6,670 matches
-
pentru a ataca sub centură cu cele mai dubioase pretexte pe cineva. Îi place la culme să-ți șubrezească încrederea. Cine știe dacă, în taină, nu jinduiește și el după faimă, dacă nu se crede, cumva, cel mai bun? Așa cum ședea, prăbușit pe bancă, moale, masiv, dărâmat, cu obrajii puhavi, cu ochii roșii de nesomn, părea o întruchipare a decrepitudinii umane. Stai, ia loc, te rog, domnișoară. O apucă de încheietura mâinii și o trase spre el. Era umed, lasciv, privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vizită se dovedea a fi foarte ineficace pentru inginerul Marcu. Angrenajul mintal se putea în mișcare și acum, cu prea mare viteză chiar, dar vai, ce folos, nu era decât o hărțuială, o încercare de împăcare cu propria sa conștiință. Ședea acolo, sub cupola fierbinte a veiozei, insensibil la cele ce se petreceau în spatele său, încerca să găsească argumente și contraargumente, învârtea între degete o piuliță, un transformator, voia să știe dacă greșise atunci când apelase la cumnatul său, rudă la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
crezut că zgomotul venea de la vecini. Abia dimineață când intră în baie să se bărbierească văzu sticla de șampon căzută pe grătarul de lemn. De obicei, după o vizită infructuoasă la familia Alexe, evita să-i mai vadă un timp, ședea cuminte acasă în mijlocul familiei și când simțea nevoie s-o facă, își refuza pornirea, se așeza amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nevoie s-o facă, își refuza pornirea, se așeza amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea că o idee interesantă îi dă târcoale, ședea la pândă, gata s-o apuce, își mijea pleoapele, încerca s-o prindă, se repezea și, dintr-odată se trezea tot cu mâinile goale bâjbâind în vid. I se pleoșteau umerii, respira sacadat ca după un urcuș greu, fetele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cele din urmă retușuri, ca să poată acționa, respectând punct cu punct anticipările lui Alexe, gesturile pe care el le îngăduia. Înmărmurită, Carmina simți în ea o străfulgerare. Totul părea de-o limpezime extraordinară, piesă cu piesă, întreg angrenajul gândirii profesorului ședea la vedere îngrozitor de simplu, de-a dreptul insultător, descifrabil și pentru un orb. Și ea, cea care ascultase pe la colțuri vorbele profesorului de sport, încărcate de amărăciunea propriei neputințe ori spusele binevoitoare, ironice, pline de tăgadă ale inginerului Marcu. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina înțelese că, obosit deja să rotească în gol tăvălugul, Alexe își va regrupa forțele și va porni cu precizie către ea. Ce anume, mă, nu se poate? Ceru el cu fermitate o precizare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în drum spre ușă întregul balast al persoanei sale. Și totuși nu se putea smulge din fotoliu, nu voia să-și accepte înfrângerea, să facă acei pași vinovați către ușă, să coboare scările și duhoarea eșecului să-i întunece mintea, ședea pierită, fără gânduri și doar brațele care strângeau spasmodic marginile fotoliului, tremurând din pricina efortului, exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se asigură Carmina pe sine când știu că el ocolește biroul și traversează alene camera spațioasă venind după ea. La revedere, domnule profesor, îi spuse și nu privi în urmă, ca să nu-i vadă el expresia, emoția, plânsul ce-i ședea în gât. Mai treci pe aici, o invită el și închise după ea ușa. Coborând scările femeia avu sentimentul că s-a închis în urma ei o poartă, o poartă ce nu se va mai deschide niciodată. Te fură viața Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
