978 matches
-
multe, unele pline de comori, altele deșarte. Mulți oameni, cei mai mulți, trăiesc toată viața în cămăruțele cele goale și veșnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, și cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoșat ca și întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar și comorile sunt înșelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvnești pe cele mai ascunse... Poate cea mai de preț nu ți-o dezvăluie decât moartea, și totuși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vremea când Apostol, în loc să urmeze cariera preoțească, s-a dus la Budapesta, a bănuit ea că lumina ochilor ei, toiagul bătrâneților ei n-o mai iubește cum a iubit-o odinioară. I se părea rece, închis și mai ales o înfricoșa cu necredința lui... Și iată azi îi pare rău că a venit acasă, până într-atîta s-a înstrăinat de ea!... Se porni pe niște bocete așa de sfâșietoare, că Apostol numai cu chiu, cu vai reuși s-o ostoiască. Totuși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona încremeni două minute lângă ușă... În tindă se auziră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe brațul lui amorțit... Urcușul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somnoros. Lui Apostol i se părea că merge de o veșnicie pe o cărare fără sfârșit și din nou îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deloc pe tata, bunicul fiind cel care îi impusese căsătoria această. Trăiese însă liniștită, avea patru copii minunați și grijă ei cea mai mare era să-i vadă pe toți învățați. Lăură avea teamă de ea, pur și simplu o înfricoșa gândul că ar putea să ia vreo notă mai mică și ar putea-o supără. Mama ei vorbea comic, cu fraze scurte, fără înflorituri și direct la obiect. N-ar fi dorit nicidecum că ea să afle vreodată în ce
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Încearcă să îți miști brațele, îl îndemn eu, poate că vraja s-a risipit, însă ele nu se mișcă, nici picioarele, nici spinarea, nici o mișcare nu transpare dinăuntrul trupului său, numai gura i se schimonosește, iar ochii i se învârt înfricoșați de jur-împrejurul camerei. Nu avem de ales, Udighi, îi șoptesc eu, trebuie să te ducem la o consultație, trebuie să te îngrijim, eu nu știu ce să fac, iar el spune, poate... să mai așteptăm o zi, dar eu mă opun imediat, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea se încăpățânează, vom rămâne aici, pentru ca tati să se însănătoșească, însă eu îmi pierd cumpătul, asta nu depinde de noi, cât de bine ar fi fost să fie așa. Atunci de ce simt eu că depinde de noi, întreabă ea, înfricoșându-mă cu încrederea ei, iar eu încuviințez, bine, dacă așa simți tu, dar lasă-mă, cel puțin, să îți aduc ceva de mâncare, sigur ești flămândă, însă ea spune, nu mănânc până nu se face tati bine, privesc în jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acestea se pot citi pe fața lui perplexă, el însuși se rușinează de trupul acesta care îl trădase, de picioarele acestea înșelătoare, de întoarcerea aceasta rușinoasă acasă, aproape la fel de neașteptată ca și plecarea, cu o zi înainte. Ochii lui sunt înfricoșați, asemenea ochilor micuței Noga, atunci când am adus-o acasă, eu ședeam pe bancheta din spate, ținând-o pe genunchii mei, Udi conducea în tăcere, aplecat de spate, eram cu toții ca o vază spartă atunci, o mână de cioburi tânjind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îi voi lăsa să îmi facă una ca asta, îmi țineam ochii strâns închiși, să mă tortureze așa cum au făcut cazacii când au dat năvală în casele evreilor luându-le totul, tocmai învățasem despre asta la școală, și mă gândesc înfricoșată la clasa mea, ce le voi spune colegilor mei, doar un singur copil mai era în situația aceasta și era cel mai dus dintre toți, nimeni nu se apropia de el, iar de acum eu și el vom fi tovarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar în brațele lui mami ne vine imediat să plângem, nu-i așa, dulceață? Ne place să o îngrijorăm pe mami, eu mă aplec și încerc să o ridic, numai să plecăm odată de acolo, brațele ei slăbite se încolăcesc înfricoșate în jurul gâtului meu, asemenea lăbuțelor unui animal rănit la vânătoare, trupul ei este fierbinte și greu, o strâng în brațe și înaintez cu mare greutate, am impresia că vertebrele mele se vor desprinde și se vor împrăștia din pricina greutății, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cărții de memorii ,, Pentru dreptul de a trăi pe pământul Transnistriei”. * Figură pitorească, acest deputat cu țăcălie roșcovan spre negru la față, foarte aprig, chiar insolent strigând peste tot în Parlamentul Moldovei, amenințând și perorând în încercarea de a i înfricoșa pe ceilalți. Mi s-a părut că, chiar Snegur se temea de el, mai ales când striga că Marea Rusie nu va permite să piardă teritoriul dintre Nipru și Nistru. A fost foarte clar în răspunsuri deși strigase din bojogi
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
și foame... Pe lângă faptul că n-aveam bani, nici nu era vreun loc de unde să poți cumpăra ceva, era doar șoseaua. Și tot așa, mergem și iar mergem, până ajungem la locul numit Balaurul. Ne era frică. Numai numele te înfricoșa: Balaurul! Țin minte că mi se părea totul ca o epopee: eram încă destul de mici, și pe fratele meu începuse să-l doară un picior... Dar nimănui nu-i era frică, decât poate atunci când am auzit că suntem la Balaurul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
buletinul tocmai acum?... „Amendă. Până unde mergi?“... „La Pașcani“ - mint eu, pentru a-i slăbi atenția, astfel încât să pot fugi la a doua stație. „Hai cu mine!“, a zis nașul. Îl urmam cuminte, în timp ce controla biletele celorlalți... Apoi m-am înfricoșat la gândul că o să mă percheziționeze și o să-mi ia buletinul... M-am cerut la baie. Am intrat și mi-am ascuns buletinul sub talpă, în adidași. Am ieșit calm. În a doua stație, înainte de oprire, când trenul mai avea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
m-am putut angaja la nici un duce. Așa că m-am întors acasă la vechile obiceiuri: prădez pustietățile și mă hrănesc cu visuri. Dacă drumul domniei-tale nu o ia prea pieziș față de al meu și dacă inima nu ți-e prea înfricoșată de arătările oamenilor mei, atunci rogu-te să-mi fii oaspete împreună cu tovarășul pe care dacă-l mai ții mult sub sutană, încredințat fi-voi că va năduși. Tabăra mea e aproape. într-adevăr, călugărul cel tânăr abia mai răsufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atunci tatăl, boierul Stoenescu, nu se prea uitase la copil fiind ocupat să asculte veștile ce veneau dinspre Țara Românească, unde Mihai Vodă îi bătuse de-i snopise pe turci la apa Neajlovului, iar aceștia, în buimăceala generală, zăpăciți și înfricoșați de înfrângere, o luară la goană greșit, spre nord, invadând țara, așa că oricând te puteai trezi cu ei și-n Moldova, pentru că turcii și când fug, apăi fug, nu se opresc. Nici cucoana Ilisafta nu-l observase prea bine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe dos. Poate nu m-am integrat eu, dar... Nu! Nu-mi place și gata!” hotărî doctorul Tomescu, înciudat pe sine, privindu-și pacientul mai insistent decât o făcuse până atunci. Tainicele cărări ale iubirii - Domnu’ doctor, sunteți bine? Mă înfricoșați cu tăcerea asta, se explică asistenta, aproape în șoaptă. A trecut așa mult timp, că mă sperii, adăugă ea, în timp ce se ridica din colțul cel mai îndepărtat al salonului și se apropia temătoare. Acolo rămăsese retrasă, într-o liniște plină
