917 matches
-
măcar de vorbă... Într-o zi însă, pe când eram în fața Cercului militar, a trecut pe lângă noi o fostă artistă a Teatrului Național, o stagiară angajată aproape în fiecare an, căci exaspera pe directori cu tot soiul de intervenții... A rămas îngândurat, tulburat, și nu mi-a răspuns nici când am repetat întrebarea, mereu frământat de amintirea lui... Era mereu frământat de vederea lui dinăuntru... Bine, într-o săptămână am să-ți aduc un caiet întreg."181 Spre sfârșitul capitolului, tot Emilia
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Rose și cu care se confrunta silențios, sfidarea ei fiind mai degrabă efortul de a-și autocenzura adevăratele afecte, porniri și convingeri. Stilul lui Trevor excelează prin arta disimulării și a insinuării, de unde și interiorizarea monologică a eroinei, trezită din îngânduratul său solipsism doar când agresivitatea celor două maștere se face insuportabilă. Mary Louise, rod al unei secetoase educații sentimentale (nu i se spusese niciodată că e frumoasă, de pildă), are șansa prin Robert, colegul ei de clasă bolnăvicios de mic
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Nunta în sâmbure, Editura Junimea, Iași, 1975; Amiaza câmpiei, Editura Junimea, Iași, 1977; Sub zodia Traciei, Biblioteca "Opinia studențească", Iași, 1979; Neliniștea singurătății, Editura Junimea, Iași, 1982; Sigiliul toamnei, Editura Junimea, Iași, 1987; Lecție pe Ostrov, Editura Junimea, Iași, 1995; Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996; La porțile singurătății, Editura Junimea, Iași, 1997; Flori pentru Augusta, Editura Augusta, Timișoara, 1999; Scoica sonoră, Editura Fides, Iași, 1999; Umbra și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ușor întârziat, dacă luăm în calcul faptul că proaspătul poet este un tânăr și activ septuagenar. Ceea ce explică și nota dominantă a cărții, pe care o dă un amestec ingenios de sagacitate și vioiciune, de erudiție și spontaneitate, de pesimism îngândurat și optimism tonic încă susținut, în ciuda tuturor trăitelor și (încă doar) gânditelor de scriitorul/ omul Doru Scărlătescu... Astfel, interfața poemelor din carte este asigurată de un discurs în întregime axat pe teme morale, subsecvente sacrului: raportul uman-divin sau creație-Creator, dialectica
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
complet imun la via reacție de dezaprobare venită, explicabil, din partea auditoriului. Ni se pare evident că această pirofobie stă la baza înspăimântătorului act sacrificial, care dobândește contururi maniacal-blasfematorii în finalul nuvelei. Proza debutează in medias res, cu imaginea unui hangiu îngândurat, în așteptarea diligenței. Cadrul static și elementele descriptive reduse proporțional favorizează evocarea: viața lui Leiba Zibal, deși lungă, nu a fost una fericită. Tinerețea i-a fost marcată de violență inexplicabilă și gratuită, iar incidentul petrecut pe când era băiat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Ioan suspendat în sala tronului, este aici dizolvat într-o relație aproape maternală, ca în tablourile Ceciliei Cuțescu-Storck. "Salomeea îl luă în mâini și pe brațele ei se prelinseră două șiroaie de sânge. Îl ridică în sus, îl privi mult, îngândurată, în lumina lunei care acum o învăluia și pe ea, apoi dulce, cu evlavie, sărută ochii închiși ai Botezătorului. [...] A doua zi o găsi tot acolo, nemișcată. Dar minune! Din lacrimile femeei se țesuse un veșmânt alb ca zăpada, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tine două fete stau Și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n-au Și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngândurată. Și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă, Spui șoapte fără de-nțeles, Și ochii tăi stau țintă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră... Te uiți la el și nu-l rădici, Și fetele se
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
Iorgovan luase pentru sine o decizie de o gravitate mult mai mare: abandonarea școlii. Dialogul de atunci, rememorat cu maximă acuratețe astăzi, notează o reacție neașteptată la un tată cunoscut ca fiind autoritar asemenea lui Busuioc. Privindu-și lung fiul, îngândurat, bărbatul ignoră răspunsul detașat prin care fiul îi anulase orice drept de intervenție și acceptă, după o scurtă vorbă cu popa Furtună, pasul "înapoi" al acestuia. De fapt, Busuioc nici nu fusese consultat anterior. Tatăl se pomenește cu feciorul acasă
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
La curtea cuconului Vasile Creangă. Înainte de a-l cunoaște personal, Eminescu luase cunoștință de opera didactică a lui I. Creangă, atunci când transcrisese raportul redactat de Samson Bodnărescu despre Metoda nouă. În acea vară se întâmplă marea lor apropiere. M. Eminescu, îngândurat, și amărât din pricina înlocuirii din postul de bibliotecar, găsește în Țicăul lui Creangă liniștea de care avea nevoie și căldura unui suflet dispus oricând la sacrificiul de sine în favoarea prietenilor. Aprecierile deosebite pe care i le face Eminescu lui I.
