1,477 matches
-
cum luam hotărârile ? Ridic vag din umeri, stil dacă-vrei-să-mi-spui-spune-mi. — Ne luam după instinct. Noi am cumpăra asta ? Ne-ar plăcea ailaltă ? Să facem așa ? Astea sunt Întrebările pe care ni le puneam mereu unul altuia. Iar și iar și iar. Șovăie ușor. În ultimele câteva săptămâni, am fost foarte ocupat cu lansarea noii game de produse pentru femei. Și m-am trezit că Întrebarea pe care mi-o puneam, de fiecare dată, era... oare Emmei i-ar plăcea asta ? Oare Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din nou. Da, mi-ai intrat În gânduri. Da, m-ai inspirat profesional. Emma, viața și afacerea mea s-au amestecat dintotdeauna. Așa am fost mereu. Dar asta nu Înseamnă că viața mea nu e cât se poate de adevărată. Șovăie o clipă. Asta nu Înseamnă că ceea ce a fost... ceea ce este Între noi... nu e la fel de adevărat. Inspiră adânc și-și bagă mâinile În buzunare. — Emma, nu te-am mințit. Și n-am avut nici un plan dinainte. M-ai absorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
drept În ochi. Mi-ai distrus viața ! — Ți-am distrus viața ? Mă privește mirat. Vrei să-mi spui că viața ta e acum distrusă ? Că e chiar așa o nenorocire ca lumea să cunoască adevărul despre tine ? — Nu... nu știi... Șovăi un moment. Habar n-ai cum a fost pentru mine, spun, deja mai calmă. Toată lumea și-a bătut joc de mine la un mod absolut monstruos. Toți cei de la birou m-au luat peste picior, În fel și chip. Artemis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
s-au limpezit definitiv. Nu știu, spun, frecându-mă pe nas. — Totul mergea ca pe roate, și eu n-am avut ce face și am făcut o prostie cât casa. — Chiar așa, mergeau ca pe roate, zic ? — Păi nu ? Jack șovăie, privindu-mă pe deasupra coșului cu iarbă-neagră. Eu așa am crezut. Îmi zumzăie creierii. Trebuie să clarific câteva lucruri cu el. Să le discutăm sincer, pe față. În minte mi se formează un gând. — Jack... ce făceai În Scoția ? Când ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă putea opri. Nu, nu o femeie ! I se schimbă expresia și mă privește uluit. Asta ai crezut ? Că te Înșel pe la spate ? — N-am... știut ce să cred. — Emma, nu este vorba de nici o altă femeie. Am fost la... Șovăie. Aș putea să-i spun... familia mea. Simt că-mi plesnesc creierii. Familia ? O, Doamne, Jemima a avut dreptate. M-am Îndrăgostit de un mafiot. OK. Nu intra În panică. Încă mai pot să scap. Pot să intru În programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ca pe copilul lui Pete Laidler, rezultat În urma unei aventuri. Nu ca pe moștenitoarea unei averi uriașe. Simt că-mi zumzăie creierii. Un copil de patru ani - moștenitorul unei părți importante din Panther Corporation. Măiculiță ! — Deci ea moștenește tot ? spun șovăind. — Nu, nu tot, nu. Dar destul de mult. Familia lui Pete a fost mai mult decât generoasă. Și de asta vrea Marie să țină copilul departe de ochii publicului. Întinde brațele lateral. Știu că nu o vom putea proteja la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
privește avid. Ce se Întâmplă aici ? Îmi sare inima de trei metri. Să-i spun, oare, despre Jemima ? Nu. Aș stresa-o degeaba. Și, oricum, n-avem ce face În legătură cu asta, nici una dintre noi. — A venit să vorbească cu mine. Șovăi. Să... Îmi spună secretul lui. Glumești ! spune Lissy, rămasă fără aer, ducându-și mâna la gură. Și... despre ce e vorba ? — Nu pot să-ți spun. Nu poți să-mi spui ? Lissy se holbează la mine uluită. Vrei să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de ani departe de Plessis-lez-Vaudreuils, în California. Ultima referire: „A mai dus-o o vreme, a reușit chiar să părăsească clinica (de dezintoxicare, n.m.). I s-a propus chiar un rol de mâna doua, dar era rolul unei nebune bătrâne. Șovăia dacă să-l accepte, când toate problemele s-au rezolvat dintr-odată. A murit într-o seară la Hollywood, în timpul unei petreceri la vila lui Frank Sinatra, din cauza unui atac de cord“). Odată terminată cartea, cea mai puternică e deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Și, oricum, asta e o cheltuială profesională, o investiție în cariera mea. Dar... — Suze, ca să câștigi bani trebuie mai întâi să cheltuiesciești niște bani. Toată lumea știe asta! Tu nu dai bani pe materiale? Urmează o pauză. — Ba da, zice Suze șovăind. — Și oricum, pentru ce s‑au inventat cărțile de credit? — Of, Bex... suspină Suze. E amuzant, exact asta a spus și fata aia de la impozite. — Ce fată de la impozite? Mă încrunt la propria mea reflexie și iau un dermatograf. — Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
