1,180 matches
-
și de didactică. Dar optimizarea curriculară / teoria curriculumului nu se reduce la aceste asimilări: noutățile pe care le aduce prevalează asupra tradițiilor păstrate. Pedagogia europeană, dominată de literatura pedagogică francofonă și de cea germanofonă, a acceptat cu dificultate această inovație anglo-saxonă, considerând-o, până în deceniul șapte al secolului trecut, o simplă fantezie lingvistică 1. În deceniile următoare s-a putut constata că nu este vorba numai de atât. Ce-i drept, J. Dewey a fost obligat să apeleze la un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că orice formă sau tip de educație se bazează pe un anumit curriculum. Dar Oliver are în vedere numai varietatea impresionantă de curricula explicite. Există însă și curricula implicite (sau tacite), așa cum am arătat în capitolele anterioare. Specialiștii preferă expresia anglo-saxonă hidden curricula (curricula ascunse). Asupra lor s-au aplecat teoreticienii postmoderni ai curriculumului. Cel care se formează de-a lungul vieții - spun teoreticienii postmoderni - nu învață numai la școală. Se învață în familie, pe stradă, din experiențe accidentale, din eșecuri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în literatura pedagogică și în activitatea academică s-a impus o disciplină educațională nouă, denumită cel mai adesea teoria curriculumului. Este o încercare mai mult sau mai puțin reușită a specialiștilor noștri de a reda în românește ceea ce în literatura anglo-saxonă se desemnează prin expresiile curriculum development și curriculum improvement. Uneori și în literatura pedagogică anglo-saxonă aceste expresii sunt considerate sinonime, deoarece ambele sunt componente sine qua non ale reformelor educaționale. Se impun două precizări principale: • Orice reformă educațională are în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cel mai adesea teoria curriculumului. Este o încercare mai mult sau mai puțin reușită a specialiștilor noștri de a reda în românește ceea ce în literatura anglo-saxonă se desemnează prin expresiile curriculum development și curriculum improvement. Uneori și în literatura pedagogică anglo-saxonă aceste expresii sunt considerate sinonime, deoarece ambele sunt componente sine qua non ale reformelor educaționale. Se impun două precizări principale: • Orice reformă educațională are în centrul ei o dezvoltare sau o optimizare a curriculumului. Dar: • Reformele educaționale sunt schimbări mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în programe educaționale. Pot fi aranjate la întâmplare? Evident, nu. Dar atunci care sunt exigențele științifice și regulile unei bune organizări curriculare? 12.8.1. ABC-ul organizării curriculare modernetc "12.8.1. ABC‑ul organizării curriculare moderne" Literatura psihopedagogică anglo-saxonă a impus în ultimii ani această formulă abreviată pentru a denumi generic cele trei norme fundamentale de organizare curriculară: articularea, balansarea și continuitatea 25. Articularea (denumită uneori, mai precis, articulare orizontală, iar alteori, mai vag, corelare) se referă la relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ultimelor decenii. (Postmoderniștii, în orice caz, au făcut mare zarvă în legătură cu el.) Termenul desemnează valorile asimilate „subliminal” de către tineri prin influențe socioeducative de tip informal sau nonformal. Curriculumul „ascuns” nu este specificat în planurile de învățământ sau programele școlare. Psihopedagogii anglo-saxoni descoperă abia acum că familia, strada, comunitatea desfășoară o educație tenace, prin care sunt transmise reguli, ritualuri, cutume și obiceiuri specifice, cu efecte ce pot fi mai semnificative decât cele oferite de școală sau alte instituții educative oficiale. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curricularătc "12.10. Optimizarea curriculumului și reforma curriculară" Sunt oare sinonime expresiile „optimizarea/dezvoltarea curriculumului” și „reformă curriculară”? Unii cercetători, inclusiv din România, sunt tentați să răspundă afirmativ la această întrebare. Contribuie la aceasta și faptul că în literatura psihopedagogică anglo-saxonă expresia curriculum developement este folosită și în sensul mai larg de „reformă curriculară”. Mai minuțioși însă, unii autori disting cu îndreptățire între aspectul „tehnic” al reformei curriculare și ansamblul metodologic al acesteia, care nu se reduce doar la simpla „inginerie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
