852 matches
-
profund și fără limite, cum o face tata. Mama a luat o înghițitură de suc. Cu toate că ședeam la umbră, avea perle mici de transpirație pe frunte. Dacă discuția noastră nu ar fi fost atât de serioasă, și-ar fi scos șalul ca să-și facă vânt cu el. Auzeam păsările de apă. Cu degetele mâinii stângi, mama apăsa pe niște clape imaginare, cântând o mică melodie la tăblia mută a mesei. Am văzut că era „Călător singuratic“ a lui Grieg. După un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Dar puteai distinge drumul cu ajutorul bornelor luminoase puse de Direcția Drumurilor. Mi-am notat vreo două chestii, a spus Manfred. Căci înveți să dai atenție lucrurilor. Genul acela de fotoliu pe rotile nu este unul des întâlnit prin locurile noastre. Șalul pe care-l avea pe umeri era, poate, din Palestina? Și crucea care atârna de lanț provenea cu siguranță din Grecia. Sau din Rusia. Poteca ce ducea sus, pe muntele Ava, fusese acoperită cu totul de zăpadă. Dar aveam eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
capul scărilor se auzi o voce bătrână și ascuțită: — Cu cine stai de vorbă, Thérèse? — Cu un om care-l cunoaște pe Michel. O bătrână coborî anevoie ultimele trepte și ajunse în hol, o bătrână uriașă, înfășurată în mai multe șaluri puse unul peste altul, care o făceau să semene cu un pat nefăcut; până și picioarele le avea înfășurate în cârpe. Se apropie cu pași moi și legănați. Era greu să-ți închipui că acest munte de femeie ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
arătând spre fotoliul din fața sa, vă rog, luați loc! Femeia se apropie și se așeză dar nu unde îi arătase Cristi ci pe fotoliul de lângă el. Purta o rochie de casă de culoare albastră iar peste umeri avea înfășurat un șal împletit. Își strânse șalul pe lângă trup și se întoarse ușor spre Cristi: Ce spuneți, domnule Toma, vă place la noi? Da, de ce să nu-mi placă? Eu știu? Mă gândeam că, venind dintr-un oraș mare, atmosfera de aici e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sa, vă rog, luați loc! Femeia se apropie și se așeză dar nu unde îi arătase Cristi ci pe fotoliul de lângă el. Purta o rochie de casă de culoare albastră iar peste umeri avea înfășurat un șal împletit. Își strânse șalul pe lângă trup și se întoarse ușor spre Cristi: Ce spuneți, domnule Toma, vă place la noi? Da, de ce să nu-mi placă? Eu știu? Mă gândeam că, venind dintr-un oraș mare, atmosfera de aici e... Cum să spun... desuetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zgomotului făcut de o palmă care mi-a căzut cu tărie pe spate, posterul central, pe care îl țineam ușor înclinat, mi-a țâșnit violent din mână. Mi-am ridicat ochii alarmat, surprins, îngrozit. O fată plinuță, drăguță, cu un șal mare, cu două insigne pe reverul pardesiului de catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas lateral și nu l-am mai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-n sută, care se dedau la violențe subite și nediscriminatorii - mari scule de basculă, pricepuți în a stârni urlete atavice. În timp ce traversa scârțâind grinzile, apropiindu-se de noi, cu părul lui îmbibat de ulei, care îi acoperea umerii ca un șal, cu încheieturile mâinilor care zgâriau podeaua, atât eu cât și Fielding am fost tentați să credem că avem ceva în el care îl împingea mereu înainte, fără putință de a se opune, poate din cauza bărbii de om primitiv, sau a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
