958 matches
-
l-a găsit la morgă la Vulcan: „Era vânăt la față, iar la ceafă avea sânge”. Cei de la Miliție au declarat că Îl găsiseră mort Într-un șanț, după ce băuse. Finalul poveștii lui Dumitru Blaj conține o Întreagă filosofie a Însingurării: „Când a murit el”, spune soția acestuia, „șeful de depozit n-a lăsat nici un om să meargă la Înmormântare. Nimeni, nimeni”. Bibliografietc "Bibliografie" Barbu, Mihai, Boboc, Marian, Lupeni ’77. Sfânta Varvara versus Tanti Varvara, Fundația pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2005
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
altă țară; distanță; distracție; drag; drum lung; drumeție; dușmani; el; elegant; engleză; englezi; eretic; erotic; etranj; Europa; experiență; export; fiu; fratele meu; german; Germania; gîndac; grec; hoț; incert; incognito; inedit; ins; italian; iubire; izolare; înalt; început; încredere; îndoială; îndurerat; înlăturat; însingurare; întuneric; lacom; limbă; mai departe; marginalizat; medicament; Mersault; miere; migrator; misterios; musafir; naționalitate; neadaptat; neașteptat; neautorizat; nebun; necunoscător; necunoscuți; necunoștință; necunoștințe; neglijat; neîncrezut; neînțeles; nemaivăzut; neobișnuit; nesiguranță; nevăzut; nimănui; a nimănui; nu; nu acasă; nu prea; oameni; oarecare; obiect; ofensat
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
dar și dezgust față de lumea în care trăiesc. Aici nimeni n-a înțeles nimic, așa că voi, acolo, sunteți toți niște înțelepți, le știți pe toate”. Nu e singura dată, vom vedea, când Cioran critică Occidentul. De fapt, deocamdată își plânge însingurarea și face apologia idiomului de care s-a rupt, chiar în contrast cu dimensiunea poporului care o vorbește. Similar raportării la Eminescu, i se pare nefiresc și nedemn ca limba română să fie vorbită de compatrioții săi, nedemni, pe care îi disprețuiește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
noștri ochișori / Cum s-or face mândre flori. / Oi! Săraca față albă / Cum te-i face țărnă neagră. / Din sprâncene, / Sânziene, / Din mânuțe, / Flori albuțe. / Din guriță, / Tămâiță."143 Omul, la rândul său, se îndepărtează de elementele naturii, trăind durerea însingurării: "Draga mamii, față albă, / Cum s-a face țarină neagră! / Dragile mamii sprâncene, / Cum or crește buruiene! Dragile mamii picioare, / Cum or crește lăcrămioare!"144 sau "Dragii mamii ochișori, / Cum or crește pomișori. Dragile mamii sprâncene, / Cum or crește floricele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
influențat mai mult stratul imagistic, forma poeziei; Lucian Blaga, Bacovia, Macedonski și Eminescu sunt asimilați nu numai în tehnica poetică, ci și în unitatea pe care aceștia o realizează între "viața lăuntrică și cea exterioară"3. Sentimentul pustiului și al însingurării nu se opune lumii reale, idealului civic în contextul societății, acesta este legat de neputința în fața actului poetic. Am putea, dimpotrivă, să subliniem că poezia exprimă esența timpului care a creat-o și timpul probează că literatura de semnificație umanistă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deasupra unei fotografii: "Povestește ea: Am o fotografie/ A mea însă stând în picioare, la marginea/ bazinului, foarte depărtată, cu soare le-n ochi/ și-n fața ierburilor" ("Casă de țară, cu stafii"). Volumul este străbătut de un sentiment de însingurare, de izolare, înconjurat de o gravă meditație și trăire lirică izvorâtă din observație, indiferent că ea se apleacă asupra universului familial sau al naturii: "Eu am văzut cum începe iarna într-o după-amiază -/ de mult, când a început deodată să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este proiectată din interior. Poezia lui presupune două planuri: cel exterior,al patinatorilor pe gheață, care duc o viață paralelă fără să reușească să se întâlnească, de aici un sentiment de tristețe și solitudine, și un plan interior potențat de însingurare, un plan de esențe, de calmă opoziție cu lumea falsă a patinoarului. Marin Tarangul "Trenos",E. P. L., 1968; "Legile pământului", Editura Albatros, 1973. Într-o artă poetică, Marin Tarangul ne mărturisește că este inițiat în arta cuvintelor. Înregistrează mișcări și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Al. Philippide: "hau, hau! cunoaște-te pe tine însuți ce câine/ albastru scânteind în coroana mea sfântă/ se bucură și face salturi mortale pe plaje celebre/ că nu e scăpare de-acum pentru nimeni." Sau iată-l reînviind și însingurările mari ale lui Bacovia: "... eu nu-mi aduc aminte de nimeni/ în seara aceasta de toamnă...". Cu "Imnurile pentru amurg", Dan Laurențiu se desprinde de modele. Poemele de dragoste, scrise fără punctuație, curg ca o muzică psalmică, rezultat al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care licăre-n șiruri/ mereu curgătoare." Rămân izbutite descrierile orașului și ale străzilor bucureștene: ("Geamlâcuri de han și absurde vile maure,/ case scunde cu cișmele în curte și poteci de scânduri,/ și umbrarul de viță"), însoțite de un sentiment de însingurare dar și de înstrăinare: "Ca un câine se apropie și-mi caută în ochi/ atunci când îi fluier/ numele straniu,/ numele: Eu." Evocarea lui Zampano, intrusul desuet din "La strada", nu este întâmplătoare și este semnificativă pentru starea poetei. Maria Banuș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