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
sau pur și simplu, o lași pe masa la care ai consumat-o pentru a fi luată și dusă de vânt aiurea. Limb! gustă preoteasa din înghețată, după care se uită cercetător spre prietena ei. - Da' te văd, soro, cam îngândurată, suferi cumva de vreun sentiment aparte? Limb! și inginereasa: - Zău dacă înghețata asta pe băț are vreun gust. Poate pentru că am gustat eu ceva înainte, de aceea nu-i aflu rostul. Că pe bărbatu' meu l-am lăsat în pat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
eu nu știu ce să mai cred. - Tu, dragă, chiar crezi în prostiile astea, că te văd femeie în toată firea. Măgarul de Gheorghe, așa cum îi spui tu, a vrut să râdă de tine. - Așa o fi, mai spuse și coana preoteasă îngândurată, după care mai trase o ultimă limbă, iar scândurica îi oferi respectiva așchie. Coana preoteasă țipă, îngrozită: - Au, mă înțeapă la limbă! ia vezi, tu! Și scoase un limboi rozaliu, care prezenta și câteva granule de alune. Madam inginer se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cinăm în iatacul doamnei, să pună masa roabele măriei sale. Constantine, dă poruncă unui ostaș să-l aducă pe Ioan Românul, astrologul, și pe doftorul nostru Pylarino. — Acu’ noaptea, măria ta? îndrăzni doamna Maria. Domnul îi răspunse doar cu o privire îngândurată, făcând în același timp un semn cu mâna spre Constantin. Acesta dispăru imediat pe ușa de la intrare. — O să vină peste un sfert de ceas și sfinția sa Theodosie. Până atunci noi trebuie să hotărâm tot. Doamnă, țiganca mută pe care am
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu i a trecut boala, se mai simte obosit, remarcă Selin. — Măria sa nu este unchiul meu, suntem veri primari, mama măriei sale fiind sora mai mare a tatălui meu. Câți frați a avut mama măriei sale? Toma stătu o clipă și răspunse îngândurat: — Bunicul meu a avut șase feciori și cinci fete, au trăit toți până la vârsta la care să aibă copii, așa că suntem destui veri... Dorește domnia ta să facem o plimbare pe lac? Neprimind nici un răspuns, Toma consideră că pașa era de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și că ticălosul care a tăiat curelele de la șa este cunoscut. — Cam așa, este cunoscut doar cuțitul, nu și mâna care l-a împins. Noi o știm, dar așteptăm să se dea în vileag pentru toți. Așteptăm, așteptăm, spuse Ștefan îngândurat. La Inumbari au ajuns târziu, flămânzi și obosiți. Făcând popas, se îngrijeau de pregătirea cinei și a locului de odihnă, doar vodă își vedea de ale lui. A primit vești de la București și a dictat răspunsurile ca toate să plece
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
tine doua fete stau Si torc in rând cu tine; Sunt încă mici si tata n-au, Si George nu mai vine. Un basm cu pajuri si cu zmei Începe-acum o fata, Tu taci s-asculți povestea ei Si stai îngândurata. Si firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământa, Spui șoapte fără de-nțeles, Si ochii tai stau țintă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când firul se desfira... Te uiți la el si nu-l rădici, Si fetele se
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
atâta stat și privit, fiecare, prin fereastra lui! Așteptare Sunt dimineți în care mă trezesc și spun că visul este-o poezie. Și-n altele, când simt că lâncezesc și spun că viața este-o erezie. Sunt amiezi când sunt îngândurată și spun că toate, în lume, nu au rost. Nesigură și îndurerată, mă pedepsesc; plâng ziua-ntreagă și țin post! Sunt seri când vreau să- ntorc timpu'-‘napoi și-am același gust amar, ca de pelin. Vremea perechilor s-a
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
face foamea-n restul anului numai pentru a-și umple burdihanul de Paște și de Crăciun! Cred că am luat și eu niște kilograme... Sandu Șpriț, singurul dintre cei trei care a fost la Înviere, ca să ia lumină, pare destul de Îngândurat, decojește un ou roșu, Îl presară cu sare, stoarce și câteva picături de lămâie - ca să alunece mai ușor pe gât, altfel se duce cu noduri - , Îl mestecă Încet, apoi pufnește nemulțumit. Bă, nici Paștele nu mai e ce-a fost
