice: — Haideți înăuntru. Se uită la sticla goală și zice: Beți o bere? Intrăm, iar el se duce în bucătărie. Se aude un fâsâit de capac. În toată sufrageria nu e decât un fotoliu reglabil. Pe un bax de lapte este un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la mine, țintindu-mă cu mâna în care ține berea, și zice: — Ia citește-mi unde scrie în Biblie ceva care să pună lucrurile la locul lor. Întredeschid agenda legată în piele roșie a lui Helen și-mi arunc ochii înăuntru. Ia spune-mi cum să dovedesc eu la poliție că n-am omorât pe nimeni, zice individul. În agendă apare numele Renny O’Toole, la data de 2 iunie. Nu știu cine-o fi, dar e mort. La 10 septembrie e trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dușman din fiecare plantă și animal ca să justificăm uciderea lor. În ziarul de azi, zice că soțul unui top-model a fost reținut sub acuzație de omor. Mă aflu la un telefon public de lângă biblioteca unui orășel de provincie; Helen e înăuntru, cu Stridie, și vandalizează cartea. La telefon, o voce de bărbat zice: — Brigada Omucideri. Întreb cine este la telefon. Și vocea zice: — Detectiv Ben Danton, Brigada Omucideri, zice. Cine e la telefon? Un polițist. Mona ar spune că este mântuitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
amicul dumneavoastră a fost cam sângeroasă. Petele roșii sunt de chili, îi spun. Ceaslovul, zic. L-am văzut. Pielea roșie de om. Tatuajul cu pentagramă. — Ea mi l-a dat, zice Mona. Își deschide gentuța maro și-și bagă mâna înăuntru, zicând: — A zis că nu mai are nevoie de el. V-am spus că era supărată. Plângea. Trage cu unghiile roz o hârtie împăturită din poșetă. E o pagină din ceaslov, pagina cu numele meu, și mi-o întinde, zicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în față o vrajă tradusă, care se numește vrajă de stăpânire. De fapt, toate vrăjile au fost traduse. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui mami, cu cuvintele ei încrucișate, zice ea - zice Stridie. E și ea pe-aici pe undeva, înăuntru, turbată de furie. S-o saluți din partea mea, zice Stridie - așa zice, cu gura lui Helen. Statuia albastră și atât de fragilă - copilul înghețat - este țăndări, împrăștiată printre bijuteriile sparte, un deget smuls aici, picioarele rupte dincolo, capul sfărâmat... Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Capul lui Helen se apleacă spre Patrick. Sângele îi curge din gură. Brațele i s-au muiat, scăpând pe jos degețelele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Șoferul încuie ușa, lasă apoi obloanele în jos, închizîndu-le și se îndreaptă spre restaurant, oprindu-se o clipă în fața lui Dorin, care stă în mijlocul șoselei: Nu mergi? Poate trece vreun camion, sau... Cine se mai încumetă pe vremea asta?! Hai înăuntru. Nu. Trebuie să ajung ! se îndîrjește Dorin. Ușa restaurantului a fost deschisă, iar pasagerii au dat buzna înăuntru, căutîndu-și locuri la mesele în dezordine, în sala plină de frig. Somnoros, chelnerul care a deschis merge la soba mare cu cuptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în fața lui Dorin, care stă în mijlocul șoselei: Nu mergi? Poate trece vreun camion, sau... Cine se mai încumetă pe vremea asta?! Hai înăuntru. Nu. Trebuie să ajung ! se îndîrjește Dorin. Ușa restaurantului a fost deschisă, iar pasagerii au dat buzna înăuntru, căutîndu-și locuri la mesele în dezordine, în sala plină de frig. Somnoros, chelnerul care a deschis merge la soba mare cu cuptor din sală și aruncă în vatră un braț de lemne, peste care toarnă petrol dintr-o sticlă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
înclină chelnerul avem pui la tavă, cașcaval, ouă la capac... Aș vrea o jumătate de... începe femeia să spună, dar vocea ei fermă e frîntă brusc de trecerea unui gînd, care o face să-și deschidă poșeta și să privească înăuntru, de unde scoate un antinevralgic. Un pahar cu apă spune scurt. Mda murmură chelnerul nemulțumit, gata să fie ironic, dar se abține întîlnind privirea actorului. Dumneavoastră? O jumătate de pui la tavă. Ce fel de vin? Grasă de Cotnari, sticle de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Sîrbă... gîndește cu glas tare sorbind din pahar. Știe ea plăcerea unei sîrbe?! Săteanu rotește paharul, ca și cum ar vrea să amestece pe fundul lui gîndurile ce-l frămîntă, soarbe totul, apoi, umplînd golul paharului de cristal cu privirea-i pierdută înăuntru, spre fundul gros, prin care ceștile de pe tavă se văd diforme, murmură încet, cu durere: S-or mai fi făcînd sîrbe la noi?... Cine le-o mai fi conducînd?... Își mai toarnă un sfert de pahar, îl soarbe tăcut, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să mă conving că ești reală, că ai consistență materială, altfel aș crede că ești doar o lumină, care taie în două întunericul... A fost cea mai frumoasă noapte a lui, o noapte cu viscol afară, în ferestre, cu căldură înăuntru, de la soba de teracotă și cu întunericul tăiat în două de prezența acelui trup alb; o noapte pentru care "cine n-ar da viața lui toată?" Eu n-am dat-o murmură profesorul, oftînd, aruncînd buza de jos înainte, strîngînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
răzbește cîte o cabină de camion. Ici-colo, se ghicesc și mașini mici sub zăpada înălțată ca o căpiță. Departe, în stînga șoselei, sînt cîteva sate, către care vor fi fugit cei din mașini, dacă, necunoscînd locurile, n-or fi rămas înăuntru, la căldură, ca, pînă la urmă, mulți dintre ei să ajungă la spital. Plecînd cu mașina înaintea ei, aș fi fost acasă de ieri, pe la prînz..." Și din nou alt val de furie pune stăpînire pe Radu, înzecindu-i puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
saltea, întinzîndu-se cu fața în jos, cu fruntea îndesată în palmele puse una peste alta, ca atunci cînd dormi cu fața în iarbă, vara. De afară, viscolul se aude urlînd tot mai tare, izbindu-se în fereastra din mijloc, în timp ce înăuntru, în sala restaurantului, s-a stins orice șoaptă, rămînînd vii doar privirile bolnave de foame și de teamă ale pasagerilor. Lîngă sobă, Dorin șade cu fruntea pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]