922 matches
-
Surîzi!... Nu plânge numai la finele poemei C-o arfă pe-un mormânt. Ah! de-aș muri... tu, înger, fără să știi v-odată Că te-a iubit acela, ce zace în pământ, C-un rai întreg de visuri, cerimea înstelată De cugetări înalte cu dînsu-i îngropată, Că acea lume-ntreagă ție-a fost închinată - Tu innocentă, albă, ai trece surâzând... Doar luna-n cer atuncea s-ar îndoi în liră Ș-ar suspina în noapte: o arfă pe-un mormînt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mîngîe-ți a ta soartă - Crede: că ea d-odată cu-a ta fire Trecut-a-n lume-a ceriurilor poartă, Dar înainte de-a-i-ntîlni privirea, Ea a murit și-a ei ființă bună E colb în lume, umbră în gîndire! De-aceea-n înstelate nopți cu lună, Pasu-ți îndreaptă, cată cimitirul Și un mormânt ți-alege, ți-ncunună, Încoardă-ți lira scumpă, iară mirul Al vorbelor iubirei, tu, îl varsă Pe-acel mormânt ce-l înverzește pirul Și zi: Dormi dusă inima mea arsă. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
basmu palid - cu stele coronat, Dar auzi o rugă, o dulce rugă - a ta! La al tău glas de jale lumina tremura, {EminescuOpIV 312} Chiar Dumnezeu ce-adie în ceru-i înflorit Ascultă blânda rugă, ce trece liniștit 465Prin nopțile-nstelate - o muzică de vis -, Ce-inundă fața-i veche c-un dureros surâs Și inima-i bătrână din nou o mai inspiră De cugetă lumi nouă - cum cugetă o liră Eternele-i armonii... Și-acele cânturi pline De-amor, de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei cel blând, Zîmbirea-i sfiicioasă și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a stins. De-aceea însă ar vrea încă odată Să vadă lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades de brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. {EminescuOpIV 321} Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adînc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
destul-îs și ajung {EminescuOpIV 469} Ca să deștepte-o țară din somnul ei cel lung, Ce poate face-atuncia sufletul meu cel mare Care din noaptea morții înfiorat apare, Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? Sburam, un basmu palid, prin cerul înstelat, Pierdut într-a mea noapte, pin ocean de stele, Purtam sufletu-mi palid și visurile mele, Dar am văzut deodată din cer o stea fugind Ce lumina c-al nopții alb soare de argint; Era o stea regală, un înger
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu Madona lui Moretto, Atunci ești nenorocită Dona Diana, Dona Diana! {EminescuOpIV 480} 17. DIN OCEAN DE VISE... (cca 1870) Din ocean de vise ferice strălucitoare Ai apărut în viața-mi femee răpitoare Cum luna argintoasă albă zâmbind răsare Din înstelata mare! În ocean de visuri din ce în ce perite Te-ai dus și-ai stins cu tine ilusii fericite Cum luna melancolică și palidă dispare În înstelata mare! Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise În sânta mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în viața-mi femee răpitoare Cum luna argintoasă albă zâmbind răsare Din înstelata mare! În ocean de visuri din ce în ce perite Te-ai dus și-ai stins cu tine ilusii fericite Cum luna melancolică și palidă dispare În înstelata mare! Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise În sânta mea junie al tău chip îmi surâse, Femee scumpă mie, cum luna-ncet apare Din înstelata mare 18. ORIUNDE VOM PRIVI - Hieronymus Lorm - (cca 1870) Oriunde vom privi, Durere
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai stins cu tine ilusii fericite Cum luna melancolică și palidă dispare În înstelata mare! Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise În sânta mea junie al tău chip îmi surâse, Femee scumpă mie, cum luna-ncet apare Din înstelata mare 18. ORIUNDE VOM PRIVI - Hieronymus Lorm - (cca 1870) Oriunde vom privi, Durere și vină. Tot timpul ce-o veni, Desparte, desbină. Iar visul de noroc Și de iubire Mai are-atîta loc Ca să aspire. 19. MIROS E-N FLORI DE
