954 matches
-
Ion Simuț Viața bate nu numai orice ficțiune, dar și orice realitate imaginabilă dintr-o perspectivă pragmatică. Să nu filosofez prea mult și să spun banalitatea pe care am să o ilustrez anecdotic: viața bate istoria literară. Mă codesc să spun direct ceea ce ar trebui să spun fără prea multe ocolișuri, pe care le-am și schițat deja zadarnic. Un prieten dintr-o generație mai veche, un conservator în sensul bun al cuvântului
Topârceanu pornograf? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8841_a_10166]
-
de 24 de ani, cînd am devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici, am aprofundat principiile "realismului socialist" sub atentă îndrumare a consilierilor sovietici. Pentru lucrarea de diplomă în Bellearte, îmi dăduseră tema "primirea trupelor sovietice", pe care am tratat-o anecdotic, cu un copil care își pune cască unui soldat rus - lucrare, de altfel respinsă de Maxy, la prima expoziție românească de la Moscova. Timp de douăzeci de ani m-am străduit să ajut revoluția cu arta mea, dar rezultatul a fost
Camilian DEMETRESCU: - "Cine spune că exilul politic a luat sfârsit se înseală..." by Sanda Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/18039_a_19364]
-
șpriț). Librarii spun (cu năduf admirativ) că Obscenitatea publică este cea mai căutată carte de pe piață în acest moment. Nimic uimitor, căci formula ei este irezistibilă: destul de spectaculoasă pentru a fi consumată în vacanță (ca literatură ce asigură umor nebun, anecdotică politică și culturală, portrete savuroase sau intrigante perspective absurde) și, în același timp, destul de "bazată" pentru a fi adnotată și a învăța din ea ca dintr-un foarte serios îndreptar moral de comportament și gândire decentă în viața de toate
Apel la decența pubilcă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12693_a_14018]
-
intitulate Viața unui om singur. E un volum imens, de vreo 1400 de pagini, care trebuie puțin redus și rescris, în sensul că vreau să-l modific spre o autobiografie pur intelectuală, ideologică și culturală. În prima versiune este prea anecdotic, prea istoric, prea factologic. Și nu-mi place. Asta ar fi una. Doi: nu sunt de acord cu confesiuni prea imediate, pentru motivul că trebuie o anumită distanță în timp pentru a vedea lucrurile exact, pentru ca asperitățile să se atenueze
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
rezonabil pentru un retor ca Baraschi (a se vedea rezultatul mai mult decît modest din Piața Caragiale!), însă în nici un caz pentru elipticul Brâncuși, a cărui specialitate nu era, totuși, creația vestimentară. Dincolo de acest episod, mai mult sau mai puțin anecdotic, se pune, de la sine, o întrebare elementară: cum de acest Brâncuși, împins de către garnizoane întregi de hermeneuți extatici în cele mai adînci peșteri platonice și în cele mai înalte levitații budiste, nu s-a gîndit să-i facă un monument
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15576_a_16901]
-
ei inspirată de un fapt divers care a fost intens exploatat mediatic, un caz de exorcism care a sfârșit tragic la Mânăstirea Tanacu. Regizorul a insistat însă, în repetate rânduri, că problematizarea pe care filmul său o propune depășește cadrul anecdotic, că nu a urmărit să transcrie evenimentele care au avut loc la Tanacu, ci să reflecteze în marginea lor la dimensiunea umană a angajamentelor existențiale. Revenirea lui Mungiu are o semnifcație mai amplă atât pentru el, cât și pentru Noul
Succes pentru cinematografia românească la Cannes by A.M. () [Corola-journal/Journalistic/4613_a_5938]
-
o încordare a percepției-formulă în registrul negativ în care s-ar putea găsi explicația antilirismului pe care-l probează și anume o decepție originară, o falie existențială ce nu se mai poate închide. Și nu e vorba neapărat de o anecdotică psihanalizabilă, ci de-o biografie a sensibilității intrinseci. Aceasta dă impresia a se fi desfășurat în direcția unei melancolii irezolvabile, a unei mizantropii (în sens molieresc!) abia îmbunate prin jovialoitate, așa cum ai amesteca o băutură foarte tare cu puțină apă
