5,014 matches
-
obiectivă (adevărul) cunoștinței empirice. Aceste fundamente a recognițiunei celor diverse întru cât ating forma unei experiențe în genere sânt citatele categorii. Categorii Pe ele se bazează deci toată unitatea formală în sinteza imaginației și, prin mijlocul acesteia și a toată întrebuințarea empirică a ei (în recognițiune, reproducție, asociație, aprehensiune), până jos la fenomene, fiindcă nu pot aparține conștiinței noastre, prin urmare nouă, decât prin mijlocul acelor elemente ale cunoștinței în genere. Deci ordinea și regularitatea la fenomene pe cari le numim
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
caz, și aceasta numai prin discompunerea actelor rațiunei în momentele lor. Logica transcendentală însă, mărginindu-se la un cuprins determinat, adică la cunoștințele apriorice pure, nu poate s-o imite pe cea dentăi în împărțeala ei. Căci se arată că întrebuințarea transcendentală a rațiunei nici are valabilitate obiectivă, prin urmare nici se ține de logica adevărului, id est de analitică, și cere un loc propriu în sistema scolastică, ca o logică a părerei ce este, sub titlu de dialectică transcendentală. Rațiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și cere un loc propriu în sistema scolastică, ca o logică a părerei ce este, sub titlu de dialectică transcendentală. Rațiunea și puterea de judecată au deci în logica transcendentală un canon 137 v al lor obiectiv valabil, de o întrebuințare reală, și se țin de partea ei analitică. Iară rațiunea, în încercările ei de a stabili ceva apriori despre obiecte și de a lărgi esperiența dincolo de marginile oricărei experiențe posibile, este cu totului tot dialectică, și aserțiunile ei iluzorie nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
le poate conținea. Căci ea, (abstrăgînd) fiindcă abstrage de la tot conținutul cunoștinței, nu-i rămâne decât ocupația de a deosebi și înșira analitic numai forma cunoștinței din noțiuni, județe și concluzii și de-a stabili printr-asta reguli formale ale întrebuințării inteligenței. Dacă ea ar voi să demonstreze cum trebuie să subsumăm sub aceste reguli, adică cum trebuie să distingem dacă ceva stă sub ele sau nu, atunci ea n-ar putea-o face aceasta decât iar printr-o regulă. Dar
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu pare necesară, dar e chiar fals aplicată; căci, după câte am putut vedea din încercările de pîn-acuma pe această cale, ea nu poate câștiga nici un teren. Dar ca critică, pentru a feri judecata de pași greșiți (lapsus judicii) în întrebuințarea puținelor noțiuni intelectuale pure pe cari le avem spre acest scop (deși c-un folos numai negativ), filozofia va fi ținută [cu] toată pătrunderea și arta ei de examinare. Filozofia transcendentală are însă acest propriu al ei că poate demonstra
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lipsește decât gradul trebuincios de pricepere și noțiuni proprie prin instrucție poate fi potențat până la învățătură. Dar fiindcă atuncea de-obicei lipsește și calitatea întîi citată (secunda Petri) nu-i extraordinar lucru de a nimeri oameni foarte învățați cari în întrebuințarea științei lor lasă să transpară câteodată acea incorigibilă lipsă de care a fost vorba. {EminescuOpXIV 419} (afară de matematică) consistă în împrejurarea că ea tratează despre noțiuni cari au a se referi apriori la obiectele lor; prin urmare valabilitatea lor obiectivă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a noțiunilor intelectuale mijlocește subsumțiunea celor din urmă sub cea dentăi. După câte am arătat în deducțiunea categoriilor nimeni cred nu va mai fi în îndoială de a se decide în privirea chestiunei dacă noțiunile intelectuale sânt numai pentru o întrebuințare empirică sau și pentru una transcendentală, adică: dacă {EminescuOpXIV 420} ele sânt numai si numai condițiile unei experiențe care apriori se referă la obiecte, sau dacă ele, ca condiții a putinței obiectelor în genere, se pot întinde asupra unor lucruri
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în categorie, încă și condiții formale ale sensibilității (anume ale simțului interior), cari conțin condiția generală sub care numai categoria poate fi aplicată asupra unui obiect. Această condiție formală și pură a sensibilității la care e restrânsă noțiunea intelectuală în întrebuințarea ei o vom numi-o schema acestei noțiuni intelectuale, și procedura inteligenței cu aceste scheme o vom numi schematismul inteligenței pure. În sine însuși schema e-ntotdeuna un product al imaginației, dar, fiindcă sinteza imaginației nu are de țintă o intuiție
