1,110 matches
-
păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia ei. Când auzi că i-a venit rău lui moș Costache, Marina, fără să mai spună nimic, somnoroasă, fugi repede
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aventureze până în viziunea tinerilor tâlhari optzeciști... răzbătu vocea cărnoasă și molatecă a unui bagaj crem și delicat cunoscut sub numele de Gabi cel Norocos. Era confecționat dintr-o superbă piele întoarsă. Rezervat și șters, arbora un facies de bagaj înspăimîntat. Purta printre semeni o expresie schimonosită, de necuprinsă durere, contrazisă pe loc de dexteritatea cu care captură trei din cele patru furnici ce i se rătăciseră printre cutele anticlinalelor. De ferocitatea calmă cu care le propulsă în văzduh. Și de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din față. Șușotind tot mai nonșalant versuri tot mai pasionale și tot mai greu catalogabile peste nivelul obișnuit al unei Poște a redacției... În curte, cu mișcări de câine ud, clădirea se scutura de ultimele ei olane. Mi-am zis înspăimîntat: "Uite, domnule, la dânșii, ce comoară aleasă de suciți! Nu numai că e adevărat că în România toți sânt poeți. Dar esențial însă e că aici toți o fac în detrimentul construcțiilor!" Exact în acel moment, ca o teribilă zmucitură de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înaintă decât în această postură, de lup. Apropiindu-se, și chiar introducându- și fața pergamentoasă în interiorul cabinei, unde noi patru, eu, terchea-berchea, prietena mea și prietena lui (protejînd, în buzunarul de pe șold, cubul), tremuram din toate încheieturile, mai săltăreți și înspăimîntați decât tija unui telegraf. Unul dintre noi nu mai respira! scăzu vocea, tulburat, Gabi cel Norocos. Deșiratul își vîrî nasul său coroiat la noi, în gheretă și ne ținu câteva clipe sub tirul mirosului său pestilențial. Apoi, nedând nici un semn
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dar el nu-i dădea de loc drumul. - Haide, zicea. - Lasă-mă, că strig la nea Grigore și te spun Iu bărbatu-meu când o veni! - Haide! scrâșnea Cristu. Lina se strecurase de lângă el și intrase în casă, lăsîndu-l singur, înspăimîntată să n-o fi văzut cineva. De atunci o chemase pe Aglaia, să stea cu ea până la întoarcerea lui Stere. 97 Bolintineanul venea în fiecare zi și se îmbăta de necaz. Abia îl scoteau ceilalți afară, îl suiau în faeton
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-Dau. - Să nu mai dai și să asculți numai de glasul lui Domnu-lDum-nezeu. Să faci încă douăzeci de mătănii pentru asta. - Fac, sfinția-ta. - Stai, să-ți citesc dezlegarea... Și iar se ruga popa pentru păcatele ei. Baba Marghioala asculta înspăimîntată făgăduielile făcute păcătoșilor pentru lumea cealaltă și-i picau lacrimi din ochi. Părintele o descosea mai departe: - Da case de oameni ai stricat? - Nu, sărut dreapta. - Să nu strici, că mânii pe Dumnezeu. - Nu stric. - Argintu-viu îl trimeți? 139 - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cățelele chivuțelor. Câinele croitorului se oprea departe, mirosea și, cu ochii lui ageri, își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se zvârlea spre ceilalți. Trupurile se încolăceau, se înnodau, zvâcnind scurt, și măturau pământul. Își căutau beregățile, aprigi. Tot
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
grindină. - Avea bani să cumpere și biserica, și uite-l cum pleacă la groapă^ fără slujbă, fără popă... - Dormea pe polițele noastre, cu care ne storcea pe la judecăți și pe la portărei... Rudele se făceau că n-aud, privind la ciocli, înspăimîntați și ei puțin, care împingeau coșciugul mai în fundul dricului. - Haideți, mai repede, spuse scrâșnind fratele mortului, muiați, că vă dau un bacșiș... Cioclii închiseră în cele din urmă ușa dricului și se urcară în grabă pe capră. -Pleacă! făcură cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stradă și-și bătea joc de sufletul nostru... Cioclii loveau caii tot mai tare. Dricul se hâțâna ca o corabie și mersul echipajului mortuar se transformase într-o goană bezmetică. Rudele se țineau bine, agățate de arcurile de la spate, trăgând înspăimîntate cu coada ochiului înapoi, pentru că nimic nu este mai fioros decât mânia unui grup de oameni. Când s-apuce spre Ateliere, dricul fu cât pe-aci să intre într-un tramvai, care opri cu greutate. Vatmanul