1,099 matches
-
M. Eminescu, I, p. 150) și, de toate verbele aflate la diateza pasivă, funcția de complement de agent: „Îngânat de glas de ape/Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M.Eminescu, I, p. 103) Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p. 31), „La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă.” (M. Eminescu, I, p. 91); • atribut: „S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta.” (M. Eminescu, I, p. 146). Valori semantice speciale Când este cerut de prepoziția dintre, acuzativul dezvoltă, uneori, sens ‘partitiv’: „Dintre păsări călătoare,/ Ce străbat pământurile/ Câte-o să le-nece oare/Valurile, vânturile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Genitivultc "Genitivul" Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă, femeie, nevastă, cumnată sau, mai rar, articulat cu articolul hotărât: doamna. Observații: Dezinența -o apare, în limbajul familiar, și la unele substantive masculine, proprii sau comune, terminate la singular în -a, -ă sau -ea: Tomo! Mirceo
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păr/ Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.” (M. Eminescu, I, p. 164), „Moartea succede vieții, viața succede la moarte.” (M. Eminescu, I, p. 36). Este mai frecventă în limbajul popular: „Dau la copii de mâncare.” -pe; marchează cazul acuzativ al genului personal: substantive proprii (din câmpurile semantice uman și mitologic, precum și nume de animale) sau substantive comune denumind ființe umane, cu funcția sintactică de complement direct: „Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald.” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
18), „L-ați văzut cumva pe Zdreanță,/Cel cu ochii de faianță?” (T. Arghezi, I, p. 446) 3. Articolul-morfem. Prin natura sa de categorie sintactică, cazul este strâns legat de categoria determinării. Rămâne în afara determinării numai cazul vocativ. Nominativul și acuzativul pot dezvolta toate gradele de determinare (deci, și determinarea Ø) iar genitivul și dativul au, sau determinare hotărâtă, sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu determinarea Ø. Datorită acestui sincretism caz - determinare, extins și la categoria gramaticală a numărului, deci: caz-determinare-număr
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L. Blaga, p. 45) Genitivul se distinge de dativ prin specificitatea prepozițiilor care le-au condiționat. Cer cazul genitiv prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) asupra, contra, deasupra, împotriva, în jurul, în fața, înapoia, înaintea etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poziția de regent. Unele adjective pot fi determinate de adverbe: „Dar ochii mari și minunați/ Lucesc adânc himeric.” (M. Eminescu, I, p. 172), iar altele cer substantive (pronume) în dativ: favorabil, necesar (încă o hotărâre defavorabilă oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și caracter biplan: unei opoziții semantice îi corespunde o opoziție în planul expresiei: (un) italian + -Ø vs (mai mulți) italien + i; (o) prun-ă vs (mai multe) prun-e; „A venit un italian-Ø” (agent - nominativ) vs „Au rugat pe un italian-Ø...” (pacient - acuzativ), „I-am dat unui italian-Ø...” (beneficiar - dativ). La adjectiv, genul, numărul și cazul se înscriu numai în planul expresiei, nu sunt categorii gramaticale; morfemele conjuncte din structura variabilei adjectivului sunt impuse de acțiunea principiului acordului; opoziția de gen inteligent-inteligentă este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
G.D. -lor: plictisitorii învățători/plictisitorilor învățători. Distincția dintre genitiv și dativ se realizează la nivelul sintagmei, prin articolul morfem al genitivului al, variabil în funcție de gen, număr și, parțial, caz: G. al bălaiului copil/ D. bălaiului copil Distincția dintre nominativ și acuzativ se realizează tot la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 55) Prin trăsătura semantică + uman, care ar trebui să-i restrângă sfera de întrebuințare, pronumele dânsul este apropiat în conștiința subiectului vorbitor de pronumele personale de reverență. Pronumele însul, însa, caracterizate prin trăsătura semantică - uman,se întrebuințează numai la acuzativ, precedat de prepozițiile în, din, devenite în sintagmă cu acest pronume într-, dintr-: „Am intrat într-însul.”, „Am ieșit dintr-însa.” FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL" Identitatea specifică a pronumelui personal în interiorul clasei pronumelor este dată de aceleași trăsături
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
masculin): -i + i: dânș + i + i, înș + i + i (feminin): -e + le: dâns + e + le, îns + e + le La pronumele masculin intervine și o alternanță consonantică s/ș, în structura rădăcinii generând alomorfele dâns-, dânș-. Observații: La feminin, nominativ și acuzativ singular, întocmai ca la substantivele terminate în vocala ă, dezinența -ă a fost asimilată de morfemul determinării -a; este vorba, în termenii lui A. Martinet, de amalgamarea celor două morfeme -ă și -a în unul singur: -a, ceea ce face ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive masculine și feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este marcată prin pronume distincte, la singular: el (masculin)/ea (feminin), îl (acuzativ, masculin)/o (acuzativ, feminin), la plural: ei (masculin), ele (feminin). La genitiv-dativ, singular, opoziția este marcată numai la nivelul formelor lungi, accentuate: lui (masculin)/ei (feminin): „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită.” (Idem, p. 32), „Luna varsă peste
