768 matches
-
c-au mers,/ Mătase și-au tors,/ Mreaj-au împletit,/ La grădină s-antors,/ Mreaja au întins./ Cel pește de mare/ Din mare-a eșit,/ În mreajă a dat,/ Rău că s-ancurcat” (Utconosovca - Odesa). Actele descrise aici secvență cu secvență au o ambivalență simbolică: „împletirea năvodului (ca și țesutul) este o operă cu semnificații cosmogonice”, dar și o imagine metaforică a legării, „a anihilării pe cale magică a manifestărilor Haosului”. Cadența cu care instanța lirică montează etapele supunerii are la nivel poetic o frecvență
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ai haosului. Ulterior nașterii fabuloase lipsite de vizibilitate profană, tânăra îndură moartea inițiatică în chip de Persephona: Luați-o, băieți, și duceți această femeie ș-îngropaț-o dă vie la canale, unde curge toate toate spurcăciunile, să trăiască cu eleacolo-ngropată! ” (Fărcașele - Olt). Ambivalența paradoxală a morții inițiatice este sintetizată revelatoriu în replica fiului de împărat: coborâtă în infernul figurat grotesc, tânăra trăiește pentru a evolua la nivel mistic. Umilința rituală este indusă la nivel social printr-un oprobriu al spațiului mizer cu corespondent
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
războinice, învingătoare. Pușca de la Sfântul Petru nu rămâne niciodată fără muniție și ucide zmeii fără greș și fără efort din partea flăcăului, semn al implicării divinului în confrun¬tarea arhetipală. Ca figură opusă lui Dumnezeu, diavolul implică o coborâre în infern. Ambivalența monstru-maestru inițiator face din „k’iar tartaonu-ăl bătrîn”, la a cărui școală stă feciorul trei ani, un personaj complet, ce introduce feciorul în dimensiunea corporalității libere de formă: „Noi am învățat cum să ne fasem tot feliu d’e jigăn
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de măști, odată decodată: „- Îi foarte frumos calu ăsta de n-ar ave păru aista ca de vulpe-n frunte. Odat-o pierit. O rămas împăratu jos de pe cal” (Urmeniș - Maramureș). Numeroase mituri fac din vulpe un erou întemeietor, a cărui ambivalență morală constituie „un dublu al conștiinței omenești” și tocmai această apropiere o face aptă să mijlocească accesul omului către planul superior. Nesocotirea sfaturilor ei, ca și în cazul lupului, condiționează continuitatea traseului mitic, limitarea recomandată la doar un element magic
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
nuanțat, dar niciuna dintre teoriile apărute n’a putut, decât parțial, detrona părerea inițială a lui Goethe, adică că floarea e un smoc de frunze modificate pentru a Îndeplini o funcție nouă. Prin urmare, pentru floare și frunză există o ambivalență, deci o posibilitate de alegere a plantei, Încă din faza formării mugurelui, a uneia dintre cele două direcții de diferențiere: asimilația, hrănirea plantei adică, respectiv Înmulțirea. Și, adesea, iar pentru a justifica acest adverb amintesc numai că Înainte de a Înfrunzi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Nu-i nici-o pagubă dacă se vor pierde câțiva perciuni ! zise Titu [Herdelea] râzând. Numai așa o să mai scape satele de ei, că prea s-au Înmulțit !”. Simptomatică este În această frază ambiguitatea dintre „tăierea perciunilor” și „moartea jidanilor”, o ambivalență care apare și În alte replici ale romanului : „Și-a mers așa [răscoala] câteva zile și-a coborât [dinspre Bucovina] mereu și mereu cu «jos jidanii» și «jos perciunii»”. Într-un articol intitulat sugestiv „Să-i lovim În cap pe
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
siguranță, care este extrem de mare în societățile noastre, ne face să cerem mai mult poliției - aceeași poliție pe care o blestemăm în general și pe care o chemăm din propria noastră dorință în anumite circumstanțe. Există poate țări în care ambivalența acestui sentiment este atenuată. La noi ambivalența este puternică și aceeași persoană încearcă sentimente foarte diferite față de poliție în funcție de circumstanțe. O a doua categorie de libertăți se definește prin libertatea de circulație - în interiorul țării noastre și dincolo de frontierele țării noastre
Libertate și egalitate: curs ținut la Collège de France by Raymond Aron () [Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
noastre, ne face să cerem mai mult poliției - aceeași poliție pe care o blestemăm în general și pe care o chemăm din propria noastră dorință în anumite circumstanțe. Există poate țări în care ambivalența acestui sentiment este atenuată. La noi ambivalența este puternică și aceeași persoană încearcă sentimente foarte diferite față de poliție în funcție de circumstanțe. O a doua categorie de libertăți se definește prin libertatea de circulație - în interiorul țării noastre și dincolo de frontierele țării noastre. Suntem liberi să ne deplasăm între frontiere
Libertate și egalitate: curs ținut la Collège de France by Raymond Aron () [Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