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca funcție ce corespunde simțului interior (receptivității). Așadar schemele noțiunilor intelectuale pure sânt adevăratele și singurele condiții cari li pot da acelora o referare la obiecte, prin urmare o semnificație, și categoriile nu sânt în urma-urmelor capabile de o altă întrebuințare decât de una empirică posibilă, servind numai la aceea că, pe rezoanele unei unități apriorice necesare (din cauza împreunării necesare a toată conștiința într-o apercepție primordială), ele supun fenomenele sub reguli generale de sinteză, făcîndu-le prin aceasta apte la o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cât sânt ele de noțiuni curate de orice element empiric și pre cîtu-i de sigur că le putem închipui în suflet cu totul apriori, ar rămânea totuși fără valabilitate obiectivă, fără înțeles și fără însămnătatea dacă nu s-ar demonstra întrebuințarea lor necesară asupra obiectelor experienței, ba reprezentarea lor e curat numai o schemă care se raportă totdeauna la puterea reproductivă a imaginației, care această recheamă obiectele experienței, fără cari timp și spațiu n-ar avea nici o însemnătate; și astfel stă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însuși al principiilor după care stau neapărat sub reguli toate cele (cîte putem întîlni ca obiecte), căci fără asemenea reguli nu le-am putea atribui niciodată fenomenelor cunoștința unor obiecte ce le corespund. Chiar legile naturii, considerate ca principii a întrebuințării empirice a inteligenței, poartă în sine espresia necesității, deci cel puțin presupunerea unei determinări prin rezoane cari să fie valabile apriori și înainte de orice experiență. Dar toate legile naturii fără deosebire stau sub principiile mai înalte ale inteligenței, aplicîndu-le numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se-ntemeiază posibilitatea și valabilitatea obiectivă a principiilor matematice și cari [așadar] sânt de privit ca principiile acestor principii, și cari pornesc de la noțiuni la intuițiune nu de la intuițiune la noțiuni. Aplicând noțiuni pure ale inteligenței asupra unei experiențe posibile, întrebuințarea sintezei lor e sau matematică sau dinamică; căci această sinteză privește parte sau intuițiunea numai, sau existența unui fenomen în genere. Condițiile apriori ale intuițiunii sânt însă cu totul necesare cu privire la o experiență posibilă, iar condițiile esistenței obiectelor unei intuițiuni
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dinamică; căci această sinteză privește parte sau intuițiunea numai, sau existența unui fenomen în genere. Condițiile apriori ale intuițiunii sânt însă cu totul necesare cu privire la o experiență posibilă, iar condițiile esistenței obiectelor unei intuițiuni empirice posibile sânt numai întîmplătoare. Principiile întrebuințării matematice vor fi necondiționat necesare, adică apodictice; nu tot astfel vor fi și principiile întrebuințării dinamice. Și de vor avea caracterul necesității apriori, dar numai sub condiția cugetării empirice într-o experiență, deci numai mijlocit și indirect, deci nu vor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Condițiile apriori ale intuițiunii sânt însă cu totul necesare cu privire la o experiență posibilă, iar condițiile esistenței obiectelor unei intuițiuni empirice posibile sânt numai întîmplătoare. Principiile întrebuințării matematice vor fi necondiționat necesare, adică apodictice; nu tot astfel vor fi și principiile întrebuințării dinamice. Și de vor avea caracterul necesității apriori, dar numai sub condiția cugetării empirice într-o experiență, deci numai mijlocit și indirect, deci nu vor conținea acea evidență nemijlocită care e proprie celor dentăi (deși această împrejurare nu le scade
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lor privitoare la experiență). Dar acestea se vor judeca mai bine la sfârșitul acestui sistem al principiilor. Tabla categoriilor ne dă o povățuire cu totul firească spre construirea tablei principiilor, pentru că aceste principii nu sânt nimic alt decât reguli pentru întrebuințarea obiectivă a categoriilor. Toate principiile inteligenței pure sânt deci: 1. Axiome ale intuițiunii 2. Anticipări ale apercepției 3. Analogii ale experienței 4. Postulate ale cugetării empirice în genere. {EminescuOpXIV 427} Aceste numiri le-am ales cu precauțiune, pentru a nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-ntemeiază câtuși de puțin pe necesitatea unei asemenea legi, ci numai pe o utilitate generală născută în cursul experienței și răsărită dintr-o necesitate numai subiectivă pe care el o numește obicinuință. Din neputința rațiunei noastre de a trece în întrebuințarea acestui princip peste orice experiență el conchide nimicnicia tuturor alegațiilor rațiunei de a trece peste cele empirice. O procedură de acest soi, de a supune adică factele rațiunei unui examen și a le critica după cum se găsesc a fi, s-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de a supune adică factele rațiunei unui examen și a le critica după cum se găsesc a fi, s-ar putea numi cenzura rațiunei. E ne-ndoit că această cenzură nu va lipsi de a conduce la îndoieli contra a orice întrebuințare transcendentală a principielor. Dar acesta-i numai pasul al doilea, care-i departe de-a mântui lucrarea. Cel dentăi pas în ale rațiunei, care (deosebește) ilustrează vârsta ei copilărească, este dogmatic. Acum numitul al doilea pas este sceptic și dovedește
