3,113 matches
-
forestieră. Pământul nu era adecvat pentru construcția de case. Copacii trăiau de sute de ani, iar când cădeau, cădeau definitiv. Aici, În mlaștina dintre cedri, verticalitatea nu era o proprietate esențială a copacilor. Mulți cedri erau drepți, dar unii stăteau Înclinați. Alții căzuseră pe copacii din apropiere sau se prăbușiseră la pământ, scoțându-și la iveală rădăcinile. Era o senzație de cimitir: peste tot scheletele cenușii ale copacilor. Razele lunii, strecurându-se printre ei, luminau băltoace argintii și pânze de păianjen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fi costat biletul. Așa cum mă temeam, era prea mult. Toată dimineața burnițase slab, dar acum norii se Împrăștiau. Vizavi de spelunca disperată În care luasem masa, prin geamurile pătate de ploaie și dincolo de drumul de acces care mărginea o fâșie Înclinată, cu iarba plină de gunoaie, trecea autostrada. Mă uitam la traficul care vâjâia pe-alături, acum mai puțin flămând, dar Încă singur și speriat. Chelnerița veni la mine și mă Întrebă dacă vreau cafea. Deși până atunci nu mai băusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se petrecu un lucru uimitor. Auzi scrâșnet de metal zdrobit și de geamuri făcute țăndări, Însă zgomotul venea de la mașinile din față. Cât despre Cadillac, acesta nu Încetă nici o clipă să Înainteze. Se urcă peste mașina părintelui Mike. Spatele ciudat, Înclinat, al Gremlinului funcționă pe post de rampă și În următoarea secundă Milton realiză că era În aer. Cadillacul Eldorado bleumarin Închis se ridică peste accidentul de pe pod. Sări peste balustrade, printre cabluri, și plonjă prin deschiderea din mijlocul podului Ambassador
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dreaptă ținea un revolver. În puțina lumină de care beneficiam, mi-am dat seama că are trăsături aspre, întărite de vreme și de o climă nu prea blândă. Se uită întâi la Vladimir, pe care-l salută cu un scurt înclinat al capului. Când eram pe cale să deschid gura și să formulez una din miile de întrebări care-mi perindau prin minte în acel moment, vorbise din nou: Ești sigur că el e, Cronicarule? Foarte sigur, răspunse Chronosi calm și netulburat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
decizi. "Ocazie?" Nu știu, Corvium. Chiar nu știa. Era o enigmă pentru amândoi, căci în ochii săi nu citeam minciună, iar în mintea sa nu vedeam nici o urmă de răspuns. Fusese onest cu mine până acum. Stăteam așezat pe acoperișul înclinat al școlii. Deși vântul adia, frunzele copacilor stăteau nemișcate, iar vorbele păreau a nu ști să meargă mai mult de câțiva metri. Era o apăsare nefirească asupra naturii. O presiune ce prevestea că nimic bun se abătea asupra noastră. Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
omule, nu mă mai face să-mi pierd vremea, îl zorește cezarul, tamburinând impacientat cu degetele pe brațul fotoliului. Privirea secretarului se agață cu disperare de catedra pe care stă împăratul. Urmărește, cu capul golit de gânduri, linia spăta rului înclinat și curbura, aproape în semicerc, a scaunului. Ochii îi ză bovesc asupra picioarelor, arcuite și divergente la extremități... Aude respirația sacadată a principelui. Înțelege că i-a epuizat răbdarea și atunci vorbește: — Vara trecută, unul dintre oamenii noștri din Campania
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai lipsește decât să-l acuzați și de crimă, spune cu în gâmfare. Simte că-l părăsesc puterile, iar rana de la genunchi dă și ea semne că se trezește. Se îndreaptă șontâcăind către o catedră din lemn cu spătarul puțin înclinat și curbat. Când să se așeze, se împiedică ușor de picioarele scaunului, care nu sunt drepte, ci lejer arcuite spre exterior. Suduie molcom, după care se con cen trează o vreme să-și aranjeze pliurile togii. Ridică în cele din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