Un observator solitar Un observator solitar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9680_a_11005]
-
alternativă la retorica nenumăratelor naturalisme. însă George Tzipoia nu ajunge la aceste reprezentări prin retrospecție culturală, prin citat sau prin colaj de motive, ci printr-o decantare lentă a propriei sale gîndiri și printr-un proces continuu de negare a anecdoticului. Alexandru Țipoia: Secvența sa din actuala expoziție de la Muzeul de Artă din Cluj reprezintă deopotrivă, într-un rezumat sever, coordonatele majore ale unui program estetic și înalta vocație a libertății pe care o presupune actul creator, dacă privim lucrurile într-
Țipoia și Tzipoia by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10794_a_12119]
-
părinții mei...” ca și atunci cînd observă că măștile sale sunt niște „măști ale umilinței”. Ele nu ascund însă un „orgoliu” rănit, ci adevărul interior „sub acoperire” al unui umanist ce afirmă că a ajuns la stilistica poeziei americane prin „anecdotică” (obsesia sinuciderii la Berryman, a alcoolismului la Robert Frost) și că a tradus din engleză - despre care spune că nu o știe decît citi... - pentru că doamna Stela nu suporta literatura franceză a „triunghiurilor amoroase”. Din volutele amintirii prinde contur un
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
suficient, într-un general interes al vremii pentru primitivismul exotic, în special african, și pentru sintezele ferme ale acestuia, consecința directă a unei priviri eliptice și a unei existențe abreviate, originile viziunii brâncușiene au fost împinse excesiv către particular și anecdotic, neglijîndu-se inexplicabil resorturile mari ale acesteia și presiunile enorme ale unui la fel de puternic topos spiritual. Vidul istoric și conflictul ceresc După cum bine se știe, România s-a trezit tîrziu la o viață publică aerobă, și acest lucru s-a întîmplat
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
astăzi ca și, din câte știu, ieri. Mă refer, desigur, la interesul ei în ochii istoricilor literari. E, chiar și așa, un document de epocă inconturnabil. Mai ales că scriitorii intervievați preferă să-și povestească amintirile din viața literară. Latura anecdotică e preponderentă. Ca sursă de informații la prima mână, deși, multe, de a doua mână, „Mărturia” e foarte utilă. Sunt numeroase lucruri pe care nu le știm decât din ea. De pildă, relațiile dintre tânărul Goga și bătrânul Caragiale. Sau
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
substanță. Definirea acestei substanțe „sub înfățișarea ei ceva mai generica” face obiectul studiului ce ne preocupă. Ce include Blaga în substanță creației artistice?: „De substanță unei opere de artă ține tot ce e materie, element sensibil sau conținut ca atare, anecdotic sau idee, indiferent că e concret sau mai abstract, palpabil sau sublimat”. Condiția omului, ca ființă simbolizantă, apare tocmai în acest moment al demonstrației, deoarece filosoful distinge între substanță „lucrurilor reale din lumea sensibilă” și „substanță creațiilor”. Această din urmă
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
despre „miturile vinovăției” (Miorița și Don Quijote), fără a mai vorbi de comparațiile cu duct psihanalitic și implicații multiple dintre „pivnița lui Kafka” și „mansarda lui Cioran”. În treacăt fie spus, s-ar putea specula mult și bine, în marginea mărturiilor anecdotice invocate, cu umor conținut, de către Ion Vartic, pe coarda afinităților erotice - „exaltate” sau „temperate” - ale lui Cioran cu femei din alte culturi (Friedgard Thoma pentru Germania, Maria Zambrano pentru Spania sau Simone Boué pentru Franța, cu observația că elementul „stabilizator
