811 matches
-
ea și degetul meu se îndrepta spre butonul de pauză. — Cred că ar trebui să plec, spuse ea și se ridică. În timp ce se ducea spre ușă, cu formularul de sponsorizare în mână, am făcut o încercare bruscă de salva situația, îngăimând: — Cred că o să cumpăr câteva plante. Vor aduce o mare schimbare. Se întoarse. — E o mică seră pe drumul meu de întoarcere de la serviciu acasă, rosti ea încet. Îți cumpăr una dacă vrei. Ți-o aduc mâine. Îți mulțumesc. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trecu pufăind pe lângă noi, accelerând după ce ne depășise. — Ei, să fiu al naibii! spuse el uitându-se după el. Am fost urmăriți. Fii atent, șefule, cred că e cineva cu ochii pe tine. — S-ar putea să ai dreptate, am îngăimat în timp ce mașina dispărea după colțul cvartalului. E foarte posibil să ai dreptate. Și totuși în același timp nu puteam să nu mă gândesc - un vechi Citroen 2CV hodorogit? Poate fi Henry Winshaw atât de abil? Henry 21 noiembrie 1942 Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
el ieșea la iveală o bucată dintr-un stern pistruiat, acoperit cu o peliculă subțire de transpirație, deși mie mi se părea că temperatura scăzuse mult în seara aceea. — Michael! exclamă ea. — Am fost foarte antipatic în ultimele săptămâni, am îngăimat. Am venit să-mi cer scuze. Păru nedumerită, desigur, dar a reușit să treacă peste acest moment. — Nu e nevoie. Sunt anumite lucruri - probabil că sunt anumite lucruri pe care ar trebui să le afli despre mine, am spus. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
brusc o atmosferă amețitoare, impregnată de certitudinea unor vremuri similare, chiar mai bune, ce vor urma și mă cuprinse un optimism năvalnic care trebuia să capete glas, oricât de aluziv. — Sper să mai putem repeta figura cât de curând, am îngăimat. Nu m-am mai simțit atât de bine de... de când țin minte, să zicem. — Da, a fost plăcut. Foarte plăcut. Dar confirmarea ei ascundea precauție și nu m-a surprins să aud o notă restrictivă în vocea ei. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noi. — A chemat cineva doctorul? — Din câte înțeleg, doctorul preferă să nu fie deranjat duminica. Atunci o să mă ocup eu de el. Această propunere îl reduse la tăcere. — Sunt asistentă medicală calificată, să știi. Nu cred că s-ar cuveni, îngăimă majordomul. — Păcat. Porni iute pe coridor, se opri în fața camerei din care se auzeau gemetele, apoi bătu și intră direct. Mortimer Winshaw - a cărui față palidă și schimonosită o zărise la fereastra dormitorului lui când sosise în ziua precedentă - ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Michael își ridică privirea. — Adevărat? — Bineînțeles. Primele bombardiere au fost lansate curând după miezul nopții. Au anunțat la radio. Michael era stupefiat. Chiar și după expirarea ultimatumului ONU, nu crezuse în nici un caz că se va întâmpla. — Dar e îngrozitor, îngăimă el. E un dezastru. — Ba deloc, deloc, spuse Tabitha veselă. Aliații nu vor avea nici o dificultate în a-și impune superioriatea aviatică. F-117 Nighthawk e o aeronavă cât se poate de sofisticată. Sistemul de navigație cuprinde un INAS cu senzori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a murmurat și pleoapele i s-au Închis la loc. Sigur, nu ar fi fost În stare să alerge maratonul, sau să tundă iarba cu mașinuța de tuns, dar putea foarte bine să doarmă singură. Cu plăcere, am reușit să Îngaim, deși era prima dată În douăzeci și una de ore când nu mai aveam de alergat, adus, rearanjat, mutat, curățat sau ajutat În vreun alt mod. Te sun eu mâine, am mai spus și, cu toată puterea voinței, am continuat să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cuvintele necesare pentru a‑i cere iertare sau a‑i explica sau ceva În genul ăsta. Uite ce e, abia am ajuns acasă. Am nevoie de somn. Pot să te sun eu mai târziu? — Ăă, da, sigur, am reușit să Îngaim. Lil, Îmi pare atât de rău. Dacă ți‑am dat vreodată impresia că nu te poți baza... — Andy, nu vorbi așa. Nu s‑a Întâmplat - totu‑i OK cu mine, cu noi. Vorbim mai târziu. — OK. Somn ușor. Sună‑mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