O însemna ceva? Murmurele cresc. — Doi șerpi s-au strecurat în Templul lui Jupiter, chiar pe porți... — A fost fătat un miel, care e în același timp și berbec, și mioară... Vestala Mamă le face semn să tacă: — Prea sunteți înclinate să puneți în seama zeilor temeiul izbânzilor și înfrângerilor omenești, le reproșează. Nici urmă de asprime în glasul ei. Încearcă doar să le cal meze. Teama lor o învăluie însă și pe ea ca o undă palpabilă. Dar tot ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lăsăm în urmă. Inconștient de schimbările dramatice care-l pândesc, Rufus o ia înainte pe culoarul îngust. Ajuns la intersecția cu altă galerie, îi face semn germanului să se grăbească, după care cotește la stânga, printre tot felul de mașinării, planuri înclinate, scripeți și platforme suspendate. În urma lui, tânărul zăbovește, privind în jur. I s-a trezit din nou curiozitatea. Hai odată! se impacientează instructorul. — Ce sunt astea? — Aici, în subsol, sunt depozitate mecanismele care funcțio nează prin asamblare... — Cum adică asamblare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dinainte, negustorii din cabina cea mare și solii își urcară deasupra încărcăturii desagii de pe polițe și își legară strâns așternuturile și hainele tot deasupra încărcăturii, ca să nu se ude. Curând valurile începură să împroaște puntea. Se izbeau înverșunate de carena înclinată și răsunau în coastele corăbiei. Solii se pregătiră pentru ce era mai rău. Legară o funie de salvare între doi stâlpi, iar samuraiul își legă și el pe spinare cutia cu scrisorile Stăpânului și își înfipse bine sabia la șold
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Dillworth, Horton și Van Hoosen. Casele erau așezate Între pâlcuri de ulmi și drumul era plin de praf. De ambele părți ale drumului erau ferme și păduri. În sus era bisrica metodistă, și-n direcția opusă era școala. Un drum Înclinat cobora dealul printre păduri, până-n golf. Din spatele casei lui Smith se vedau pădurile care se-ntindeau până jos, la lac, și peste golf. Primăvara și vara era foarte frumos, cu golful albastru și strălucitor și cu valurile Înspumate de pe lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ca să fie sigură. Plângea. — Jim, Îi spuse. Jim. Jim, te rog. Jim tresări și se Încovrigă. Liz Își scoase haina, se aplecă și-l acoperi cu ea. Îl Înveli cu grijă. Apoi plecă pe doc și pe urmă, pe drumul Înclinat și prăfuit, spre patul ei. O ceață rece venea prin pădure dinspre golf. Pe chei la Smyrna Cel mai ciudat, Îmi zise, era să-i auzi cum urlă-n fiecare noapte la miezul nopții. Nu știu ce-i apuca atunci. Eram În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de necesare și dragi mâncătorilor de rahat parlamentar, de azi, de ieri și dintotdeauna, ci bunăstarea oamenilor care muncesc zi de zi, fiindcă ei sunt sarea și rodul pământului. Fascismul de tip românesc nu este decât o gogoriță, o tâmpenie înclinată excesiv spre misticism, cruci, dumnezei și arhangheli fiecare cât mai Mihail cu putință, o făcătură heterogenă care dacă prin absurd ar ajunge la putere ar afunda țara asta frumoasă într-un bălegar pseudo-bisericesc din care ar fi bucuroasă ca să iasă
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
în glumă pentru culoare locală Ahmed, am pornit spre mare. Cavarna: o singură stradă, cu prăvălii neînsemnate ținute de bulgari și câteva cafenele umile. Trăsura a întors spre stânga, și după patru kilometri de mers pe un drum pustiu, ușor înclinat, în fund, de la un timp cu linia albastră a mării, o moară, și apoi mititelul Cavarna-Port. Câteva magazii, câteva bordeie locuite de pescari vara. O mică piață la mijloc, pe o latură cu o casă pătrată, restaurantul "Mihali", și el
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cerebrală, că, fără de vrere, te gândești la meandrele explorărilor genialului romancier. Dar ca și pentru dl Sergiu Dan, raportat la maestrul romanului realist, și dl Anton Holban reprezintă în opera sa un extract proustian -, pe seama căruia ești de multe ori înclinat să pui efervescența și precipitarea notației sale psihologice. Diferența de volum poate că atrage după sine și gradul de așezare al corpusculelor dizolvate. Filiația proustiană a dlui Anton Holban este, dealtminteri, cu mult mai categoric și mai lucid exprimată chiar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
berbeleacul. Audbert se izbi tare de pământ, dar își veni pe loc în fire și se rostogoli în iarbă; apoi, însă, se ridică repede în picioare și, mânat de groază, o zbughi către copaci. După câțiva pași pe pământul ușor înclinat, se împiedică și căzu iarăși. Când se ridică și se întoarse să privească spre luminiș, rămase încremenit. Alți doi bagauzi zăceau în iarbă, străpunși de săgețile lui Khaba, iar Odolgan, strigând și râzând, se năpustea cu securea însângerată către un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și-l găsi pe Odolgan, care, dând din mâini și înjurând, le poruncea oamenilor săi să îndepărteze o barieră rudimentară, din trunchiuri de mesteacăn - un jalnic bastion, ridicat în grabă, dincolo de care, după o ultimă bucată de drum foarte puțin