1,021 matches
-
păteze onoarea și dispare sus, pe acoperiș. Mergem în grădina din spatele casei și dăm de câteva țarcuri unde suntem studiate de câteva lame, doi ponei negri, mititei și sfioși, o căprioară cu ochi mari și urechi alerte și, într-un țarc noroiat, către ieșire, doi pecari murdari (bine că măcar ăștia sunt înțărcuiți!). Maria îmi spune că am timp să văd restul a doua zi, îmi arată bucătăria și dormitorul și îmi spune că ea trebuie să plece. O conduc către
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
gândaci ce fojgăiau prin fânul de sub saltele. Atunci a fost în curățenie generală și blocul alimentar și se gătea la bucătăriile de campanie, care erau pe undeva pe lângă remiza de la Bateria a VII-a. M. M.: Da. Aranjate frumos, cu țarc. S. B.: Noi eram rămași puțini în Divizion. Țin minte că ne-ajungea rândul la planton aproape zilnic, că trebuia să acoperim toată schema. M. M.: Da, erau serviciul de luptă permanent și celelalte sarcini administrative. S. B.: Absolut tot
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în călduri, câini linșați schelălăind dramatic sau asmuțiți sardonic, capre cu mestecatul placid, șobolani vioi circulând nestigheriți printre botinele doamnelor, oi mânate orb către un țarc, păsări în colivii sau cocoși puși să se lupte. Animalele se află pretutindeni într-o indiferen- țiere care devine manifestă nu atât pentru o urbanitate nedecantată de rural, cât pentru o umanitate nedecantată de reziduurile de animalitate. Ceea ce asigură distincția
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații lui”. Secvențele adunării spontane, din instinct, a ucenicilor la un loc, în „încăperea de sus”, ca a oilor rămase fără stăpân și păstor într-un țarc, ale stăruinței în rugăciuni (înfricoșate) țin de o relatare cu mult mai realistă. Căci despărțirea de Hristos a fost, cu siguranță, o tragedie pentru ucenici, încă neîmbrăcați „cu putere de sus”, încă niște bieți oameni, temători, somnoroși, gata oricând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ierburi aurii, o cățea puse șapte mici pui ruginii. Până spre seară i-a îngrijit, i-a pieptănat cu limba ei, goi. Zăpada topită curgea sub țâțele moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
împrejurul satului și până la albia râului. În „grădinițele” din fața caselor se aflau flori, nelipsitul busuioc și arbuști ornamentali de trandafir, liliac, lămâiță și calapăr. In spatele casei se afla o curte (ogradă) mare, cu grajd, șură și coteț pentru porc, țarc pentru oi și cotețe pentru păsări. Curtea trebuia să fie mare pentru a se folosi ca „arie” pentru treeratul orzului, al ovăzului și chiar al grâului sau al meiului. Fasolea se „bătea” pentru a scoate boabele din păstăile uscate, iar
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
tichie ca de portar grec, nu pentru a apăra de intemperii mașinile, aflate într-un etern repaus, căci fuseseră demult scoase ci pentru a proteja mai bine turma de oi pe care amiralul o adăpostea în sala cazanelor, într-un țarc improvizat, spre a asigura friptura zilnică la fasolea prăjită cu seu... În această lume arhaică, se instalau o dată cu mine la Salonic și noii actori pe scena teatrului Reformelor macedonene. Orașul, încă zguduit de explozia cargoului "Guadalquivir" și de o serie
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
Și nu mai văd decât o ploaie. O ploaie amară de frunze... Ermetismul lui Al. Robot, bun versificator, e galopant, lipsit de orice ciment intelectual. Promiteau versurile pastorale: Alăturea de capre Sion încearcă plante, Ciobani închid tăcerea cu mugetul în țarc, Orbii s-au dus cu bățul și Tine, ca să caute Răspântia sosirii vreunui patriarc. Cicerone Theodorescu e încă prea dificultos, însă repudiază acum "turnul de fildeș", pregătind o nouă lirică, Horia Stamatu asocia, în spiritul lui Jean Cocteau, cotidianul cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
