41,563 matches
-
rezum, aș scrie "ca și nemurirea, perfecțiunea e un concept negativ. Perfecțiunea unei persoane nu garantează perfecțiunea unui sentiment". Nu e un film pe care l-aș povesti, pentru că narațiunea l-ar diminua. Scheletul poveștii ține de melodramă, dar prestația actorilor ține de tragedie. Ei transfigurează totul, iar mizanscena le slujește drept pistă de decolare. Decorurile flirtează adesea cu estetica urâtului, pentru a trece apoi în apartamente de un bun-gust discret (cum nu găsești niciodată în filmele hollywoodiene), asezonate cu un
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
Cruz are aceeași ferocitate emoțională ca acela al lui Castellitto. Evident, acest lungmetraj mi se pare mult superior lui In vino veritas și nu pentru că acesta ar cânta după notele minimalismului. Dar dacă tot e să plasăm în prim plan actori + scenariu, atunci Nu te mișca e un "film mare", iar In vino veritas un "film mic".
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
sus", a României profunde, anticomuniste, nu doar anticeaușiste), H.-R. Patapievici, Petre Mihai Băcanu, Stelian Tănase (toți consideră că a existat o stare reală de revoluție care a fost trădată ulterior). Tot aici se situează, din alte considerente, firește, principalii actori și beneficiari ai evenimentelor din decembrie 1989: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Sergiu Nicolaescu, dar și o serie de observatori străini precum Dennis Deletant sau fostul ambasador al Franței Jean-Marie le Breton. Este lesne de observat că majoritatea celor
Revoluție și/sau conspirație? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12062_a_13387]
-
fie o imagine cu protagonistul făcând nani în patul personal ca să-mi recapăt (și eu, și el) echilibrul bine zdruncinat. Și măcar o dată, această așteptare mi-a fost răsplătită: La cittŕ delle donne, tot cu Mastroianni în rolul principal. E actorul despre care tind să cred că și-a făcut o carieră ca alter-ego al regizorului. Ambii cuceriseră faima internațională cu La dolce vita (1961). În filmul de față, ambii trec printr-o "criză" a cărei miză e la început blocajul
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
Deja se văd falii narative... Faptul că spectatorul află secretul care apoi îi e revelat în final prietenului lui Coleman nu e o decizie înțeleaptă, sfârșitul nemaiaducând nici o surpriză. Flashbackurile nu sunt motivate totdeauna, uneori irump din senin. Mai mult, actorii principali joacă roluri împotriva fizicului lor. Anthony Hopkins, negru? Nicole Kidman, mulgătoare de vaci și femeie de serviciu? Nu se potrivește descrierii din romanul lui Roth: "față osoasă inexpresivă". Oricâte tatuaje i-ar pune și oricât i-ar poci mâinile
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
despre enigmele întunecate ale anilor șaptezeci-optzeci. Legăturile fierbinți dintre Carlos șacalul și capi ai Securității sunt amplu documentate de agențiile de presă și de publicațiile din Occident. La ce mai folosește pudibonderia aceasta grețoasă, dacă nu la acoperirea regizorilor și actorilor mânați de ură antioccidentală? Și, din nou: de ce să devenim cu toții complicii unor astfel de atrocități? În ce privește gogorița marelui profesionalism al celor care-au spionat și "contraspionat" pentru țară, să fim serioși! Dacă rezultatul "furtului de tehnologie" e cel pe
Siguranța-nstelată deasupra și legea imorală în noi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12080_a_13405]
-
scenă a ceea ce ei numesc poveștile nerostite, rămase necunoscute dar care se simt dincolo de pânză, deopotrivă străine și familiare: Ne-am apropiat cu pași silențioși, pentru a nu deranja ordinea aparentă. Fiecare imagine are o istorie, spune o poveste, iar actorii lui joacă o bucățică de viață." Tema lor este limita perceptibilului, oscilația între real și butaforie, sentimentul palpabil al artificialului. "Suntem lipiți de viață ca două muște în spatele unei vitrine. Privim lumea cu naivitate și cinism", spun cei doi. Altfel
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
Acestea sunt erori structurale comise în scenariu. Dar regizorul mai are câteva idei bizare, cum ar fi aceea de a diferenția între greci și macedoneni pe baza accentelor: unii vorbesc cu accent scoțian, irlandez sau galez. Alexandru e, ca și actorul care-l portretizează, irlandez. Iar mama sa... Câțiva critici de film americani au comentat că Angelina Jolie (Olympia era prințesă epirotă) vorbește cu accent transilvănean. E chiar accent românesc sută la sută, a trebuit să constat... Ca să nu mai vorbim
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
prințesă epirotă) vorbește cu accent transilvănean. E chiar accent românesc sută la sută, a trebuit să constat... Ca să nu mai vorbim că Alexandru are 30 de ani, iar mama sa arată ca pe atunci când el era copil. Între cei doi actori e o diferență de vârstă de doar un an, așa că vă închipuiți efectul. Sau poate era menit să pună în valoare conflictul oedipian pe care Stone se încăpățânează să-l exploateze?
