1,230 matches
-
de cretă. Directorul școlii, domnul Ionescu, s-a oprit într-o zi și, c-o mână în șold, a stat de-o parte și a urmărit plin de interes, în tăcere, preț de un minut sau două, jocul lor, zâmbind amuzat. După care, însuflețindu-se brusc, le-a spus: Uite cum cred eu că-i mai bine să aruncați. S-a aplecat, a luat săculețul de pe jos și, de la linie, respectând regula jocului, l-a aruncat prin aer, cu boltă, nimerind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a domolit. Chițu o face pe șeful, bineînțeles tot în zeflemea, și își rotește privirea peste capetele celorlalți mijindu-și ochii a superioritate. Spune: Vrea cineva să-i dăm geanta înapoi lu' dom' profesor? Se înalță un cor de chiote amuzate. Vrea cineva să vedem ce are dom' profesor în geantă? continuă Chițu pe același ton fals superior. Îi răspund aceleași chiote dezlănțuite. Chițu apucă de mâner servieta ponosită a domnului Panciu și îi face vânt peste gardul cel mai apropiat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
trecuseră peste noi, dar nouă în familie nu ne pierise umorul. După ce ani de zile obișnuisem să bem ceai cu cubulețe de zahăr (noi, în casă, le ziceam pătrățele), acum nu se mai găsea deloc. Uneori mama îmi spunea zâmbind amuzată: învârtește de patruzeci de ori și ceaiul o să se facă dulce! Se uita drept în ochii mei și abia își stăpânea râsul. Iar eu nu că aș fi luat-o în serios pe de-a întregul... Dar mi se întâmpla
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de cochetărie temperată de sfiiciune. Vreau să spun fără ca tu să-ți impui autoritatea ta bine cunoscută, completează ea glumind. Îmi închipui că aveai întotdeauna ultimul cuvânt, nu? Ca orice copil unic. Îl privește de jos în sus, așteptându-i amuzată reacția. Lucian încearcă să-și imagineze scena întâlnirii dintre ele două, dar lucrurile nu-i sunt prea clare. Mama a fost o femeie practică, spune el. Și completează după ce se gândește puțin: în unele privințe. Cred că ar fi spus
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lor surprindere, cel mai „matur” dintre ei a răspuns într-o românească stâlcită, dar românească: Noi eram o cumpanie care faci paza la gara, pod și șușă... Ia te uită, domnule! Ce fel de ruși sunteți voi? - a sărit sergentul, amuzat. Noi trăiam dincolo de Nistru. Aha! Sunteți transnistreni? Bineee. Atunci spuneți tot ce știți - a vorbit locotenentul. Apoi la gara mai apără și trinuri împotriva la samaliot. Unde sunt așezate tunurile antiaeriene? La amiază-zi. Spre România. Ce știți de podul de lângă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și mie trăsnaia ceea... Nu-i trăsnaie, Marandă... Îi un gând al lui Gruia. Și ce gând! Când ai să-l auzi, ai să cazi ca frunza de pe copac la vremea brumei. Acum ești dumirită? Buștean! - a răspuns Maranda, privind amuzată, când la unul când la altul, doar-doar a ghici despre ce ar putea fi vorba... Nici pomeneală însă. Cei doi se priveau complice, gata să izbucnească din nou în râs. Gruia aștepta încuviințarea lui taică-său, dar acesta mustăcea a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
precizat gândul de veghe. Cu această întâmplare în minte, am vrut să-mi deretic locul, pentru a mă așeza la treabă. O mulțime de pene, însă, și alte semne arătau că vulpea s-a ospătat în lege pe acel loc. Amuzat, mă întrebam: cotețul cărui călugăr o fi fost vizitat în noaptea trecută? Sigur nu era al bătrânului, fiindcă el nu mai ținea păsări de multă vreme la refugiul său din vale... Atmosfera se mai răcorise în ultima vreme. Acum adia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
meu. Exclamația surprinsă ne îndemnă la o serie întreagă de variații pe aceeași temă. ― Drăguțo, nu vrei o cafea? ― Ia tu, drăguțule. ― Măcar o dulceață, drăguțo. ― Asta da, drăguțule, nu te refuz. Și râzi, râzi... Lumea din vagon ne privea amuzată, molipsită de atâta veselie, dar nu vedeam pe nimeni, nu ne vedeam decât pe noi. Nu știu ce figură aveam, dar Mihaela era strălucitoare, parcă răsărea soarele din ochii ei. Întotdeauna îndrăgostiții au o lumină ciudată pe fața lor, care-i deosebește
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