A treia taină", devine retorică, cu aportul imaginației. Definește accesibil trecerea timpului ("Nordul"); urmează un asalt de definiții ale unor probleme de viață care, prozaic spuse, ar fi banale și ridicole. Ana Blandiana se vrea lucidă și atunci când își contemplă însingurarea, iubirea și nostalgia evadării avatarii ce țin de condiția umană. Problema opțiunii, atât de frecventă în contextul poeziei actuale, se complică cu acea condiție a devorării speciilor care, plasată în mediul uman, este reprobată de poetă: "Din miile de vieți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
își fac loc: Și-atunci a venit Doja și s-a urcat pe tron/ și toți au rămas muți de-ndurerare/ Că tâmplele-i erau înfierbântate/ și fierul roșu se-nroșea mai tare." Ca poetă a iubirii, cântă o dragoste pierdută, însingurarea, sentimente puternice care-i înfrumusețează existența, "Ondina", "Au să rămână plopii", "Către Ieronim" (grupate sub genericul "Ritualuri") sunt poeme-descântec care invocă o iubire pură: "Îl cheamă Ion și-i fecior de om/ Cum n-am cunoscut, cum n-am mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și merg forțat: "Venirea clovnului va fi pur formală/ A râs forțat, a mers forțat/ când lumea sta ca o cătușă/ oglinzile au chei de fum,/ O, întâlnire râncedă/ cu semnul din oglindă/ abur al crimei." Un vag sentiment de însingurare și durere devine copleșitor: "Plâng, doamne, nu vă recunosc/ plâng doamne, și îmi cresc în sâni/ centauri care poartă silnic/ capete roșii de bătrâni." Poezia militantă În toate literaturile lumii, perioada anilor 1950-1975 include o largă aderare la poezia militantă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chestionare a existenței, a dorinței de a fi noi înșine și, în același timp, un divorț evident între ceea ce suntem și ceea ce dorim să fim. Această lectură personală înalță caracterul de la stadiul său individual, particular, până la cel universal, simbol al însingurării individului uman aflat într-un moment de criză. [...] În aceeași Cortină (personală) de cuvinte, Alexa Visarion își definește creația: un film al copleșitoarei tristeți umane, al singurătății și al întoarcerii în sine, un film al necuvintelor, drama individului ce încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acceptă tacit relația dintre soție și popa Iancu, fratele său, căpitan de hoți ca și Lică Sămădăul; pe hangiță o cheamă Ana, ca și pe cea din Moara cu noroc; hanul este așezat într-un spațiu cu virtuți tragice conținute; însingurarea și avariția (cu un plus de rapacitate și nimicnicie în cazul lui Stavrache) au, în ambele cazuri, drept complement, lașitatea, dusă pînă la promiscuitate morală. Ideea unei paralele între cele două filme pare, într-adevăr, tentantă, dar e dreptul celui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu filonul realist-magic al prozei și filmului occidental. Luând-o înaintea criticii noastre literare, Alexa Visarion ni l-a revelat pe Caragiale nuvelistul ca precursor al curentului realist-magic. Dincolo de nivelul primar al story-ului, Înainte de tăcere oferă simultan o dramă a însingurării și a iubirii ratate, a fracturii cuplului, a patimei distrugătoare, a înavuțirii și a geloziei maladive. Pe ecran, drama unui gospodar înstărit și a nevestei care îl luase de bărbat deși îl iubea pe fratele lui, transcede conturul banal al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
spațiu, măsurată, pe alocuri, pas cu pas, ca un mers pe marginea prăpastiei, fiind, în ultimă instanță, mișcarea unor oameni închiși în propria lor patimă, nesăbuință ori durere, ce îi va conduce, fatal, către ceea ce autorul numește "tăcere"; în fond însingurare sau moarte. De aici și puținătatea decorului, despuiat precum la Miklos Jancso de orice element răzleț, nefuncțional: pereți pustii, mese pe care nu se află, niciodată, decât obiectele ce pot "vorbi", capabile să intre într-o horă a semnificațiilor, lădița
