1,577 matches
-
93). Probabil că tot la acest eveniment se referă un pasaj din Vechiul Testament, în care se spune că Iezechia „a sfărâmat stâlpii cu pisanii idolești” (II Regi, XVIII, 4). Gestul regelui iudeu nu a fost unul singular. El a „desființat închinarea de pe înălțimi” și a sfărâmat toate „Asherah”. Adică a dărâmat toți stâlpii de lemn simbolizând-o pe zeița Astarteea, zeiță cinstită de Solomon, căreia i-a ridicat 287Balaurul și solomonarul „capiști pe înălțimi” (cf. I Regi, XI, 5 ; II Regi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
printr-un om, printr-un guvern, printr-un dictator, ci prin unirea tuturor. Ținta d-lui C. A. Rosetti va fi omul; Fiindcă d-sa e pentru luminarea omului și a națiunii, se va sili a smulge din mintea oamenilor închinarea la stăpân, sub toate formele și orișice fel de stăpân. Astfel vorbește d-sa, în această epocă în care națiunea este în toate atât de sus urcată încît căderea ei ar fi zdrobitoare. Trebuie mai cu seamă ca țara să
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Putea fi ceva mai cuviincios și mai corespunzător simțimântului de venerațiune ce viază în tot românul pentru memoria lui Ștefan Vodă decât să participe poporul, în masa lui cea mai compactă, la serbarea numelui marelui domn și să-i depună închinările lui de aproape?!... Ei bine, amesticul arbitrar al guvernului a depărtat acea masă mare populară care era gata să se rădice spre a merge la Iași, a ținut în rezervă chiar și partea cea mai cu greutate a populațiunii ieșene
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cu gravitatea și cu strictețea, deși în realitate, ei sunt mai degrabă niște abați ai secolului al XVIII-lea; despre unii dintre ei erau colportate cele mai galante aventuri, care abia dacă le dăunau reputației". 7. Corupția noastră Chiar ne-închinarea noastră totală față de turci, menținerea semi-atârnării ar fi datorată doar interesului turcilor de a exploata fără milă. Pentru că dacă aici ar fi fost pașalâc, ca în Bulgaria, sultanul ar fi considerat o datorie de onoare să protejeze ca asemenea nenorociri
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
îl clasifică printre termenii polisemantici, el putând să însemne fie „Cel Adevărat”, fie „Cel care există cu adevarat”. Din versetele 22,62 și 31,30, interpreți că Tós și Tabar înțeleg că Allah este singurul Dumnezeu adevărat și vrednic de închinare 74. Ca atare ar fi apropiat de A≤ad. Tós interpretează însă v. 22, 62 și în sensul unei calificări morale: Allah este adevarat și drept în tot ce spune și face; ar fi atunci un echivalent al lui Œ
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
aibă nevoie de lume”. În arabă, ghan, tradus de obicei cu „bogat”, este cel care se poate lipsi de ceva, de cineva. Dumnezeu este prin excelență cel care nu are nevoie de nimeni și de nimic, nici măcar de recunoașterea și închinarea oamenilor. Ale lui sunt toate; neavând trup, nu are nici nevoi. R"z arată că All"h este ghan întrucât este unică Ființă necesară, care nu depinde de nimeni pentru a exista 92. Semnificații de bază: autosuficient, care are totul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
desi „înjunghiat” (esphagménon), el este „în picioare” (hestQkós), mijlocitor la Tronul lui Dumnezeu (5,6), iar mânia lui îi îngrozește pe cei nelegiuiți (6,16). El are acum putere dumnezeiasca, este pe tron alături de Dumnezeu (22,1.3) și primește închinarea întregii curți cerești (5,8.13), fiind aclamat că mântuitor (7,10). În final, el este templu și făclie în mijlocul Noului Ierusalim, cetatea coborâta din cer. Semnificații de bază: Cel care ia asupra să păcatele lumii și îi eliberează pe
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
se depășește spre altceva decât ea însăși, în timp ce la Agathon ea nu se poate depăși decât spre sine, ceea ce, de fapt, exclude orice depășire”. Și Agathon lasă loc ambiguității când își încheie intervenția: „ăsta-i, Phaidros, cuvântul meu. Asta-i închinarea pe care o fac zeului. Am dat o dreaptă măsură fanteziei și seriozității, pe cât mi-a stat în putere”. Și pentru ca ambiguitatea să nu se disipe cumva, când Agathon își termină discursul, toți aplaudă zgomotos! Primele cinci discursuri prezintă punctul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
parte al „Librăriei”, autor al Micilor tratate scrise în spiritul Maestrului compuse aproape exact pe principiul capitolelor Eseurilor: voluptuosul Charles de Saint-Evremond, autor al unor bijuterii de filosofie hedonistă, din care Despre plăceri și Despre morala lui Epicur, cu o închinare către Ninon de Lenelos; dar și Pierre Gassendi, un filosof major pe nedrept uitat, fără de care nu-l poți înțelege pe Descartes, autor al unei reabilitări în regulă a filosofului Grădinii: Viața și obiceiurile lui Epicur, sau Cyrano de Bergerac
