179,567 matches
-
-mi amintește de felul cum circulau cărțile interzise, străine, sau pur și simplu intruvabile în comunism. Exilul, depășirea exilului, este, sub o formă sau alta, o temă recurentă în ceea ce scrieți. Care au fost pentru dumneavoastră "lecțiile exilului"? Mă opresc aici la una dintre cele pe care le consider importante. Lectura. Veneam în America dintr-o cultură duală: cea publică și cea "subterană". Lăsam în urmă o mare abilitate secretă, făcută din înțelegerea regulilor nescrise despre felul în care pot fi
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
august 1942 cînd m-am întors pentru o săptămînă la București. Mi-era atunci rușine de mine - consilier cultural la Lisabona - și de umilințele pe care le îndura el, pentru că se născuse și voise să rămînă Josef Hechter." De reținut aici mărturisirea unui sentiment de rușine de sine și lipsa justificărilor din alte documente mai tîrzii, anume că ar fi fost urmărit de Siguranță și ar fi vrut să protejeze astfel un prieten evreu, într-o situație extrem de fragilă în acele
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
de Robert Browning citit în anii facultății? sau punct de plecare al unor asociații pur subiective?). Fiul lui, istoricul Adrian Niculescu, și el prezent la masa rotundă, era pe atunci un băiețel, dar păstrase o amintire limpede ... Și nu fac aici o listă a tuturor coincidențelor - a întretăierilor de serii de improbabilități - care-mi dădeau sentimentul de "lume mică" dar și, în același timp, de lume largă și accesibilă, de vastă transparență circulabilă, pe care nu-l avusesem niciodată în România
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
de întîlniri neplăcute - de latura negativă a întretăierii de improbabilități - de care mă temeam. Ce mai scrieți? Ce va mai apărea în România? Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele, am superstiția că nu se realizează. Pot totuși menționa aici două probabile apariții: cartea despre relectură, cu titlul A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii, pe care o traduce profesorul Virgil Stanciu de la Cluj pentru editura Fundației Culturale Române; și o nouă ediție "definitivă" a microromanului-eseu Viața
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
anumit fel, acest vers se înrudește cu lirismul din "Glosă". Numai că acolo expresia este cu totul impersonală, ca aceea a unei observații asupra "mersului lucrurilor lumești" pe care ar face-o un observator situat dincolo de poziția oricărui subiect; în timp ce aici propoziția are un subiect (subînțeles, desigur, dar nicidecum de neglijat) care-și va dezvălui și afirma identitatea abia în strofele următoare. Un "conținut" ideatic, indiscutabil cu rezonanță filosofică, este grefat pe acest "eu" subînțeles, care - de acum încolo, de-a
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
și surprins, și sceptic că experiența morții ar putea fi "învățată", și că ea ar fi, pentru el, suportabilă. Dar totodată același eu liric refuză, prin întreg palpitul său interior, să admită că iubirea ar consta într-o "aventură thanatică". (Aici s-ar impune, în paranteză o remarcă. S-ar putea ca asocierea Eros/ Thanatos să fie o penibilă reminiscență a uneia dintre cele mai banale experiențe fiziologice, aceea care indică - în cazul extazului erotic, al orgasmului - ceea ce francezii designează prin
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
mistuitoare. Este punctul - probabil, singurul - care permite o comparație între Eminescu și Hölderlin. La amândoi, țipetele romanticului îndrăgostit, sclav al patimei sale, se nasc, trăiesc și se decantează în punga de cangur a unui clasicism înțelept: o înțelepciune care, ca aici, implică o anumită trecere spre stoicism. Orice cuvânt, extras din stratul "geologic" al limbii comune este un cărbune inform și impur. Atelierul poetic are rolul de a-l trece prin retorta unui proces purificator. După care, rămâne în sarcina poetului
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său, locul bine definit și rolul propriu în economia prozodică. El contribuie - cred eu - deopotrivă la sporirea aridității, a dimensiunii filosofice și a ambiguității. Vreodată, care aici înseamnă "cândva", vrea să sublinieze că incredibila "aventură" a iubirii, comparabilă cu o "ucenicie a morții", fixează ascea clipă - greu de imaginat - în care un eu personal, individual, se poate simți ales pentru o experiență care nu poate fi decât