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unui popor stă tot în detalii. Cunoașterea este jar, creația - flacară. Firicelele de adevăr se transformă in nisipul de la temelia imposturii. Eul afectiv și cel rațional sunt într-un permanent război de gherilă. Când îți seacă izvoarele meditației, scrutează cerul înstelat! Este loc în noi și pentru rațiune și pentru revelația creștină. Un mesteacăn desfrunzit pare antena noastră spre nemărginirile sufletului. Introspecția extremă poate fi culcușul marilor timizi. Nu te poți găsi pe tine însuți, decât călătorind prin alții. Absolutul un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
prea multe păduri. Suntem niște oameni fericiți! Am apucat să fim contemporani cu trandafirul și privighetoarea. Poluarea va fi plutonul de execuție a planetei noastre. Muntele - acest profesor de seninătate. Greșesc uneori ca individ. Alteori - ca sol al speciei. Cerul înstelat îmi deșiră gândurile. Natura își dezvăluie într-un ritm accelerat secretele. Dar și îngrijorările. Din paradis, după ce-și scutură florile, livada redevine teren agricol. Și adâncimile au culmi. În liniștea bibliotecii se aude clipocind lacrima pădurii. Zăpada - această nuntă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
excelează prin farmec, răsăritul - prin optimism. Natura este logică în toate. Absurdul este contribuția omului. În fiecare geană a zorilor simt zâmbetul lui Dumnezeu. Încă un mister al naturii : prin amestecul celor șapte culori ”murdare” se obține una imaculată. Cerul înstelat - această mare de candeli. Până și jungla are ceva însăilări de principii morale. Pe pământ, lumina izvorăște din mesteceni. Catastrofele naturale țin, probabil, de orgoliul pământului. Numai pe malul lacului din pădure mă simt adânc și inactual. Natura încă ne
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
utopie, elitismul o imprudență. Din eșecuri putem învăța foarte mult. E bine să descoperim însă și alte surse. Unor popoare le lipsesc resursele; altora elanul. Kant e demodat. Pentru că nu ne mai interesează nici legea morala din noi, nici cerul înstelat. Au scris ei, dar cum au vrut alții. Există filosofi care încearcă să stabilească relații de cauzalitate dintre paralelismul șinelor ferate și conjunctivita la biblici. Oare nu regretă Dumnezeu că ne-a încrețit ceva mai mult creierul? Filosofii nu distrug
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține treaz nimic, nici noaptea înstelată, nici deprinderea de ostaș, nici statura dreaptă pe taurul pestriț a lui Auta, nici chiar mersul. Picioarele soldaților au totdeauna această însușire minunată de a ști să meargă și singure chiar când stăpânul lor e obosit și când somnul cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el mirat. Hor îi spuse rîzînd: - Am ajuns. Auta își desfăcu nehotărât curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite, n-ai învățat bine: zeii au venit aici. Fostul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui când chinuite, când îndurerate, când rareori plăcute, în tot răstimpul vieții în care umilințele și îndatoririle de sclav nu i-au dat niciodată răgaz ca să stea măcar o clipă singur cu sine și numai pentru sine, privind acuma cerul înstelat, Auta simți întîia oară în el o adiere de mândrie. Dar iată că și această clipă trecu: Hor îi vorbea ceva. Străinii își scoseseră globurile, numai el îl mai avea. Și-l scoase și se uită la străinul cel vârstnic
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de carne. Dar ieși cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc altceva nimic decât să vadă cerul înstelat și să se bucure, Auta sorbi din plosca de lut. Apoi îi întrebă cu un surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străinilor mușcând din bucățile de carne. Dar ieși cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc altceva nimic decât să vadă cerul înstelat și să se bucure, Auta sorbi din plosca de lut. Apoi îi întrebă cu un surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin? Străinii îl priviră în tăcere: nu cunoșteau înțelesul acestui cuvânt. CAPITOLUL XXII La început
