9,537 matches
-
merge aiurea de la o vreme, numai așa se poate explica inexplicabilul. Se uită în ochii lor aproape transparenți, lipsiți de orice strălucire, translucizi, ca niște ochi de mort. Observă că fiecare dintre ele are câte un ochi verde și unul albastru, ce privesc unul la altul în oglindă. Faceți curat pe podea, pe birou și rezolvați apoi corespondența asta, după cum vă duce capul. Vedeți la ce puteți răspunde, ce nu, lăsați de-o parte, să mă uit eu din nou pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
felul acesta nu se poate lucra. Va trebui să cerem o mărire. Și, în oglinda ce-i întorcea generoasă silueta eliberată de durere, vede dintr-o dată strălucind ochii dilatați, uriași ai secretarei; acei ochi morți, întâi cel verde, apoi cel albastru, clipocind pe rând, ca niște ochiuri tulburi de apă malignă și stătută. Mai sunt apoi stivele acestea de dosare de pe masă. Va trebui să găsiți timp pentru ele. Nu le puteți neglija pentru atâta vreme. Primesc zeci de telefoane zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încearcă să avertizeze spectatorii asupra farsei monologului ce va urma, pentru a nu porni cu o preconcepție asupra sensului discret și vag al piesei. Prin urmare, se ridică cortina, scena complet goală, cu excepția unui cer banal de vară, usturător de albastru și un soare perfect rotund, de culoarea lămâii stoarse, desenat în stânga lui. La confluența între cer și peretele scenei, este trasă o linie strâmbă și tremurată ce pare să despartă la modul metafizic "cerul albastru deasupra noastră" de nevolnicia celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
marile tragedii, ce sunt de mult depășite. Totuși, de fiecare dată, umărul fraged și apetisant al Pulcheriei o face să eșueze mereu în aceeași greșeală. Scena 7 (Îngerul) (Se aprind luminile. Soarele strălucește puternic, iar cerul din nou usturător de albastru pare iluminat dinăuntru. Pe scenă un personaj nou. Poartă un tutu rozaliu și pantofi de balet. La spate i se zbat și zornăie din când în când, ca niște scuturi, o pereche de aripi cu schelet metalic, anemice și prăfuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mă privească oricât. ............................................................................................................... (Apoi, din ce în ce mai rar, silabisind aproape, precipitând deodată mișcarea câte-o silabă pe pas.) Eu sunt li-be-ră să zbor. Pri-vi-rea lui zboară către mine. Suntem amândoi pă-sări. Oa-meni-pă-sări... Scena 9 (Același soare spălăcit în mijlocul unui cer de un albastru intens. Scena este ocupată de o femeie îmbrăcată într-o rochie foarte simplă și lungă, poartă sandale și un fel de cunună pe cap. Ea nu face nimic, decât privește lung în sală și publicul tot atât de lung se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
meu. Cum urci către "Casa de Dom Ignacio" de pe drumul roșu și ars de soare dinspre "Cascata Sagrada", așezarea îți pare o locuință în cer, situată la un etaj superior, din cauza caselor și a zidurilor îmbrăcate în alb și în albastru de la jumătate în jos. De altfel, acolo, sus, totul poartă haina albă a spiritelor sau albastrul cerului: de la arborii cu trunchiurile vopsite parțial în alb, chenarele geamurilor, coșurile de gunoi, zidurile, stâlpii, inscripțiile, gardurile, până la etichetele de pe sticlele cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Cascata Sagrada", așezarea îți pare o locuință în cer, situată la un etaj superior, din cauza caselor și a zidurilor îmbrăcate în alb și în albastru de la jumătate în jos. De altfel, acolo, sus, totul poartă haina albă a spiritelor sau albastrul cerului: de la arborii cu trunchiurile vopsite parțial în alb, chenarele geamurilor, coșurile de gunoi, zidurile, stâlpii, inscripțiile, gardurile, până la etichetele de pe sticlele cu apă fluidizată de energia spiritelor protectoare. Copacii, uimitor de albaștri și verzi pentru anotimpul uscat, dau acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Poliției a întârziat o secundă lângă ea, admirându-i rochia. După ce-și însemnă toate acestea, începu memorarea, deschizând din când în când carnețelul pentru verificarea cunoștințelor. Care e deosebirea dintre