1,401 matches
-
încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din nou de obscuritate, după lumina soarelui din dormitor. Clipi și privi în dreapta și în stânga. Nu era țipenie de om. Ba da, era cineva, o femeie, rezemată de zid, alături de ușa pe care scria „Intrarea strict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o văzu pe Hattie. În aceeași secundă, Pearl veni alergând, cu un prosop în mână. Ce-i asta? Ca să vă uscați părul. A! Stând în pragul camerei de zi, își frecă zdravăn părul, fața și gâtul, apoi îi zvârli prosopul îndărăt lui Pearl, fără să-și întoarcă măcar ochii spre ea, după care intră în cameră, închizând ușa în urma lui. Dintre cele trei persoane angrenate în această scenă sau ceremonial al sosirii, nu s-ar putea spune că John Robert Rozanov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Bea, o îndemnă el și când rosti acest cuvânt se simți ca un bătrân vrăjitor, un făcător de farmece. Hattie sorbi și ea o înghițitură. I se ridică și ei pe dată la cap. Oh! John Robert își târșâi picioarele îndărăt spre banchetă și amândoi se așezară din nou. E bun, spuse Hattie. Ți-e dor de America? o întrebă. Nu-i punea adeseori asemenea întrebări directe sau chiar interesante. Avea acum impresia că niciodată nu-i pusese cu adevărat întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dorul chinuitor după prețioasa făptură pierdută. Speranța îl amăgea mereu cu petice de spumă albă, printre valuri. Începu să scoată țipete isterice. Își spuse: „Am nevoie de ajutor, trebuie să-i fac să vină!“. Porni să înoate, cu îngrozitoare încetineală, îndărăt, spre țărm. Emma lăsă fetele să i-o ia înainte. În absența lui Tom, tovărășia lor îl stânjenea și, evident, erau și ele stingherite. Pearl și Hattie începură să zburde ca niște școlărițe în vacanță, râzând în gura mare, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să mulțumim cerului. După masa de prânz, George se depărtase de grup. Porni pe aleea asfaltată, întâi în direcția opusă casei Maryvile, unde drumul cotea spre uscat și se pierdea într-o pădurice (aceasta era „plimbarea lui Brian“), și apoi îndărăt, în direcția Maryville, (când îl întâlnise pe Tom, pe la jumătatea drumului), lăsând în dreapta lui casa și promontoriul și coborând spre stâncile de unde era „imposibil să intri în mare“. George se simțea atât de nefericit, încât se întreba cum de poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nou pe Zet, îl ajunse și, călcând prin apă, îl prinse. Făptura udă îi atârna moale în mâini, dar ochișorii negri-albăstrui se uitau cu inteligență conștientă drept în ochii lui George. Acesta din urmă își spuse: „Nu mă pot cățăra îndărăt pe stâncă ținându-l pe Zet într-o mână. Și-apoi ei trebuie să fie înnebuniți. Cum o fi ajuns drăcușorul ăsta până aici? Trebuie să fac ocolul stâncii și să înot până la plajă. Dacă mă țin pe lângă mal, evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uită la fata care chicotea, evident cam amețită, scuturându-și părul lung, blond. Era înaltă și purta o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu un pas îndărăt și o privi din nou, mai atent. Emma! Păcătosule! Asta-i prea mult! Și ești beat, duhnești a whisky. Bea și tu un pic, am adus sticla cu mine, haide să ne așezăm undeva. Ești beat turtă. De unde ai știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fi martorul ocular al urmărilor. Curând se adună o mică mulțime în fața casei Belmont. Poliția a sosit când a fost prea târziu. Efectul vizibil asupra lui George a putut fi urmărit până în cele mai mici amănunte. Se dădu câțiva pași îndărăt; pe față îi apăru întâi o expresie de fâstâceală și iritare, apoi de extremă panică. Cei care nu se tem de dezaprobarea publică pot fi în schimb speriați, în mod abject, de ridicol. Combinația dintre brațul lui Hattie întins cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cap și mi-e o frică de moarte că Rozanov o să afle. Doamne, dacă n-ai fi beat... Te-am scăpat sau nu de George? Da, da, a fost o idee admirabilă... dar acum... mai inventează ceva. Emma se trase îndărăt cu mișcarea unui atlet sau a unui dansator gata să se avânte, perfect sigur de sine. Se răsuci pe trei sferturi, își întinse brațele în