amurg greu, unsuros, prin aurul stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și degetele peste ochi, și se așeză într-un colț; tremura, se înveli cu șalul de lână. Gajus se apropie de ea și-i spuse: — Ți-e frig. — Nu, răspunse ea tresărind, aici bate soarele. Gajus se așeză lângă ea și-i zise deodată: — Chiar dacă-mi astup urechile cu mâinile, aud lumea vorbind despre tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Dar de toate astea a venit să mă salveze tatăl tău. Nu ne-am despărțit niciodată. Numai în timpul călătoriei în Aegyptus... Acum știi de ce m-ai văzut plângând în seara aceea în castrum. Se ridică, se înfășură mai bine în șalul de lână, tremurând. Nu ți-ar fi ajutat la nimic durerile astea înainte de vreme, copile. Gajus se ridică la rându-i și-i spuse: Îți mulțumesc că ai vorbit despre asta. Mama lui îl privea. O întrebă: — Cum te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Era o acuzație ce putea atrage pedeapsa capitală; și fiindcă cea mai dezgustătoare consecință a tiraniei era lipsa curajului civil, senatorii se întruniră pentru judecată, al cărei rezultat părea sigur. — Îl pierdem și pe el, spuse Agrippina, cuibărindu-se în șalul ei de lână de care nu se mai despărțea, așa cum odinioară căutase brațele lui Germanicus. Pe când vorbea astfel, în aula plină a Senatului izbucnea, într-un mod neașteptat, cel care fusese proconsul în Africa și-i pusese pe fugă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dus de-aici, unul după altul. Amintește-ți însă că, dacă reușești să trăiești, o să ai plăcerea de a alege felul în care să mă răzbuni. Veniră s-o ia pe Agrippina în zori. Ea își puse pe umeri un șal subțire, se întoarse, își îmbrățișă firesc fiul și, desprinzându-se de el fără să plângă, îi zise să nu uite de puii de păun din cușca pentru păsări. El îi făgădui și rămase singur cu preceptorul grec, înspăimântatul Zaleucos. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sângelui tău, încheie ofițerul. Simți înlăuntrul său o scăpărare de mândrie. Se uitară unul la altul, o privire intensă, bărbătească. Intrară în ultima sală. În fund, Livia singură era așezată, fiind înconjurată de oameni care stăteau în picioare. Avea un șal alb de lână pe umeri, o pătură albă pe genunchi; își ținea picioarele pe un scăunel. Privea spre băiat. Chipul îi era foarte slab, cu pielea gălbuie, îmbătrânită, părul rar îi era strâns într-o pieptănătură înaltă, cum se purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că toți cei prezenți erau surprinși -, în casa care a fost a divinului Octavianus Augustus și a mea. Apoi porunci: — Apropie-te. El se supuse; simți izul trupului ei bătrân. Părul prost periat părea prăfuit. Nu purta nici o bijuterie. Lâna șalului era grosolană. Zise: — Ți se va arăta unde poți locui. Îl expedie cu un gest. De atunci, luni în șir n-o mai văzu pe Livia decât de departe. Într-o încăpere oarecare, deloc mare, cu o singură fereastră ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înghițitură de apă. Rămase așa, cu pleoapele închise. Nu era nici zi, nici noapte, nici lumină, nici întuneric, nici zgomot, nici liniște. Nu îl căutară. Apoi veni tânărul Helikon, care-i șopti: „Tremuri de frig“, și îl înveli cu un șal subțire de lână. El deschise ochii și-i spuse: — Trebuie să-l cauți pe Callistus. Așteptă. Helikon se întoarse. — Callistus spune că moartea lui Sejanus îi dăduse un timp speranțe și mamei tale... Însă apoi, moartea lui Drusus... bâigui. „Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu-i era îngăduit să debarce. Mintea lui se învârtea în jurul acelei fantasme, al fumului în care se transformase amintirea ochilor, a gesturilor, a glasului ei. Trecuseră șapte ani de când o văzuse plecând, escortată de pretorieni, punându-și pe umeri șalul acela subțire. Deschise ochii; se iveau zorii. În cameră intră încet Helikon. — N-ai dormit nici în noaptea asta, spuse blând, după ce-l privi. Se ridică în capul oaselor, fără să-i răspundă. Era cu adevărat obosit. Helikon aduse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe ceilalți doi pămpălăi; unul cinstit și sincer și celălalt nebun recalcitrant. (Intră Philomena prin spatele scenei, se așază pe scaunul inculpatului cu spatele spre judecător și fața spre scenă. Poartă două aripi pe spate, acoperite cu un fel de șal; ele nu sunt vizibile până când nu se întoarce în profil. Philip se ridică și se apropie de Philomena.) Sinele Mare: Tu, aici, Philomena? Parcă erai plecată în delegație? Judecătorul: (Privindu-i intens ceafa și umerii.) Dumneavoastră cine mai sunteți? Philomena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai ales original! (Judecătorul continuă să dea din cap în ritmul muzicii și stă cu ochii pironiți în ceafa Philomenei. Nu pare deloc interesat de conversația dintre Dora și Philip. Philomena este vizibil tulburată și se șterge la ochi cu șalul, dezvelindu-și ușor o aripă.) Judecătorul: Doamna Philomena, îndrăznesc să fac remarca că anumite transformări bizare au survenit și în fizicul dumneavoastră. Pesemne relaționarea dumneavoastră puternică cu soții Philip să fi condus la aceste modificări!? Philomena: Vă referiti la aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
