761 matches
-
de societate, fie, dup] cum spune Thrasymachus în Republică, de oricare guvern ce ajunge la putere, ca un mijloc de a-și proteja interesele pe termen lung. Dac] această pare, si este, o poziție extrem], ea reflect] cu fidelitate o ambivalent] resimțit] nu doar cu privire la justiție, ci și în leg]tur] cu toate „virtuțile” civice. Bineînțeles, orice individ își recunoștea obligațiile fâț] de orașul și de concet]tenii s]i, dar mai existau și seturi de obligații competitive fâț] de alte
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
se bazeaz] pe supunerea femeii. „Virtuțile” la care se credea c] ar trebui s] aspire femeile reflect] adesea aceast] supunere - un exemplu clasic este „virtutea” altruismului, care a fost accentuat] de un mare num]r de scriitori victorieni. În ciuda acestei ambivalente bine fondate despre ideea de „virtute feminin]” totuși, multe femei din secolul al XIX-lea, incluzând un mare num]r care au fost interesate de problema emancip]rii feminine, au fost atrase de aceast] idee, nu doar pentru c] era
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
facilă a opțiunii pentru vreuna dintre ele. El propune o sinteză neașteptată dintre esențialism și constructivism, ca în subcapitolul final din capitolul al IV-lea: "Noologie și sociologie" și, prin aprofundări, în capitolul V, subintitulat "Identitatea socioculturală" (unde subliniză "statutul ambivalent al identității: de produs real (esențial) și imaginat (construit) totodată"). Critica pe care Horațiu o face esențialismului atestă o gândire de mare cuprindere și finețe. Autotrul caută dincolo de esențialism, însă nu fără de acesta, elementele definirii identitare. Le-ar fi putut
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
lor esențial. În câmpul teoriilor identității, aceeași idee este întâlnită și la Smith 6, care afirmă că, de fapt, "construcția socială" văzută ca și categorizare nu înseamnă în mod necesar o negare a realității identității, ci o subliniere a statutului ambivalent al acesteia: de produs real (esențial) și imaginat (construit) totodată 7. Am observat de altfel că majoritatea teoriilor identității conțin implicit această idee de ambivalență a sa: în același timp stare și proces. Altfel spus, identitățile "sunt construcții" (structuri sau
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cazul imaginarului popular creștin, în care regăsim figurarea diavolului, a lumii de dincolo și a formelor sale, precum și în câteva scrieri culte - spre exemplu, în bestiarul din Istoria ieroglifică sau în Țiganiada). Pe schema de reprezentare, imaginația proiectează o categorie ambivalentă și greu de definit, situată între concret și abstract, între real și "raționabil", între sensibil și inteligibil: imaginea. În sine, ea re-prezintă, interiorizează lumea, apoi o reproduce la nivel mental sau în baza unui suport material și o transformă într-
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
judicativ, fiind foarte apropiat de exprimarea poetică și de forma maximei înțelepciunii. În contrazicere însă cu această constatare par a se afla, de o parte: a) operația lui Zenon din Elea, elevul lui Parmenide, de a scoate la iveală rezultate ambivalente ale facultăților de cunoaștere (cele acceptate și de Parmenide), dar prin asumarea unor clare temeiuri discursiv-judicative ("dialectice"); b) arta socratică a dialogului ("dialectica", arta de a formula întrebări) folosită în contextul maieuticii; c) conceperea dialecticii de către Platon ca o metodă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printre grupurile culturale și au deschis canale politice directe cu subculturile locale ca o modalitate de a diminua influența statului-națiune. Antonio Ruberti, fostul Comisar al Uniunii Europene pentru știință, Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Educație a exprimat multe dintre aceste sentimente ambivalente la Bruxelles referitor la statutul culturilor locale. „Cu toate că este un handicap din anumite puncte de vedere”, nota Ruperti, „În majoritatea situațiilor diversitatea europeană reprezintă un atu”12. Grupările pentru drepturi și cele etnice se suprapun adeseori și au agende comune
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
organizații globale, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, permit În mod teoretic reprezentarea OSC, dar În general limitează participarea la un rol consultativ, adeseori departe de adunările oficiale. Statele-națiune și guvernele provinciale și locale sunt de asemenea ambivalente referitor la măsura de participare oficială care să fie permisă. Majoritatea guvernelor ar prefera probabil să limiteze implicarea OSC la o funcție de monitorizare și feedback și la mobilizarea suportului În favoarea inițiativelor guvernamentale, cu parteneriat formal limitat la livrarea serviciilor. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
