KorAP: Find »[drukola/base=întrebuința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...215 >

5,364 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

fructifer decât damental a unor speții de drame și caractere principiul tempoului. Tot o așa relațiune are și gestul (Gebarde) ce zugrăvește, a cărui lege nu se poate înțelege daca nu anticipăm diferite stări ale sufletului și nu [le] (atragem) întrebuințăm spre lămurire. În dezvoltare însuși cine știe daca poate fi un moment care să poată fi priceput complect fără de-a avea nevoie într-un înțeles oarecare de anticiparea unei trepte mai nalte. Căci și aci, ca în orce dezvoltare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
capitalei, și anume de la cei din Theatre francais, francezul cere pronunția adevărat franceză, pronunția de model. Astfel scena este vatra pronunției culte, naționale. Actorul își {EminescuOpXIV 287} cunoaște această pozițiune a sa și de-aceea și simte îndatorirea de-a întrebuința o îngrijire deosebită în privința acestei părți a artei sale; într-asta publicul nu i-ar ierta neciodată o negligență. Cu toată mediocritatea întîmplătoare a producțiunilor, mai toți membrii împlinesc totuși această datorie impusă pregnant de cătră public, dătoria de-a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care nu merge la actor cu cercetarea până-n temei aceea nu-și împlinește deloc misiunea sa. O instrucțiune complectă va arăta până și cel mai ușure consunet și va trata literile după valoarea lor absolută. Multe apucături artificioase se pot întrebuința aicea cu succes. Schimbarea sunetelor se va putea ridica ușor prin o pronunțare din început marcată a literelor cerute, lucru care devine apoi obicei și se pune de sine în ecuilibru cu celelalte sunete. O mai fină ureche se cere

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Acuma sunetul care reprezintă această revărsare cu totul liberă, nempiedecată e sunetul a, decisivamente cel mai muzical dintre toate vocalele. Ce loc să-i dăm lui ă și î? De-aceea nu e doar întîmplare cumcă tocmai pe el îl întrebuințează la cultura tonului muzical, făcîndu-l înaintea tuturora pe el purtătorul atât în scală cât și-n solfegii, pentru că el se potrivește mai bine la câștigarea portamentului și a curățeniei tonului, din cauza ținoarei sale curat muzicale. De-aceea și pe actor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
capabil în conformitate cu constituțiunea sa. Căci aicea vedem cum spiritul poartă stăpânirea asupra naturei, dincolo din contra vedem într-adevăr o natură escelentă, care însă se opune încă spiritului (spiritualizărei). Pentru că și darurile cele mai estraordinare ale tonului, îndată ce vor fi întrebuințate la esprimarea vieței sufletești, trebuie neapărat să-l părăsească pe actor în momente oarecari daca el n-a învățat de-a domina măsura puterilor sale. Mari efecte în arte sânt însă numai atuncea cu putință când ne domină simțământul necondiționat

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
valoare pe aceea ca polii vocei să fie încă timbrați și produși fără sforță (silă). Numai prin aceasta ni se impune binefăcătoarea siguranță cumcă vorbitorul mai posedă încă un escedent de putere în sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
are a se teme atât de lesne de-a fi părăsit de puterea sa și pentru că-și poate ajuta mai lesne. Întotdeuna vorbitorul trebuie să subordineze procesul respirărei sensului celor vorbite. Firește cumcă pauzele condiționate prin sens și-așa se-ntrebuințează de sine pentru a respira; însă vorbitorul trebuie totuși să calculeze bine măsura respirațiunei sale, mai ales însă în vorbiri lungi și cu construcțiuni împletite, pentru de-a {EminescuOpXIV 305} nu trece peste halturile condiționate prin înțeles, ca să fie apoi

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
vină accentul simbolic la îndreptățirea sa. Cu formarea și întrebuințarea accentului simbolic actorului i se deschide un teren foarte întins și fertil. Poetul are facultatea intuitivă de-a privi cugetările în formă sensibilă; e tot astfel treaba actorului de-a întrebuința cu libertate accentul simbolic. Acest accent simbolic se bazează pe puterea creatoare, care-i comunică tonului (indiferent) intuițiunea noțiunei și bagă oarecum noțiunea prin ton deja în vorba pronunțată. {EminescuOpXIV 313} Accentul simbolic însă își are și el scala sa

