976 matches
-
desluși. Gândurile îi sunt întrerupte de o frânare bruscă a atelajului. Realizează că se găsesc în fața unei case pierdute în mijlocul nămeților, o casă cu o singură fereastră luminată spre noaptea târzie. Brațul lui Ciprian o ajută să coboare. Este puțin amorțită din cauza nemișcării îndelungate, în rest gândirea și simțurile îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
multor ședințe ea optă, fără nici o șovăială, pentru o extracție ce o elibera odată pentru totdeauna de suferință. Puțin contrariat, înălțând din umeri, omul luă seringa, înfipse adânc acul în maxilar și cu repeziciune injectă anestezicul. Transpiră abundent în timp ce durerea amorțea, se retrăgea încetul cu încetul din celule, se furișa, se strângea ghem. Plecând, durerea lua cu ea și ceva viu, cald, ceva din ființa ei. Auzi clar cum rădăcinile se smulg din alveole, văzu mai apoi micul ciotur, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la Rita, acolo află că divergentul cu soacra sa nu se aplanase deloc, aia face grevă, spuse, nu mai vrea să stea cu copiii și gata, zace în camera ei cât e ziua de mare, eu mă mir că nu amorțește de atâta stat în pat. Copiii se joacă de capul lor în bucătărie, că-i mai cald. Ce te uiți, bă, la mine, se răstește la puști când îl vede în drum spre baie. Nu mă uit bunică, se oțărăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de Fana devenită viciu. Dorința îi anestezia conștiința, îi amorțea ambiția, făcea să amuțească întrebarea sâcâitoare: Ce ai de gând? Unde vrei să ajungi? Pe urmă interveniseră profesorii Alexe, salvatorii ei, mai puternici decât vraja de suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ridicate sus pe tavan, știe că încet, încet, sângele se va lăsa de-a lungul brațului, colorând mai puțin intens mâna, dând capilarelor transparență. Pleoapele i se lasă grele, învinse de încordare. Stă nemișcată și fără de gânduri până când brațele îi amorțesc și încep să o doară, să devină prea grele. Sare atunci din pat, își smulge de pe ea prosopul, se privește despuiată în oglindă, din profil și din față, pe urmă își alege din dulap o rochie de casă de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui Beth, aproape de suprafață, fluturând; era exact sub el, În afara de ea nu mai avea pe nimeni, așa că, fără să ezite, se aruncă În apa Întunecată. Îi venea să țipe din pricina șocului termic; Își simți plămânii sfâșiați. Întreg corpul Îi amorți instantaneu și timp de o secundă fu cuprins de o paralizie cumplită. Apa Îl răsucea și-l azvârlea cu puterea unui val uriaș; Îi lipsea forța necesară pentru a i se Împotrivi. Se izbi cu capul de fundul habitatului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
rotea ca pe un fulg, În cercuri. O atinse pe Beth, apoi o pierdu. Apa continua să-l răsucească. Reuși s-o apuce de ceva, de un braț parcă. Aproape că-și pierduse cunoștința, se simțea mai greoi și mai amorțit O trase de braț. Deasupra văzu un cerc luminos: trapa. Dădu din picioare, dar i se părea că stă pe loc. Cercul nu se apropia. Se zvârcoli din nou, trăgând de Beth ca de o greutate inertă. Poate că deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În jos, cumpănind fiecare mișcare, căutând următoarea țeavă, următoarea denivelare de care să se agațe. Era ca și cum ar fi urcat un munte În sens invers: dacă-și dădea drumul, ar fi „căzut“ În sus și ar fi murit. Mâinile Îi amorțiseră de mult, mișcările i se Încetiniseră din pricina frigului. Plămânii Îi ardeau. Mai avea foarte puțin timp la dispoziție. Ajunse la bază și se strecură sub Cilindrul D, bâjbâind pe Întuneric și orbecăind după sas. Se mișcă până la Cilindrul A și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să aresteze pe cineva, nu poate, nu se poate..." Mihai Mihail își frecă îndelung și cu îndîrjire obrajii, acum chiar că prinseseră ceva culoare, cînd termină se scuză "parcă e frig, nu știu ce-i cu clădirea asta, tot felul de curenți, amorțesc una-două, nu-mi mai simt ba una, ba alta, trebuie să schimbăm localul, să schimbăm totul, munca, mentalitatea, totul..." S-a ridicat greoi, înțepenise, crezuse că îl va ajuta cafeaua, sporește tensiunea, dar nu cine știe ce, poate că n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se putea stăpîni, era un gest reflex care-i dezvăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luase ochelarii de la ochi mă asalta.... Am intrat la un cinematograf și am văzut un film din care n-am înțeles nimic, o comedie idioată care stârnea hohote în sala... Dragostea e ca moartea, îți intră în suflet și totul amorțește în tine, alungă ceea ce era înainte ființa ta intimă și se instalează ea, femeia care ți-a luat piuitul... A doua zi însă mi-am venit în fire și mă gândeam la ea doar cu afecțiunea primei întîlniri, liniștită, fragedă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătîndu-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întîmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceruri, până la capăt. Însă și eu o pățesc, ca întotdeauna când trebuie să fac ceaiul pentru mai mult de o persoană. Deși m-am chinuit, cameleonic și masochistic, să-mi supun corpul antrenamentului celui mai sever, picioarele se răzvrătesc și amorțesc tocmai când, adunând elegant futaoki, kensui și hishaku în mână, ar trebui să mă ridic grav și să îmi fac ieșirea din scenă. Profesoara e deja obișnuită cu necazul meu, pe care, astăzi, îl primesc ca pe o flagelare purificatoare