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
mie lacrimi iar Friedgardei, puternice exclamații admirative. Între împrejurările ceremonioase ale colocviului și convivialitățile post festum, între excursiile la Sibiu, popasul foarte scurt la Cisnădioara, sau la Dumbravă, ori mica noastră escapadă "montană", s-au intercalat tot felul de întîmplări anecdotice. Una dintre ele a fost deja pusă pe hîrtie de Friedgard sub titlul "Nasul Sfinxului". Statuia lui Cioran, așezată în fața casei în care s-a născut, a făcut un efect deplorabil asupra aceleia care i-a fost apropiată în ultimii
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
nu spune nimic (relațiile cu fiicele sale, cu fratele, de exemplu). Am citit numeroase biografii de interpreți și știu că, prin deifnitie, sunt destul de monotone: odată decriptat specificul artistic al subiectului nu mai rămâne prea mult de spus, ăn afară anecdoticului. Corina Jiva a reușit să ne comunice fascinația lui Herbert von Karajan, propunând "psihograme" credibile ale personalității sale. Scrutăndu-i chipul real ascuns sub măști diverse ea o face cu subtilitate, cu farmec scriitoricesc ăntr-o carte ce se citește cu interes
"Condamnat la succes" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17434_a_18759]
-
teziste. Călătoria din Colonia subterană nu mai e una picarescă, ci se derulează alert, cum altfel, în zone ale visceralității. Elementele de folclor urban, basm lugubru și distopie, interesante ca hartă a vieții paralele, se tocesc mult prea repede în anecdoticul inexpresiv (bancuri, interludii). Soluția poetică vine prea târziu, chiar dacă reușită. Ultimul pahar de vin este, așa cum spune primul capitol, un fals tratat de iubire imposibilă - o expresie comună pentru cele trei texte. Și aici urmărim drama unui ghinionist ușor debil
Debuturi și radiografii la minut by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3964_a_5289]
-
cu-prindere a fenomenului literar (de la estetic la non-estetic, contextul, instituțiile, culturalismul, curentele literare, ariile geografice), ierarhia valorilor, conceptualizarea, interpretările originale (incluzând revizuirile, afilierile, comparatismul intern etc.). Ion Rotaru scrie la modul universitar consacrat, sobru, obiectiv, trecând uneori prin episoade anecdotice, scrise cu sarcasm sau cu umor, atunci când ajunge la contemporaneitate. Epicitatea unor noi idei critice, care să anime istoria, lipsește. Sunt cenzurate confruntările ideologice și estetice dintre modernism și tradiționalism, iar postmodernismul pur și simplu nu există pentru Ion Rotaru
Tradiționalismul valorizator by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8961_a_10286]
-
dezlănțuirii luminii. Esența e altceva decît aparența contingentului lasciv: „te-am iubit cu trupul pe cuvinte/ m-ai iubit cu umbra” (apă plată, ceai verde). Deoarece, implacabil, „la etajul patru/ capac peste moarte era cerul” (odată). Așadar un melanj de anecdotic, suspans, prozaism dinadins sfidător, o delicatețe dură, de tip „american”, asupra căreia, ca din întîmplare, binevoiesc a cădea reflexe, fie și contorsionate, ale transcendenței: „îngeri tereștri,/ privesc magnoliile fără să le miroasă,/ columbianca johanna villamil/ își desface mîndră părul, nu
Procesarea lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3326_a_4651]
-
explica, nici reconstitui din date conjuncturale. Cu siguranță, au rămas multe în afara sumarului acestei cărți. Dintr-o, înclin să cred, exagerată severitate, profesorul Cornea și-a cenzurat plăcerea de a divaga, de a se plia pe un regim conversațional și anecdotic. Într-un fel, se înțelege, regret. Aș fi citit entuziasmat aceste mărturii chiar de-ar fi avut proporțiile unei borgesiene „cărți de nisip”. Pe de altă parte, voința autorului e suverană. Uriașul său talent literar (despre care s-a vorbit
