1,710 matches
-
viu". Nu Dumnezeul filozofilor, Dumnezeul unui Erasmus, nu o idee sau o noțiune abstractă sau o simplă alegorie morală, ci o putere teribilă, manifestată prin "mînia" divină. În cartea sa, Rudolf Otto încearcă să deslușească trăsăturile specifice ale acestei experiențe înspăimîntătoare și iraționale. El descoperă sentimentul de spaimă în fața sacrului, a acelui mysterium tremendum, a acelei majestas care emană o putere copleșitoare; descoperă de asemenea teama religioasă de un mysterium fascinans, în care înflorește ființa în plenitudinea ei desăvârșită. Otto desemnează
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cosmosului: distrugerea și recrearea sa periodică, adică "Anul-Cosmos" în concepția primitivă, golită însă de conținutul religios. Doctrina ciclurilor yuga a fost elaborată de către elitele intelectuale și, chiar dacă a devenit o doctrină panindiană, nu trebuie să ne imaginăm că latura sa înspăimîntătoare era cunoscută de către toate populațiile din India. Elitele religioase și filozofice erau singurele care se simțeau cuprinse de disperare în fața Timpului ciclic, care se repeta la nesfârșit, pentru că această "eternă reîntoarcere" implica, în gândirea indiană, eterna reîntoarcere la existență datorită
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
soteriologică, transistorică.20 În ceea ce privește concepțiile Timpului asupra cărora s-au aplecat unele filozofii istoriciste și existențialiste, s-ar cuveni poate să mai adăugăm ceva: cu toate că nu mai este gândit ca un "cerc", Timpul își redobândește în aceste filozofii moderne latura înspăimîntătoare pe care o avea în concepția greacă și în cea indiană despre Eterna Reîntoarcere. Timpul, desacralizat pentru totdeauna, se arată a fi o durată precară și evanescentă, la capătul căreia se află moartea. CAPITOLUL III SACRALITATEA NATURII ȘI RELIGIA COSMICĂ
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de Ngakola. După mitul povestit neofiților în timpul inițierii, monstrul Ngakola avea puterea de a-i ucide pe oameni, înghițindu-i, și de a-i scuipa apoi, reînnoiți. Neofitul este băgat într-o cușcă reprezentând corpul monstrului. Aude de acolo glasul înspăimîntător al lui Ngakola, este biciuit și torturat; i se spune că "a ajuns în pântecele lui Ngakola" și este pe cale de a fi mistuit. După ce trece și prin alte încercări, dascălul inițiator vestește în cele din urmă ca Ngakola, care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în vara anului 1936 prin izbucnirea războiului civil în Spania. Portugalia salazariană izbutise să reziste tuturor încercărilor de răsturnare internă fermentate de comuniști cu ajutorul feluritelor elemente insurecte. Dar această Portugalie salazariană se putea prăbuși în câteva zile, dând naștere unui înspăimîntător război civil, dacă revoluția comunistă ar fi biruit în Spania. În nenumărate rânduri, ca profesor, ministru de finanțe și Președinte al Consiliului, Salazar își mărturisise totala sa repugnanță față de doctrinele - și tehnicile marxiste. Comunismul "a adunat la un loc toate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ceea ce i se întâmplase cu o zi în urmă. Pentru câteva clipe, acea amintire oribilă puse stăpânire pe el: ca și în seara precedentă, revăzu lumina ce îl orbise, îi veni în minte căldura insuportabilă, pe urmă bubuitul și izbitura înspăimântătoare care mai întâi îl ridicase, apoi îl țintuise la pământ. Scutură din cap pentru a izgoni acele senzații și, înjurând, se ridică în genunchi. Cu o privire atentă, cercetă luminișul și își aminti pe loc de fuga celor doi tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
decadența, Cutia cu Bătrâni fiind și, dacă nu ne înșelăm, o meditație între oglinzi de curburi opuse, într-o perpetuă tentativă de a face să vorbească însuși timpul, timpul considerat ca un colecționar de enigme, dacă nu enigma însăși, în înspăimântătoarele ei arătări. Am putea merge mai departe și declara Cutia cu bătrâni un ritual în magia întoarcerii la matcă a timpului, ca depozitar de revelații pierdute, de mesaje degradate și în această direcție am descoperi o filiație din Mateiu I.