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
mi se pare că a găsit traseul cel mai percutant, mai dinamic și mai direct pentru problematica de acolo. Interpretarea ei mi-a apropiat și piesa, și spectacolul, care mi se pare important, ca etapă, pentru ea. Întîlnirea cu mari actori i-a subtilizat discursul. Cred că trăiește pentru prima oară o astfel de întîlnire-experiență majoră pentru un regizor, pentru un artist. Fără nici un dubiu, distribuția este miza, în jurul ei se strînge totul, este ca o cremă savuroasă, o cremă care
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
scenă, dar, bizar, cu chef de vorbă, cu aparte-uri, te invită înăuntru, te conduc pînă la loc, fac conversație privată, zîmbesc, îți fac cu ochiul. Nici nu-ți dai seama bine cînd începe propriu-zis spectacolul, pentru că personajele poartă numele actorilor. "Doamna Seciu", "domnul Rebengiuc" devin, treptat, cazuri, povești, ratări, drame. Totul este pe muchie de cuțit, între rîs și plîns, ambele în hohote, între gloria absolută și ratarea absolută, la limita dintre genialitate și imbecilitate. Se rostesc și se învîrt
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
ușă, era pe scenă și bîntuia personajele din fața mea. Accentul de umor și de ironie pus de Theo Herghelegiu cred că este binevenit și bine dozat. Este, într-un fel, cheia cu care deschide acest text al vibrațiilor prezentului. Șapte actori, șapte nume, șapte povești, șapte personaje, șapte energii, șapte spovedanii. Diferite. Prinse în scaune-insectare-diorame făcute de scenograful Andu Dumitrescu. Doar șapte teme, relevante, din miile care ne populează. Aș fi simțit nevoia accentuării unui contrapunct mai puternic, ca o ruptură
Șomeri de lux by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12075_a_13400]
-
în care studiul atent află contraste ce s-ar numi și scăderi - pentru alții inacceptabile. Portretul făcut lui Zaharia Stancu este, în acest domeniu, exemplar. în luptător, în insul dintr-o bucată cu reflexe de cremene, martorul îl descopere pe actor - pe un mare actor. Iată-l pe Camil Petrescu, "Om descurajant și dificil", de o "umoare delicat instabilă" - sună ca un diagnostic în termenii unei profesiuni ce nu se divulgă, dar se pronunță. O căsătorie nereușită a romancierului îl arată
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
află contraste ce s-ar numi și scăderi - pentru alții inacceptabile. Portretul făcut lui Zaharia Stancu este, în acest domeniu, exemplar. în luptător, în insul dintr-o bucată cu reflexe de cremene, martorul îl descopere pe actor - pe un mare actor. Iată-l pe Camil Petrescu, "Om descurajant și dificil", de o "umoare delicat instabilă" - sună ca un diagnostic în termenii unei profesiuni ce nu se divulgă, dar se pronunță. O căsătorie nereușită a romancierului îl arată ca "greșind pe ansamblul
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
trebuit să scrii la vremea când au apărut. Și, reluând lectura, aceasta te îndeamnă, ba, chiar te obligă parcă să scrii. O asemenea carte frumoasă, apărută în 1983 la Editura Muzicală este 9 caiete albastre scrisă de brăileanul Mihai Berechet, actor de talent și regizor înzestrat. Pe lângă faptul că Mihai Berechet este un minunat povestitor, al cărui verb ironic cucerește și temperează sentimentala rememorare a propriei vieți, 9 caiete albastre (ce titlu inofensiv) înseamnă traiectoria dramatică a omului de teatru, pe
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
creionarea unor figuri ale teatrului românesc precum Nicolae Bălțățeanu - dar nu uită aproape pe nimeni dintre cei pe care i-a admirat sau alături de care a jucat. Talentul regizorului atent la reacțiile oamenilor, recompune cu artă etapele sfârșitului tragic al actorului Mihai Popescu, al cărui apropiat a fost. Dă la o parte cortina pentru a reînvia personalitatea copleșitoare a lui Nicolae Bălțățeanu sau pe a eminentei profesoare Alice Voinescu, apărând ca-ntr-un medalion de epocă, lucrat în email: "Părul ei
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
inutile sacadări transformaseră bătrânica școlită prin marile universități europene, autoarea unor rafinate studii despre Eschil, și Montaigne, într-un mit al unei generații tinere dornică de liniștea savantă, elevată a acestui om de mare cultură...". În genere cărțile scrise de actori abundă în întâmplări comice sau pline de haz pe care oamenii scenei le-au trăit. Cartea lui Mihai Berechet, nu numai actor, dar și un mare regizor, poartă în ea sâmburele unei ciudate doamne. Nu poate urca pe treptele meseriei
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