înclinată, puteai ghici ieșirea pe o porțiune dreaptă, acoperită de iarbă și dominată din dreapta de zidurile sihăstriei, ridicate pe un povârniș stâncos. Ajunse din urmă și Khaba. — Au blocat cărarea, constată cu nemulțumire. Era de închipuit, nu? Nerăbdător, Balamber privea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Regele e în pericol! împungându-și calul în coaste, părăsi linia de luptă și, împreună cu Mandzuk, porni în fruntea războinicilor hiung-nu pe care îi avea împrejurul său, retrăgându-se puțin și îndreptându-se spre dreapta, acolo unde terenul devenea mai înclinat. Se opri după o sută de pași și îi înapoie stindardul lui Mandzuk. încetul cu încetul, și alți oameni de-ai săi se desprinseră din încleștare și alergară, unii pe jos, alții călare, pentru a se regrupa în jurul stindardului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de voioșie, ca un nou-născut. Mestecând bucata de scrumbie, Extraterestrul continuă: - La Stavropol am Întâlnit un anume Fedea Iacuvlovici care fabrica spirt Într-un alambic improvizat dintr-un tranzistor. La Început, văzându-l cum stă ciucit pe vine, cu urechea Înclinată Înspre aparat, mi-am zis că omul ascultă Radio Svaboda, dar, privindu-l cu atenție, mi-am dat seama că domnul Iacuvlovici distila alcool. Și atunci, mai În glumă, mai În serios, l-am Întrebat: „E adevărat, Fedea, că dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
indiferent cum se distra - lua taxiuri fără greș. Și le permitea. Dar acum domnul Sammler se uita În jos la umărul său, cel mai Înalt om din autobuz, În afară de hoț. Văzu că pe banca lungă din spate Încolțise pe cineva. Înclinat vajnic, spatele lat Îi ascundea victima de ceilalți pasageri. Numai Sammler, din cauza Înălțimii lui, vedea. Nici un motiv să fii recunoscător Înălțimii sau vederii. Omul Încolțit era bătrân, slab; ochi betegi, lăcrimând de teroare; gene albe, pleoape roșii și un albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
spate (o mișcare de animal, pur și simplu) puțin de pe frunte, Încrețită, dar nu de anxietate. Portofelul era lung - piele falsă, plastic. Deschis, produse cîteva hârtii de un dolar. Erau carduri. Hoțul le puse În palmă. Le citi cu capul Înclinat. Le lăsă să cadă. Examină un cec verde, cu aspect federal, probabil de Asigurare Socială. Domnul Sammler În ochelarii săi avea greutăți să focalizeze. Prea multă adrenalină trecea cu rapiditate Înspăimântătoare, ușoară, subțire, prin inima sa. El, personal, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
altcineva - la unul ca Eisen! un om el Însuși pierdut În altă lume, gravitând În jurul unui centru străin foarte diferit. Sammler era neputincios. Să fii așa de neputincios Însemna moartea. Și brusc se Închipui nu atât stând drept, cât aplecat, Înclinat și, În mod ciudat, din profil și ca o persoană trecută. Acesta nu era el. Era cineva - și asta Îl șocă - cineva sărac cu duhul. Cineva aflat Între condiția umană și cea neumană, Între substanță și vid, Între plin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
și ea de gând să cedeze la asemenea nebunii și să ajungă propriul ei tiran? Îi ciufulise părul. Părul lui. Nu vrusese decât să-l facă să se simtă mai bine, își spunea. Poate că ar fi fost mai puțin înclinată să facă același gest cu un alt elev, mai puțin atrăgător. Dar ce-i cu asta? Nu putea să pretindă de la ea însăși să nu simtă cum arătau și cum miroseau copiii. Își petrecea întreaga zi confruntându-se cu realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
înseamnă că nu e capabilă de tot felul de păcate. Dar nu e în stare să uneltească. Nu are viclenia necesară pentru a unelti și a țese intrigi - cel puțin nu într-un fel susținut, constant. Acum sunt mult mai înclinată să consider prima ei poveste ca pe un fel de confidență pe jumătate, ca acelea pe care le fac copiii când vor să scape de povara unui secret, dar nu vor să se confrunte cu toate implicațiile unei confesiuni totale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
facem un lanț, ca să nu ne pierdem. Era ceva de fetiță panicată în vocea lui și, mai mult de milă, m-am hotărât repede să fac cum spune. Dar eram între Marcia și Polly și amândouă păreau așa de puțin înclinate să mă ia de mână, încât slavă Domnului am rămas separate. Linia lungă șerpuitoare se mișca încet. Eram la aproximativ două sute de yarzi de ieșirea dinspre Regent Park Road când, în stânga mea, printre copaci, am văzut-o pe Sheba. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]