împrejurul satului și până la albia râului. În „grădinițele” din fața caselor se aflau flori, nelipsitul busuioc și arbuști ornamentali de trandafir, liliac, lămâiță și calapăr. In spatele casei se afla o curte (ogradăă mare, cu grajd, șură și coteț pentru porc, țarc pentru oi și cotețe pentru păsări. Curtea trebuia să fie mare pentru a se folosi ca „arie” pentru treeratul orzului, al ovăzului și chiar al grâului sau al meiului. Fasolea se „bătea” pentru a scoate boabele din păstăile uscate, iar
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
patul meu, da’ nu știu a cui o fost, cred că a colegului de deasupra mea... Și ne-a scos la plimbare, că ne scotea la plimbare din când În când prin curte, mă rog, să facem un rond de jur-Împrejurul țarcului. Bineînțeles că n-aveam voie nici să vorbim, nici să facem vreun gest, nimic. Și În timpul cât am fost la plimbare, el s-a dus În celulă și-o găsit sticla aceea, că nefericitul care-o scris-o o pus
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am plecat la Peninsula. S-a făcut două brigăzi de studenți, brigăzile 13 și 14, care erau izolate de restul deținuților. Cum era colonia de muncă cu barăci, Înconjurată de sârmă ghimpată, cu turnuri de control, Înăuntru era un alt țarc, În care eram aceste două brigăzi de studenți... Deci, noi nu aveam voie să luăm legătura cu ceilalți. Dumneavoastră În care brigadă erați? În brigada 13 am fost. Și am stat la Peninsula patru ani... din vara lu’ ’50 până În
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
era să intre ceva... Și am spus: „Las-o, mă, că e singurul nostru contact cu realitatea. Lasă, musca asta Îmi amintește de libertate”... Mai aveam și noi În felul ăsta contact cu realitatea... că altfel mai mergeam doar În țarcul ăsta, câte o jumate de oră pe săptămână, la aer. Ne scotea În cerc, n-aveai voie să ridici ochii... mergeam unul după altul, amețeai, numai aer nu era, că se ridica praful ăla, da’ ne scoteau să zică ei
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și am fost și pe Dunăre, Într-o colonie, la Luciu-Giurgeni, pe un bac, „Gironde”, o navă rămasă din primul război mondial, o carapace metalică franceză ruginită... Ne băgase nu știu câte sute de paturi și stăteam acolo pe Dunăre... Împletiseră un țarc de sârmă ghimpată cu sentinele și ne ducea peste un braț al Dunării la soia, În Balta Brăilei. Erau orezării din ăstea nerentabile, unde nu mai mergea nimeni, pentru că erau ape suprasaturate... Cum erați echipați pentru muncă? În picioare aveam
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ălea, că erau În gestiune... Mortu’ era Învelit cu câte o cârpă din aia, Îl ducea fără popă. Puneam și noi două surcele acolo În formă de cruce, la căpătâiul lui. Îl Îngropau așa ca pe câine acolo, Într-un țarc cu sârmă Împletită, sârmă ghimpată. Nici după moarte ăștia nu-s liberi... Așa a fost la colonia din Salcia, care era o colonie de exterminare, o colonie de sacrificiu. Fuseseră și-nainte, muriseră ăia Înecați la diguri... i-au Înecat
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Maniu, alde Brătienii erau jos, noi eram la etajul 3... Pe Iuliu Maniu Îl cunoștea alții, și ne urcam și noi pe calorifer și ne uitam, că erau vreo patru persoane pe care le scotea la plimbare acolo, Într-un țarc... Persoane mai bune... Am stat doi ani de zile cu unu’ Vasile Munteanu, de la Codlea, din Brașov, care fusese ziarist și scria la ziarul ăsta american, New Times... Pe tot globul pământului, americanii aveau trei mii de ziariști, și el
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a-și gospodări șansele, „Înăuntru”, cât și „afară”. Contactul nostru la Maastricht a fost formal: nu avea rost să forțez Întrebări al căror răspuns Îl știam, nici să mă arăt excesiv uimit de poziția sa, rămasă ambiguă - chiar și În afara țarcului socialist - În acel moment de vârf al tensiunii. Ne-am revăzut În 1991, la Torino, la o conferință scriitoricească despre Europa de Est la care se Întâmpla să fim, din nou, singurii români. M-a zărit, dimineața, În restaurantul hotelului și, deși