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Era interesată doar de odihnă și studiul dosarului, însă nu optase pentru varianta odihnei în cameră, alegând să iasă la schiat, săniuș și tot ce putea prinde în acest sezon. În primele zile a mers să schieze, dar s-a înfricoșat după câteva tentative finalizate, toate, cu lamentări prin zăpada în care cădea după câțiva metri. În ultima parte a concediului a realizat că nu și-a făcut timp pentru săniuș, jocul ei preferat din copilărie, amintindu-și, chiar, că se
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Se îmbrățișară, ferindu-și privirile. Amândouă aveau lacrimi în ochi și nu doreau să-și etaleze slăbiciunea. Iuliana se întorcea de pe o parte pe alta în pat, încercând să adoarmă. Se simțea vlăguită, stoarsă de energie, cu moralul deteriorat și înfricoșată de toate relele ce se abătuseră pe casa familiei sale. Erau oameni serioși, cinstiți și muncitori, apreciați în colectivele de muncă și societate. Părinții se adaptaseră mai greu la noile standarde de viață, la noile principii implementate „fără discernământ politic
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
bătrânii satului martori ai obârșiei și povățuitorii spre zilele ce vor veni. Numai Nistrul era schimbător. Limpezimea și liniștea strălucitoare din zilele liniștite se schimba dintr-odată În vuet de valuri și Învolburări ce mușcau din malul petros sorocean și Înfricoșau prin revărsare casele gătite de sărbătorile primăverii și Îmblănite cu stuf și papură În miezul toamnei. Tulburarea oamenilor din sat se mai ivea În Înprejurări când pătrundeau zvonuri de peste Nistru, despre fărădelegi de cum erau schingiuiți preoți În odăjdii iar gospodarii
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
la Dumnezeu cu înțelegere; dar dacă se va folosi rău, privind lumea prezentă contrar rațiunii cuvenite, nu e greu de înțeles cum, căzând în patimi de necinste, va fi aruncat pentru veșnicie, după cuviință din slava dumnezeiască, luând ca osândă înfricoșată pentru veacuri, nesfârșita înstrăinare de Dumnezeu"20. Prin urmare, omul ar trebui să fie cel care se folosește de dinamica tehnologiei, nu tehnologia de dinamica sufletească a omului. Dar asta se întâmplă doar dacă rămâne neclintit în credința sa, nedominat
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]
-
securitate, care încercau să racoleze studenți. Nu avusesem niciodată tangență cu ele până atunci. A venit, la un moment dat, un tip, țin minte și acum, în sala de ședințe a căminului Avram Iancu, unde stăteam. Un tip care te înfricoșa, foarte sobru și dur. Mi-a ce rut să scriu note informative, să-i dau relații despre studenții străini. Se pare că așa începeau. După cum am văzut apoi în istoria postdecembristă, toți cei care au fost racolați spuneau că dăduseră
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
degetele noduroase. Încet-încet trecură însă acestea. Și el încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două piese de câte cinci lei. Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu sănătate... Asta nu-i pentru mine... —Dar pentru cine?... Deodată ridică ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să tot fi avut douăzeci de ani. Ridicase lumina deasupra capului și cerca prin întuneric să deslușească pe cel ce strigase. —Cine-i acolo? Taica nu-i acasă... Apoi se opri. Mă văzuse bine. Voi să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i acasă? Nu. Dumneata ești boierul de la Sărățeni?... Eu făcui un semn cu capul. Mă gândeam ce-i pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bun, zice un moșneag de la foc, nu știu dacă-ți scoate-o în capete cu Mogoș. Petrișor se îndreptă cu fudulie din șale: Cine-a spus vorba asta? Apoi află, moșule, că eu am umblat multă țară și nu mă înfricoșez cu una, cu două... A spus boieru să-i fac o slujbă, eu trebuie s-o fac... Boieru-i om vechi, care cunoaște la muieri, și dacă a pus el ochiul pe hangiță, apoi nu se ogoaie nici în trei sâmbete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]