elevă de clasa Întâi făcută de ocară de Învățătoare pentru că fusese prinsă vorbind În timpul orei. — Păi, ăă, Miranda, am sunat la toate numerele pe care le avem și pare a nu se afla la nici unul dintre ele, am reușit să Îngaim. — Ei da, bineînțeles că nu se află! Aproape că urla deja, iar calmul acela al ei prețios și calculat era pe cale să se năruiască. A inspirat exagerat de adânc și a rostit pe un ton sacadat: — Ahn‑dre‑ah. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a zis el pe un ton plat. Am apucat din nou firul telefonului - care Începuse să se desfacă ușurel - și l‑am Înfășurat atât de strâns În jurul degetelor arărător și mijlociu, Încât au Început să pulseze. — Îmi pare rău, am Îngăimat, pentru că știam că are dreptate, dădusem dovadă de lipsă de sensibilitate, dar eram prea epuizată ca să mă mai apăr, așa că am continuat: Alex, te rog. Te rog, nu mă pedepsi cu tăcerea dacă ai vești bune. Știi tu cât a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
iadul nostru personal. Și, cu toate că pentru mine ar fi fost plăcut dacă ar fi urcat și ea, am nădăjduit În taină că o să scape. — Eu, ăă... a, da! Am uitat fotografiile pentru ședință, a reușit În cele din urmă să Îngaime, s‑a răsucit pe pantofii ei foarte instabili marca Manolo și a rupt‑o la fugă Înapoi spre biroul ei. Miranda nu a părut să observe ceva și, din nou, ușile s‑au Închis. Cincisprezece, șaisprezece și, În sfârșit - În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
noi și zglobii care o vedea probabil pentru prima dată pe Miranda. Te‑am angajat pentru așa ceva, sau ca să alegi hainele pentru ședința foto din decorul de apartament? Fata și‑a plecat capul În jos și a deschis gura să Îngaime o scuză, dar Miranda a pornit mai departe la atac: Și tu! a zis ea și s‑a proptit drept În fața lui Jocelyn, cea mai mare În rang dintre ele și favorita redactorilor. Îți Închipui că nu există un milion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Annabelle i‑a adus la cunoștință faptul că pașaportul gemenelor a expirat săptămâna trecută. Se holba la mine, dar eu nu mă puteam gândi decât cum să fac să nu vomit. — Chiar așa? a fost tot ce am reușit să Îngaim, dar, evident, nu a fost răspunsul potrivit. Mâna i s‑a Încleștat pe mânerul poșetei, iar ochii au prins să‑i iasă din orbite de furie. — Chiar așa? m‑a imitat ea cu un urlet ca de hienă. Oamenii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
gîndi Duncan. Fraser nu remarcă. RÎnjea În continuare la Duncan. Îi Întinse o mînă destul de formal, dar cealaltă i-o puse pe umăr și-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan să Îngaime În cele din urmă. Fraser se maturizase. CÎnd Duncan Îl văzuse ultima oară, avea douăzeci și doi de ani - era slab, alb și colțuros, cu o iritație pe maxilar. Acum avea probabil douăzeci și cinci - ceva mai În vîrstă ca Duncan, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mă țină de mînă, se gîndea Viv. Măcar dacă m-ar strînge În brațe... Dar nu făcea decît să o privească și să facă un fel de gest de neajutorare: Își Întindea mîinile și clătina din cap. Îmi pare rău, Îngăima el. Îmi pare rău. Apoi se depărtă. Îl auzi cum Își aprinde o țigară. Urmă zăngănitul inelelor draperiei și-și dădu seama că probabil stă la fereastra dormitorului, uitîndu-se afară. Apoi sîngele se prelinse din nou, iar durerea se strînse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
doi cum își vorbesc, sub umbra nucului și nu observ că cineva se apropie de poartă. O voce sparge liniștea tăinuită din jur: - Căutați pe cineva doamnă? - Eu...? ce sa caut? eu... am venit oleacă pe acasă... am apucat sa îngăim printre buzele tremurânde și privirile speriate prinseră să caute prin curte. Cei doi de mai 'nainte dispăruseră. În fața mea stătea un necunoscut care mă privea curios. - Pe cine căutați? - mai intrebă omul - cu blândețe în glas? O iau la fugă
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
decolorat și nu au mai vrut să mai privească cerul. Căpătase o manie. Ori de câte ori întâlnea un cuplu, care se plimba ținându-se de mână, devenea fiară. Sărea la tânăra respectivă cu pumnii cu unghiile, obligând-o să plece de lângă partener. Îngăima blesteme dar și vorbe în care sfinții ori Maica Domnului erau când adulați, când insultați prin vorbe grele, necugetate. O urmăream adeseori, trecând pierdută prin fața porții noastre. Uneori mă apropiam de ea cu vorbe blânde, încercând un gest de mângâiere
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