generații tinere dornică de liniștea savantă, elevată a acestui om de mare cultură...". În genere cărțile scrise de actori abundă în întâmplări comice sau pline de haz pe care oamenii scenei le-au trăit. Cartea lui Mihai Berechet, nu numai actor, dar și un mare regizor, poartă în ea sâmburele unei ciudate doamne. Nu poate urca pe treptele meseriei din cauză că la "cadre" sosesc neîncetat anonime prin care este "denunțat" el și părinții. Tatăl fusese o scurtă perioadă senator în guvernarea Iorga
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
profesoara sa, alungată din teatru, categorisită drept "chiabur" din cauza unei proprietăți viticole, claustrarea într-o singură odaie în propria-i casă, nemaiputând să joace nicăieri, a Alicei Voinescu, alungată cu scandalul cunoscut, a unui Ion Manolescu și a atâtor mari actori ca Marieta Deculescu, Ion Iancovescu, Aurel Munteanu, aflați la bunul plac al consilierului sovietic analfabet Kovalenko. Aflarea faptului că neobositul denunțător nu era altul decât fratele, propriul său frate, îi zdruncină sănătatea: "Dimineața, uitându-mă când mă bărbieream, în oglindă
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
de realitatea contemporană". Această perspectivă, evident discutabila, are însă și efectul de a evidenția câteva elemente de certă originalitate ale filmelor românești ale vremii, în ciuda subordonării programatice a producției cinematografice "idealurilor construirii socialismului", si care au impus mari regizori și actori. Astfel, autorul italian încearcă să separe, din valurile deceniilor socialiste, generațiile regizorale și pe cele actoricești, marcând momentele de "abatere" de la standardele socialismului de partid și mai ales pe cele impuse de cenzură vremii, precum deceniul 1970-1980, în care apar
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
Înmănunchind, ca și în alte spectacole ale sale, interpretări ale unor dansatori ai companiei, respectiv Elena Zamfirescu, Irina Roncea, Andreea Căpitănescu, Sandra Mavhima, Cătălina Gubandru, Cristina Bercuci și Gabriel Luca (ultimul de la Opera Națională din București), cu contribuții ale unor actori, precum Raluca Botez, Petre Voicu și Florin Roșu, coregraful a conceput un spectacol care pleacă de la lumea visului unui copil. Primul act tatonează în această direcție, prin mai multe episoade solistice sau de grup. Al doilea act însă nu mai
Dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/12165_a_13490]
-
final. Deduc și o proiecție a muzicii posibil a fi deslușită în această concepție: desenele rotitoare din uvertură și final, din aria Elvirei. Cum Mozart nu creat niciodată din afara subiectelor sale, ci numai dinlăuntrul lor - nu a fost comentatorul, ci actorul care trăiește fiecare rol - totul este joc ambiguu, comic tragic, al conivențelor și adversităților. Soartă, fatalitate. "Cum se poate spune că Mozart și-a compus Don Giovanni" - declara Goethe lui Eckermann... "Spiritul demonic al geniului său îl domina în asemenea
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
Doamne! Triplu salt mortal! Că rămîn înger-îngerașii înlemniți. Și iese poetu' teafăr, zîmbind și salutînd publicul. Iar dresoru' îi și pune aureola pe cap. Drept recompensă. Ștampila aia de calitate a luminii."( Arta Popescu) Sau cînd stăteam cu toții pe scenă, actori și spectatori, înghesuiți într-o imaginară stație de pe strada Mîntuleasa și așteptam tramvaiul să ne ducă, să ne ducă, să ne rătăcim, să ne pierdem, la țigănci sau aiurea. Așa am pățit de curînd, într-o după-amiază de duminică. M-
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
nu foarte vag și o direcție, pe care am urmat-o. Așa am ajuns într-. Am urcat traversînd un alai de nuntă, privindu-l drept în ochi pe violonistul oacheș care anima distinsa adunare și, pe furiș, pe cei cîțiva actori pe care-i cunoșteam. Sau nu. Era frig și mi se părea că îl văd zîmbind pe poet la cîte un geam. Apărea și dispărea. Auzeam doar fîlfîitul cozii de cal. Pe vagoane scria țanțoș: LOCAL FAMILIAL. Nu-i rău
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
Silvia Codreanu-Mătușa, și Bogdana Darie-Bunica - m-am bucurat să o revăd jucînd pe această actriță cu un registru puternic, cu voce și dicție lucrate atent, impecabil, pe care o știu de cînd era studenta lui Ion Cojar - pe Anne-Marie Ziegler-Mama...Actori bine pregătiți, cu sensibilități diferite, care știu să lucreze împreună, deși sînt angajați fiecare în alt teatru și știu, în același timp, să-și susțină, unul-altuia, recitalurile, momentele de protagoniști. Și Liliana Pană-Arta Popescu, o apariție care se naște firesc
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]