viziunile cosmogonice din Rugăciunea unui dac, Scrisoarea I sau Luceafărul, până la modul cum este reflectat Iisus Hristos în opera poetului. Ultimele șase capitole ale monografiei examinează întruchipările timpului în poezia eminesciană: timpul demiurg, timpul biruit de poezie, sentimentul duratei și ambivalenței timpului, evaziunea din timp. Dense sunt și capitolele Eminescu și tradiția; substratul autohton al culturii sale și Reflexe ale tradiției în câteva figuri ale limbajului eminescian. Autoarea demonstrează, pentru prima dată în critica europeană care s-a aplecat asupra operei
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
împotriva agresiunii răului și absurdului, uneori cu primejdia discursivității și a tezismului, și tot astfel Stelele strigă (1988), unde logica naturii e instituită ca model: „Pildă să-ți fie zorii / Care nu absentează nicicând, / Firul de iarbă / Cu legile lui.” Ambivalența acestui univers e potențată în Timp răstignit (1991), unde lira, „bolnavă pe veci de azur”, este contrapusă „păsării cu ochi drăcesc” sau sensurilor cărora „li s-a strivit miezul”: reiterată pendulare între „timpul răstignit” și timpul necorupt. Cu acest volum
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
replica franceză la postmodernitate, venită tîrziu, ce-i drept, dar articulat formulată. Discursul francez despre literatură este unul despre Occidentul contemporan, este unul despre noi. Iar literatura franceză ilustrată În acest volum stă mereu În orizontul acestei modernități Înțelese ca ambivalență - nevrotică - Între tentația excesivă pentru nou (excesivă pentru că neasumată mereu) și regresia dureroasă, delicioasă În același timp Înspre vremurile În care modernitatea era o fantasmă neîntinată de istorie. Primii sînt minimaliștii, descendenții soft ai Noilor Romancieri, cei care au reușit
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aplicabilitate și realism sunt noile trăsături ce caracterizează geopolitica. Pământul ia locul personajului principal - eroul, în narațiunile geografico-istorice ale geopoliticienilor, configurând decisiv istoriile naționale, povestirile exemplare, caracteristicile grupurilor etnice și naționale etc. Ca o manifestare a unui răspuns la modernitate, ambivalența geopoliticii față de societatea Germaniei weimariene trebuie considerată, credem noi, ca un aspect al modernismului, chiar dacă deseori își exprimă opoziția cu tendințele vieții „moderne”. „Limbajul geopolitic, ce descrie natura organică a statului [...] și influența determinantă a geografiei asupra politicii, a structurii
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
ambianței - din spectrul depersonalizării și derealizării -, care întrețin un deficit relațional și adaptativ cvasiconstant. În plan perceptual, sunt definitorii experiențele insolite, adeseori de tipul iluziilor corporale, a pseudohalucinațiilor și a fenomenelor de percepție delirantă. Sunt patognomonice fadingul mintal, episoadele de ambivalență, tendințele ruminative și ideile insolite, acontextuale. Gândirea este dominată de raționamente magice, idei de referință și o multitudine de superstiții. Interpretările de factură parapsihologică, autoatribuirea de anumite capacități în acest sens cultivă suspiciozitatea patologică și sentimentul adevărului propriu. Limbajul își
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
culminează în ignorarea scopului real al acțiunilor. Meticulozitatea exagerată fundamentează absolutizarea ordinii și a programării diverselor activități personale. Individul are raționamente elaborate, minuțioase, care vizează detaliul, amănuntul, și ignoră scopul principal cu o evidentă lipsă de flexibilitate și spontaneitate ideativă. Ambivalența și nesiguranța de sine, teama de erori și de orice fel de pierderi cultivă frustrările și întrețin conflicte intrapsihice persistente. Au tendința de a absolutiza amănuntele și de a păstra sau colecționa lucruri care nu mai au nici măcar o valoare
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Tainelor din adânc, altele, mărturii ale Grației (crinul, „zbor înalt”, „albastră frângere de val”, potir pentru heruvimi „ce lin cad”), semne și amintiri cerești (auroralul mărgăritar, floarea soarelui, „sfântă astră-ntre noi rânduită”). Dar, cel mai adesea, ele stau mărturie pentru ambivalența întocmirii lumești: „zbor de-argint le-adie-n margini crenelate / Iar la sân stuf gros de sânge-nalță foc”. Și, negând greutatea fizis-ului, prin parfumuri și culori ațâțătoare, florile adeveresc patima ca forță universală și impersonală. Cu o desăvârșită putere de sugestie
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
1. Ființele umane au un potențial înnăscut pentru învățare. Ele sunt curioase în legătură cu lumea lor numai dacă această curiozitate nu e tocită de experiența educațională. Sunt, în egală măsură, doritoare de a se dezvolta și a învăța. Rațiunea pentru această ambivalență o reprezintă faptul că orice învățare semnificativă implică un anume efort; acesta este fie legat de învățarea propriu-zisă, fie apare ca o dezamăgire legată de renunțarea la anumite învățări anterioare. Primul tip de ambivalență este ilustrat de copiii mici care