lături și începu să cânte. De astă-dată dădu drumul din plin vocii lui, cu acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care felinarele nu se aprinseseră încă. Dacă își încorda însă ochii, putea vedea limpede în lumina difuză, albăstrie. Nu era nimeni în jur. Deodată, o mișcare subită, alături de ea, o făcu să tresară și să se dea cu un pas îndărăt. Apăruse ceva, dincolo, de cea de-a treia ladă de gunoi. Vulpea-mascul, care se uita la ea. Capul animalului, cu ochii triști și botul zebrat de dungi întunecate, avea o înfățișare aprigă. Alex își ridică instinctiv mâna, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un bărbat, care-și vâra în grabă cămașa albă în pantalonii negri. Bărbatul era Emma. Tom rămase atât de surprins, atât de șocat, încât făcu un salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele de ușa de la intrare. Emma, roșu ca para focului, respirând agitat, părea mai curând mâhnit. Coborî în hol, făcu un pas sau doi, privindu-l cu severitate pe Tom. Neavând ochelarii, își îngusta ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
devenind mai furios din această pricină. — Eu sunt de partea lui George, declară Alex. — Și eu, sări Gabriel. Simt că George a revenit în sânul nostru. Încă de când l-a salvat pe Zet, George și-a răscumpărat păcatele, a venit îndărăt, îl pierdusem din vina noastră, pentru că exagerăm tot ce face el, cu toții exagerăm, ne agățăm de fiecare lucru pe care îl face și declarăm că e mârșav. — Dar nu e o mârșăvie să... începu Brian. — E ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
străvechi, coarde dinainte de a fi început totul. — Care „totul“? întrebă Alex, dar George nu-i răspunse la această întrebare. Știi, mă simt schimbat. Poate că Gabriel a avut dreptate. Cum a spus? Că „mi-am răscumpărat păcatele“, că „am venit îndărăt“. — Te simți schimbat? În ce fel? Ruby intră cu sendvișurile, apoi se retrase. — Sunt lihnit. Vrei și tu? Nu, mulțumesc. George începu să înfulece cu lăcomie. Nu mai pusese nimic în gură de o zi. Apoi spuse: Noi plecăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să văd... m-am dus îndărătul mașinii și am încercat să o împing? Sau mi-am imaginat numai lucrul ăsta? Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi, te implor să-mi spui adevărul, te implor! Involuntar, părintele Bernard făcu un pas îndărăt, degajându-se din mâinile care-l încleștau. Spuse: — Ai sărit din mașină și te-ai dus la marginea canalului. Bineînțeles că nu ai încercat s-o împingi. A fost un accident. — Ești sigur... în fața lui Dumnezeu? — Da. George nu păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
izbucnirea jetului de apă ce simbolizase forța unei energii curative, menite să-i alunge gândul de la o Hattie îndepărtată de el pentru totdeauna, transplantată în lumea invizibilului. Chiar și remușcarea era o provocare lesne de înfruntat. Și acum, fusese zvârlit îndărăt într-o eră anterioară, cu toate datoriile lui neîmplinite, o eră în care totul era abia de făcut. Dar ce anume erau aceste datorii și această hidoasă libertate, și acest ceva cu care îl tortura noul simț al posibilităților! Gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
afla, apoi își scoase și haina. Aceeași anxietate nervoasă, excitantă, înfricoșătoare îl împingea să continue, să meargă tot mai jos. Își spunea: „Trebuie să văd izvorul, trebuie să-l văd, este unica mea șansă și, de îndată ce-l văd, urc imediat îndărăt. Nu a avut loc nici o catastrofă, pur și simplu nu e nimeni aici“. Coborî încă un lung șir de trepte tremurătoare, care păreau suspendate în gol și străbătu un nor gros de abur. În stânga apăru o bucată masivă de zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ennistone. Oricum, Alex nu primi un răspuns la întrebarea ei, nu pentru că Ruby s-ar fi rușinat să i-l dea (deși chestiunea o frământa), ci pentru că în acele momente sărmanul ei cap era plin de alte gânduri. Se trase îndărăt cu un pas, îndepărtându-se de scară, și-i spuse lui Alex: — Vulpile acelea... — Ce-i cu vulpile? Sunt rele, duhuri rele, lucruri rele. Aduc nenoroc. Fac să se întâmple nenorociri. Nu fi proastă. Asta-i o superstiție idioată, țigănească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
