1,700 matches
-
memorabil până în momentul în care îl strigase Ghighina, iar întâlnirea cu ea îi deșteptase un arsenal de dorințe, care îl făcuseră să vorbească pentru prima oară. O privea încântat, fără să-i ia în seamă întrebările. Mai întâi, îi atinsese șuvița de păr castaniu lăsată intenționat să cadă din plasa împodobită cu mărgele. Apoi îi pipăise corsetul strâns. Ea vorbea repede, ușor uimită, ușor speriată, nu se poate, îi spunea, ce te-a apucat, doar nu este adevărat c-a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
satul adunat acolo: fetele îmbrăcate toate cu haine noi, cu trupușoarele strânse în brâuri și cu fotele roșii, bătute cu fir galben, alunecând drepte, în față și în spate, peste cămașa albă, până la glezne; și băieții uitându-se ucigaș printre șuvițele negre de păr. Femeile bătrâne împărțeau dansatorilor ouă și colivă așezată pe foi de hrean, iar Mitu, vătășelul, păzea butoiul de vin pe care plutea o tărtăcuță, din genul Lagenaria Siceraria, nou-nouță, cu coadă lungă, decupată frumos ca să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
toate acestea, îi e greu să se suporte astfel, pândindu-l pe un individ arogant și atât de mulțumit de sine. Iar Andrei Ionescu chiar este mulțumit. Îi place fața lui netedă, își iubește părul negru, răsucit după urechi în șuvițe lucioase, chiar și dinții rari i se par interesanți și, în general, este încântat de atitudinea lui de tânăr subțirel și politicos. Dar Andrei Ionescu se iubește mai ales pentru că este autorul romanului Vâna. Lumea îl salută, colegii de redacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la bătrânețe de Dracul cel Bătrân cu o servitoare de la curte. Pentru Ghighina au început drumurile la Târgoviște: la cumpărături, plimbările până în marginea pădurii și serile vesele din sufrageria roșie, care acum părea poleită și însuflețită. Prințul o privea printre șuvițele de păr negru ca și când ar fi vrut să-i spună un mare secret, iar ea se simțea frumoasă în rochiile pe care și le cumpărase, mai ales într-una vișinie și decoltată. Ioniță se împrietenise cu un vizitiu domnesc, poreclit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
transmite o emoție invadatoare și susținută de teamă, ceva ca atunci când presimți că cineva vorbește despre tine ori că se gândește numai, un fel de contact mental, completa Andrei Ionescu, atoateștiutor și mai enervant ca întotdeauna, răsucindu-și cu grijă șuvița de păr pe după urechea fragedă ca o ciupercă. Zogru îi asculta în tăcere, strecurat în chelnerița care aștepta comanda și hotărât brusc să tragă o fugă la fața locului, chiar înainte ca ei să fi luat decizia de a merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
singulare ori la grămadă, din diverse perioade, și altele. - Domnul Ionescu, avem un caz, zâmbea Ancuța Goianu, o ființă subțirică, înfășurată în haine ca într-un sul de hârtie. - Te ascult, îi răspundea întotdeauna Andrei Ionescu, modelându-și după deget șuvița lui preferată de păr. - S-a descoperit un cadavru din vremea lui Vlad Țepeș, propriu-zis doar osemintele acestea, aveți aici pozele, de fapt, am alcătuit deja un portofoliu al cazului, uitați-vă cu atenție, este un om cu fața la pământ, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fel de lucruri se gândea înainte de Andrei Ionescu. Întâlnirea cu el i-a schimbat complet viața, nici măcar să filmeze nu mai avea chef. I se părea un bărbat fascinant, inteligent și tandru. O amuza felul în care el își răsucea șuvița de păr și se gândea că o face special și freudian, ca artistul care pozează pentru eventualii fani. Ținea romanul lui pe noptieră și-l deschidea din când în când la întâmplare, citea un fragment și apoi îl interpreta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se miște. Oricum nu avea cum să iasă până când servitoarea nu se întorcea să-și termine curățenia ori până când n-ar fi deschis cineva un geam. Era prins și terorizat. Achile a ieșit din baie ștergându-se cu prosopul. Printre șuvițele ude se vedeau bine cornițele, iar creasta atârna bleagă și îmbobocită de-a lungul spinării. Zogru se uita din dormitor, cu ochii uluiți ai lui Pampu, fără să îndrăznească să se mai clintească. Descoperirea îi dădea fiori și-l făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