sinea mea, eram îngrozită, fiindcă mă evitase toată seara. — Te simți bine? fu prima întrebare a lui Charlie când m-am așezat. Părea îngrijorat. Oare eram chiar atât de transparentă? Evident, zâmbetul meu chinuit era très neconvingător. — Da, eu... am îngăimat neștiind ce să zic. — Ce s-a-ntâmplat? Oamenii sunt atât de nepoliticoși câteodată, nu-i așa? N-au trecut nici trei secunde de când îl cunoșteam pe tipul ăsta și deja îmi punea întrebări indiscrete. E dezgustător, absolut dezgustător. —Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
cu doamna Saxton. N-am apucat să răspund că doamna Saxton a și intrat pe fir. Vocea ei era glacială și sumbră: —Bună. Sunt Gretchen Sallop-Saxton. Îți dai întâlniri cu soțul meu, îmi spuse. Nu s-a-ntâmplat nimic... am îngăimat eu. Nu zău. Îmi închipui. Am auzit că, săptămâna asta, Patrick e foarte prins de tine. În caz că nu știai, se întâlnește în fiecare seară cu tot felul de actrițe, cucoane din înalta societate sau manechine. Nici una n-are vreo importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
baie să se bărbierească. Să răspund eu? l-am întrebat. — Te rog, veni răspunsul. Am apăsat pe tastă. —Alo? —Hei, ce ciudat. Tu ești? mă luă Julie din scurt. Am înghețat. De ce îl suna dacă tot se despărțiseră? —Julie? am îngăimat. —Mda. De ce răspunzi tu la mobilul lui Charlie? —Hmm... ăsta nu-i telefonul lui Charlie. Ai sunat la mine din greșeală. —Ah, OK. Ne vedem mai târziu la Sotheby? —Categoric, i-am răspuns, închizând. Aproape imediat telefonul a sunat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că mai sunt încă oameni pe care J. Crew n-o să-i îmbrace niciodată. N-am vrut să mă prindă cu cutiuța în mână. Am strecurat-o în buzunar. Puteam s-o pun la loc mai târziu. Ah, bună ziua, am îngăimat cu răsuflarea tăiată. Cine sunteți dumneavoastră? — Sunt majordomul familiei Swyre. Ce căutați aici? mă măsură suspicios de sus până jos, uitându-se dezaprobator la picioarele mele desculțe și îngălate. A, am rămas cu mașina în pană în câmp și căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Țarinei Baisei. Die Totten reiten schnell, zise, iarăși, în liniștea posacă a Țarinei pustii a Baisei, glasul lui Iuga. Ca un răpăit metalic de mitralieră îi zăngăniră lui Nicanor Galan vorbele fără înțeles ale lui cumnatu-său. De aceea, înainte de a îngăima penibilul și idiotul hăhăit, al celui pornit pe obișnuita supușenie, îl mai afurisi, încă o dată, în gând: Rupe-ți-ai limba, blestematule! Că sperii, ca arătările din morminte, pe trecătorii de pe drum. Ca și ceilalți oameni din Goldana, Nicanor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
simultan cu pantoful maleta-diplomat, pe care o simțise tot drumul clătinându-se între fluierul-piciorului și stinghia piciorului mesei. De adevăratelea, Vladimir adora dintotdeauna experimentele sociale care stimulau perfecțiunea relațiilor interumane, iar fasonul cerșetorului de a se înființa la masa lor, îngăimând iscusite și viclene tânguiri, a fost cel care i-a eliberat imaginația. După o primă manifestare a unei vrăjmășii prefăcute, îi zise, la fel de răstit: Nu-ți dau bani, minoritarule! Dar cu o băutură bună, tot am să te miluiesc, pramatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Dacă ați ști ce mi s-a întâmplat, dragii mei, confrați de călătorie! O, dacă ați ști și ați pricepe, dragii mei contemporani!... Ținându-și strâns pumnul mâinii stângi, îi privi cu ochi adumbriți de efortul reacomodării la prezentul temporal. Îngăimă, melancolic, mai mult pentru sine însuși decât pentru auditoriu: Cred că m-am întâlnit cu o Fată nemaivăzut de frumoasă și cu tatăl ei, Vânătorul, care poartă numele O'Piatră. Dacă nu mă înșeală intuiția mea naturală, Vânătorul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu poate fi pur; el cedează la primul preț, uneori chiar fără preț sau prețul abject al comodității. Hai, gîndește-te... În curînd am să-ți arăt ce Înseamnă curajul. Viața nu trebuie trăită oricum”. „Nu Înțeleg ce vrei să spui” Îngăimai. „Ai să Înțelegi În curînd!” Îmi răspunse. Rostirea nu-și pierduse nimic din intransigența pe care i-o știam, dar căpătase tonuri plușate, Încetinite alunecări intime, o anumită știință a pauzelor ce puteau fi reprezentate (datorită respirației și privirii, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]