fi probabil mai puțin dispusă să trimită trupe În Europa sau la periferia sa, În viitor, chiar sub umbrela NATO, pentru a duce lupte care ar trebui purtate de Europa Însăși. Totuși, trebuie menționat că Guvernul Statele Unite ale Americii este ambivalent În această chestiune. Pe de o parte, continuă să preseze Uniunea Europeană să-și asume responsabilități sporite pentru apărarea Europei. Pe de altă parte, a avertizat În mod repetat Uniunea Europeană, În ultimii ani, să nu Încerce să creeze operațiuni militare independente
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
13. „American Values: A Survey of Americans on Values”, The Washington Post, HYPERLINK "http://www.kff.org/content/archive/1441/values.btml"www.kff.org/content/archive/1441/values.html, Harvard Survey Project, Kaiser, septembrie 1998. 14. „Religion & Politics: The Ambivalent Majority”, HYPERLINK "http://www.people-press.org/reports"www.people-press.org/reports, The Pew Research Center for the People and the Press, 20 septembrie 2000. 15. „American Values: A Survey of Americans on Values”, The Washington Post, Harvard Survey Project, Kaiser
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
diferitele sale etape și la diverse niveluri. Nu se știe mai nimic despre relațiile dintre eforturile de modernizare Întreprinse de administrația publică și strategiile similare ale gustiștilor pe vremea monografiilor și aceea a echipelor regale. Este vorba de o relație ambivalentă, care abia În anii ’30 a reușit să-și apropie dezideratele. Nu este studiată nici relația Școlii cu Ministerul Agriculturii și instituțiile sale aferente, cu sistemul cooperației, deși economiștii și statisticienii au adus un aport considerabil la cercetarea satului. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
la câmp, ci pe cel al serviciului, al folosirii timpului cu cât mai multă eficiență pentru sine. În același timp, sătenii nu uită să menționeze că viața lor este mai deschisă, nu e ca la oraș. Raportarea la străini este ambivalentă. Dacă ești „din zonă”, ești primit mai ușor. Dacă ești străin, dar intri În comunitate la nunți, evenimente colective, acceptarea temporară este fără probleme. În schimb, acceptarea străinului În interacțiunile cotidiene se face mult mai greu, după luni de interacțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
avem în vedere în această carte. În primul rând, teoriei democrației radicale îi lipsește o definiție clară. Astfel, această abordare ar putea să fie utilă pentru problematizarea canonului democrației, însă ea se dovedește problematică atunci când vine vorba de cercetarea raportului ambivalent între populism și democrație, dintr-o perspectivă empirică și mai puțin dintr-un unghi normativ sau teoretic. Mai mult, nu suntem convinși de faptul că democrația liberală exclude, prin definiție, un model conflictual al politicii. În esență, Laclau și Mouffe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
că populismul poate fi privit, în același timp, ca un remediu și ca o amenințare la adresa democrației. Mai exact, din punct de vedere teoretic, populismul este în mod fundamental democratic (Canovan, 1999; Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează ambivalent față de democrația liberală (Canovan, 2002; Decker, 2006; Mudde, 2007; O'Donnell, 1994; Plattner, 2010)5. Așa cum am arătat, relația între populism și democrație este transparentă și pozitivă. Cel puțin în teorie, populismul susține suveranitatea populară și regula majorității. Însă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Levitsky și de James Loxton și Slovacia sub primul-ministru Vladimír Mečiar (1992-1998), analizată în capitolul 9 de Kevin Deegan-Krause. După ce am explicat procedura de selecție a studiilor de caz, putem dezvolta un set detaliat de întrebări de cercetare cu privire la relația ambivalentă între populism și democrație liberală. Propunem următoarele ipoteze adiționale. Ipoteza 4) Populismul aflat în opoziție, în democrațiile consolidate va avea efecte pozitive modeste asupra calității democrației. Ipoteza 5) Populismul aflat în opoziție, în democrațiile neconsolidate va avea efecte pozitive moderate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
al acestui volum. Întâi, am propus o serie de definiții pentru populism, democrație și democrație liberală. În al doilea rând, plecând de la aceste definiții am argumentat că, cel puțin teoretic, populismul are o relație pozitivă cu democrația, însă o relație ambivalentă cu democrația liberală. Cu alte cuvinte, populismul poate să fie, în același timp, un remediu și o amenințare. În al treilea rând, am sugerat o serie de efecte (pozitive și negative) posibile ale populismui asupra calității democrației. În al patrulea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
populismui asupra calității democrației. În al patrulea rând, am lansat o serie de ipoteze cu privire la condițiile care influențează intensitatea efectelor și tipul acestora. Am cerut contributorilor acestui volum să accepte definiția populismului, pe care am propus-o, cât și relațiile ambivalente între populism și democrație liberală. Acest lucru a contribuit la constituirea unei lucrări consistente și coerente, făcând totodată posibilă o comparație a diverselor studii de caz. De asemenea, am încurajat foarte mult abordările critice la adresa ipotezelor noastre privind efectele populismului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
