6,798 matches
-
venea. O apăsau tot mai intens tristețea și singurătatea, cufundând-o, fără putință de întoarcere, ori, măcar, de ameliorare, într-o lume asemeni unui cerc închis. Zilele treceau cum treceau și nopțile: cumplite. Bărbați mulți ar fi dorit-o. Se agățau de dânsa, ca scaiul de oaie. Ea, însă, ura acest mod de a-și trăi viața. Mai ales, viața, la acea vârstă. Îi evita. Îi ocolea. Nu lua în seamă sugestiile lor. Le răspundea cu dezinteres total. Ziua, evident, pentru că
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
A făcut hotărârea, a supus-o dezbaterii și aprobării forului conducător, apoi, a trecut la aplicarea ei în practică. Era vai și amar de cel care-și părăsea curtea, fără casca de protecție, dacă nu pusă pe cap, cel puțin, agățată de spinare, ca un rucsac. Însă, de îndată ce se întâlneau, doitrei, obligatoriu, urmau a-și monta, casca de protecție, pe cap. Căci, cu siguranță, nu mai dura mult, până ce, stârnindu-și nervii, fie unul, fie altul, din te miri ce, de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
pisică permanent cu ghiarele scoase și cu dinții rânjiți. Asta l-a și făcut s-o lase pustiei, și el să se ducă-n lume. Cu milioanele-n spinare, în spinarea băncilor, evident, a străbătut multe căi, până ce s-au agățat, el de ea și ea de el, s-a agățat, zic, de o nemaipomenită dulcinee. La asta, a durat, până iau ieșit la iveală hachițele, două zile. În cea de a doua zi, cum se aflau pe terasa celei mai
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
l-a și făcut s-o lase pustiei, și el să se ducă-n lume. Cu milioanele-n spinare, în spinarea băncilor, evident, a străbătut multe căi, până ce s-au agățat, el de ea și ea de el, s-a agățat, zic, de o nemaipomenită dulcinee. La asta, a durat, până iau ieșit la iveală hachițele, două zile. În cea de a doua zi, cum se aflau pe terasa celei mai sompuase vile, cu fața la mare și cu trambulina de pe care te
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Când, în ungherul meu, închid ochii, îi ghicesc umbrele amestecate - e tot ce mă interesează cu privire la oraș, la palatele, moscheile și grădinile sale. Doar aceste două lucarne refac legăturile mele cu lumea exterioară, cu lumea canaliei; dar există în cameră, agățată de perete, și o oglindă în care pot să-mi văd fața. În viața mea restrânsă, oglinda capătă o importanță cu mult mai mare decât lumea canaliei, aceasta fiindu-mi complet străină. Din toate priveliștile pe care mi le oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
atârnate pe flancuri, două carcase de oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul își mângâie barba de culoarea arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau cu o tuse profundă. Măcelarul își netezi mustățile cu mâna-i unsuroasă; examină oile cu o privire interesată, apoi, cu un oarecare efort, duse două dintre ele în prăvălie. Le agăță în cârlig, le mângâie coapsele. Trebuie că se gândea la oile sale, noaptea, mângâindu-și nevasta și calculând cât ar câștiga dacă ar omorî-o. După ce se termină de făcut curățenie în camera mea, am coborât. Luasem o hotărâre. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și În sălile de teatru” (I.F.) ; „CÎnd vrei să fii modern În teatru, să rămîi nițel În urma modei” (Cocteau); „CÎnd tăcea Storin, totul vorbea pe scenă, și-n primul rînd, Întrea ga lui ființă” (N.Carandino); „Actorul să nu se agațe de cuvinte ca și cum s-ar Îneca : să Înoate!”(V.I.Popa); „Cred În ziua mea de mîine, chiar de va fi ultima!”(M.Ștefănescu); „Secretul unui cronicar? Să citești, să vezi, să faci legă tura!”(G.Craig, preluat de Carandino); „Suntem
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ci Îmbracă opinia/verdictul În hainele poetizării ; analizează, dar, de cele mai multe ori, În intro-uri, propune agreabile ...digresiuni. Spre exemplu, o cronică la o montare studențească, Începe astfel :” La ora cînd auto buzele se retrag la garaj și copiii, cu umerașele agățate de gît, caută un adăpost peste noapte, de parcă s-ar sustrage fastului nocturn al străzilor, pentru a se integra În tablourile dickensiene...” ; sau, În altă parte, digresiunea e finală : „...Fiind profesor, Christian Palustran n-a putut participa la premiera piesei