În sală erau câteva persoane și cineva de la revista Academica, pentru a prelua articolul scris de colectivul de cercetare. Andrei a citit materialul, ca și la Poitiers, menționând că deja fusese prezentat în străinătate, răsucindu-și din când în când șuvița de păr pe după ureche. Urmase filmul, cu subtitrarea în franceză, n-am avut timp să schimbăm textul, dar presupun că nu va fi un impediment pentru nimeni, spusese Andrei Ionescu, ridicându-și ușor obrazul stâng, ca toți strămoșii săi. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pregătise amfiteatrul, fusese anunțată toată lumea. Urma să vină Culturalul să filmeze, iar informația era deja dată pe Mediafax. Pe la prânz, Andrei trecuse pe la terasa Gropii. Salutase amabil în stânga și în dreapta, zâmbind cu obrazul stâng la înaintare și rulându-și alene șuvița pe după urechea țeapănă. Apoi se îndreptase cu brațele deschise spre Florentina Bârză, o femeia ca un cocoloș de unt: - Flori, dragă, nu te-am mai văzut de-un veac, arăți superb, ce-ai făcut de arăți atât de bine? Flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ar fi văzut pe Zogru însuși, dincolo de Giulia. Se uită nemișcat, iar nemișcarea lui o împietrește parcă și pe ea. Nici unul nu spune nimic. Se privesc, stând față în față, ea cu vaza în mână, el cu mâna atârnată în șuvița de păr negru și lucios. Este o clipă de liniște într-o după-amiază de iulie a anului 2005. Și dintr-odată buzele lui Andrei Ionescu încep să se miște. Lent, ca și cum ar fi vrut să spună ceva, într-un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
i se umpleau de o lumină blândă, ca o apă învăluitoare. Unul din cele două telefoane sună prelung, făcând parcă să vibreze semiobscuritatea din odaia ceea mică a cantonului de cale ferată. Ridică receptorul, dădu cu o mișcare moale o șuviță rebelă pe după ureche, apoi fără să-l apropie de lobul urechii, ascultă cu atenție ceea ce-i spunea o voce răgușită de la stația alăturată. Răspunse tot așa tărăgănat că pasajul este înfundat complet, că plugul de zăpadă despre care de vreo
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pierdere de timp și-o făceau neatent și în grabă, pentru Ema pieptănatul reprezenta un adevărat ritual. Ea se așeza comod pe scaun, în timp ce Luana, singura în afara Vandei lăsată să se apropie de părul lung al Emei, prindea cu delicatețe șuviță cu șuviță și le descâlcea cu o răbdare de care în nici un alt moment nu dădea dovadă. Urma somnul de prânz, imperios necesar după baie, pentru a se închide porii. Chestia asta cu porii o dădea pe spate pe Luana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
timp și-o făceau neatent și în grabă, pentru Ema pieptănatul reprezenta un adevărat ritual. Ea se așeza comod pe scaun, în timp ce Luana, singura în afara Vandei lăsată să se apropie de părul lung al Emei, prindea cu delicatețe șuviță cu șuviță și le descâlcea cu o răbdare de care în nici un alt moment nu dădea dovadă. Urma somnul de prânz, imperios necesar după baie, pentru a se închide porii. Chestia asta cu porii o dădea pe spate pe Luana. Cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
absentă, dintr-un adânc fără întoarcere. Întinse mâna spre Luana și vorbi rar, atât de încet că abia o auzi: Ți-am spus, vreodată, că am fost o femeie frumoasă? Am avut un trup zvelt, cu sâni puternici. Astea trei șuvițe albe pe care le vezi sunt rămășițele unui păr ca tăciunele, de care am fost foarte mândră. Ce-a făcut bătrânețea din mine! Nu vreau să mai văd ce-am ajuns. Niciodată nu simțise la bunica instinctul de cochetărie. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și chipul moartei. Cele două femei nu semănau prea mult, iar Francine nu avea fața lungă și ochii negri ai surorii sale. Ea avea ochii albaștri și părul de un blond poate accentuat prin vopsire, pentru că, În față, avea o șuviță roșcată. La prima vedere, semăna cu o femeie cumsecade, care probabil că Își primea clienții cu o dispoziție exuberantă, chiar puțin deșucheată. Nu Încerca să pară distinsă și parcă Îi făcea chiar plăcere să-și exagereze vulgaritatea. După nici o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de părul meu des și negru, pe care-l aranjam după moda romanilor din Cividale: scurt și încrețit cu fierul cald. Din pricina necazurilor prin care trecusem revenise la cum era înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a mai trezit. Murise în patul său, fără să dea vreun semn. Fața îi era împăcată, ca cea a unuia care doarme. În chip de doliu, toți longobarzii au frânt câte o săgeată și toate femeile și-au tăiat o șuviță de păr și au ars-o. Rachti a rostit rugăciunile către zei și a cântat cântecul morților ce vorbește despre trei femei numite Norme, care trăiesc între rădăcinile arborelui lumii și care retezaseră firul de aur în care se ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pieptul, dar am încercat să mă stăpânesc. M-am dus lângă ea, poruncind să fie aprinse toate lămpile. Gaila s-a uitat la mine înspăimântată, implorându-mă fără grai în același timp. Era leoarcă de o sudoare rece, din pricina căreia șuvițele de păr i se lipeau pe frunte. I-am luat mâna în mâna mea; m-a strâns spasmodic, înfigându-mi unghiile în carne. Am făcut iute ceea ce mă sfătuise medicul, fără să mai țin seama că era goală: i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ei) de poticnirile care o trânteau la pământ în cele mai bizare poziții. Întotdeauna fusese stângace în copilărie, chiar și în faza de prințesă. Acum se străduia din greu să nu mai fie. În oglindă arăta în regulă, în ciuda unei șuvițe de culoarea mierii încolăcite după urechea stângă. O netezi, deși își dădea seama că probabil era inutil. Părul ei avea o voință proprie. Machiajul însă arăta bine - o cremă hidratantă ușor nuanțată aplicată tenului său delicat și uniform colorat (din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
măsuța dintre noi caiete cu schițe, patul lui făcut, pregătit dinainte de mama, și eu sesizez că de fiecare dată când intru seara după el în cameră lumina e aprinsă deși, Își trece mâna prin păr dându-și la o parte șuvițele căzute pe frunte, eu iau în mână distrat unul din caietele de pe masă, îl răsfoiesc și, brusc, căzându-mi ochii pe un desen anume, îmi vine să-l închid ca ochii mei să nu vadă, dar de undeva din străfundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe buze deodată, râdem, nu dăm niciunul răspuns, ce-ai mai desenat? mă întreabă ea acum, și eu încep să mă plâng de durerile de ochi și de cap, așteptând ca un netrebnic ce sunt, compătimire, și ea îmi îndepărtează șuvița de păr de pe frunte sugerându-mi că n-ar strica să mă mai și tund, poate de aceea ochii mei, dar eu o aduc atât de aproape de mine, încât îi ating abia buzele, n-a fost decât o fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
te ajuți În același timp pe tine. Eu sunt șansa ta În aceeași măsură În care tu ești șansa mea. Se uita la mine rânjind În timp ce mâinile sale se mișcau febril mototolind și netezind haina. Dinții Îi clănțăneau și o șuviță de salivă i se prelinsese În jos pe bărbie. — Dar nu știu cum să te ajut. — Și dacă Îți spun din nou că propriul tău drum, drumul spre angalok, trece prin mine ? spuse el trântindu-se la picioa- rele mele și apucându
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-i onorez dorința exprimată pe patul de moarte. — Unde-ai să te duci? — La un templu, undeva, Într-un sat, departe. Și lacrimile Începură din nou să-i curgă. După ce primi acordul lui Hideyoshi de a pleca, Oyu primi o șuviță din părul fratelui ei și hainele acestuia. Era necuviincios ca o femeie să stea mult timp Într-o tabără militară, iar, a doua zi, Oyu se prezentă imediat la Hideyoshi și-i spuse că-și terminase pregătirile de drum. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
manifesta chiar și În fața lui Nobunaga, iar disputele se desfășurau aproape ca și cum i-ar fi cerut să fie judecătorul lor. Acum, Însă, toată lumea uitase poveștile care stârniseră atât de mult interesul societății În acea perioadă, iar cei care-i priveau șuvițele de păr albe ca zăpada de la tâmple Îl considerau un vasal de care clanul Akechi nu se putea lipsi. Toți Îi respectau caracterul și poziția de conducător. Alocarea locuințelor nu fusese suficientă În interiorul taberei principale a lui Nobunaga de la Templul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]