1,892 matches
-
întors spre mine fără să scoată o vorbă. Își croia drum printre tufișuri cu mâinile înmănușate, iar eu o urmam. — Drumul e mult mai prost decât pe vremuri, zise ea. Când am venit aici ultima oară nu era atât de îngrozitor. Poate ar fi mai bine să ne întoarcem. Dacă tot am ajuns până aici, hai să mai încercăm un pic. Să vedem până unde se poate ajunge. Am mai înaintat prin tufișuri vreo zece minute, ghidându-ne după mugetul vârtejului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zis. Nimeni nu se poate apropia de laboratorul lui. Prin preajma lui mișună Întunegri. Nici Computatorii, nici Simbolatorii nu au curajul să se apropie. Și ca să se poată mișca în voie, Profesorul practică sistemul sonorizării și desonorizării, lucru care-i sperie îngrozitor pe Întunegri. Grozav sistem de apărare! Dispar din calea lui de parcă ar fi Moise traversând Marea Roșie. Până acolo n-a ajuns decât nepoata aia a lui. Și tu. Cel puțin așa cred. Deci, îți dai seama cât ești de important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Așa e. Aveam dureri din pricina iernii. A, da, am fugit din pădure spre bibliotecă. Mi-am amintit de părul ei care-mi atingea obrajii. Fata de la bibliotecă te-a adus acasă. A ajutat-o Paznicul. Delirai din pricina febrei și transpirai îngrozitor. Puteai umple și-o găleată... Alaltăieri. — Alaltăieri... — Da. Dormi întruna de două zile încheiate. Am crezut că n-o să mai deschizi ochii niciodată. Te-ai dus în pădure, nu-i așa? Ți-am spus să nu te duci? — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
întrebă ea. — Bineînțeles. 17 În țara aspră a minunilor Sfârșitul lumii, Charlie Parker, bomba cu ceas — Te implor, striga fata cea durdulie. Dacă nu te scoli, se sfârșește lumea. N-are decât să se sfârșească, am mârâit eu. Mă durea îngrozitor rana. Parcă băteau în burta mea patru picioare a doi gemeni zdraveni. Ce s-a întâmplat? Ce te doare? Am respirat adânc, am luat tricoul de lângă pat și mi-am șters transpirația de pe față. — Un nenorocit mi-a făcut o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
spart, toate sertarele scoase și azvârlite la întâmplare prin încăpere, îmbrăcămintea fetei și a bătrânului scoasă din dulap și azvârlită pe canapeaua sfâșiată. Hainele fetei erau toate roz. Toate nuanțele de roz. De la cel mai închis până la cel mai deschis. — Îngrozitor! Cred că au urcat din subteran, spuse fata. — Crezi că este opera Întunegrilor? — Nu, nu Întunegrii. N-aveau curajul să urce până aici. Și dacă ar fi fost ei, mi-aș fi dat seama după miros. — Ce miros? Un miros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai aveam aer, nu mai puteam respira. Parcă mă ștrangula ceva. Din gâtlej nu-mi mai ieșea nici un sunet. Bubuituri groaznice de parcă se prăvăleau niște stânci peste noi. Pământul a început să se cutremure neregulat. Aveam senzația că ceva absolut îngrozitor o să ne înghită cu totul. Îmi venea să mă ascund, dar n-aveam unde. N-o puteam lua nici îndărăt. Fata alerga înainte, spre sursa zgomotului infernal, și trebuia s-o urmez. N-aveam de ales, așa că nu-mi rămânea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
așa că nu-mi rămânea decât să merg până la capăt. Din fericire, drumul nu avea cotituri și nici n-am dat peste ceva de care să ne lovim. Era neted ca un teren de bowling. Înaintam fără obstacole în cale. Gâfâiam îngrozitor. Alergam ca nebunii spre un punct fatal în timp ce lumea subterană se cutremura din toți rărunchii. Din când în când auzeam bufnituri îngrozitoare, de parcă se ciocneau niște bolovani uriași unul de altul. Pe când ne afundam tot mai mult în bezna aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