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dâre de fum în noapte. Când ai în spate un bătrân surd și pișat pe el, nu pierzi vremea cu descrieri ample. Te gândești cum dracu’ faci să uiți mirosul ăla. Asta făceam și eu. Conduceam plin de îndoieli. Îmi amorțiseră degetele pe volan. Juju trăgea dintr-un joint. Mi-era imposibil să mă concentrez la drum stând pe spate într-o barcă pe râu privind un cer din care cădeau mandarine. Am călcat puternic pedala de accelerație. Bătrânul zăcea într-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
smucitură pe cealaltă parte și coborând din nou în starea imponderabilă, de amorțeală și vis, și aducând sub lupă aceeași imagine, mărind-o, „da, așa este“, apoi altă imagine cu care făcea la fel. Fără vreo ordine, mintea lui treaz amorțită lucra cu alte criterii. Nu, așteptarea lui fusese zadarnică, n-avea cum să sosească vreo scrisoare, acum era limpede că n-avea cum să sosească, pentru că nimic nu fusese scris. Nu voia. Nu știe încă de ce nu voia, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui ridicîndu-se În aerul serii ca un panou argintiu care face reclamă Însemnelor escadrilei sale. Jim se uită fix la uriașul avion distrus și se așeză lîngă domnul Maxted, printre trupurilor Înghesuite unele de altele sub lumina Înserării. Foamea Îl amorțea. Își supse Încheieturile degetelor, mulțumit chiar și de gustul puroiului lui, apoi rupse tulpini de plante de pe marginea drumului și mestecă frunzele acide. Un caporal japonez Îi escorta pe doctorul Ransome și pe doamna Pearce spre docuri. Debarcaderele și depozitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și eu realizez că asta am gândit cu o secundă mai devreme, de ce naiba nu am plecat, urc și caut un loc umbros, răcoros și mă așez direct în soare, îmi pun apă în păr, pe față, mintea mi-e amorțită, ochii probabil că sunt umflați dar nu se văd de sub ochelari, mi-e foarte greu să mai gândesc, sunt epuizată, mă uit, lumea se uită la noi, semănăm, gândesc, și el așa frumos probabil că toate zic norocoasa. Toni, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
asemenea celor două lacrimi ce mi s-au rostogolit pe obraji. De-a lungul șinelor rămase goale, soarele își scăpăra argintul. „Prietenul” meu - scriitorul acela care întinde pelteaua ideii literare pe câte-o sută de pagini, juisând în poala stearpă amorții - mă surprinde traversând stradela și râde fiindcă țin pe Rex în brațe. Înciudat că-i stârnesc buna dispoziție, dau drumul câinelui ca și cum aș fi fost prins cu mâna în buzunarul altuia. Gura mi se strâmbă într-un zâmbet de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cât se poate de politicos pe domnul Reilly de ce petrece atâta timp în fabrică. Totuși, în ultima vreme, domnul Reilly devenise oarecum distant și inabordabil și domnului Gonzalez îi repugna gândul de a se certa cu el. Simțea că îi amorțesc picioarele când se gândea că una dintre labele acelea de urs ar putea să i se înfigă în păr și să-l târască poate, ca pe o carpetă, peste dușumeaua neregulată a biroului. Patru dintre muncitorii din fabrică îmbrățișaseră strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fi nevoie să lăsăm în urma noastră un Levy Pants devastat și jefuit. Va fi nevoie să ne luptăm cu focul împotriva focului. — Ce zice? întrebă un muncitor pe un altul. — Vom ataca mai întâi biroul, surprinzând inamicul cu simțurile încă amorțite de negurile psihice din zorii zilei. — Hei, domnu’ R., nu-ți fie cu supărare, strigă un om din mulțime. Cineva mi-a zis că ai necazuri cu poliția. E adevărat? Un val de neliniște și stânjeneală cuprinse grupul de muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
așteptă. Oboseala îl năpădea. Danny închise ochii și văzu desenele făcute cu sânge, proiectate pe interiorul pleoapelor lui în alb pe roșu, cu tonurile coloristice inversate, ca în negativele fotografice. După ore întregi de lucru cu mănuși de cauciuc, îi amorțiseră mâinile. Își imagină că mirosul metalic al camerei era al unui whiskey de calitate. Începu să-l guste, apoi alungă repede gândul și mintea lui se porni să elaboreze diverse teorii, doar ca să îndepărteze gustul acela. Numărul 2307 de pe Tamarind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
uriași, cu armele îndreptate spre el. Încercă să scoată pistolul, dar un pumn uriaș, ca o măciucă de oțel, îl lovi înainte să ajungă la el. *** Când își reveni, era încătușat de un scaun. Simțea că îi vâjâie capul, îi amorțiseră încheieturile mâinilor, iar propria-i limbă i se părea uriașă. Ochii lui se opriră asupra cabinei de interogare, cu trei siluete masculine așezate în jurul unei mese pe care se găsea, exact în mijloc, un revolver mare și negru. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]