se dădu jos și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prin a tale plete, Dulce, cum să se desfete... Gheorghe nu mai bău. Bozoncea se făcuse albastru la obraz. Turna vinul în el și nu ostenea. Sâmbătă, pe la patru după masă, a plecat Paraschiv. La ușă, Treanță i-a șoptit înspăimîntat: - Bagă de seamă, bagă de seamă... Pungașul i-a râs în nas: - Taci, fleoarță, din gură! Paguba dracului! Afară, ningea mărunt, cu fulgi mici și deși. Orașul, alb ca o rochie de mireasă, strălucea în lumina zăpezii. Șutul avea o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lacrimi și nu mai spunea nimic. Paraschiv 1-a ridicat de gât, 1-a scuipat între ochi și i-a înfipt cuțitul. Când 1-a simțit moale, gemând numai ușor, 1-a zvârlit la pământ, cu scârbă. Didina a sughițat înspăimîntată și Gheorghe a aruncat o sută de lei pe lemnul lustruit. Armonistul a ieșit repede, tîrîndu-și burduful care mai scotea sunete nelămurite. De afară veneau presării galop. A simțit codoșul. A strigat: - Topeală, că ne-agață! Și-a spart un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
clipa-n care descoperim în mase emblema civilizației noastre, ele încetează de-a mai fi produsul descompunerii vechiului regim. Nu mai sînt avatarurile claselor sociale sau părți lăturalnice ale vieții sociale, pretexte ale descrierilor celorlalte, făcute de martori fascinați sau înspăimîntați. Ele devin un aspect omniprezent al societății. Ne furnizează o cheie care se aplică atît politicii, cît și culturii moderne, dar și o explicație a maladiilor ce sfîșie civilizația actuală. Prin această lovitură de stat intelectuală, psihologia gloatelor a plasat
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
unor astfel de emoții, activitatea lor intelectuală scade. Și se observă atunci o credulitate excesivă, mișcări extreme. Fluiditatea lor materializează caracterul intens și contagios al pulsiunilor amoroase. Orice efuziune intempestivă a acestora din urmă capătă aspectul unei violențe. Iar aceasta înspăimîntată. La fel și mulțimile, și ele sînt înspăimîntătoare, lucru deloc uimitor, căci ele ne aduc dinainte un trecut arhaic. "Toate aceste caractere, scrie Freud, pe care dl Le Bon le-a descris în mod impresionant, reprezintă în mod cert o
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
când nu înțelegeți ce se întâmplă; totul e atât de neobișnuit. Tristețe ...descurajat; nimic nu merge. Mânie ...mânios, iritat, enervat. Dezgust ...dezgustat ca atunci când este vorba despre ceva respingător. Dispreț ...ca cineva care nu este bun de nimic. VIII. Teamă ...înspăimântat, ca și cum ați fi în pericol; foarte tensionat. IX. Culpabilitate ...regretând; dezolat în legătură cu ceva ce ați făcut. X. Rușine ...de parcă ar râde lumea de dumneavoastră. XI. Timiditate ...timid, ca și cum ați dori să vă ascundeți undeva. XII. Ostilitate față de sine ...bolnav când
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
nouă de ani „Vă purtați de parcă ați fi niște copii”, a spus Bunicul când Unchiul și Mătușa și-au lăsat cele trei fetițe și au pornit în croazieră spre Europa pentru cea din urmă lună de miere... m-am chircit înspăimântat nu eram deloc un copilnevăzut și a-toate-văzător. Eram Agrippina în Aurita Casă a lui Nero... Lângă mine se afla ușa albă ce servise la măsurători toată însemnată de Bunicul cu diversele înălțimi ale unchiului Devereux. În 1911 se oprise din
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de ninsoare”. Plopii pierduți În clăbuci albi de fum se topesc În zare, În timp ce fulgii „zbor, plutesc În aer ca un roi de fluturi albi” etc. Feericul acesta cînd grandios, cînd miniatural tinde să capteze o undă cosmică. În poetul Înspăimîntat de tulburările materiei se aprind, sub inspirația iernii, o fantezie care bate departe. Fantezia depășește, aici, hotarele și Înfrînge teama de nemărginit. Reveria pietrificantă și reveria cristalizantă se unesc Într-o reverie a monumentalului strălucitor cu vaste deschideri spre universul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cei mai apropiați mie s-au ridicat de departe și s-au grăbit, și din nenorocire se grăbesc În a cere cu menzil sufletul meu“... Scrisorile lui Alecu dezvăluie o dramă de renaștere Într-un mediu oriental. Omul este, realmente, Înspăimîntat, umilit, fără mari speranțe de a fi salvat. Scrie