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și am lăsat-o prea mult în acel loc. Altă dată, la Loew, pe Seventy-second Street, urmăream împreună cu Zooey un film de groază. El avea șase sau șapte ani și s-a vârât sub scaun ca să nu vadă o scenă înspăimântătoare. Mi-am lăsat mâna pe capul lui. Anumite capete, anumite culori și structuri de păr omenesc lasă urme permanente pe mâinile mele. Și alte lucruri de asemenea. Odată, când eram afară, în fața studioului de radio, Charlotte a fugit de lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
cu ochii ei În diverse ipostaze, să-l privească nu numai de la distanță mai mare sau mai mică, ci să-l și pipăie cu degetele sale grăsulii, să-l simtă cum palpită și cum se Înfige apoi cu o durere Înspăimântător de dulce Între coapsele sale Întredeschise, nechezând ca un armăsar nărăvaș; durere ce-o făcea să scoată gemete teribile care puteau scula până și morții din mormânt. Atunci când simțurile se Încălzeau, pudoarea Mașei devenea vulnerabilă. Atunci, În nebunia Îmbrățișării, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
luând dimensiuni impresionante. Țevile se Înfiorară, scoțând pe găuri aburi fierbinți și horcăind, În timp ce clopoțeii de bronz Începură să se umfle și ei, bălăngănindu-se În stânga și dreapta, pe lângă genunchi, și atingând dimensiunea unor clopote. Mașa stătea dedesubtul acestei entități Înspăimântătoare, culcată pe un trunchi de salcie, supraveghind cu un ochi atent cărarea ce ducea În sat și cu celălalt vaca ei bălțată care se apucase tocmai atunci să se balige-n iarba Înaltă și plină de rouă. Câte o ciocârlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nici de Înălțimea mesei, granița, o fâșie lată de pământ, Întotdeauna proaspăt arată și greblată până la fir, ce șerpuia ca o panglică de culoare cenușie printre dealurile molcome și văi, ieșind din pădure și pierzându-se În alta, era la fel de Înspăimântătoare ca și râul de foc ce izvora În icoană reprezentând Judecata de Apoi, lângă care Îngenunchea babulea Tatiana În fiecare seară, rugându-se atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți. Granița, În mintea ei copilărească, Îi separa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din todeuna. Se ambiționă și, cu privirea lui bolnavă, insistă din nou asupra lui. Nu fu nevoit să aștepte prea mult, halucinația se dovedi mult mai periculoasă desfășurându-se cu o deosebită forță...! Neânchipuit de multe reptile cu capete diforme, Înspăimântătoare, spintecau apa În aceleași acorduri ale muzicii bine cunoscute. Deodată, din Întunericul de nepătruns al oceanului, două lumini se apropiau, ce se dovedi de fapt, erau ochii dușmănoși ai crapului căruia Îi zdrobise capul În ziua precedentă...! Trecu În mare
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu două săptămâni, dar nu am avut la dispoziție timpul necesar pentru a continua investigațiile pe de-o parte, pe de altă parte deoarece am crezut Întradevăr, Într-o banală alergie! Însă, simptomele de paralizie mortală recidivând cu o forță Înspăimântătoare m-a hotărât să pornesc la drum. Permite-ți să vă citesc textul: Drept urmare a sesizării dv. depusă la acest organ de poliție, vă aducem la cunoștință de luarea măsurilor necesare, urmate de pedepsirea vinovaților. Deci, a-ți primit rezultatul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Hoțul le puse În palmă. Le citi cu capul Înclinat. Le lăsă să cadă. Examină un cec verde, cu aspect federal, probabil de Asigurare Socială. Domnul Sammler În ochelarii săi avea greutăți să focalizeze. Prea multă adrenalină trecea cu rapiditate Înspăimântătoare, ușoară, subțire, prin inima sa. El, personal, nu era Înspăimântat, dar inima sa părea să Înregistreze frică, avea o criză. O recunoscu - știu ce nume să-i aplice: tahicardie. Îi venea greu să respire. Nu putea aduce Înăuntru destul aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
plantă din capul nostru. Ceva ca volbura. Nu, ca o conopidă umflată. Șurubul care strângea artera nu putea reduce presiunea și unde vasul de sânge era varicos și mai fragil decât pânza de păianjen, avea să se desfacă. Un potop Înspăimântător! Puteai Încerca să te gândești cum să atenuezi lucrurile... Dar asta... ei bine! Viața! Toți cei care se bucurau de ea aveau să o piardă. Sau te puteai gândi că aceasta era clipa de onoare a lui Elya și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
