967 matches
-
53. Ei au ieșit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfînta cetate și s-au arătat multora. 54. Sutașul, și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, cînd au văzut cutremurul de pămînt și cele întîmplate, s-au înfricoșat foarte tare, și au zis: "Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" 55. Acolo erau și multe femei, care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galilea, ca să-I slujească. 56. Între ele era Maria Magdalina, Maria, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă... Încercă să întoarne capul și să se uite aiurea, dar ochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
milă. Apoi, în fața unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka tresări și zise: ― Eu mă opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar să citească pe îndelete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar și comorile sunt înșelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnești pe cele mai ascunse... Poate cea mai de preț nu ți-o dezvăluie decât moartea, și totuși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vremea când Apostol, în loc să urmeze cariera preoțească, s-a dus la Budapesta, a bănuit ea că lumina ochilor ei, toiagul bătrâneților ei n-o mai iubește cum a iubit-o odinioară. I se părea rece, închis și mai ales o înfricoșa cu necredința lui... Și iată azi îi pare rău că a venit acasă, până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe brațul lui amorțit... Urcușul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somnoros. Lui Apostol i se părea că merge de o veșnicie pe o cărare fără sfârșit și din nou îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
națiune. Și lumea contemporană face piramide. Dar din capete. Orice tranziție este destinată ascensiunii persoanelor secundare. În epocile confuze, leneșul satului ajunge primar. Cu o istorie f. sumară și cu o incultură bogată, americanii sunt stăpânii lumii. Ceea ce mă cam înfricoșează. De mii de ani, suntem aceeași lume fugărită de nevoi. Bilanț românesc la finalul mileniului doi : n-a fost să fie! Pe post de hiene, barbarii au salubrizat agonia Imperiului Roman. Există, evident, și un sentiment românesc al inerției. Cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreți să-L înșelați cum înșelați pe un om? 10. Nu, nu, ci El vă va osîndi dacă în ascuns nu lucrați decît părtinindu-L pe El. 11. Nu vă înfricoșează măreția Lui? Și nu cade groaza Lui peste voi? 12. Părerile voastre sunt păreri de cenușă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut. 13. Tăceți, lăsați-mă, vreau să vorbesc. Întîmplă-mi-se ce mi s-ar întîmpla. 14. Îmi voi lua carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
am să uit cât oi trăi scena pe care am văzut-o atunci. Străbunicul și străbunica mea stăteau la masă și alături de ei se afla un băiat de vârsta mea. Copilul acela îmi semăna leit. Numai că părea atât de înfricoșat cum eu sper să nu fiu vreodată. Străbunicul tocmai vorbea. Era atât de furios încât auzeam limpede vorbă cu vorbă, prin geam: - Asta-i prea de tot. Cu alte cuvinte o faci mincinoasă pe propria ta mamă. Am eu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
că este în siguranță o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. A sărit de nenumărate ori, până au început să-l usture umerii. Atunci a dispărut înotând pe sub apă fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoșate după Laur care ieșise departe, la adâncime unde ele nu îndrăzneau să se avânte, fiind singurul care știa să înoate. Strigau înspăimântate să se întoarcă, vocile lor cristaline străbăteau dimensiunile și dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de teama lor, a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cum iubirea ca o nălucă, izbucnise între ei și sesizând din zgomotele mării cum îi învăluie dragostea când... i-a zărit iarăși pe copii și s-a dezmeticit într-o clipită. Uitase și iar s-a prefăcut că nu vede înfricoșat acele ființe care sperau... ce? Minunățiile acestei lumi le erau inaccesibile totuși trăiau și le intuiau; unii erau bucuroși dar și geloși pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele și fericite cu toate că durerea lor permanentă se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
tatălui meu s-a prăbușit la pământ, izbit de tăria unui vânt care s-a iscat din senin. Apoi s-a ridicat. Era seară. În oraș lumea află de la cei câțiva oameni care și-au lăsat capra și au fugit înfricoșați să vestească moartea preotului. Dar acel preot, tatăl tatălui meu, văzând după ce a putut să se ridice stâlpul rece alături, fără foc, fără lumină, a pus mâna pe el și și-a dat seama că era o piatră uriașă, de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ci un cap omenesc închis într-un glob de sticlă, sau din altceva ca sticla, de culoare palid viorie. În creștetul acelui glob era înfiptă o săgeată subțire, argintie. Auta se uită la fața ființei străine, care nu-l mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale morților. Păr nu avea decât puțin, deasupra tâmplelor și cefei, scurt, rar, albicios. Ființa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