prietenului și protectorului său fără să se gândească la eleganța stilului ceremonial, sau cel puțin așa spune: „Nu scriu cu ceremonial [...] deoarece nu mai am nici cap, nici stare trupească, scriu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cruța pe nelegiuiți. Anateme, profeții, strigăte, rugăciuni, versuri din poeți antici recitate cu voce tare îi puneau pe gânduri mai ales pe temniceri, care simțeau că nu au de-a face cu un om de rând, fiind copleșiți și totodată înspăimântați. Tommaso rezuma faptele petrecute cu o logică perfectă, dar fără să rostească nume. Era vina spaniolilor, a abuzurilor și aroganței lor. Avocatul Giambattista de Leonardis aflând de îngrozitoarele torturi la care fusese supus călugărul, îi luase apărarea; se dusese la
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
un șarpe, în clipa următoare dispăruse în absidă. Am început să strig, m-am îndreptat imediat spre preot și, cu glas tare, am povestit viziunea. Oamenii au încetat să se mai roage și se uitau la mine în tăcere și înspăimântați, preotul încerca să mă domolească, spunându-mi că era vorba de o noapte a minunilor și că să stau liniștit la locul meu. Gărzile regale au sosit în câteva secunde, m-au luat cu forța și m-au dus de-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aerul împuținat. Atunci bătrânul deschise ochii din nou și insipiră adânc, buimac, ca ieșit dintr-o cameră înecăcioasă. — Ce ți-am spus ? șuieră Vocea. Întotdeauna am dreptate în ce vă privește pe voi, nemernicilor. Credeai că ai scăpat... Bătrânul privea înspăimântat către locul din care lumina cădea drept pe fața lui. Nu-și putea lua ochii de la ea. Păpușarul socoti că e prea puțin și își slăbi strânsoarea. Bătrânul simți atunci o putere nouă în picioare și se ridică, încercând să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci... Bătrânul se târa, înspăimântat. Se simți, deodată, săltat de subțiori și proptit pe picioare. Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi... ești liber... dezleagă-te... Bătrânul împletici câțiva pași, se lovi de perete, își duse mâna la obraz
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amintirea morții. Crezuse că portretele lui vor fi totdeauna mai bătrâne decât modelele lor, căci moartea e ceva care va să vie. Acum desenase chipul unor ființe pentru care moartea rămăsese în urmă. Pentru care moartea nu era o presimțire înspăimântată, ci o nostalgie. Dar nu putea spune asta nimănui, căci nimeni nu l-ar fi crezut. Și atunci pictorul, urcând, împleticit, treptele în spirală spre atelierul său, se hotărî să- și folosească ultimele puteri pe care le mai avea asupra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în timp ce călca pe dalajul ipotetic al Căii Victoriei (pe care n-ar fi fost admis nici un vehicul) și viziona în gând bronzurile de Euthykrat și Strongylion. "Imbecil! gândea el despre Gaittany. Îmi trimite o carte de vizită și mă ocolește înspăimîntat. În capul lui e mucilagine. Ideea amazoanei și a cascadelor nu deșteaptă nimic în creierul lui, preocupat de lucruri meschine. Sunt curios să văd ce e cu masa de astă-seară." Ioanide închise mapa ca și trîntind-o și merse la fereastră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de acasă. Dar dacă a lipsit numai două-trei ore, înseamnă că s-a dus de bunăvoie la ședința de bătaie, a primit loviturile și s-a întors acasă emoționat, însă crescut în opinia colegilor săi de conspirație. - Ce oroare! exclamă înspăimîntată doamna Ioanide. - Ne întoarcem la evul mediu, zise sarcastic Ioanide, șiîncă și mai rău. Atunci cel puțin se construiau catedrale. Nici arhitectul, nici doamna Ioanide nu turburară pe Tudorel cu vreo aluzie la cauza veritabilă a rănilor, doamna Ioanide chiar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
moral, concepția sa de viață. Ioanide făcu în cursul zilei comentarii așa de sinistre asupra morții lui Dan Bogdan, cu aluzie la calea de pierzanie pe care o luase Doru, ceea ce produse o teribilă impresie asupra doamnei Ioanide, încît Pica, înspăimîntată și văzând că Tudorel întîrzie sa se întoarcă acasă, avu bănuiala că fratele ei a fost arestat. Închipuindu-și că în acest caiet vor fi elemente care să ajute la dezvinovățirea lui, îl arată, prematur, lui Ioanide, care începu lectura
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]