șirul de mașini ce treceau una după alta într-un du-te-vino necontenit. La o masă alăturată, sprijinită de stâlpul de beton acoperit cu pătrățele de marmură negru și roz, o femeie bătrână, sulemenită, cu părul încrețit foarte mărunt pe frunte ședea parcă odihnindu-se după un prânz copios. Din când în când își ștergea fața încărcată de grăsime cu un șervețel având mare grijă să nu-și atingă buzele vopsite strident, creionate din plin. Avea degetele încărcate de inele, o poșetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cuplu și atunci când considera că toate metodele sale au fost epuizate și că nu mai e nimic altceva de făcut în afara divorțului, ea, ca un adevărat judecător suprem, hotăra cine era vinovatul și cine era victima și fără să mai șadă prea mult pe gânduri trecea la atac. La început, o consola pe biata femeie sau pe bietul băiat, asta depindea de situație, de pierderea suferită, pe urmă se pornea să-i inoculeze ideea că cel abandonat are atâtea vicii ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vreodată. Și odată sentința rostită, dacă persoana în cauză nu se simțea încă învinsă și intenționa să încerce să-și mai "refacă" odată viața, atunci era de preferat să plece din oraș, cât mai departe posibil, pentru că atâta timp cât "coana mare" ședea neobosită de veghe, ea, biată ființă măcinată de slăbiciuni, n-ar fi avut nici o șansă în încercarea-i disperată, absolut nici o șansă. Avea grijă Sidonia să-i zădărnicească planurile cu vreo aluzie spurcată, cu orice alte mijloace ce-i erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bețe de chibrit până reuși să aprindă unul, apoi, cu un aer degajat, eliberă primul fum, săltând din cap de parcă scăpase de povară. Unde e Fana? Femeia o privi cu ochii ei mărunți, foarte umezi, strânși între pleoape și cum ședea acolo, întârziind să răspundă, măruntă, aparent insignifiantă, ca un câine bătut ce imploră din priviri mila, Carmina se strânse de încordare și liniștea din casă, praful ce îneca încăperea și ochii Sidoniei atât de umezi încât cu greu reușeai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
măcar un pic? Își încrucișă brațele cuprinzându-și șoldurile înguste, se cocoșă de parcă ascundea o durere. Fața toată pliată de riduri îi era imobilă ca o stană de piatră. Nu, nu mă înțelegi, strecură printre buze, n-ai cum. Cum ședea acolo chircită în fotoliu parcă era o șoricioaică bătrână și o clipă Carmina gândi că poate de la ea provenea mirosul de șoarece ce se simțea iute, pronunțat, intrat de mult în cărți, în mobilă, în stofa scaunelor, în varul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
iarăși, o clipă, privind-o avu certitudinea că stă de fapt la taifas, la o întâlnire între două specii, de ce nu, s-ar putea desfășura normal într-o cameră ca asta, cei doi reprezentanți s-ar instala pe scaune, așa cum ședeau acum, unul în fața altuia și prinși de discuții, de foarte interesante discuții, ar uita pentru o clipă de existența reală a celuilalt, ar crede văzându-se în ochii partenerei că are aceeași înfățișare, că nu-i nimic ieșit din comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spălat din fața restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bază, de-a făuri canale întortocheate, întretăindu-se unul pe altul, cu răbdare, cu migală, fără oprire, șubrezind în acest mod temelia în așa fel încât, la prima adiere de vânt, construcția să se prăbușească din senin. În ziua când ședea în fața Sidoniei, picior peste picior, pe scaun, pătrunsă de vorbele femeii pline de-o aleasă simțire maternă, în afara unei ușoare neîncrederi, insuflate cândva de Fana, fata se afla pe punctul de a se lăsa înșelată de fețele Sidoniei Trofin, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
al meu, talanul acesta fără un dram de minte, parcă n-ar fi rupt din mine, pe acesta parcă l-ar fi fătat tată-său, la fel de sictirit și de dezinteresat ca și el, la fel de lasă-mă să te las. Așa cum ședea, sprijinită de tocul ușii, studiindu-i pe cei doi îi veni deodată ideea, că ar face foarte bine să i-l paseze Carminei, nu-i de familie bună fata, nu-i ruptă din soare dar e numai ambiție toată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