putut să mă consider cel mai bogat om din lume. Ne-am întors în compartiment. Doamna cu copilul coborâse între timp. Și iată-ne legând, fără premeditare, o conversație trăsnită de-a binelea, pe care tovarășii de drum o ascultară amuzați. Dealtfel, pentru ei ne apucasem să improvizăm. . Mihaela făcu începutul, spunîndu-mi cu tonul cel mai serios de pe lume: ― Să vezi ce bucurie pe Marioara când s-o pomeni cu noi. N-am mai văzut-o de când s-a măritat. M-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și pentru mine. Luați un creion și-o foaie de hârtie și încercați să scrieți caligrafic, deci cât mai încet, atent și frumos: „Dragi părinți, aflați despre mine că sunt bine să nătos, ceea ce vă doresc și dumneavoastră“. În timp ce ei, amuzați, trufași, miștocari, cabulipseau să-și pregătească foile și pixul, eu le „băgam bla-bla-ul“ (cum ar zice ei), făcându-mi, anesteziant, numărul paseist. Ce era caligrafia altădată, chiar și pentru noi, cei ajunși la școală în dejism, căutătorii de penițe Redis
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
înapoi. Basarabeanul Leo Butnaru, mult mai tânăr, mă provoacă la întrecere. Accept, deși, ținând seama de diferența de vârstă, știu dinainte care va fi rezultatul. Dau jos canadiana, puloverul și cămașa. Ne așezăm la "start" și pornim. Se aud încurajări amuzate. La întoarcere, mă cam sufoc, dar nu vreau să abandonez. Sosesc al doilea, evident, dar sunt bucuros că, la șaizeci și opt de ani, mai pot să alerg câteva sute de metri fără să fac un stop cardiac. Coborâm, după
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
supere. Îți voi trimite alt bilet, la altă companie". În Quincy Market. Mănânc scoici. Un bărbat mă întreabă ceva. Îi spun că vorbesc franceza, italiana și înțelegi spaniola. Se interesează de unde sunt. - Din România. Mă privește cu o curiozitate ușor amuzată, care mă deranjează. Deodată, îmi spune: - Felicitări. Îl privesc mirat. De ce m-o fi felicitând, oare? - Sunteți primul român pe care-l întîlnesc. - Dar dumneavoastră de unde sunteți? - Din Bermude. - Vă felicit și eu. Sunteți primul om din Bermude pe care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
chiar entuziastă. O ospătăriță anunță, strigând, ca să domine rumoarea din sală, că unul dintre clienți își sărbătorește ziua de naștere. Imediat, toată lumea cântă un "mulți ani trăiască" american, după care continuă să mănânce. Mă uit în jur, puțin curios, puțin amuzat. Americanilor le place, se pare, să petreacă și să-și inventeze motive pentru a petrece. Orice pretext e bun pentru o "masă bună". O afacere, o cunoștință nouă, un prieten regăsit. Restaurantul (Durgil Park), un restaurant renumit, și-a păstrat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui bucureștean, și cuvintele "exotice" pe care le foloseam stârneau zâmbete amuzate. Probabil, le păream noilor mei colegi din cale-afară de pitoresc cu aerul meu de mică sălbăticiune dezorientată, coborâtă din munții Făgărași și azvârlită, ca într-o grădină zoologică, într-un internat bucureștean unde trebuia să fie "educată" și "civilizată". Amestecul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
unuia din pescari. A trebuit din nou să fug, altminteri muream înjunghiat. M-am întors la medicină și m-am angajat psihiatru într-un ospiciu aflat mereu în criză de doctori deoarece se găsea departe de orice localitate. Vorbea aproape amuzat, de parcă nu era el în cauză, iar fața roșie îi dădea ceva comic. ― Sincer să fiu, îmi e greu să vă imaginez în rasă de călugăr, a recunoscut Julius. ― Poate că nici nu eram demn de ea, a admis, după
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de ajuns să mi-o spui. Nu mă supăr. Voi veni altădată. Vara e lungă, mai avem de înghițit praful ăsta blestemat. Cum avea, însă, poftă de vorbă, de fapt, iar Julius îi stârnise amintirile, se porni să-i povestească, amuzat, că în portul Rodos își ducea iubitele să le arate o casă unde atârna sub fereastră, scris cu litere mari, roșii, acest anunț: Dau lecții bărbaților timizi. N-am nici o rușine. " ― Eram tânăr, băiete, și încă nu înțelegeam aceste vorbe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de acest avertisment, a râs cu poftă și m-a asigurat că n-a interesat-o niciodată să facă victime. Nu i-au plăcut, însă, bărbații care i-au căzut în genunchi. ,, Fiindcă au fost și din ăștia, a adăugat- amuzată, or eu fac parte dintre femeile care respectă, mai degrabă, biciul". După care a redevenit serioasă, atrăgîndu-mi atenția, pe un ton aproape supărător de data aceasta, că nu recunoștea nimănui dreptul de a se amesteca în viața ei. "Nici chiar