purpura vasculară a rochiei, purpura trombocitopenică a trenei și albastrul de metil al tavanului de la Versailles? Cum se poate diferenția prin testul Koller hipoprotombinemia dintre un icter mecanic dansant și o hepatită regală? Ce semne de laborator ajută la deosebirea unei fibrinogenopenii prin fibrimoliza ochilor de păun imprimați pe poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trenurile vor fi trecut și orchestra se va fi destrămat, singurul rămas la unul dintre piane, dirijorul tânăr pe scaunul celuilalt, scheletul lui, iar peisajul era alcătuit dintr-o pânză de șină lucitoare sub lumina proiectoarelor de cale ferată, cu albastrul lor extraterestru luminând chipurile acarilor cu o paloare pe care ți-o dă subteranul, cu frăgezimea și moliciunea aripei de fluture, străvezie ca apa mării, în ziua de vară senină, prin piele zăreai venele, prin vene sângele, prin sânge virușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu plase de sârmă, țigle din cărămidă arsă pentru orice fel de casă, de avocat, de cioban, de cizmar sau vatman, nu mai spun de blugii timpului: de tercot, pânză de întăritură apretată, tanganezi care la prima spălare deveneau, din albastru închis, bleu spălăcit, valize de lemn cu limbă și belciug pentru lacăt, destinate recruților, ca după lăsarea la vatră să devină obiecte zburătoare din trenuri sau înșirate pe sârmă și legate de tampoanele ultimelor vagoane ale acelorași trenuri, mingiuțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iar Hugo pe petalele prunilor și gutuilor. Și pentru că viziunile difereau, Hugo picta un gnom pe Any, vampiri în dreptul inimii și pe cap o cunună din rochița-rândunicii și gura-leului, împletind movul, roșul grena, violetul cu picături din sângele soarelui, cu albastrul din ochii heruvimilor și un miligram din surâsul lor divin, în ochii vecinilor care se hlizeau în spatele gardului de tabloul cu natura cosmetizată văzută în perspectivă din gospodăria familiei Palade. Specialist, de fapt, în a picta nevăzutul, Hugo se chinuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
zilele astea pe aici, transmite-i salutări din partea mea, că tot nu s-a întîmplat să ne întîlnim în ultimul timp. Sala era dreptunghiulară, avea vreo douăzeci de metri în adîncime și cam șapte-opt lățime. Fusese zugrăvită în întregime în albastru. În fund, în colțul din dreapta era așezat barul deasupra căruia atîrnau cu gura în jos paharele curate. În fața sa la distanță egală unul de celălalt se găseau șase scaune înalte cu șezutul rotund și suport pentru picioare, prinse cu șuruburi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de arginți: Dumnezeule, cu adevărat nu exiști atâta timp cât te-ai lăsat vândut într-o inimă de copil! Din lașitate sau din mândrie, unii refuză și cea mai mică felie din senin, iar alții inventează nuanțe. Dumnezeule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere ale târgului cu înecați. Chipul neștiutului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sine, tristețea de sine, singurătatea de sine. Singurătatea lăsa urmă de fard în oglindă. 39. La balamuc, gândurile nu puteau fi îmbrăcate în cămașă de forță. La balamuc, gândurile tropăiau în voie precum o herghelie de cai sălbatici înfometată de albastru. Firimituri de morminte în samarele memoriei. Balamucul este patria însingurărilor. Oameni-frunze, cămăși-lacăte, uși-aripi, trepte-grinzi, icoane-diazepam, umbre-sicrie, paturi-cimitir, sala de gardă-judecata de apoi... Într-o grădina mare, cu gratii, alte grădini mai mici sechestrau intenții. Libertățile se distribuiau pe rețetă, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mușuroaie pentru furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul albastrului curs rouă în siropul de tuse. Nebunul, paranoia ombilicului ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme de ghinturi în sânge. Pulberea arde cât să străpungă vidul, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