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai frumoase Nopți, pref. trad., București, 1831; ed. București, 1835; Volney, Invocație, în Curs de retorică, București, 1834, XI-XVI; Lesage, Istoria lui Gil Blas, I, partea I, pref. trad., București, 1837; Marmontel, Velisarie, pref. trad., București, 1843; Focion, Dialogurile asupra închinării moralului cu politica (după traducerea lui Gabriel de Mably), București, 1844; Olivo Bucchi, Francesca de la Rimini, București, 1846; Vittorio Alfieri, Filip. Orest, București, 1847. Repere bibliografice: Mihai Eminescu, Scrieri politice și literare, îngr. și introd. Ion Scurtu, București, 1905, 329-330
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
și evidențiază importanță istorică a actului de la 1 decembrie 1918, când s-a înfăptuit unirea tuturor românilor. Un punct de vedere aparte are asupra Mioriței, care ar constitui „expresia firii poporului român, dar nu ca renunțare la lupta, ci că închinare în fața voinței divine, după un energic frământ de apărare”. În Umanesimo romeno (1967) I. se arătă din nou preocupat de circumscrierea coordonatelor spiritualității naționale, încercând o proiectare în perspectiva largă a culturii europene. SCRIERI: La centenarul Al. Odobescu (1834-1934), Suceava
IROAIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287620_a_288949]
-
Ibidem, p. 220. ORTODOXIE ȘI CATOLICISM ÎN SPAȚIUL EXTRACARPATIC ÎN EVUL MEDIU. OBSERVAȚII PE MARGINEA UNEI RELAȚII CONFLICTUALE Flavius Solomon „... După pilda sfinților regi și principi, care prin binefacerile și daniile lor au crescut și au sporit în multe chipuri închinarea și slujba către Dumnezeu, ca David și alți regi și principi care au fost asemenea cu el, atât în Vechiul Testament, cât și în cel Nou, vrem și purtăm dorința în suflet ca slujba lui Dumnezeu să se săvârșească de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Assisi nella storia. Secoli XIII-XV, Roma, 1983. • Ștefan S. Gorovei, Moldova în „Casa Păcii“. Pe marginea izvoarelor privind primul secol de relații moldo-otomane, în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A. D. Xenopol»“, 17, 1980, p. 632 și urm.; Leon Șimanschi, „Închinarea“ de la Vaslui (5 <iunie> 1456), în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A. D. Xenopol»“, 18, 1981. • A fost uns de către patriarhul sârb de Peć la 1453: Michael Lascaris, Joachim, métropolite de Moldavie et les relations de l’église moldave avec
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
extaziază în fața frumuseților naturii. Apar, de asemenea, dar mai rar decât în primul volum, poezia revoltei și scenele dramatice versificate. Reînnodând o tradiție ce părea de mult timp pierdută, autorul compune un soi de versuri la stemă, cu caracter ocazional (Închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ștefan-Vodă-Cel-Mare și Sfânt, 1904, dar și balada Carol-Vodă-Fătfrumos, 1907, ș.a.). D.-D. a dobândit faimă mai ales pentru piesele sale, scrise toate în colaborare cu Vasile Leonescu, actor al Teatrului Național din București
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
București, 1900; Peneș Curcanul (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1901; Avem cu ce să ne mândrim, București, 1903; Considerațiuni critice asupra poesiei noastre poporane, vol. I: Doine, București, 1903; Două drame țărănești (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1903; Închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ștefan-Vodă-Cel-Mare și Sfânt, București, 1904; Prolog în 16 cântări la „Povestea neamului de la Traian la Carol I. 106-1906”, de Alexandru Davila, București, 1906; Versuri din „Povestea neamului” (în colaborare cu Vasile Leonescu), București
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
lui Miron Costin un uric din 1392 privitor la întemeierea Romanului, împrumuta pentru a studia, de la mănăstirea Krilos de lângă Halici, un tetraevanghel scris la 1144 și alcătuia, în temeiul consultării riguroase a izvoarelor, un informat istoric al Probotei, cu prilejul închinării mănăstirii, în 1677, patriarhiei Ierusalimului. Pentru Mitropolie D. cumpără istorii universale, ca de pildă tratatul în limba latină al lui Johannes Nauclerus și Nicolae Baselius. Exemplarul, intrat, mai târziu, în posesia stolnicului Constantin Cantacuzino, cuprinde observațiile de lectură ale lui
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
pe care le vom discuta mai târziu, despre Vechiul Testament a scris nu doar comentarii întinse, organizate pe cărți sau grupuri de cărți, ci și tratate de exegeză a unor fragmente alese, fie aranjate în mod sistematic, fie potrivit ordinii biblice. Închinarea și cultul întru duh și adevăr se prezintă sub forma unui dialog între autor și un anume Palladius. Acesta a citit în Mat. 5,17 că Isus afirmă că nu a venit ca să strice Legea, ci ca s-o împlinească