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Magda Mihăilescu) Fără șovăială, fără ezitări inutile, refuzând influențele neasimilate, debutul lui Alexa Visarion... Deși regizorul propune noi personaje (soția hangiului, soldatul traumatizat de război, țăranii alungați de sărăcie), acestea sunt perfect integrate dramei lui Stavrache, condamnat la judecarea propriei însingurări, o dramă existențială, ale cărei mari întrebări transpar cu forță în fața momentului final, în fața morții, înainte de shakespeareana rezonanță a tăcerii. [...] Și așa cum la Caragiale "legea artistică se vădește a fi măsura extremă manifestată prin concizie", Alexa Visarion își respectă limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a unor motive și personaje reluate aproape tale quale și totuși în cheie diferită. Ca și în Înainte de tăcere și încă mai apăsat decât în Înghițitorul de săbii, scenariul progresează pe două planuri net delimitate existențial: de-o parte drama însingurării în suferință a unor ființe sfâșiate de patimi și vise, de cealaltă, lumea reprezentanților ordinii publice, o lume viscerală, bântuită de instincte animalice și degradată de trădarea indolentă a menirii ei sociale. Prima descinde într-adevăr din litera lui Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
expresie scenică într-un spectacol al Teatrului Bulandra, este o parabolă despre ideal și realitate, despre trezie politică într-un climat de apatie generală. Este piesa intelectualilor care nu fac nimic pentru "a însemna" epoca. Acest text vorbește, chiar urlă însingurarea unorființe traumatizate politic încercând cu hilară încrâncenare să fugă din banalitatea care i-a încoronat. Un spectacol pe acest text nu se face, nu se poate naște decât implicându-te și simțindu-te culpabil cu starea personajelor. Spectacolul meu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
doi bărbați se naște un conflict de interese și o confruntare de voințe și orgolii bărbătești. Autorul surprinde, dintro dublă perspectivă - cea a naratorului omniscient și cea a personajului însuși - frământările lui Ghiță, oscilațiile de lumină și umbră, momentele de însingurare, dar și cele de omenie, când își aduce aminte de nevastă și de copii, măcinat de remușcări. Scena procesului (cap. XI) reprezintă un momentcheie în devenirea personajului, un moment de culminație a crizei morale. Deși convins că sămădăul e vinovat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
cu putință și eroii vor plăti cu viața abaterea de la norma etică. Destinele celor trei personaje, Ghiță, Ana și Lică, se înscriu sub semnul unei fascinații a răului, ca drame ale abdicării de la demnitate și moralitate, drame ale izolării și însingurării, ca eșecuri existențiale generate de slăbiciuni și vanitate, de ambiții fără de măsură. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema în nuvela pentru care ai optat Surprinzând existența lumii contemporane lui, Slavici creează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cupidon, Amor). Moartea acestui amor cu aripile de plumb vorbește nu numai despre efemeritatea iubirii, ci și despre moartea mitului dragostei, despre pierderea credinței în absolutul iubirii. Conștiința acestei pierderi sporește sentimentul amarei singurătăți. Solitudinea socială și erotică devine astfel însingurare metafizică resimțită ca îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima metaforă a textului, incluzând și laitmotivul poeziei, exprimă sentimentul specific bacovian al prăbușirii în somnul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
peste bolgia lungii sale captivități, ceea ce nu a exclus pătimașa sa reactivitate, în calitate de gazetar, la eveniment, la patimile nației supuse strâmbătații și convulsiilor caruselului politic. Etic până la suferință, cugetător faustic în sfera sublimului, Eminescu și-a plătit cu viața opțiunea însingurării în numele forței propriului suflet. Pe care n-a pregetat să și-o trăiască totuși în chipul cel mai pozitiv și uman, dar și în lumina unui angajament total, am zice mesianic. Doctorul Nica polemizează atât cu cei care l-au
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
pierderea rolului de lider spiritual, de comentator avizat al lumii și al istoriei, fenomene entropice cărora li s-a opus din răsputeri, fie și prin expediente și subterfugii mai mult teoretice. Sfârșitul protagonistului nu va întârzia să se producă prin însingurarea datorată inadecvării sale istorice, ceea ce îl face pe criticul Emil Manu să-l compare pe Moromete cu "un rege Lear al țărănimii din Câmpia Română". Dacă tatăl contempla un destin istoric depășit, fiul, Nicolae din "Marele singuratic", visa la niște
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ritmului neregulat, care se amestecă în unele versuri, cu cel regulat. Dar un Dumnezeu ascuns, mut, inexistent îl condamnă pe poet la singurătate, "pribeag", "uitat de câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]