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază că orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând în eternitate. Vreodată este echivalent, aici, cu acea clipă eternă, care constituie oximoronul definitoriu al iubirii. A suferi din dragoste înseamnă a suferi veșnic, pentru că marchează participarea eului la o trăire supraomenească. Iată de ce invocarea morții din final este rugăciunea pe care cel ce iubește o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
auzit aproape nimeni, iar cărțile nu au cunoscut, cu nesemnificative excepții, ediții noi după prima publicare) este deci, pînă la urmă, motivat de pasiunea pentru literatură. Strategiile profesorului universitar de a face plăcută și interesantă "materia de curs" se simt aici (Antoaneta Tănăsescu este un nume cunoscut al catedrei de Teoria Literaturii din cadrul Literelor bucureștene) și își dovedesc eficiența. Cartea se citește cu interes și amuzament, valurile succesive de lumi ale trecutului contrastează viu sau se suprapun surprinzător. O carte tipărită
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
al manierelor elegante pentru junii de orice condițiune) inserează, printre metodele pe care un tînăr străin de loc le poate utiliza pentru a face cunoștință cu o fată care îi place, "frecventarea deasă a bisericei pe care o vizitează dînsa. Aici ai să șezi ori să stai modest și respectos. îți arunci din cînd în cînd ochii asupra încîntătoarei copile care se închină cu inocență și grație și să nu dai nici un motiv de scandal sau tulburare". Sfat, din mai multe
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
Existența apare în sine, despuiată de atribute, ca o pură vocație, ca un punct zero al creației poetice. Produsul acestor senzații născute din sine sînt hibrizii, amestecurile de regnuri cu care ne-a obișnuit pictura lui Magritte, Dali, Brauner ș.a., aici de-o factură orfică și, în aceeași secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu Orfeu, era/ Pleoapa unei femei albastre./ Veșmînt și pas sfîșietor al/ Legămîntului trecea./ Se-opriră între facle, ceruri, astre.// Iubita avea inima închisă
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
Închid un ochi și văd/ mari adevăruri solide. Îl deschid/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi ochi/ mai puțin decât cu unul,/ și văd cu doi ochi jumătate/ din cât văd cu unul..." Unii au văzut aici un fel de zeflemea livrescă, ironie și ludic. Alții, dimpotrivă, lipsă de umor, gravitate, cugetări ale unui Dionis grav, fanatic chiar. Versurile acestea pot fi corelate cu altele, dintr-o altă poezie: "Sufeream de alergia singurătății. Luna.../ Dar mereu năvălesc
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
cu încăpățînare asupra propriei opere, pe care și-a reconstruit-o din aceleași bucăți de material în atîtea antologii personale, ne induce cumva starea pe care el însuși ca poet a im-pus-o: perplexitatea. E o poezie singulară și singură și aici stă poate întreaga ei forță. Geo Dumitrescu, Biliard/Billard, Traducere în limba franceză de Micaela Slăvescu, Prefață de Gabriel Dimisianu, Ediție revăzută, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001, 164p., f.p. P.S. N-am uitat că am promis să comentez versurile
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
Viorica Bucur În urmă cu un an, relatând despre ediția a 36-a a Zilelor Cinematografice de la Solothurn, arătam că totul funcționează aici cu precizia unui ceasornic elvețian, dar conform unui tipic cam monoton prin repetare. Iată, însă, că ajuns în al 37-lea an de existență, "conservatorul" Solothurn a ales... schimbarea. "Zilele... au rămas fidele Solothurn-ului, dar pentru asta au trebuit să
Imagini din țara lui Heidi by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15330_a_16655]
-
sau suporturi diferite, în coproducție sau nu) - s-a diversificat prin introducerea unei secțiuni de film consacrată în exclusivitate unei țări oaspete. Inaugurând seria, Invitation Quebec a adus pe malurile Aarului 22 de producții din ultimii doi ani, unele prezentate aici în avanpremieră mondială, organizatorii făcând o reverență, prin acest program, mai ales publicului francofon care, de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi cel mai fidel și mai entuziast frecventator al redez-vous-ului cinematografic de la Solothurn. Pentru că a venit vorba
Imagini din țara lui Heidi by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15330_a_16655]
-
limba română, autenticitatea exprimării universului interior și exterior al nuvelelor, cît și dinamica simțirii în poezie stînd sub semnul expresivității fundamentale a limbii "de acasă". Acea "necesitate vitală" care este pusă în valoare de Nicolae Florescu în comentariul său. Există aici punți aruncate către "începuturile narative" ale scriitorului pentru o mai bună orientare a noastră în structurarea unui plănuit volum, constituit din nuvelele publicate în țară, în paginile Gândirii, ale Universului literar și ale propriei reviste Meșterul Manole. Volum intitulat după