expresii din articol, și îmi revine senzația de rău fizic. Becky cea lefteră... ipocrita Becky... Și au dreptate. Cu toții. Când ridic privirea, Luke își închide servieta cu zgomot. — Trebuie să plec, spune. Ne vedem mai târziu. Când ajunge lângă ușă șovăie o clipă și se întoarce spre mine, confuz. Un singur lucru nu înțeleg. Dacă n‑ai fost la Guggenheim, atunci de unde‑ai luat cartea pe care mi‑ai dat‑o? — De la magazinul muzeului, șoptesc. De pe Broadway. Luke, îmi pare atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Suze, zic și îi strâng mâna. O meriți din plin. — Ei, să nu exagerăm. Își mușcă buza, apoi intră în cameră, ridică o sticlă goală de vin de pe podea și o pune pe masă. — Ia zi... a sunat Luke? spune șovăind. — Nu, zic, după o pauză lungă. N‑a sunat. Mă uit la ea, apoi îmi mut privirea. — La ce te uiți? spune, în clipa în care apare o reclamă la Cola light. — Mă uit la Cafeaua de dimineață, îi răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o groază de cărți de pus pe măsuța de cafea și Luke mi‑a sugerat să le trimit cu mesageria companiei lui în loc să le car după mine. Parcă a fost acum o mie de ani. A, da, știu ce e. Șovăi. A zis ceva și... de Luke? Nu, spun Suze pe un ton de scuze. A zis doar că poți să te duci când vrei. Și că‑i pare foarte rău de ce s‑a întâmplat... și că, dacă vreodată ai chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu numele lor, nici unul nu‑mi spune nimic. — Bună! zice un tip cu geacă de blugi, cu o cafea în mână. Vine la ușă, tastează un cod și deschide ușa. Te‑ai rătăcit? Pe cine cauți? Nu prea știu, zic șovăind. O caut pe o tipă care lucrează aici, dar nu mai știu la ce firmă. — Cum o cheamă? — Ăă... Alicia, zic, apoi, imediat, regret c‑am deschis gura. Dacă individul o cunoaște pe Alicia? Dacă e aici pe undeva și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
care vorbește inflamată în cască. — Ei! spune Emma, încercând să acopere aplauzele. Ă... Acum vom lua o scurtă pauză, dar vă așteptăm din nou peste câteva momente pentru a afla mai multe despre povestea noastră de azi: povestea tragică... îhm... șovăie, ascultând ce i se spune în cască... sau, mai degrabă, povestea... ă... despre triumful... ă... Jingle‑ul de generic izbucnește dintr‑un difuzor și ea aruncă o privire iritată spre cabina producătorului. — Să se hotărască naibii odată! Mai vorbim, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui o cheamă. Trebuie să dea ascultare sufletului său, că de nu, acesta se va răzbuna năprasnic asupra trupului. Ea tace, dar își lasă mâna în palma lui. Te-am așteptat, șoptește el. Ce-am făcut? Vino la mine. Ea șovăie. El începe să piardă teren. Ochii lui văd ceea ce vor ei să vadă. Am ceva de adăugat la discuția noastră de pe malul râului. Vrei să m-asculți? Ea se duce să se așeze pe marginea patului. În șanțurile din satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și beznă. Al cui ești? Al cui ești? Cine? Eu sunt oaia cea pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mi-am ales să refac traseul călătoriei În lumea de dincolo pe baza informațiilor existente În literatura greacă, lectura de bază fiind Odiseea... Dar cum de ați fost atras la vârsta aceea de o asemenea temă, domnule profesor? Traian Manu șovăie cu privirea În privirea ascuțită a Giuliei până când, brusc, Își dă seama că a șovăit prea mult și renunță. Ochii lui, privind spre ceilalți ochi, Întrebători. — ...Da, asta e o Întrebare, dar nu mi-am pus-o până acum. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