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Pavlovici este perfect prins În tușele portretistului Troyat. Iar cartea te acroșează prin atîtea fire documentare și nu numai, Încît simți nevoia s-o ...rescrii, măcar rezumînd-o... Familia. Pentru autorul de mai tîrziu al Stepei, familia a Însemnat o ghiulea agățată de picior, din copilărie, pînă-n ultimele clipe. Poate că una dintre cauzele morții sale timpurii există și În această grijă permanentă pentru rezolvarea situației financiare a părinților, fraților și nepoților săi. Rareori, pînă la Împlinirea vîrstei de 30 de ani
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ajunsese cumva între nișe singură, și ar fi văzut cum, deschizându-se un sicriu, o mână de cadavru se-ntinsese s-o tragă înăuntru, că o luase repede la fugă, dar la fiecare pas, se împiedica și cădea sau se agăța de tot felul de arbuști care o zgâriau. - Cred că dacă aș fi obligată să stau singură în fosă- zicea ea - în câteva minute aș muri. Ideea e că n-ai cum să stai singură niciodată. - răspunsese Gerard. - Dar cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei... Brațul Reliei servește parcă de pământare. Se sprijină de mine cu oarecare greutate. Ca și cum ar fi vrut să nu fug de lângă ea. Parcă să-mi simtă respirațiile, gândurile. Prin mâna stângă de care se agățase la coborârea din autobuz. Relia lăcrimează, suspină. Are dreptate când afirmă că ea e extrem de schimbătoare, așa cum îi dictează de fapt, zodiacul. Dacă ar fi dat dovadă de constanță, într-adevăr, acum n-ar fi lăcrimat. Nici în discuții, de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
se chema acel râu. Într una din acele zile de ger năprasnic, avea să treacă Alexandru, soțul Hildei, la cele veșnice. În fracțiuni de secundă, bradul la care tăiaserăm o lună de zile și mai bine, aflat în cădere, îl agățase pe sas cu o creangă, ca o cange, îl trântise fulgerător la pământ și-l străpunse ca o sabie prin piept. În jur, tăcere. Tăcere de groază sau de nedumerire? Noi, cei din jur, încremeniți, ca și santinelele, priveam hăbăuci
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
la multe moduri vechi de a privi lucrurile. Eu cred că mulți oameni, fie nu sunt dispuși, fie nu sunt capabili să sufere durerea de a renunța la starea pe care trebuie să o abandoneze și prin urmare ei se agață, adeseori pentru totdeauna de vechile lor tipare de a gândi și de a se comporta, eșuând în a trece prin crize, pentru a se dezvolta cu adevărat și a experimenta fericitul sentiment al renașterii, care însoțește tranziția cu succes la
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
prea se prelungește în fața cărăușilor încălziți de vin. Mai cu seamă în fața lui Hliboceanu - care nu avea ochi decât pentru ea. A plecat la bucătărie și a închis ușa după ea, dar numai pe jumătate... Privirea lui Hliboceanu a rămas agățată de ușa cuhnei...Din când în când, Măriuța trecea dintr-o parte în alta a bucătăriei, aruncându-și prvirea spre locul unde ședea Hliboceanu. Costache a luat în brațe - aproape cu ciudă - oala cu vin și s-a prezentat în fața
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Măriuța era mai tânără față de Costache. Acesta era de-o baie cu Pâcu și moș Dumitru... Mulți mușterii care treceau pe la Crâșma din drum rămâneau - mai ales după ce goleau un țoi-două de rachiu și vreo ulcică cu vin - cu ochii agățați de șoldurile Măriuței, care se mișca prin crâșmă ca o zvârlugă. Dar ea nu avea ochi nici pentru unul. Asta până într-o zi, când în ușa crâșmei a apărut Vasile Hliboceanu... La început a fost așa, ca o joacă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nu ți s-o lipit de mână o cinzacă acolo și pentru mine? Bine că ți ai pus tu udătură, iar eu să stau uscat ca în luna lui cuptor. Ar fi bine să faci stânga-mprejur și să te agăți de un țoi cu rachiu. Și nu uita să treci la catastif...” „Apoi multe oi uita eu, da’ să te trec la catastif nici vorbă. Vezi numai că se cam adună crăițarii”. „Am rămas eu cândva dator? Ai?” „N-am
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