velină a blocului de desen, în partea stângă a lunii; altele, ca întru-un exercițiu de libertate provizorie, fac tumbe pe epoleții generalilor. Nebunie, stare de creștere sub un alt cer sau de abandon, de înec, de desfacere în propriul albastru. Spre care răsărit să-ți îndrepți rugăciunea? Imunitatea șinei de cale ferată inundă traversele; față de cine să-ți întorci obrazul? Locomotiva urlă, fierul trosnește, oasele pe ambele părți au culoarea lutului crud; izbești ulcica de zid, casa se umple de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a locomotivă rănită...(soarele usucă și șterge). Sfârâie viața precum două ochiuri în tigaia cu untură, nu puneți capacul, lăsați-le să privească cerul, albastrul este omogen atât cât cuprinde irisul. Se rostogolește viața la vale pe canal după ce tragi apa, după ce-l bagi în pizda mă-si pe șefu, comunist împuțit, acum locțiitor pentru logistică într-o unitate militară, după ce ghicești prezentul în palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Frate, este păcat să asemeni chipul cu închipuirea, să o necinstești pe Maica Domnului, să spurci sfânta icoană cu gândul de a o atinge. Sărutul catapetesmei este umilință, și nu patimă. Cine privește sfântul în ochi își ia porția de albastru și pentru lumea cealaltă. Ești un om bun, în curând vei înțelege spusele mele, în curând vei avea suflet destul cât să știi a scoate apa din vin, bobul din neghină, scânteia din cenușă. Nu este păcat să iubești omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul de desen! În acea zi, aerul purta sarafan albastru, cămașă albă, pantofi roșii. Zgomotul fiarelor resuscita memoria. Retrospecția proiecta perspective pentru o moarte în doi timpi. Milioane de fotografii suprapuse camuflau aparența. Pe un scaun din metal, cu picioarele fixate în beton, cu spătarul rupt, în fața a două urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu simpatie de „cocostea“, lua la țintă simbolurile bisericii lui Jean Calvin. Locuiam În partea de jos, cea veche, șvăbească a satului, cu case mari, lipite cu fațadele de trotuar. Prietenului Tibi Fromercz părinții sau bunicii Îi vopsiseră casa În albastru. Dar nu orice fel de albastru, ci unul umbros, greoi, te strivea cînd te uitai Într-acolo. Îmi plăceau mai mult casele românilor, din partea de sus a satului, În Cerhat, toate albe, iar unele Încinse cu un brîu de un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
țintă simbolurile bisericii lui Jean Calvin. Locuiam În partea de jos, cea veche, șvăbească a satului, cu case mari, lipite cu fațadele de trotuar. Prietenului Tibi Fromercz părinții sau bunicii Îi vopsiseră casa În albastru. Dar nu orice fel de albastru, ci unul umbros, greoi, te strivea cînd te uitai Într-acolo. Îmi plăceau mai mult casele românilor, din partea de sus a satului, În Cerhat, toate albe, iar unele Încinse cu un brîu de un albastru atît de deschis, că, dacă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dar nu orice fel de albastru, ci unul umbros, greoi, te strivea cînd te uitai Într-acolo. Îmi plăceau mai mult casele românilor, din partea de sus a satului, În Cerhat, toate albe, iar unele Încinse cu un brîu de un albastru atît de deschis, că, dacă n-ai fi simțit În culoare huma tencuielii, s-ar fi uitat la tine ochiul cerului. Toate stăteau departe de drum, ocrotite de pomi. De aceea ele-mi păreau mai mici ori chiar așa și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de hîrtie, apoi Eva, Baum cea mică, situa tă doar pe locul doi fiindcă era stropită cu pistrui, iar cam pioană ieșea Erica, cea mai luminoasă dintre epidermele noastre greu Încercate de soarele verii. Ne jucam și „de-a irisul albastru“, după cum aș putea numi astăzi distracția, ne luam adică de bărbie cu vorba: „Ia să-i văd dacă sclipesc!“ și ne-nfigeam privirea În ochii Încremeniți În fața noastră. Cu toții Îi aveam albaștri. Chiar și ai mei băteau spre culoarea asta
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mi-i amintesc, dar nu cred că mai sînt În stare acum să le explic nuanța. Retrăiesc doar impresia ventuzei lor gravate În vreun cromozom mai Însem nat de al meu. Prin comparație cu ai soră sii, Înotau Într-un albastru mai Închis. De fiecare dată cînd Îi studiam, mă temeam că nourașii lor se vor topi. Într-o după-amiază, În timpul regulamentar de joc, ținînd-o de bărbie, am rugat-o să Închidă ochii. I-a Închis, iar eu am sărutat-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]