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-a eleva mai mult elementul articulat, adică mai mult elementul [ne]imitativ decât pe cel imitativ, se-nțelege de sine când o intențiune deosebită a poetului n-ar conditiționa contrariile. Așadar pe treapta aceasta accentul simbolic trebuie să se întrebuințeze cu precauțiune și moderațiune mare, pentru că greutatea pusă pe el ar eleva prea mult elementul sunetului nearticulat. De-aceea nu e rar de-a găsi la actori ordinari cumcă, necapabili de-o speție mai naltă a accentului simbolic, ei se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cărui distinctivă treaptă de arta constă tocmai într-aceea că întrupează intuițiunile fantaziei prin mijlocul virtuozității în formare și a nemărginitei dominări ce o esersă în lumea formelor; și pentru a împodobi aceste forme el nu se sfiește de-a întrebuința universul întreg cu o libertate atât de temerară și cu o cutezanță desultorică. Această speție de poezii lirice cer o analogă declamațiune poetică. Acea plăcere ce-o află fantazia în sine însăși, acea variațiune a formelor pe cari le percurge

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
finirea narațiunei își ajunge culmea. E clar că Beaumarchais se reculege, nu fără silință, la o liniște care-i face posibil ca să povestească narațiunea relațiunei dintre Clavigo și Maria. Înainte de toate Beau marchais are să nareze simplu. Diferitele pauze el le întrebuințează spre a se reculege și a se liniști. Și tempi[i] trebuie să fie colorați de-această silință internă a lui. Ultima întorsătură a narațiunei: "trădătorul ești tu, și fratele sânt eu! " trebuie să izbucnească ca un trăsnet din gura

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
spirit creator, trebuie să se supună necondiționat intențiunilor lui, în vreme ce actorul, și cel mai genial, are în individualitatea lui proprie dată deja și naturală un material aspru și crud, pe care nu-l poate muia absolut și nu-l poate întrebuința așa cum vrea întru esecuțiunea intențiunilor lui. De sub mâna pictorului personalitatea se naște liberă și ușoară ca o creațiune a fantaziei lui, creațiune care nici nu lasă a se naște închipuirea unui mijloc de realizare deosebit de idee. Vedem părerea cea frumoasă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Abia prin accentul etic înviază înainte-ne o esistență individuală, o stare sufletească în determinarea sa caracteristică, pe care o produce și care-i o rezultantă a situațiunei ca un component și a personalității deosebite ca alt component. Spre a întrebuința o comparațiune: nu fiecare organism sau element reagează sub aceleași împrejurări în unul și același fel, ci fiecare după natura sa specifică. Reacția fierului, a pucioasei ș. a. e altfel decât aceea a albușului de ou, de es. Dispoziția primordială a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
supraterane. Ba omul are într-atîta un instinct pentru puterea inteligenței încît îi simte puterea chiar acolo unde ea, prin disfavoarea împrejurărilor, a fost reînpinsă și a închircit. {EminescuOpXIV 362} Dirigerea unei scene nu poate consista decât în facultatea de-a întrebuința mijloacele date la efectul cel mai mare posibil (ce-i posibil) în reprezentarea unui întreg poetic. Această facultate presupune așadar atât cunoștința cerințelor și legilor absolute a reprezentărei dramatice cât și judecata cea mai sigură asupra puterilor și a punctului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pe care ne-o dă întotdeauna comunicarea cu faptele cele mai nalte ale geniului omenesc. Pe când în producerile de zi, cari se pripesc repede una peste alta, impresia ultimă și nemîngîioasă asupra actorului nu e decât simțământul disproporții între munca întrebuințată pentru și succesul câștigat prin un asemenea op, la opurile clasice, din contra, el are un razim, un punct oarecum stabil care-l susține în mijlocul unei alergări fără repaos și a grăbirii adesea deșerte de a produce tot ceva nou

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
atât de aparente, de a da forma inteligenței tuturor cunoștințelor noastre, chiar de-am fi oricât de săraci și deșerți în privirea conținutului lor, încît acea logică generală, care n-ar trebui să fie decât un canon al dejudecărei, se-ntrebuințează asemenea unui organon la producerea cel puțin iluzorie a unor aserții reale, abuzând astfel în faptă de ea. Logica generală, ca organon aparent, se numește dialectică. Oricât de deosebită să fi fost semnificația în care cei vechi se serveau de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
că la ei nu-nsemna alta nimic de[cît] logică a părerei. O artă sofistică de a da poleiala adevărului neștiinței sale, ba chiar înșelăciunilor sale intenționate, prin aceea că se imita metoda temeinică pe care logica o prescrie și se întrebuința topica ei pentru împodobirea oricărei pretextări deșerte. Deci ne-o putem nota ca o {EminescuOpXIV 392} prevenție sigură și trebuincioasă că, de cât ori logica e-ntrebuințată ca organon, totdeuna ea este o logică a părerei numai, adică dialectică. Căci ea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de față e îndeosebi referită la noțiunea "corp", acesta iar la arătări certe cari ni se prezintă. Așadar aceste obiecte mijlocit ni le reprezentăm prin noțiunea divizibilității. Toate județele sânt deci funcțiuni ale unității (implicite? ) dintre reprezentațiile noastre, de vreme ce se-ntrebuințează la cunoștința obiectului, în locul unei reprezentații nemijlocite, una superioară, care cuprinde sub ea atât pe aceasta cât și altele multe, contrăgând astfel multe cunoștințe posibile într-una singură. Iar toate acțiunile inteligenței noastre le putem reduce la județe, așa încît