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poate da întregei filozofii curate inclusive critica, spre a cuprinde la un loc atât cercetarea celora ce pot fi cunoscute apriori cât și înfățișarea celora ce constituiesc un sistem de cunoștințe curate filozofice de acest soi, deosebite fiind de toată întrebuințarea empirică a rațiunei, dar și de cea matematică toată. Metafizica iar se subîmparte în aceea a întrebuințării speculative a rațiunei pure și-n aceea a celei practice, este prin urmare sau metafizică a naturei, sau a moravurilor. Cea dentăi conține
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pot fi cunoscute apriori cât și înfățișarea celora ce constituiesc un sistem de cunoștințe curate filozofice de acest soi, deosebite fiind de toată întrebuințarea empirică a rațiunei, dar și de cea matematică toată. Metafizica iar se subîmparte în aceea a întrebuințării speculative a rațiunei pure și-n aceea a celei practice, este prin urmare sau metafizică a naturei, sau a moravurilor. Cea dentăi conține toate principiele curate ale rațiunei din noțiuni (cu excluderea matematicei) asupra cunoștinței teoretice a tuturor lucrurilor, cea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
combinate. Ceea ce face chimistul în separarea materielor, matematicul în învățătura curată a mărimilor (reine Grossenlehre) asta și mai mult e dator s-o facă filozoful, ca să poată determina cu siguranță partea ce o are un deosebit soi de cunoștințe la întrebuințarea vagă a inteligenței, valoarea acelei părți și influența ei. De aceea, de când a cugetat sau mai bine a meditat (nachdenken) rațiunea omenească, nu s-a putut lipsi nici de metafizică, deși n-a putut încă s-o reprezinte pîn-acuma lămurită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ontologia); cea de-a doua consideră natura i[d] e[st] rezumatul tuturor obiectelor date(fie date simțurilor sau de voiești unui alt soi de intuițiune) și este așadar fiziologie (deși numai rationalis). Dar în această contemplare rațională a naturei, întrebuințarea rațiunei este sau fizică sau hiperfizică, ori, mai bine, sau imanentă sau transcendentă. Întâia întrebuințare consideră natura întru cât cunoștința acesteia poate fi aplicată în experiență (in concreto), a doua acel nex [al] obiectelor experienței care trece peste orice experiență
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fie date simțurilor sau de voiești unui alt soi de intuițiune) și este așadar fiziologie (deși numai rationalis). Dar în această contemplare rațională a naturei, întrebuințarea rațiunei este sau fizică sau hiperfizică, ori, mai bine, sau imanentă sau transcendentă. Întâia întrebuințare consideră natura întru cât cunoștința acesteia poate fi aplicată în experiență (in concreto), a doua acel nex [al] obiectelor experienței care trece peste orice experiență. Fiziologia transcendentală are așadar de obiect sau o legătură interioară, sau una exterioară, cari amândouă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cunoștințelor intelectuale aplicînde asupra naturei, în lipsa acestei critice însuși matematicii, urmând unor noțiuni numite comune, dar în faptă metafizice, au îngreuiat pe nesimțite fizica cu ipoteze cari ar dispărea îndată criticîndu-se aceste principie, fără ca prin aceasta însă să se stânjenească întrebuințarea matematicei pe acest teren (carea din contra e indispensabilă). {EminescuOpXIV 441} umană, care prin direcția naturei ei deja e dialectică, nu se va putea dispensa niciodată de o asemenea știință, care s-o-nfrîneze și să oprească prin o cunoștință de sine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
după ei doi două cauze a valorii, munca și monopolul. Ricardo. Prețul plătit pentru pământ se-mparte în două părți: unul pentru îmbunătățirea calității pământului, ridicarea de acareturi necesare pentru asigurarea și păstrarea produsului, altul ce se plătește proprietarului pentru întrebuințarea puterilor originare și indestructibile ale pământului. Dintre toate necesitățile, puterea de muncă e mai greu de transmis și mai trecătoare; daca nu se întrebuințează numaidecât, se pierde pentru totdeuna. Oriunde unde nu există comerț înăuntru și omul e silit a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
din carele numai o mică parte are nevoie de-a fi cultivat pentru întreținerea populațiunii reale sau, mai bine, care poate fi cultivat cu capitalul de care dispune populațiunea, nu există rentă funciară; căci nimeni nu va plăti ceva pentru întrebuințarea pământului, care nu e ocupat și care stă la dispoziția oricui voiește [să-l] cultive. Dacă toată țara va avea aceleași calități, dac-ar fi nemărginită în cantitate și uniformă în calitate, nu s-ar putea cere nici un fel de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]