Interpretarea unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2935_a_4260]
-
cu seriozitate asupra tânguirilor nefericitului poet”. Observațiile asupra literaturii vechi sau premoderne sunt cu atât mai pline de miez cu cât ele par făcute de un critic în vacanță. În primele noastre scrieri, Eugen Negrici se interesează, bunăoară, de breșele anecdotice, de „viața de zi cu zi”, parcimonios surprinsă printre atâtea evenimente istorice majore. Din Condica logofătului Gheorgachi sau Ghenealoghia familiei Cantacuzinilor criticul reține „întâmplări cu tâlc” și trage concluzii pe măsură. De altfel, discursul din Simulacrele normalității construiește, în efigie
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
și memorialistice care îl privesc: prima, deloc bogată, consumată în timpul vieții scriitorului; o a doua, datorată celor care au scris la moartea sa (1889) și în anii de după nefastul eveniment; în sfârșit, memorialistica de după 1920, una recuperatoare, dar pe alocuri anecdotică și ficțională, încercând să facă față interesului crescând al publicului față de opera clasicizată a humuleșteanului. Această etajare a definirii personalității sale are câteva avantaje certe: face ordine în materialul evocativ; permite stabilirea imaginii, de la percepția imediată, directă, de o concretețe
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
lucruri se știau la acel moment despre ingeniosul „povestitor popular moldav”, pe nedrept lăsat în seama vreunui Țimiraș sau Emil Precup, analizat temeinic, dar fără suflu amplu, doar de G. Ibrăileanu. Altfel, totul despre Creangă ar fi plutit într-o anecdotică sprințară și frivolă, precum broșura lui Th. D. Speranția, Amintiri despre Ion Creangă (1927), unde povestitorul e văzut ca un înțelept doldora de vorbe de duh, arătându-și scrierile la unul și la altul, ca să-i mai „îndrepte” slova, unde
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
ale culturii vieneze a fost fără îndoială Psihanalistul și desco-pe-rirea inconștientului. Este chiar titlul capitolului în care Roxana Melnicu întreprinde o sinteză a celor știute din enorma bibliografie consacrată acestui fenomen și protagoniștilor săi. Cu o salutară importanță acordată intruziunii anecdoticului în demersul său, care, altfel, poate, ar fi devenit fastidios, Roxana Melnicu realizează o retrospectivă captivantă prin accentul personal ce s-ar putea sintetiza în câteva fraze concluzive, precum aceasta: "ș...ț psihanaliza parcurge un traseu "mitic": începe prin a
Portretul unei culturi by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7476_a_8801]
-
lui Reinhold Völkel, pentru a dezvolta tema importanței pe care au avut-o în atmosfera culturală și în orientarea artistică a Vienei cafeneaua și foiletonul, inseparabile, considerate ca adevărate instituții ale vremii. Recurgând și d-sa la bine alese intruziuni anecdotice, Sorin To-muța distinge patru "funcții" definitorii ale cafenelei vieneze: "(I) nucleu al noutății, adică, în contextul respectiv, al modernismului; (II) substitut al unui sistem de învățământ anchilozat și rupt de prezent; (III) agent al culturalizării nediscriminate social; (IV) promotor al
Portretul unei culturi by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/7476_a_8801]
-
în perioada exilului său mexican: este picant să-l vezi pe marele teoretician/revoluționar în pat cu o femeie pătimașă ca Frida, șoptindu-i vorbe dulci și-apoi trecînd la dictarea unor fraze care încep cu democrația socială... Dincolo de partea anecdotică, filmul lui Julie Taymor este un exemplu fericit de cum poate fi pusă, pe ecran, o personalitate artistică atît de colorată ca Frida: fără prudențe inutile, fără timorări castratoare, cu imaginație și panaș Filmul este în același timp precis și luxuriant
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]