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
moartea animalelor? mi-am zis. — De ce nu li se construiește un adăpost? l-am întrebat pe Colonel în timpul partidei de șah. N-ar trebui protejate de zăpadă, vânt și frig? Nu să li se construiască cine știe ce adăpost, dar măcar un țarc cu acoperiș. S-ar salva multe vieți în felul acesta. — Vorbești prostii, zise bătrânul fără să-și dezlipească privirile de pe tabla de șah. Chiar dacă li s-ar face un țarc, cum zici tu, animalele n-ar intra în el. Ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu să li se construiască cine știe ce adăpost, dar măcar un țarc cu acoperiș. S-ar salva multe vieți în felul acesta. — Vorbești prostii, zise bătrânul fără să-și dezlipească privirile de pe tabla de șah. Chiar dacă li s-ar face un țarc, cum zici tu, animalele n-ar intra în el. Ar continua să doarmă pe pământ, pentru că acolo se simt ele bine. În mijlocul naturii. Chiar dacă știu că zăpada, vântul și frigul le aduc moartea. Colonelul și-a pus Nebunul în fața Regelui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ziuă, ziarele nu apăruseră, trenurile nu circulau. Oamenii dormeau liniștiți fără să-și bată capul cu probleme ca ale mele. Am respirat adânc, m-am prins cu amândouă mâinile de funie și am început să urc. 24 La capătul lumii Țarcul Umbrei Cele trei zile consecutive de vreme splendidă s-au încheiat. Mi-am dat seama de asta de îndată ce m-am trezit, pentru că nu mă supărau ochii. Cerul era întunecat și norii groși nu lăsau să se strecoare printre ei nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ușor să umble pe zăpadă. Umbra locuia undeva între oraș și lumea din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei din buzunar, a deschis portița metalică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toate lucrurile din jur îmi judecau, tăcute, intenția de trădare. Am întins mâna după inelul cu chei, având mare grijă să nu mă tai în vreuna din uneltele sale. Am luat-o pe ușa din dos și am ajuns la țarcul Umbrei. Zăpada troienită acolo era neatinsă, iar în mijlocul ei se înălța, negru, ulmul cel bătrân. Mi-a trecut o clipă prin minte că era un teren sacru ce nu se cuvenea a fi pângărit de picior de om. Liniștea perfectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în jur, dar nu mi s-a părut nimic suspect. Nu se distingea nici o voce, nici un pas de om. Am deschis portița, m-am strecurat încet ca să nu fac nici un zgomot și am închis-o în urma mea. Zăpada adunată în țarcul Umbrei era afânată și adâncă. Mi-a înghițit imediat pașii, dar aceștia răsunau de parcă un animal de pradă pusese ghearele pe o vietate oarecare și o ronțăia cu poftă. Înaintam greu, lăsând în urmă două șiruri drepte. Am trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
miști repede, cu mine în cârcă, prin zăpada asta mare. — Am știut de la bun început că n-o să-mi fie ușor, dar nu contează. Mi-am târât Umbra epuizată pe scară-n sus, apoi am ajutat-o să iasă din țarc, sprijinită de umărul meu. Zidul negru și rece care se ridica în stânga ne privea de sus dușmănos, fără un sunet. Crengile ulmului s-au mai scuturat de zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
zăpadă și apoi s-au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele, spuse Umbra. Am tot exersat ca să nu amorțesc de atâta stat în pat, dar se pare că a fost prea mică încăperea aceea nenorocită. Am ieșit din țarc, am intrat în gheretă și am pus cheile la loc. Dacă aveam puțin noroc, Paznicul nu avea să observe prea curând dispariția noastră. — Încotro o luăm? am întrebat. — Spre lacul de sud, zise Umbra. — Lacul de sud? Ce naiba e acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]