clar, cu multă seriozitate problema. Dar haideți în casă să vă dau de mâncare, să vă fac o cafea. I-a invitat într-un hol larg acoperit cu persan albastru, având un chenar complicat la mijloc, i-a poftit să șadă și a dispărut pe una dintre ușile de stejar masiv. Carmina s-a așezat într-un fotoliu, Ovidiu pe canapea. Biblioteca aflată între uși era înaltă până în tavan, plină de cărți polițiste. Pe masa mică, scundă, trona o vază încărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar fi vrut să se fi oprit cu adevărat timpul, să se fi creat un univers aparte, condensat într-o oră, uriaș, plin, reactiv. Acum se afla lângă ea Ovidiu, el poate o ferea de contaminare, fuma o țigară, alene, ședea pe canapea cu pântecele împins în față, plin până la refuz, în fața lui, într-o ceașcă de porțelan bun, aștepta cuminte cafeaua, aromată, aburind dens, exista acolo el și propunerea lui de a fi împreună pe viață, legați de aceeași monotonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încărcat de vapori de apă îți scălda plămânii și te făcea să-l respiri până la saturație. În curtea împrejmuită cu plasă de sârmă, cele câteva găini scormoneau în țărână, mereu în căutarea hranei. Alături, porcul mare, bălțat, cumpărat din primăvară, ședea tolănit peste un braț de paie într-o somnolență apatică. Acele vietăți de lângă casă care erau îngrijite, erau educate, li se dădea nume, se comenta asupra progreselor făcute, a ușurinței de a-și însuși anumite obiceiuri, acele ființe erau minuțios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de puțin dibace să mânuiască o păpușă. Își simțea revolta și împotrivirea surdă clocotindu-i în creier, și, ca să se încurajeze, își spuse că cel puțin nu era singură. Ovidiu însă părea a fi cu gândurile aiurea, total dezinteresat, așa cum ședea așezat comod pe scaun, picior peste picior, cu pantalonul lui albastru călcat la dungă, abia dacă prindea din zbor câte o vorbă și corela rareori spusele ca să-și poată face și el o idee despre ce anume se discută. Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-l făcuse permanent, se rotunjise căpătând forme obraznice, de-a dreptul vulgare, carnea de pe ea creștea ca aluatul, văzând cu ochii, vocea îi era puternică, avea o tonalitate stridentă, degetele groase, aspre, și muncite, cu unghiile neîngrijite. Venise împreună cu Ștefan, ședeau de vorbă cu părinții, așezați cu toții în jurul unui taburet pe care se afla tava cu păhărele de vin. Tatăl și Ștefan purtau ciorapi de aceeași culoare, discutau la superlativ despre țări pe care nu aveau să le vadă cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tot vezi lumea în roz pentru că de la o vârstă nu mai e chiar așa, în fiecare zi, sărbătoare. Și mai ales de când lui Viorel îi intrase în cap să e bolnav de inimă. Bărbatul însă nu era la fel de bine dispus, ședea din nou cu gândul la boala lui. Parcă-i picase greu la stomac ceva, nu știa ce, cocoșul, vinul, amorul, nici nu era de mirare după o asemenea zi, după atâtea imprudențe, una mai mare decât alta... Cum ședea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dispus, ședea din nou cu gândul la boala lui. Parcă-i picase greu la stomac ceva, nu știa ce, cocoșul, vinul, amorul, nici nu era de mirare după o asemenea zi, după atâtea imprudențe, una mai mare decât alta... Cum ședea așa, pleoștit, în fotoliu, cu privirea pierdută, Carmina își zise că avea ceva din căutătura mamei ei, poate acel ascunziș al firii ce se trăda în privire, altfel nu prea semănau unul cu altul, erau chiar foarte diferiți. Se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unde pusese la rece o sticlă de șampanie. Știți cum se urează unor tineri care se căsătoresc? i-a întrebat el. Ei, bine, casă de piatră, casă de piatră, piatra înseamnă trăinicie. Se învârtea agitat în jurul sticlei, Ovidiu, Sidonia, Carmina ședeau nemișcați, cu expresiile împietrite. Să vă fie de bine, copii mei, mai spuse. Apoi bărbatul eliberă dopul din plasa de sârmă și-l lăsă să iasă puțin câte puțin. În loc de pocnet se auzi un fâșâit domol, după care lichidul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]