având aceeași țintă, se dilatau și se contractau precum burduful unui acordeon. Indiferent ce-o fi fost, era un zgomot pe care nu-l mai auzisem în viața mea. M-au trecut fiori. Ceea ce mi se părea însă cel mai îngrozitor era faptul că zgomotul acela nu ne respingea, ci răsuna mai degrabă ca o invitație. Știau că ne apropiem și așteptau cu o bucurie nebună să ne facă rău. De spaimă, simțeam o sudoare rece pe spate în timp ce alergam. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai degrabă ca o invitație. Știau că ne apropiem și așteptau cu o bucurie nebună să ne facă rău. De spaimă, simțeam o sudoare rece pe spate în timp ce alergam. Am înțeles că nu era vorba de cutremur. Ceva mult mai îngrozitor decât un cutremur, dar nu-mi puteam imagina ce anume. Și nici nu cred că avea vreun rost. Situația părea să scape de sub control. Nu ne rămânea decât să ne adunăm puterile ca să putem depăși prăpastia ce despărțea forța imaginației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era aprinsă lumina albastră. Deci nu trecuse chiar atât de mult timp, deși eu aveam impresia că se duseseră vreo două-trei ore. În clipa aceea am simțit o adiere de aer. Era cu totul altfel. Nu mai mirosea atât de îngrozitor și mi-a mai slăbit tensiunea din urechi. Zgomotele erau și ele diferite. Sunetele scoase de Întunegri se auzeau undeva departe. Ce-a fost greu s-a terminat. Fata a ridicat lanterna și a luminat stânca. Ne-am rezemat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să fugim? Dar ce altceva să facem? Ce rost ar fi avut să mă agit atâta dacă nu aveam o țintă precisă? Trebuie să o întindem în maximum trei zile. Mai mult nu rezist eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot de frig. Cum e vremea afară? — E frig și ninge tare, am zis băgându-mi mâinile în buzunare. Temperatura scade și mai mult noaptea. E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu. Aerul de-aici e absolut îngrozitor. Irespirabil de-a dreptul și nu mai pot de frig. Cum e vremea afară? — E frig și ninge tare, am zis băgându-mi mâinile în buzunare. Temperatura scade și mai mult noaptea. E îngrozitor. Cu cât ninge mai mult, cu atât mor mai multe animale, ceea ce înseamnă că Paznicul are de lucru, nu glumă. O vom întinde cât e el ocupat cu incinerarea în crângul cu meri. Îi iei cheile de pe perete, descui aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și groapa s-a umplut de zăpadă. — Înainte de asta? — Am fost împreună în pădure, la termocentrală. L-am cunoscut pe paznic și-am vorbit cu el despre pădure. Mi-a arătat termocentrala, iar zgomotul produs de vânt a fost absolut îngrozitor. Parcă venea direct din iad. Paznicul era tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
noapte uciseseră mai multe ca oricând. Asta însemna că Paznicul mai avea de lucru și nu putea să plece după noi prea curând. Le eram recunoscător animalelor pentru conspirația tacită. Înaintam greu de tot. Zăpada dintre ținte înghețase și alunecam îngrozitor. De ce naiba nu m-am gândit la o săniuță sau la niște schiuri? Trebuie să fi existat așa ceva în orașul acela în care ningea atât de mult. Avea cu siguranță și Paznicul în magazia lui, dar nu se punea problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încredere era oribilă. Dar era o întrebare atât de simplă și de responsabilă, încât nu puteam fi ofensat. - Nu, am zis cu jumătate de gură. Tocmai m-am trezit. - Promiți? întrebă ea. Ochii mei începeau să se umezească. Mă simțeam îngrozitor. Am strâns-o în brațe. Mă lăsă, apoi se desprinse foarte încet. - Promit. - Pentru că îi vei duce pe copii cu mașina la mall și ... Aluzia era transparentă, așa că nu mai trebui să sfârșească fraza. Mi-a observat reacția și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Jayne era ocupată în dormitorul matrimonial împachetând diverse haine în sacoșe Tumi răspândite pe pat, bifând fiecare articol de pe o listă. Păstra tot ce avea de spus pentru ședința din cabinetul doctoriței Faheida. (Consilierea matrimonială îmi amintea întotdeauna ce lucru îngrozitor era optimismul.) Am făcut un duș și m-am îmbrăcat, fiind atât de obosit încât mă îndoiam serios că voi fi fost în stare să rezist pe tot parcursul ședinței - m-au trecut fiorii gândindu-mă la energia pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
junglă. Omul era pus într-o situație de îndobitocire. Se arăta că omul poate fi redus la primitivitate, că poate deveni sălbatic. Instrucția pe care a primit-o șeful torționar Eugen Țurcanu, student de la Iași și Rinschi, i-a deformat îngrozitor și cu acestă experiență s-au arătat foarte ingenioși la Pitești. Cei supuși reeducării nu aveau voie să doarmă, erau bătuți și obligați să facă totul împotriva lor. După vreo două - trei zile de supliciu „ucenicii”, victimele adică, erau trecute