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ți-l ia. Eu ți-aș spune Etana: sună mai plăcut în Babilon! Trecură câteva săptămâni. Un răstimp, Adapă nu mai vorbi și aproape nici nu mâncă. Noaptea nu dormea decât pe apucate și stătea în fața bordeiului lor, privind cerul înstelat. Auta îl crezu bolnav și-și aduse aminte cu tristețe de mijloacele ușoare de înviorare a trupului istovit pe care le folosea gingașa fiică a lumilor depărtate pe care pământenii o numiseră Maat. Dar într-o dimineață Adapă își trezi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întors, nu era și încă nu putea nădăjdui să fie cum era cealaltă. Și într-o zi bătrânul Auta n-a mai putut ieși prin Babilon. L-a vegheat toată ziua singurul său prieten, Adapă. Iar seara târziu, când cerul înstelat se desfășură ca o mantie, cu ochii la stele și frământând în mâinile obosite țărâna pământului pe care zăcea, Auta muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o mare milă pentru el dar în același timp și o anumită simpatie. În cele din urmă ieși din salon cu ochii plini de lacrimi sub privirea lui glacială. Ceața se risipi încă înainte de plecarea ei din spital, pe cerul înstelat strălucea luna. Teama care o însoțise toată după-amiaza se risipi complet. Acum și-o putea explica. Conducea liniștită pe șoseaua aproape liberă spre casă, în fața ochilor i-apărea mereu chipul palid al tânărului, care i se întipări în minte. „E
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
și Sublim. Frumosul nu e ilustrat prin imagini sau opere, ci prin cântecul păsărelelor și crinii imaculați (sic). Cât despre Sublim, acesta apare acolo unde orice figură dispare, "unde simțurile nu mai văd nimic în fața lor"*, în fața spectacolului infinitului: bolta înstelată, Sinaiul sau Legea morală. Obiectelor de artă Kant le preferă spectacolul Naturii. La drept vorbind, însăși posibilitatea obiectelor este eliminată aici prin revoluția coperniciană. Estetul se învârte în jurul obiectelor de artă; filosoful face obiectul să se învârtă în jurul subiectului, Frumosul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
the Pseudo-Areopagite”, în Downside Review, 117, Iulie, 1999, p. 159. footnote>. Teologul rus Vladimir Lossky definește apofatismul după cum urmează: „Apofatismul constă în negarea a ceea ce Dumnezeu nu este; se elimină mai întâi întreaga creație, chiar Și slava cosmică a cerurilor înstelate Și lumina inteligibilă a îngerilor din cer. Apoi, se exclud majoritatea atributelor mărețe, bunătate, iubire, înțelepciune. Se ajunge la excluderea ființei înseși. Dumnezeu nu este nimic din toate acestea; prin natura Sa, este de necunoscut. El «nu este». Dar aici
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
de largă cuprindere, era cosmică. O spunea chiar el în prima strofă din Memento mori (Panorama deșertăciunilor), din care face parte fragmentul Egipetul, pomenit mai sus: „Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur - Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, â Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc.” Romantismul lui E., prin care el
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
stelelor care scânteiază pe cerul Yucatanului diluează întunericul. Și numai deasupra junglei. Până la înălțimea arbuștilor, noaptea e neagră, fără chip, ca zeul vântului căruia nimeni nu i-a cunoscut figura deoarece toate statuile îl înfățișează cu masca pe față. Cerul înstelat îmi reamintește de sfârșitul secolelor aztece, când, la fiecare 52 de ani, focurile erau stinse și toată lumea aștepta, înfrigurată, să apară pe boltă steaua Aldebaran. Ce coincidență, să vin în Mexic chiar în pragul acestei vîrste! Tresar, amintindu-mi că
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cum se pun culorile, unde vine Răstignirea, unde Învierea? Nu, meștere! răspund eu cu umilință, nu ne învață nimeni aceste lucruri, dar eu aș vrea să știu! Eu n-am făcut decât școala de meserii, vorbește cu ochii spre cerul înstelat meșterul, așa era pe atunci, dar tot ce știu din meseria asta am învățat în cei patru ani cât a stat la noi în sat meșterul Vasile din Fălticeni, de la el am prins meșteșugul, așa se învață pictura, nu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]