În literatura greacă, lectura de bază fiind Odiseea... Dar cum de ați fost atras la vârsta aceea de o asemenea temă, domnule profesor? Traian Manu șovăie cu privirea În privirea ascuțită a Giuliei până când, brusc, Își dă seama că a șovăit prea mult și renunță. Ochii lui, privind spre ceilalți ochi, Întrebători. — ...Da, asta e o Întrebare, dar nu mi-am pus-o până acum. Trebuie să fi fost curiozitatea morbidă a adolescenței, cea bântuită de ideea sinuciderii și de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ale celor prezenți, Regele Soare își făcu apariția, strălucind aproape regal alături de irezistibila, insolita Napoleoană Marioritza. Așa începu fantasmagoria. Lumânarea fu stinsă și, de undeva, din spate, prin fanta unei draperii negre, năvăli doar un singur fascicul de lumină fosforescentă. Șovăia, zbura, zbârnâia ciudat peste capetele spectatorilor și, dintr-odată, întunericul începu să curgă în fața lor ca o perdea de fum. Apoi, ușor, ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre ceruri pe cel mai zâmbăreț dintre frații Montgolfier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la cifre uriașe de cheltuieli, dar și la profituri inimaginabile. Ceruse părerea unor ingineri, maiștri, arhitecți și constructori, culesese date importante despre modul de lucru, numărul necesar de oameni și grupele de meseriași. Pentru împlinirea acestui vis n-ar fi șovăit să riște, investind cu ochii închiși toți banii lui din băncile de la Viena, Sankt Petersburg și Moscova. La nevoie, chiar banii din depozitele știute doar de el și de Babic. Europa îi dezvăluia o altă lume și alte posibilități bazate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Se întoarse să-l privească pe bătrân, și pentru prima dată observă că nu era așa bătrân cum își închipuise la început, deși avea părul alb și rărit, iar fața îi era brăzdată de riduri adânci. — Cine e? întrebă. Celălalt șovăi câteva clipe. închise ochii și spuse în șoaptă: — Un înțelept. Cercetează istoria vechilor noștri strămoși. Ne îndreptam spre Dajbadel când ni s-a stricat camionul. — Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar celălalt căzuse într-un somn profund. Foarte, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ei pe bătrânul care își clătina capul și plângea molcom, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un lung și dulce vis la o crudă realitate. Trecură prin fața lui Gacel și urcară în camioane. Din cabină, ofițerul îl privi sever și șovăi câteva clipe. Gacel se temu că profeția bătrânei Khaltoum n-avea să se împlinească și că avea să-l omoare chiar acolo, în inima deșertului, dar în cele din urmă celălalt îi făcu un semn șoferului și camioanele se îndepărtară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și pentru cele autohtone, în prezent, și între mormintele ce se întindeau la marginea pâlcului de palmieri, nouă se datorau „morții naturale“, și șase sinuciderii celor ce nu suportaseră ideea de a supraviețui într-un asemenea iad. Când un tribunal șovăia dacă să condamne un acuzat la moarte, la închisoare pe viață sau să-i comute pedeapsa la cincisprezece ani de serviciu militar obligatoriu la Adoras, era pe deplin conștient de ceea ce făcea, deși la început respectivul acuzat se gândea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să-l privească fix și, în cele din urmă, îndreptă arma spre el: — Dezbracă-te, ordonă. — Ce-ai zis? întrebă flăcăul, nevenindu-i să creadă. — Să te dezbraci - apoi ținti spre celălalt. Și tu. Șovăiră. încercară să protesteze, dar era atâta forță în glasul targuí-ului, încât înțeleseră că nu au altă soluție și începură să-și scoată încet uniformele. — Și cizmele... Lăsară lucrurile în fața lui Gacel, care le luă cu o mână și le aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sunt inferiori, ci doar deosebiți...“ Deosebiți. Niciodată nu ezitase în momentul în care ordonase un atentat împotriva uneia din cafenelele unde se întâlneau francezii, nici nu se gândise că un asemenea ordin însemna moartea multor oameni nevinovați. Și niciodată, nu șovăise să pună mâna pe mitralieră împotriva parașutiștilor și a celor din Legiunea străină, și din adolescență moartea îl însoțise pe drumul său și continuase să-l însoțească în primii ani ai mandatului său, când fusese nevoit să condamne la spânzurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]