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
împotriva înclinației spre păcat (cărțile IV și V). Cărțile VI și VII-VIII tratează tema iubirii față de Dumnezeu și, respectiv, față de aproapele nostru. În sfârșit, în cartea a IX-a, Chiril ajunge să vorbească despre instituțiile veterotestamentare văzute în lumina principiului închinării în duh și adevăr: simboluri ale lui Cristos sunt altarul de pământ pe care Moise trebuie să-l ridice la porunca lui Dumnezeu (Ieș. 20, 24-25), ca și chivotul înțelegerii, jertfelnicul, sfeșnicul cu șapte brațe, altarul tămâierii, Aaron însuși; cortul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cizelate” sau „elegante”); împărțirea în 13 cărți, diferită de cea a scrierii precedente, pare posterioară. În introducere, autorul declară că analizează acele pasaje din Pentateuh pe care nu le luase în considerare sau pe care nu le comentase suficient în Închinarea. De această dată a renunțat la forma dialogică (însă lui Palladius îi este dedicată partea referitoare la Ieșirea) și a dispus materialul după ordinea din Biblie, consacrând diferitelor cărți ale Pentateuhului un spațiu redus progresiv: după repartizarea de-aici, șapte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
una pentru celelalte trei. Chiril însuși afirmă că a dezvoltat, în opera precedentă, tot ceea ce putea servi interpretării morale; în schimb, în aceasta, se ocupă de tipologia propriu-zisă, ceea ce nu pare să corespundă întru totul situației de fapt, chiar dacă planul Închinării, cel puțin în prima sa parte, se structurează efectiv conform itinerariului căderii și mântuirii ființelor umane și al funcției Legii în raport cu cele două momente. Și această operă a fost tradusă în siriană în secolul al șaselea, dar s-au păstrat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Chiril și nu din comentarii propriu-zise. Despre exegeza lui Chiril Așa cum am văzut, Chiril consideră Legea veterotestamentară „model și umbră” a realității care se manifestă în vremea lui Cristos și a Bisericii: acest principiu tradițional, enunțat la începutul scrierii Despre închinare și cult și al Glaphyra, își găsește expresia în special în ultima operă unde autorul și-a luat libertatea de a alege pasajele cele mai susceptibile de interpretare cristologică. Totuși, tocmai caracterul selectiv al Glaphyra pune în lumină o trăsătură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
manifestă în opera lui Chiril). BIBLIOGRAFIE Indicăm edițiile curente ale textelor grecești, însă, în ce privește editarea ulterioară a unor fragmente - mai ales în versiuni antice - aceste date trebuie completate cu CPG III, nr. 5200-5210 (reproducerea întregului detaliu ar fi prea lungă). Închinarea și cultul în duh și adevăr: PG 68, 133-1125. Glaphyra: PG 69, 9-678. Comentariu la Isaia: PG 70, 9-1449. Comentariu la cei doisprezece profeți: P.E. Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii 1868 (retipărită
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
S-a ocupat și de scenografie, contribuind prin observații și sugestii la dezvoltarea ei. Lipsit de nerv polemic, pierde disputa pe care o are cu Alecu Russo în jurul piesei acestuia (nepăstrată), Băcălia ambițioasă. Atribuit multă vreme lui M. Eminescu, poemul Închinare lui Ștefan Vodă (Poemul Putnei, cum i s-a mai spus) reprezintă vârful creației lui G. Dacă nu va fi intervenit în text Eminescu însuși, care l-a citit cu prilejul serbării de la Putna (1871), înseamnă că G. a fost
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
1914), ca și celelalte versificări, strânse în volumele Poemele despărțirii (1921), Poezii (1925; Premiul Societății Scriitorilor Români), Sensibilitate (1938), suferă de o exprimare precară, ce anulează speranța autorului: „am îngropat un suflet într-o carte”, „ca să trăiască singur, mai departe” (Închinare). Culegerea de poeme în proză Cimitire (1920) nu depășește o banală nevoie de a fi liric și meditativ. În schimb, R. a reușit să atragă atenția contemporanilor ca autor de teatru, chiar de la debutul, în 1910, pe scena Companiei Dramatice
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
de ființa iubitei: „O, ce frumos atunci suna / cuvântul, când te viscolea! / Stăteam și ascultam nătâng / silabele, trosnind, cum plâng. / Te adunam de prin vocale / cu trupul tău umpleam pocale / și închinam doar pentru vis, / știind că sorb din Paradis” (Închinare). Versurile din Mereu tristețea (2001) transcriu o regresiune a sentimentelor. Parcurgând o lungă cale de la iubirea adolescentină care anima universul, R. devine prizonierul unui spațiu liric apăsat de umbrele melancoliei. Tristețea se transformă într-o prezență, iar eul liric este
ROTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]