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
l-am făcut la fără frecvență. Sărăcia și neșansa m-au silit să lucrez, din greu, la o fabrică de la marginea orașului. Am făcut de toate în acea perioadă sudură, vopsit de stâlpi de înaltă tensiune, încărcat de vagoane. Slăbisem îngrozitor, așa că am trecut la cursurile de zi, iar acest fapt m-a obligat la un efort suplimentar, datorat unor examene de diferență. Mi-am revenit cu greu din acea stare de epuizare fizică și mentală la care am fost supus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cuțite în jurul unei tinere femei îmbrăcate în latex, creație a unui hiperrealist american. Noapte târzie, coridorul s-a scufundat în semiîntuneric. Se pare că i-au schimbat cămașa, și asta nouă, cu mâneci lungi, are niște manșete care o strâng îngrozitor la încheieturi. Încearcă să se elibereze. Cu neputință. E întinsă pe spate și brațele îi atârnă grele, de o parte și de alta a patului, căci, pe lângă manșetele prea strâmte, de fiecare încheietură este legat câte un sac plin cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Dar dacă nu e trează, și doar visează că s-a trezit? Atunci, mai bine să schimbe visul. Deocamdată, îi lipsesc niște piese de schimb în depozitul de vise. Tușește, nu poate nici să scuipe, nici să-și sufle nasul. Îngrozitor. Își frământă mintea să găsească soluții. Să tragă, de exemplu, sertarul noptierei, unde își ține forfecuța de unghii, ca să-și taie manșetele prea strâmte și sforile de care îi atârnă la încheieturi sacii. Da, dar cum? Ridicându-se puțin, ajunge
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
regentul Băncii de aici - președintele comisiei cu care /.../ Toți funcționarii noștri s-au condus foarte bine și au făcut bună figură tot timpul. Mi-au adus cele mai bune servicii - mai ales cei mici. Regret de acum plecarea lor. Este îngrozitor să rămâi într-o țară străină fără să-i cunoști deloc limba - pe un timp așa imposibil și cu o stare ca a mea -, dar ce să fac ! Aștept primăvara și o victorie de pe frontul nostru, pentru a asigura șederea
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Așadar, totul e posibil. Dorința celor de aici e ca Analele de la Mont-Noir să devină cronica unei Republici a Literelor, resuscitând, după 500 de ani, căminul umanist al lui Erasmus, matricea unui nou Ev Mediu al culturii europene. ...Mă doare îngrozitor mâna stângă, la încheietură, o săgetare dinspre inimă. Știu cauza: e stresul și emoțiile acumulate în ultimele zile. Festivismul și aerul optimist al acestei călătorii ascund și un revers mai umbros, despre care nu oricine s-ar grăbi să mărturisească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
De ați citi Scripturile Ați cunoaște semnele De ați citi ce este scris Noi, la toate am ajuns Semne-n lună, semne-n stele, Ape mari și vremuri grele, Și bate puternic vântul De cutremură Pământul! Valurile mărilor Azi răsună-ngrozitor Domnul vrea să se răzbune Că nu facem fapte bune. Nu, ne mai poate răbda Că lucrăm Duminica! Celelalte sărbători Ospeții, beții și hori Noi tot bine așteptăm De la rău nu ne-nturnăm, Nici un ceas pentru Iisus Ca să ne rugăm n-
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
mai bine, deși e confuz de tot. (A avut o ușoară congestie cerebrală). Trimit una din cele mai recente fotografii ale sale. I-am transmis omagiile matale, spunea: da! da!, dar mă Îndoiesc, că-și aduce aminte de mata. Uită Îngrozitor. Cerea cu insistență să vin și m-am dus, crezând, că-l pierdem și nu voiam să am remușcări. M-a recunoscut, s-a bucurat mult, m-a sărutat și nu mă mai lăsa să plec, deși venisem cu mașina
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se întoarce imediat și pleacă într-acolo grăbită. Du-te! îi strig eu încet, privind-o cum se depărtează, regretînd că nu i-am dat palmele pe care le merită. "Îngrozitor! exclam în gîndul meu, infiorîndu-mă. Dacă mai stătea puțin, o luam la bătaie... Să fie asta numai răutate, ori este și dorința de-a echilibra balanța dreptății?!..." Mă întorc și plec spre alimentara, s-o mai prind deschisă, altfel rămîn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]