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și a învăța. Rațiunea pentru această ambivalență o reprezintă faptul că orice învățare semnificativă implică un anume efort; acesta este fie legat de învățarea propriu-zisă, fie apare ca o dezamăgire legată de renunțarea la anumite învățări anterioare. Primul tip de ambivalență este ilustrat de copiii mici care abia învață să meargă. Se împiedică, cad, se lovesc. Este un proces dureros. Totuși, satisfacțiile provenite din dezvoltarea potențialului depășesc cu mult căzăturile și rănile. Al doilea tip de ambivalență este ilustrat de studentul
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
anterioare. Primul tip de ambivalență este ilustrat de copiii mici care abia învață să meargă. Se împiedică, cad, se lovesc. Este un proces dureros. Totuși, satisfacțiile provenite din dezvoltarea potențialului depășesc cu mult căzăturile și rănile. Al doilea tip de ambivalență este ilustrat de studentul care a fost, la modul absolut, „deasupra tuturor”, în orice fel, în liceul său de orășel; se înscrie la un liceu sau facultate, unde descoperă că nu-i decât unul dintre numeroșii studenți străluciți. Aceasta este
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Maslow, 1967c). Problema este că specia umană este singura care crede că e greu să fie o specie - observă însă Maslow. Se pare că nu este nici o problemă pentru o pisică să fie pisică. Pisicile nu par a avea „complexe”, „ambivalențe”, „conflicte” și nu dau semne că ar tânji să fie canine. Instinctele lor sunt foarte clare. Dar oamenii nu au fără echivoc astfel de instincte animalice. Esența noastră biologică, rămășițele instinctelor noastre sunt slabe și e greu de ajuns la
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ca și moștenirea livrescă. Acolo unde cunoștințele se termină, se exploatează mitul, după cum mitul însuși este îmbogățit și completat cu situații din lumea înconjurătoare. Și într-un caz, și în celălalt, încărcătura simbolică rămâne neatinsă. În acest mozaic copleșitor, cu ambivalențe, migrații de sensuri și răsturnări semantice neașteptate, este aproape imposibil a mai discerne limita dintre real și fantastic"70. Prin urmare, ceea ce trebuie s reținem de aici este, în primul rând, faptul că exista o serioasă asimilare a tradiției simbolice
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
în sensul uzual al termenului, căci el constituie o cheie, valabilă într-un text și un context dat, nu o monedă universală"67. Cine parcurge măcar această lucrare observă că adesea animalele au mai multe "naturi": este vorba de o "ambivalență constitutivă a simbolului", care "este revendicată ca un principiu"68 chiar în Fiziolog. De la sfântul Augustin 69 și până la orice exeget al iconografiei creștine medievale (numesc doi, pe care i-am consultat cu stăruință și care transmit nu doar o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
mari ai copilului decedat, vor avea parte de o protecție parentală supradimensionată și de-a dreptul sufocantă, devenind frecvent paratrăsnetul preferat pentru toate indispozițiile părinților. în plus, adeseori se instalează un sentiment de culpabilitate față de cel decedat (având în vedere ambivalența afectivă cu care l-au tratat), cât și față de cuplul parental (întrucât acești copii se consideră adeseori coautori la multiplele necazuri ale acestora). Mulți părinți cred că barca de salvare din tragedia lor existențială este conceperea grabnică a unui alt
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
dinamiza consumarea travaliului de doliu. Altfel spus, copilul substitut pășește în viață cu un dezavantaj major, întrucât părinții îl vor compara mereu cu „statura idealizată”a defunctului, ceea ce înseamnă că din start el este deja o persoană istorizată, de unde și ambivalența care îl caracterizează. Mai apoi, este bântuit și de gândul terifiant că poate familia îi dorește moartea, ceea ce îi otrăvește suplimentar existența. Pe scurt, i se transferă programul existențial al defunctului și poate chiar prenumele acestuia. Revenind la travaliul de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
totul alta, așa că anual se nasc mulți copii profund tarați fizic și psihic datorită acestui flagel. Toate aceste intoxicații ale mamei, dincolo de impactul lor distructiv asupra fetusului, constituie o oglindă fidelă pentru fragilitatea și deriva ei psihologică, dar și pentru ambivalența, deprivarea afectivă și nevoia ei de a evada dintr-un „status quo”, tern și rece, într-o dimensiune impregnată de himere. Din păcate, în afara inexorabilelor ravagii psihofizice, pe care adicțiile materne le generează asupra copilului nenăscut, acesta poate prelua de la
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
atmosfera revoluționară de la 1848, prin mobilizarea doctrinelor despre "misiunea națională", sensibilitatea față de singularitate a inaugurat o nouă formă a admirației în spațiul public românesc după 1860, aducând în prim plan factorul sufletesc și realitățile interioare. Nu pot să nu constat ambivalența unei discuții despre resurse care combină tehnicile spontaneității și practicile admirației. E oarecum paradoxal că am plecat de la sărăcie pentru a ajunge la exorbitanță. Dar acesta e un fapt al noii culturi literare: aceeași realitate e calificată ca penurie într-
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]