iei tot restul. Hattie îi dăruise lui John Robert „ziua“ pe care i-o ceruse, adică vineri. Dar în acea dimineață, după lamentabila lui izbucnire sentimentală, nu mai putuseră discuta normal. Amândoi erau puțin speriați și foarte doritori să dea îndărăt. El îi spunea întruna: „Îmi pare rău“, iar ea îi răspundea: „E în ordine“. „Apologia“ lui John Robert, „explicațiile“ lui bolborosite se transformaseră într-o lungă trecere în revistă a tuturor întâlnirilor lor și a amintirilor comune, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și de multe ori erai nevoită să rămâi în picioare toată noaptea, iar tu mai și lucrai... Se mai întâmpla să ajungem în pragul disperării, iar lucrurile se succed și nu înaintează, iar adesea ni se părea că ne întoarcem îndărăt. Îți amintești...? toate acele frământări, toate acele zbateri...? Numai că am rămas fideli unul altuia. Astfel eu m-am putut sprijini pe tine și tu te sprijineai pe mine. Am avut șansa să fim împreună, ne-am dăruit amândoi sarcinilor
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
dar și de compătimire, compătimirea unui vagabond: Acuma du-te și ia-l și tu de ureche pe adevăratul vinovat! Dar nu mai era nimeni în jur s-audă. Horia Victor chicotea din nou, nerușinat, din depărtare, uitându-se zeflemitor îndărăt în timp ce fugea, dar acum era deja departe, alergase roată, întorcându-se pe strada I.C. Brătianu după ce primejdia trecuse, și aproape că ajunsese la următoarea intersecție, dintre I.C. Brătianu și strada Hașdeu, unde începea rafinăria "Steaua Română". S-ar fi hlizit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mai puțin de un an de zile, tezaurul artistic cu valoare de patrimoniu a fost în parte distrus sau dispersat. Aproape tot ce se acumulase pe parcursul a mai bine de un secol era amenințat cu dispariția. Timpul părea să meargă îndărăt, ștergând o parte glorioasă de istorie. Cu toate acestea, decorațiunile interioare au fost păstrate aproape intacte. Mobilierul regal, mai ales, care era mai ușor deplasabil și mai folositor, a dispărut. Așa cum se întâmplă de obicei, de când e lumea și pământul
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92341]
-
întrebă Eleonora stupefiată. ― Cum care martori, fetițo? Unde ai mai pomenit tu proces fără martori? Atunci pe ce probe se poate pronunța o sentință? Am să te citez pe tine ca martoră. Și zicând asta am tras-o câțiva pași îndărăt. ― Trebuie să spui tot ce știi, pentru ca sentința să fie cât mai dreaptă. Pregătește-te, am zorit-o. Aveam de gând să las pentru mâine, dar amân pentru mâine numai rechizitoriul. Audierile le începem azi. Treci la locul martorilor, fetițo
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
s-a mai întors. Probabil plecase în oraș sau coborâse la Cici. Fuga la cutia de scrisori. Ceva înăuntru! O scrisoare! Mi-a răspuns! Mihaela mi-a răspuns! Draga de ea! Dar... trăsnet! Era chiar scrisoarea mea. Mi-o trimisese îndărăt. M-a durut această respingere, de ce-aș minți? Am simțit un junghi ascuțit în coșul pieptului, care s-a transformat pe urmă într-o ciudă amestecată cu necaz. Și doar prevăzusem eventualitatea... Era tot așa, cu plicul nelipit. Poate
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să n-o poată reface și am expediat plicul. Parcă era un făcut. Scrisoarea mi-a venit înapoi. Era a patra. Pe a cincea tot așa. Planul meu începea să se clatine mult prea devreme, descurajarea scotea colții. Să dau îndărăt? Nici gînd! Voi persevera până în pânzele albe și tot voi izbuti. În materie de dragoste perseverența e o armă care nu dă greș. Și afară de asta știu să aștept. A șasea scrisoare avu aceeași soartă. Nu-i nimic! La fel
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ea abia după două ore cercetă corespondența. N-am iertat-o multă vreme din cauza acestei întîrzieri de care, la drept vorbind, nici nu era vinovată. Nu mi-a restituit nici caietul. Atunci mi-a scăpărat prin minte să-i trimit îndărăt toate scrisorile pe care ea mi le refuzase atâta timp. Le-a reținut și pe acestea. Hotărât, eram pe drumul cel bun. ― Ce tot faci de nu te mai vezi? m-a apostrofat într-o zi Charlot. ― Mă prepar pentru
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]