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
apriorică vrun obiect asupra căruia s-ar întemeia înainte de orice experiență sinteza lor; excitând prepus nu numai în privirea valabilității obiective și a hotarelor întrebuințărei lor, ci și prin aceea că fac echivocă noțiunea spațiului, arătîndu-se aplecate de a o întrebuința în afară de condițiile intuițiunei sensibile, ele au făcut necesară o deducere transcendentală a ei. Deci trebuie să-l convingem pe cititor despre necesitatea ne-ncunjurabilă a unei asemenea deduceri transcendentale înainte de a face el un singur pas pe terenul rațiunei pure; căci

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a cunoștinței discursive), de aceea în partea ei analitică poate să cuprindă și un canon al rațiunei, a cărei formă își are prescripția ei sigură și care poate fi înțeleasă apriori fără a ținea sama de natura spețială a cunoștinței întrebuințate în acest caz, și aceasta numai prin discompunerea actelor rațiunei în momentele lor. Logica transcendentală însă, mărginindu-se la un cuprins determinat, adică la cunoștințele apriorice pure, nu poate s-o imite pe cea dentăi în împărțeala ei. Căci se

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
acele noțiuni ar fi fără cuprins, forme numai logice, iar nu noțiuni intelectuale pure. Această doctrină transcendentală a puterei de judecată va conținea două capitole: cei dintâi va trata despre condiția sensibilă sub care singură noțiunile intelectuale pure pot fi întrebuințate, adică despre schematismul inteligenței pure; al doilea iar va trata despre județele sintetice cari sub aceste condiții decurg apriori din noțiunile intelectuale pure și sânt temeiul tuturor celorlalte cunoștințe apriorice, adică despre principiele inteligenței pure. CAPITOLUL ÎNTÎI AL DOCTRINEI TRANSCENDENTALE

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
restrîngînd-o totodată. AL DOILEA CAPITOL AL DOCTRINEI TRANSCENDENTALE A PUTEREI DE JUDECATĂ (SAU ANALITICA PRINCIPIELOR) SISTEMUL TUTUROR PRINCIPIELOR INTELIGENȚEI PURE În capitolul trecut am cumpănit puterea transcendentală de judecată numai după condițiile generale sub care ea-i îndreptățită de a întrebuința în județe sintetice noțiunile intelectuale pure. Acuma treaba noastră este de-a înfățoșa în legătură sistematică județele pe cari inteligența le produce într-adevăr în mod aprioric înarmată cu această precauțiune critică, la care treabă fără-ndoială tabla categoriilor ni

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
deși numai negativ, a oricărui adevăr; de aceea însă se și ține numai de logică, pentru că tratează cunoștințele ca cunoștințe în genere, abstracție făcând de la cuprinsul lor: el zice numai că contrazicerea le nimicește și le ridică (aufheben). Dar putem întrebuința acest principiu și în mod pozitiv, adică nu numai pentru a alunga neadevăr sau eroare (întru cât acestea se întemeiază pe contradicție), ci totodată și pentru a cunoaște adevărul. Căci daca judecata e analitică, fie negativă fie afirmativă, atunci adevărul

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
elementele sale ni se prezintă ici altfel amestecate de cumu-s dincolo, și conțin când mai mult când mai puțin decât ceea ce exprimă vorba noastră; sigur este însă că popoarele cele vechi - și cele clasice - nici au cunoscut-o, nici au întrebuințat-o, că lor le-au lipsit noțiune și cuvântul, în mare parte și obiectul. Noțiunea apare pe de o parte atât de îngust mărginită și determinată în sine pe cât e de nemărginită și de ilimitată e pe de altă parte

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
noțiunea culturei, din ce elemente constă ea cari la despărțirea sau împărțirea lor mai sânt susceptibile și de o deosebită aplicațiune. La aceasta se-nțelege de sine cum că noțiunea sau binezis vorba e p-ici pe colea și rău întrebuințată în conversațiune sau în unele cazuri e întrebuințată metaforic și că dar nici noi n-o vom urmări-o pîn-acolo ca să fie recunoscută în toate combinările în care ar fi posibil ca să obvie; însă cum că toate acestea nu pot

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]