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este marcată prin pronume distincte, la singular: el (masculin)/ea (feminin), îl (acuzativ, masculin)/o (acuzativ, feminin), la plural: ei (masculin), ele (feminin). La genitiv-dativ, singular, opoziția este marcată numai la nivelul formelor lungi, accentuate: lui (masculin)/ei (feminin): „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită.” (Idem, p. 32), „Luna varsă peste toate voluptoasa ei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M)/-a(F) la singular, nominativ-acuzativ: dânsul/dânsa, (într-) însul/(într-) însa -Ø + lui(M)/e + i(F) la genitiv-dativ: dânsului, dânsei -i + i(M)/e + le(F), la nominativ-acuzativ, plural: dânș-i-i/dâns-e-le, (într-)ânș-i-i, (într-)âns-e-le Forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui feminin singular este întrebuințată în mod frecvent cu sens neutru: pronumele o reia, substituind, o întreagă propoziție sau o frază: „De mi-i da o sărutare/Nime-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai formele neaccentuate: „Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie” (M. Eminescu, I, p. 209) $dativ$$, „De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?” (Ibidem, p. 206) $genitiv$$. Pronumele însul, însa nu se întrebuințează decât la acuzativ, cu prepoziții: în, din, prin, iar pronumelor dânsul, dânsa le sunt proprii numai nominativul și acuzativul. Este destul de frecventă și întrebuințarea formelor de genitiv-dativ (copilul dânsei, numele dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, p. 209) $dativ$$, „De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?” (Ibidem, p. 206) $genitiv$$. Pronumele însul, însa nu se întrebuințează decât la acuzativ, cu prepoziții: în, din, prin, iar pronumelor dânsul, dânsa le sunt proprii numai nominativul și acuzativul. Este destul de frecventă și întrebuințarea formelor de genitiv-dativ (copilul dânsei, numele dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția cazuală, asemeni
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de prepoziția-morfem pe, de intonație și prin mijloace sintactice. Predomină supletivismul formelor în marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității unor funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i perii,/ Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (Ibidem, p. 83) La persoana a III-a, prin forme supletive se disting, ca și la substantivele feminine, nominativ-acuzativul de genitiv-dativ: el, ea/lui, ei; ei, ele/lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se disting prin prepoziția-morfem pe: el/pe el sau prin intermediul unor prepoziții care marchează identitatea unor funcții sintactice: el
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
forme supletive se disting, ca și la substantivele feminine, nominativ-acuzativul de genitiv-dativ: el, ea/lui, ei; ei, ele/lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se disting prin prepoziția-morfem pe: el/pe el sau prin intermediul unor prepoziții care marchează identitatea unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el. Omonimia genitiv-dativ la formele neaccentuate ale pronumelui de persoana I și a II-a, la ambele serii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul funcțiilor sintactice și prin intermediul raportului de reluare și anticipare se anulează omonimiile acuzativ-dativ plural, formele neaccentuate, la toate persoanele: ne, vă, le și acuzativ-dativ, la formele neaccentuate de persoana a III-a singular-plural: i-am văzut (pe ei - acuzativ)/i-am spus (lui, ei - dativ)/ne-au chemat (pe noi - acuzativ)/ne-au oferit (nouă - dativ). Omonimia genitiv-dativ a pronumelui de persoana a III-a, forme accentuate, se anulează și prin „articolul genitival”, morfem al genitivului, întrebuințat în anumite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anulează omonimiile acuzativ-dativ plural, formele neaccentuate, la toate persoanele: ne, vă, le și acuzativ-dativ, la formele neaccentuate de persoana a III-a singular-plural: i-am văzut (pe ei - acuzativ)/i-am spus (lui, ei - dativ)/ne-au chemat (pe noi - acuzativ)/ne-au oferit (nouă - dativ). Omonimia genitiv-dativ a pronumelui de persoana a III-a, forme accentuate, se anulează și prin „articolul genitival”, morfem al genitivului, întrebuințat în anumite condiții sintactice: „I-am dat-o lui (ei) șD.ț/„Am luat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prepozițiile dativului se construiesc numai cu forme accentuate ale pronumelui. Pronumele dânsul, dânsa realizează opoziția cazuală la nivelul dezinenței și(sau) prin morfemul determinării definite, din structura lor. N. Ac. dânsu-l, dânși-i, dâns-a, dânse-le G. D. dânsu-lui, dânși-lor, dânse-i, dânse-lor Acuzativul se diferențiază de nominativ și genitivul de dativ în același mod ca și în cazul pronumelui el, ea: dânsul/(pe) dânsul ș.a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tu de după gratii/Vecinic nu te mai ivești.// Altul este al tău suflet,/Alții ochii tăi acum,/Numai eu rămas același,/Bat mereu același drum.” (Ibidem, p. 113) b. caracterul, în general obligator, al întrebuințării formelor neaccentuate de dativ și acuzativ, atunci când, din diferite motive, se recurge la formele accentuate în realizarea funcțiilor sintactice de complement, direct și indirect: „Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi.” (Ibidem, p. 155), „Te-aș cere doar pe tine, dar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]