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
eram În vremea mea, șapte mândre mă ținea, șapte mândre din trei sate și mi le iubeam pe toaaaate... Lăutăreștile de fiecare zi răsar din cele două boxe, iar mușterii cârciumii discută despre furtuna teribilă care a lovit tam-nisam localitatea. Îngândurat, Sandu Șpriț a oftat ce a oftat, apoi a deschis discuția care-l rodea În interior precum roade șoarecele porumbul de la siloz. Dragă Gore că tu știi cât te respect eu, de aia Îți spun așa, pentru tine mănânc și-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
prea repede, dar din nou nu am dreptate. Eu am luat-o... și mai repede.. cum aș vrea să-mi spună ? mai bine.. o sărut! și repetă neîncetat în tăcere pentru el... Iubito ! Iubito! - Hai spune dragule, de ce ești mereu îngândurat.. nu mai fii.. eu nu te plac.. te iubesc... înțelegi?... hai spune și tu măcar, mă placi ? Știi... te iubesc de mult, de când m-am mutat lângă voi, off dar mai bine tac... poate vei înțelege mai târziu. Laur se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și puternic! După ce spuse din nou toate cuvintele poruncii lui Puarem, vădind că a înțeles-o și o va ține minte, Iahuben fu lăsat să plece. - Cheamă-i pe sclav aici! adăugă Tefnaht fără să-l privească, și Iahuben plecă. Îngândurat și obosit, dar simțind că îl trezea tot mai mult bucuria alegerii sale dintre toți ceilalți soldați și nădăjduind că poate, dacă vor fi binevoitori Zeul Apelor și Zeul Războiului, va ajunge sutaș înaintea multora, Iahuben se duse să-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cortului. Nicăieri zările nu arătau nimic. Unde era oaza, de unde venea cântecul acesta când vesel, când trist? Atunci ieși din cort și Auta. Privi zarea și își întrebă tovarășul de drum: - Ai auzit? - Da, zise Iahuben. Cine cîntă? Sclavul părea îngîndurat: - Cântă nisipurile. Cântă pustiul... - Cum cântă pustiul? Nu înțeleg. - Nisipul cântă. Cheamă vântul. Cu el vine uneori moartea. - Moartea?... Care nisip? Iahuben se uită bine la sclav, să-l vadă de nu aiurează. Dar Auta întinse liniștit mâna spre zare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arăta copleșit, Auta își înclină trupul și, privindu-l pe preot pe sub sprâncene, spuse fără să clipească: - Îi mulțumesc stăpânului meu pentru bunătatea și înțelepciunea sa. Tefnaht își luă tăblița cu ceară moale întinsă pe ea și începu să scrie, îngîndurat, ca și când întîlnirea cu Auta nu se petrecuse. Oricalcul încrustat în mânerul de aur al stilului revărsa flăcări. Dar ochii preotului Zeului Puterii urmăreau printre gene îndepărtarea ciudat de înțeleptului sclav, care de la jumătatea drumului începu să facă semne unor bărbați
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ți poruncesc: nimeni să nu afle ce ai văzut. Mai ales că nici nu poți ști dacă a fost aievea sau numai vedenie. Și acum du-te la datoria ta. Auta plecă. Noaptea se lăsase de-a binelea. În urma lui, îngîndurat, preotul își ridică fără să vrea ochii la cer: privirea i se opri asupra stelei ciudate. Tefnaht oftă atunci și întoarse capul spre altă zare. În fața șirurilor lungi de soldați, care începeau în oază și se sfârșeau între nisipuri, bătură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tu:... - Nu, n-am uitat, spuse Auta zâmbind. Dar poate că și steaua ni se pare numai o coadă de vacă sau un ochi de zeu pentru că altceva nu știm despre ea. Iahuben îi aruncă o privire, apoi se încruntă, îngîndurat. Intrară în tabără, fiecare ducîndu-se la cortul său. Acum, când armata lui Puarem își aștepta corăbiile, era pe sfârșite anotimpul apelor, ahet, când toată firea din Ta Kemet se înviorează. Cât călătoriseră prin deșert, dincoace fusese anotimpul uscat, șemu, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai la cărarea pe care călca măgarul. Auta îl urmări un răstimp cu coada ochiului, apoi nu se mai uită și zâmbi. În cea din urmă călătorie ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]