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la ea, chibzuind dacă era comestibilă sau o amenințare. O dată, o izbucnire de sexualitate animalică, uitată într-o clipă. Alteori, ea era o crustă pe care încerca să și-o curețe de pe ochi. Se uitase la ea cu privirea aceea amuzată, lichidă, pe care i-o aruncase într-o noapte, când erau adolescenți și se târau amândoi spre casă, fiecare de la întâlnirea lui, beți. Și tu? Nu te credeam în stare. Începu să-și folosească vocea - gemete înăbușite de tubul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a venit și m-a luat în toiul nopții. Ne-am căcat pe noi de frică amândouă. Spune-i pe nume, o rugă tăcut Weber pe Jess. Dar ea n-o făcu. — Deci ce mai face... Cleo? —Tată! Părea aproape amuzată. Weber binecuvântă monitoarele cu date de la celălalt capăt, care-i distrăgeau atenția. Nu ți se pare ciudat că mă întrebi de cățel înainte să întrebi de partenera mea? Păi, spuse el, ce mai face... partenera ta? O tăcere adâncă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să mai facă efortul să se uite pe ea. Își vârî telefonul la loc în buzunar și se întoarse pe alee spre parcarea pentru biciclete. O să-i povestească lui Sylvie, când o să se întoarcă acasă. Avea să fie imperturbabilă, puțin amuzată. Avea să zâmbească și să-l întrebe: Ce-ar face Celebrul Gerald? Drumul cu bicicleta înapoi spre Strong’s Neck era numai la vale. Fluxul trecuse și aerul de iulie era sărat în plămânii lui. Voise să se întoarcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Eu cred că prinzi tot timpul același pește. —Faci mișto de mine! Primii aveau nerv în ei. Ăsta e total bleg. N-au nici o treabă unii cu alții. Mark intră în apă până la glezne, clătinând din cap cu un dezgust amuzat. — Ți se pare că îl știi de undeva pe peștele ăsta? În sfârșit, ai luat-o pe arătură, doctore. Ai stat prea mult la soare. Nu-i bine pentru un tip cu meseria ta. Stătea ca un bâtlan, aplecat înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
camuflaj ale unei molii. Îl cunoșteau. Oamenii tot nu renunță la ordine, nu-i așa? Chiar și atunci când ierarhia e imaginară. Nu-i o competiție care să-mi stârnească cine știe ce interes. Ea se dădu înapoi, cu aceeași expresie de scepticism amuzat cu care tocmai îl privise pe Mark. Normal că vă interesează. Dumneavoastră sunteți cartea asta. Vânătorii dau târcoale. Aici nu-i nimic imaginar. Ce-aveți de gând, să vă întindeți pe jos și să muriți? O dojană cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
făcu plăcere. — Ce mă fac dacă dau rezultate? El se răsuci pe scaun cu fața spre ea. Nu înțelegea. Cum ar fi putut înțelege? Nici ea nu era sigură că înțelege. El clătină din cap. Dar avea ochii mai degrabă amuzați decât exasperați. Ea era bătaia lui de cap, micul lui puzzle. Ea îi luă palma și o mângâie cu degetul mare, cel mai periculos schimb al lor de până acum. —Cum o să fie dacă... își revine? Robert fornăi. —Cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui Weber o privire urâtă când văzu că prelegerea nu începuse la fix. Exista ceva în viață care să merite atâta furie? La un moment dat, fiecare suflet din această sală avea să se întoarcă asupra sa cu un dezgust amuzat. Niciodată nu m-am îmbrăcat așa. Niciodată nu mi-am luat notițe cu atâta zel. E imposibil să fi gândit așa. Cine era ființa aia jalnică? Sinele era o gloată, o poteră instabilă, improvizată. Acesta era subiectul prelegerii de azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de marginea mesei, scuturând din cap. Se prăbușește pe scaunul din fața lui. —Cum adică? Ce vrei să spui? N-are cum să renunțe la munca lui. Imposibil: ca și cum o pasăre colibri ar intra în greva foamei. El e expansiv, aproape amuzat. —Plec de la Adăpost. O despărțire ideologică. Se pare că ei au ajuns la concluzia că toată chestia asta cu parcul tematic al cocorilor nu-i o idee chiar așa de proastă, până la urmă. Că e o chestie cu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]