începe să iasă văpaia care o mișcă; alături e un fel de copcă albastră: apeși pe ea și luntrea țâșnește în văzduh. Celelalte te roagă să le urmărești după mâinile lui, stăpâne, în timpul zborului. Bucuros că pământenii nu se mai înfricoșau, cârmaciul își mânuia luntrea cu multă luare aminte, arătîndu-i lui Tefnaht prin semne ce anume și cum trebuia făcut. Din clipa aceea, preotul fiu se mai uită decât la mâinile cârmaciului. O singură dată mai ceru o lămurire: dacă luntrea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fondează un activism neîncetat și neîngrădit. Pe calea deschisă de Bizanțul schismatic, Biserica apostolică și romană a putut să se deschidă către tehnicile cele mai profane ale imaginii, de la vechiul spectacol de umbre până la cinemaul holografic. Iluzia optică nu-l înfricoșează pe un fiu al Sfântului Atanasie și al Sfântului Chiril (doctorii Întrupării), care știe că ea intră în planul lui Dumnezeu. O cultivă. În secolul al XII-lea, el cere ca vitraliile și culorile schimbătoare proiectate de rozase în clarobscurul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
partea bunei credințe, se cuvine să ne facem datoria. Ei, din mijlocul flăcării, lăudau pe Dumnezeu fără a lua în seamă mulțimea celor care disprețuiau adevărul — și trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoșat mulțimea dușmanilor, ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toată îndrăzneala. De altfel, ar fi cel mai rău lucru dintre toate ca, pe când cei care defaimă pe Duhul să-și ia curajul a înfrunta dreapta credință
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia I, p. 20) „Căci dacă aș fi avut credința, care vine din faptele pocăinței, aș fi putut să zic: În Dumnezeul meu voi trece zidul, și nu m-aș fi înfricoșat din îndoială, zicând în mine însumi: Oare cine mă va întâmpina când mă voi repezi să sar înălțimea zidului? Oare nu cumva e o prăpastie acolo? <footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Precum voia proprie este peretele din mijloc, așa credința
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
lor mare de lemn, rânduită ca acasă, și porneau cu corăbiile pe mare, atacând insule sau cetăți de pe țărmuri sau, uneori, pe jos, căutând pradă prin văile și pe coastele Dardaniei, dominate de muntele Ida. Troienii, încercuiți de ahei și înfricoșați de Ahile, nu cutezau să iasă din cetate, iar oamenii aceștia puternici, în floarea vieții, făceau ce voiau pe acele meleaguri bogate și neocrotite. Și apoi aduceau totul în tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
același context, Ahile, îngrozit, iese din apele înverșunate ale râului și caută să se îndepărteze, alergând: părea că e mai iute decât vulturul negru, care este, între păsări, cel mai puternic și cu cel mai iute zbor. Era atât de înfricoșat, încât i se părea că-l hăituiesc toți zeii cerului nemărginit. Cele mai numeroase comparații legate de Ahile sunt cele care ilustrează strălucirea. Ele instituie, în felul lor specific, o relație între Ahile și fenomenele luminoase produse de combustie. Când
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lor mare de lemn, rânduită ca acasă, și porneau cu corăbiile pe mare, atacând insule sau cetăți de pe țărmuri sau, uneori, pe jos, căutând pradă prin văile și pe coastele Dardaniei, dominate de muntele Ida. Troienii, încercuiți de ahei și înfricoșați de Ahile, nu cutezau să iasă din cetate, iar oamenii aceștia puternici, în floarea vieții, făceau ce voiau pe acele meleaguri bogate și neocrotite. Și apoi aduceau totul în tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
același context, Ahile, îngrozit, iese din apele înverșunate ale râului și caută să se îndepărteze, alergând: părea că e mai iute decât vulturul negru, care este, între păsări, cel mai puternic și cu cel mai iute zbor. Era atât de înfricoșat, încât i se părea că-l hăituiesc toți zeii cerului nemărginit. Cele mai numeroase comparații legate de Ahile sunt cele care ilustrează strălucirea. Ele instituie, în felul lor specific, o relație între Ahile și fenomenele luminoase produse de combustie. Când
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
3, 1), cel mai lipsit de inimă, stare simbolizată prin „cu-noașterea binelui și răului” ca închidere a inimii, locașul Împărăției,al stăpânirii lui Dumnezeu și dedublare a minții pentru cruzime de-monică. Era sămânța aruncată de Lucifer, vrăjmașul lui Dumnezeucare se înfricoșează de „Atotputernicie”, dar este vrăjmașul chipu lui lui Dumnezeu ca „Atotțiitor”. Prin ruperea de Dumnezeu cumsfâșie puiul de viperă sânul mamei sale la naștere, Lucifer era întunecos și mort sufletește, dar tocmai de aceea plin de răpire și vicleșug (Matei
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]