grătar, iar Irene le spunea o poveste cu stafii, care nu era deloc potrivită pentru copii de vârsta lui Danny și Charlie. Scriitoarea s-a cuibărit și mai adânc în sacul de dormit, în vreme ce Ahmad și Naji discutau despre aparțiile înspăimântătoare ale jinn-ilor. Focul de tabără proiecta umbre fantomatice pe pereții din pânză. Alice a stat ascunsă până când toată lumea s-a culcat și peste tabără s-a așternut liniștea, până când și-a auzit numele. Nu fusese decât un murmur slab, acompaniat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nu era așa, aflasem mai târziu că luptaseră cot la, cot cu bărbații... Iată imperiul altei lumi, îmi spuneam...și nimeni nu știa nimic despre această lume, noi care priveam de pe trotuare, se vorbeau fel de fel de lucruri, unele înspăimântătore despre regimul de acolo. Dar mulți - printre ei mă număram și eu - nu dădeau crezare, noi cei crescuți în lumina altei civilizații... Deodată, domnul Pavel se ridică în picioare și începu să se ocupe de așezatul farfuriilor și tacâmurilor până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și anume că eliberarea era un simulacru, că toată țara nu era decât o închisoare ca și zecile de penitenciare ce funcționau anume pentru a nu se observa întregul. Adevărul, acesta la care ajunsese, îi născuse un optimism de o înspăimântătoare robustețe asemeni pământului pe care îl călca, neinteresându-l că o parte din acesta - câteva hectare - îi fusese cândva în proprietate, știa acum că proprietățile se dobândesc și se pierd și iar se dobândesc și se pierd, peste oameni, hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înnegrit de o barbă rară, zbârlită, mă privea fără să clipească, fără să zâmbească, cu doi ochi rotunzi, verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe urmă nu mai știui ce să-i spun. Ce obișnuiești? —Țuică, o țuică mi-e destul, zise el încet, cu voce lină și joasă. O țuică, două, cât ai dumneata bunătate, vorbi zâmbind și frecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi începu să chiftească, și împrejurul curților și pe drumurile de țărână oamenii și vitele umblau prin noroaie înspăimântătoare. O săptămână întreagă se trudiră bordeienii ca să isprăvească adăposturile vitelor. Ș-acuma, la ocoale, începeau oameni a aduce nutrețuri, și vitele se mișcau încet în dosul gardurilor de stuh, subt acoperișuri de paie; stăteau triste cap la cap, și mâncarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neamurile era adunată în afara orașului, gata să plece la revărsatul zorilor. M-am alăturat și eu. Ne-am strâns astfel vreo patruzeci de călători care ne-am petrecut întreaga noapte sus pe un delușor, fascinați de spectacolul focului și de înspăimântătorul strigăt care creștea o dată cu flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ascuns obrazul îndesându-l umărul meu. Ofițerul i-a dat pace, spunându-mi: Frumos copil! Are același nume ca fiul meu cel mare! Nu l-am mai văzut de șapte luni. Mustața îi tremură. Privirea lui nu mai avea nimic înspăimântător. S-a întors și a pornit-o spre pasarelă, făcându-i semn lui Abbad că poate pleca. De îndată ce am ajuns la jumătate de milă depărtare de chei, Nur s-a întors în cabină ca să verse toate lacrimile pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu pusese niciodată mâna pe arme și pentru că avea oroare de ele - nu purta nici măcar un pumnal. Cât despre spiritele acelor păduri, știa prea bine că unele erau în stare să târască un om sub pământ, dându-l drept hrană înspăimântătoarelor creaturi ale infernului. O invocă pe Velunda, să-l apere ea, vrăjitoarea, preoteasa care vorbea cu spiritele și știa să le îmblânzească, așa cum o făcuse de atâtea ori, salvându-l. În clipa acela auzi un șuierat chiar deasupra capului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vârî prăjitura în gură, trecu apa dintr-un salt și o porni șchiopătând prin pădure, spre escorta sa. Se opri, căci i se păru că inima avea să-i spargă pieptul. Aproape că nu putea înainta din cauza vântului. Pădurea era înspăimântătoare - zeii mâniați voiau parcă să smulgă copacii din rădăcini. Văzu din nou masca Morții pe chipul Velundei. Oare Moartea însăși îi vorbise prin gura vrăjitoarei? Alungă imaginea aceea îngrozitoare, fiindcă acum, când știa cum să dobândească puterea, Viața era aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru a-l dezorienta și a-l face să se prăbușească epuizat. Trebuie să-i înveți mișcările, ca să le poți anticipa. Și cum poți să le înveți mai bine decât cunoscându-le în mod direct? Preț de o clipă, imaginea înspăimântătoare a lui Skorpius stărui în mintea lui Valerius. Acesta închise ochii, îngrozit. — Să-i cunosc mișcările? Deci nu-i de-ajuns să fug... — Obiectivul tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]