anumite transformări bizare au survenit și în fizicul dumneavoastră. Pesemne relaționarea dumneavoastră puternică cu soții Philip să fi condus la aceste modificări!? Philomena: Vă referiti la aripile mele, domnule? Judecătorul: La ele mă refer. La ce altceva? (Philomena își trage șalul de pe umeri și se întoarce în semiprofil spre sală, auditoriu, judecător și restul lumii.) (Din auditoriu...) Este un înger! Un înger! (Philip consternat... în cor) Philomena, tu te-ai transformat într-un înger!? Sinele Mare: Era de așteptat! Întotdeauna am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
deal să sapi la vii, Să vii c-un cal pe la chindii, Să treci prin lan: un snop de maci Tu ai alt plan?! Nu vrei să taci?! La noapte stai în grajd la cal! Nu plânge, hai, îmi cumperi șal! Cafea de vrei nu mă trezi, Culege tei în zori de zi! Vrei pâine? Iar?! Vezi, ai în coș, Uscată, doar nu ești un moș. Săpat-ai tot? Vița s-a prins? Cum? Spui nu pot?! Nu ești destins? Prea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
uneori cu vederea curiozitatea de a-l spiona pe gaura cheii în timp ce punea țara la cale. Așa ne-am întîlnit noi, Mina, începe să-și amintească, era un ger de-ți jupuia obrajii, țin minte că erai înfășurată într-un șal gros de nu ți se vedeau decît ochii, însă nici n-a fost nevoie de mai mult, mi s-a părut că Piața Roșie se golise brusc de lume și că, miraculos, privirea ta începea să-mi topească sloiul de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nu povestește nimic. Nici măcar că sânii Anitei seamănă acum cu pietrele funerare din cimitirul evreiesc: strâmbe și tocite de ploi, abia se mai zăresc printre bălării, năpădite de mușchi și de licheni. Ici-colo, ca niște găuri de molii Într-un șal verde, surâsul tulbure ori stânjenit al unor cuvinte de neînțeles. Cum de neînțeles era și zăpada care, cu mici Întreruperi, cădea peste oraș de trei zile. Calmă, nepăsătoare, urma să intre, după toate probabilitățile, În Guiness-ul autohton precum inundațiile, cutremurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vremea, Dinu nu mai era deloc altruist; devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un șal în jurul gâtului, de teamă să nu răcească. El simțea atunci lumea nu cu inima, ci cu bronhiile și cred că nu-l mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nădăjduia că o să mă Înscriu voluntar Încă de când izbucnise războiul. Care va să zică, gândeam amândoi la fel de două săptămâni fără să... O bătaie grăbită În ușa căsuței Îl făcu pe Burgess să Își Întrerupă povestirea chiar Înainte de final. Era Minnie Kidd, cu un șal aruncat pe cap și peste umeri, care parcursese În fugă cele câteva sute de metri pe West Street, de la Lamb House. — Burgess, trebuie să vii, spuse ea. I s-a făcut rău lu’ domnu’ James. Burgess nu era surprins. De când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aceeași misiune, drept care Îl vizitară Împreună pe invalid, luând loc pe scaune cu spătar Înalt, lângă pat. Aspectul lui Kiki era șocant. Era tras la față, cu obrajii supți, parcă mai slab ca niciodată În cămașa de noapte, cu un șal aruncat peste umerii osoși. Suferea de mai multe boli, fiecare În parte inofensivă, dar care, Împreună, Îl scoteau din circulație: indigestie, gingivită și o tuse astmatică, șuierată, pe care Încăpățânarea de a fuma, În ciuda sfatului medicului, nu o Îmbunătățea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]