ca armăsarul să pornească în galop spre portiță,câinele nostru a sărit de pe prispă îmbiat poate de prezența calului și a mea...Și în nebunia lui de a porni odată cu noi a sărit de pe prispă chiar pe lângă găleată și a agățat-o...După aceea nu a mai fost nimic altceva decât...dezastrul! ... Ne-ai făgăduit că ne spui cum și-a rupt calul pieptul - a revenit Mitruță cu întrebarea. În ogradă se afla sania așezată cu oiștea spre poartă. Și cum
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
că ne spui cum și-a rupt calul pieptul - a revenit Mitruță cu întrebarea. În ogradă se afla sania așezată cu oiștea spre poartă. Și cum bine știți, în capul oiștei se găsește un cârlig... În acest cârlig și-a agățat pieptul calul în alergarea lui nebună... După această lămurire, Pâcu a gustat pe îndelete din vinul din ulcică, ca și cum ar fi vrut să-și adune gândurile. A rămas câteva clipe tăcut și apoi a reluat firul povestirii: După ce l-a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
uitat Dumnezeu măsura. Iar cât despre vânt, o scăpat Belzebut din cușcă și uite ce face! - s-a arătat de acord Mitruță. Noul conducător al convoiului se dovedea mai iscusit... Ocolea cu mai multă dibăcie troienele cele mari și a agățat felinarul la vedere pentru cei din spate... Cu pleoapele abia întredeschise, Hliboceanu urmărea scânteia felinarului ce pâlpâia prin perdeaua viscoalei neostoite. În același timp nu-i scăpa din vedere pe cei din fața lui: „Iordache! Ține poteca făcută de cei din
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
chiar de-aș fi mort și tot mi ai auzi glasul. Asta s-o spui lui mutu, Pavele. Măi băiete! Află tu că eu atâta am vorbit de când sunt și am să vorbesc cât oi trăi încât dacă au rămas agățate de cer măcar jumătate din vorbele mele și tot ai avea ce asculta încă o viață! Până atunci însă mai ai vreme să mă auzi pe viu, cum s-ar spune. Acum hai s-o luăm din loc, că ne
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nu m-o uitat nimeni niciodată. Doar doamna cu coasa de m-ar uita... Asta da uitare! În timp ce spunea acestea, Pâcu cotrobăia prin chimir... Dacă umblă după hornoaică și după iarba dracului, aista-i semn bun. Poate i se mai agață de dește și o poveste colbăită, uitată prin fundul chimirului de cine știe când - l-a zădărât moș Dumitru. Măi Dumitre. Îi fi îmbătrânit tu, dar mirosul ți-o rămas încă bun. Află că aici în cotlonul ista de chimir
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
mișcare autoritară, smulse cearșaful și dedesubt se ivi René Descartes, chircit În forma unui semn de Întrebare . Filozoful clipea des, păsărește. Plecând de sub cupola bretonului, un nas coroiat unea fruntea Îngustă cu o mustață cam jigărită și cu un barbișon, agățat de buza de jos ca o maimuțică speriată. — Filozofule, iar n-ai dormit, Îl mustră Împăratul. Descartes clătină Încet din cap. Ca o minge de plajă uitată la soare, Napoleon se dezumflă și el, apoi Își trase un scaun lângă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
peticele de hârtie filigranată plecau la plimbare În grupuri, ca niște școlari În excursie. Se prelingeau ușoare de-a lungul trotuarului, trecând peste capote și parbrize. Câte-o bancnotă Își mai lipea curioasă fața de vitrina unui magazin, se mai agăța de-un ștergător ori de capătul vreunei bare de protecție, dar În principiu Înaintau Împreună nestingherite pe bulevard, Întrucât toți cei care, În vremuri normale, s-ar fi aplecat rapid să le culeagă zăceau pe caldarâm, nepăsători la micile avuții
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
niște muște, cu ochii Închiși și capetele date pe spate, ori când au Încercat, sub Îndrumarea dervișului, să se transforme În obiecte (unul dintre cursanți a reușit atât de bine să semene cu un cuier-pom, Încât câțiva chiar și-au agățat hainele În el). Cât despre Isabella, ea Își găsise cu adevărat sensul vieții; fata anostă, cu frizură de subretă, care-și pleca imediat ochii În fața unei căutături mai insistente, se transformase acum Într-o dominatoare, așa cum larva de albină, dacă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]