capitol. Vom încheia volumul cu o serie de sugestii pentru cercetări viitoare ale relației între populism și democrație. Pe scurt, acest capitol introductiv nu are ambiția de a fi versiunea definitivă cu privire la modalitatea cea mai bună de a studia relația ambivalentă între populism și democrație. Ne-am propus doar să construim un cadru teoretic, clar și concis, pentru a analiza impactul populismului asupra democrației, dintr-o perspectivă empirică și nu normativă sau teoretică. Astfel, direcția de studiu prezentată aici poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
împotriva partidelor consacrate și introduce o distincție de tip prieten-dușman în politica belgiană, care se află în contradicție cu caracterul incluziv și pluralist al democrației liberale. Astfel, decizia partidelor consacrate de a exclude VB-ul cu ajutorul cordonului sanitar, are efecte ambivalente asupra calității democrației. Se poate deci concluziona că exemplul belgian conține numeroase trăsături ale unei hegemonii a democrației liberale. Partidele populiste sunt puternice în acestă țară, însă ascensiunea lor nu a avut un efect generalizat asupra democrației liberale. Calitatea procesului
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
o amenințare și/sau un remediu pentru democrație. Capitolele acestui volum oferă o bază solidă pentru o asemenea analiză. Prin urmare, în acest capitol concluziv, facem un prim pas în acest sens, cu scopul de evaluare și regândire a relației ambivalente dintre populism și democrație. Vom pune accent mai ales pe identificarea aspectelor care, pe de o parte, ar putea apărea doar în anumite contexte regionale, și pe de altă parte, ar putea fi prezente în diverse conjuncturi geografice și socio-politice
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
că definiția minimală a lui Dahl (1971) a democrației este o bornă crucială care poate trasa o linie de demarcație între regimurile autoritare și cele democratice. În același timp, acest concept este util pentru emiterea de ipoteze referitoare la relația ambivalentă dintre populism și democrație. După cum afirmam în capitolul introductiv, populismul poate avea un impact pozitiv pentru democrație în termeni de îmbunătățire a "incluziunii" și negativ în privința "contestării publice". Studiile de caz din prezentul volum confirmă sau resping această teză? General
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
care este (aproape) imposibil de soluționat prin intermediul canalelor democratice. Astfel nu ne surprinde faptul că, una dintre principalele măsuri ale strategiei izolării este cea a formării unui cordon sanitar care, după cum demonstrează Lange și Akkerman pentru cazul Belgiei, are efecte ambivalente asupra calității democrației. O altă opțiune este confruntarea, caz în care actorii politici tradiționalii nu doar neagă legitimitatea solicitărilor venite din partea actorilor populiști, ci decid să-i și atace. Considerând că "toleranța față de cei intoleranți" trebuie să aibă o limită
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mai multe țări europene s-au format guverne de coaliție împreună cu populiștii și guverne minoritare tolerate de partide populiste radicale de dreapta (De Lange, 2008). 10.2.4 Populismul și arena internațională Capitolele acestui volum au arătat faptul că relația ambivalentă dintre populism și democrație poate fi studiată și dintr-o perspectivă internațională. Actorii transnaționali și instituțiile supranaționale sunt conștienți de "provocarea populistă". De exemplu, acordurile Uniunii Europene (UE) și cele ale Organizației Statelor Americane (OAS) conțin o clauză democratică invocată
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mass-mediei și cu atât sporește intervenția statului spre a se asigura "democratizarea" accesului la exprimare în spațiul mediatic. O a cincea temă viitoare de analiză se referă la dezvoltarea unei abordări comparative originale a populismului în general și a relației ambivalente dintre acesta și democrație în special. Chiar dacă în cuprinsul acestui volum ne-am concentrat asupra populismului contemporan, studiile ulterioare pot oferi perspective noi prin elaborarea unor comparații intertemporale, cu caracter intraregional (în America Latină, de exemplu) sau interregional (de exemplu, între
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Rise of Urban Policies in Flanders, Belgium", în International Journal of Urban and Regional Research 29(1): 152-71. Deegan-Krause, K., (2000), Accountability and Party Competition in Slovakia and the Czech Republic, South Bend, IN: University of Notre Dame. ------ (2003), "The Ambivalent Influence of the European Union on Democratization in Slovakia", în P. Kubicek (ed.), The European Union and Democratization, London: Routledge, 56-86. ------ (2004), "Uniting the Enemy: Politics and the Convergence of Nationalisms in Slovakia", în East European Politics and Societies 18
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]