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
umbrei sale? Un pic de gelozie este explicabilă! Așadar, Mihai Ungheanu întrupează într-o formă apropiată de desăvîrșire tranziția național-comunismului de la obiectivul de clasă spre cel etnic. În comunism el nu vede altceva decît o tentativă de aservire națională: "E aici triumfalismul unei revanșe, căreia i s-a zis de "clasă", căreia i s-a zis "dictatura proletariatului", dar care a fost, în realitate, doar triumful unei categorii limitate de victorioși și triumfători politici pe spinarea unei națiuni". Nu-l interesează
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15347_a_16672]
-
sedativ, poetul consemnează totul au ralenti, convertește datele realității imediate în repere ale unei lumi spectrale, un fel de no man's land, în care granițele dintre subiect și obiectul privit se estompează treptat, se întunecă și dispar: "Mă aflu aici fără nici un motiv/ cum e totul în viață/ privesc doi-trei copaci ce-s aplecați/ așa cum eu sunt distrat/ și-mi trimit umbra pe alte străzi/ prin uruitul tramvaielor silențioase." În relația aceasta melancolică, întreținută de aparența spectrală a obiectelor, subiectul
Geometria visătoare by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15365_a_16690]
-
și imediat! La noi, de pildă, ar trebui să fie restabilită pedeapsa cu moartea. În privința asta este necesară o dictatură a legii. Acum, dacă omori pe cineva, iei maximum zece ani și joci șah în închisoare! Cum s-a ajuns aici? Trecerea de la totalitarism la un regim democratic s-a făcut prea brusc. Sub dictatură nu erau atâtea crime, oamenii stăteau liniștiți de frică. Individul care nu e prea evoluat înțelege prin democrație că poate să facă tot ce vrea. Acela
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
în banca mea! ... pentru că n-au avut de ales. Dv. ați avut "meciuri" cu Securitatea, n-ați fost membru de partid și totuși ați făcut o carieră extraordinară. Cum ați reușit? Din cauză că mă socoteau nebun. La corul Radio întrebam: Dacă aici e așa de bine și dincolo așa de rău, cum se face că acolo e așa de bine și aici așa de rău?" Asta îi înnebunea pe cei de la cadre, care mă chemau și mă întrebau: "Maestre, cum vorbiți?!" Sau
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
partid și totuși ați făcut o carieră extraordinară. Cum ați reușit? Din cauză că mă socoteau nebun. La corul Radio întrebam: Dacă aici e așa de bine și dincolo așa de rău, cum se face că acolo e așa de bine și aici așa de rău?" Asta îi înnebunea pe cei de la cadre, care mă chemau și mă întrebau: "Maestre, cum vorbiți?!" Sau veneau cântece de mase cu niște cuvinte de-ți venea să spargi geamurile. Noi plesneam de foame și trebuia să
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
oameni abili? Sigur că da! Doar l-am avut pe Titulescu, cel care pleda pentru prietenia cu Uniunea Sovietică. Ion Antonescu nu vroia la început să facă alianță cu Germania, dar decât să ai Germania inamic... Când au venit nemții aici, s-au purtat foarte civilizat, când intrau în magazine salutau. Să se lege de femei - nici vorbă. Ele vroiau... Unele. Da, unele... România își caută azi drumul. Dv. ați fost în multe țări ale lumii. Există un model pe care
Cu maestrul Emanuel Elenescu - "Domnule, există oameni inteligenți, fără humor" by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15326_a_16651]
-
de aur, la fel de grea ca și cortina de fier", ci chiar amenințată la propriu. Prea larga deschidere a dus la răbufnirea tragică din toamna trecută. Cocteau știa deja: "New York-ul detestă secretul." Este un oraș deschis, "ba chiar larg deschis. Aici brațele sunt deschise, chipurile sunt deschise, inimile sunt deschise, deschise sunt și străzile, și ușile, și ferestrele". Prin curentul creat - în care lucrurile nu se pot așeza, nu se pot "coace" - pătrund, fără amortizare, loviturile iminentelor schimbări. Conștient de defectele
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
vine, astfel, în spațiul companiei de asigurări, cu o etapă nouă a propriului său proiect artistic și nu încearcă în nici un fel să se adapteze unui public, în mare parte necunoscut, pornind de la supoziții și aproximări teoretice. Ea se comportă aici cu un firesc desăvîrșit, aducînd în prim plan, după experiența panoramică de la Sala Dalles, preocuparea constantă pentru o anumită dimensiune arheologică, recuperatoare, a expresiei și a gîndirii artistice. Dar dacă, pînă acum, această preocupare pentru reactivarea unor mesaje arhaice privea
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]