componentă a unui ansamblu mai larg, reforma educațională, deci se supune regulilor metodologice ale acesteia; b) componenta esențială a reformei educaționale este de ordin managerial și organizatoric și o subordonează pe cea tehnică, chiar dacă se bazează pe ea. Literatura psihopedagogică anglo-saxonă folosește, în acest sens, expresii precum „managementul schimbării în educație” (educational change management) sau „managementul schimbării curriculare” (curriculum change management). Nu are rost să analizăm dacă aceste expresii pot fi echivalate cu „dezvoltare curriculară” sau „optimizare curriculară”, cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în dezbaterile postmoderne cu privire la curriculum. Conceptele de hiperraționalism și hiperraționalizare au pătruns în teoria postmodernă a curriculumului cu conotații negative. Nu le-a impus complexitatea fenomenelor educaționale și a practicilor curriculare, ci acea arie a dezvoltării curriculumului botezată de teoreticienii anglo-saxoni curriculum policy (tradusă nefericit la noi cu sintagma derutantă politici educaționale). Sensul negativ al acestor concepte emergente din raționalism și raționalitatea modernă a fost conferit de Arthur Wise în 1979. În lucrarea Legislated Learning (1979), Wise a analizat atent fenomenul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
implicați în dezvoltarea umană, întâlnim o convergență principială, chiar dacă planul analitic se prezintă diferit. Astfel, în literatura psihopedagogică românească sunt discutați ca factori ai ontogenezei ereditatea, mediul și educația, în timp ce literatura occidentală se ocupă de raportul „nature Ă nurture” (cea anglo-saxonă) sau „hérédité Ă milieu/environement” (cea franceză). Semnalarea acestor nuanțări prilejuiește observația că, în fond, delimitările categorice nu au decât rațiuni didactice, deoarece ereditatea, ca proprietate generală a lumii vii, este o caracteristică a naturii, la fel cum educația presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
intensitatea și durata lor; • atât stadialitatea genetică, cât și cea dinamică sunt la rândul lor subdivizate în substadii, etape etc.; • există o optică diferită de abordare a stadialității psihodinamice (de vârstă) între școala franceză, preocupată excesiv de această problemă și literatura anglo-saxonă, care o tratează pragmatic: delimitări convenționale! (Papalia, D., Wendkos Olds, S., 1986). Din rațiuni didactice, vom folosi pentru prezentarea dezvoltării psihogenetice mai ales conceptul de stadiu, iar pentru prezentarea dezvoltării psihodinamice, conceptul de perioadă (vârstă, etapă etc.). 2.2. Stadialitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
grafic) decât atunci când operatorul trebuie să descifreze litere separate. Și într-un caz, și în altul, vedem însă că nu este suficient să „înțelegem” corespondența dintre alfabetul Morse și litere, ci trebuie să învățăm. Învățarea și antrenamentul sunt valorizate la anglo-saxoni, crescuți într-o filosofie (cea empiristă) care consideră învățarea drept izvorul tuturor cunoștințelor. În timp ce, în țara lui Descartes, auzim în mod obișnuit că este suficient să înțelegi, iar elevii sunt puși intenționat să reflecteze asupra unor documente ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
al., 2000]. De altfel, anticoagulantele orale au fost incriminate și în geneza calcifilaxiei [Coates et al., 1998]. Evaluarea calcificărilor cardiace/coronariene cu ajutorul tomografiei computerizate cu emisie de electroni Tomografia computerizată cu emisie de electroni (CTEE, electron beam tomography în literatura anglo-saxonă vezi figura 3) s-a impus în ultimii ani ca un instrument util și fidel în cuantificarea leziunilor calcifice coronariene încă dintr-o fază incipientă [Goldsmith et al., 2004; Haydar et al., 2004]. în cazul CTEE, viteza de înregistrare a
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by P. Gusbeth-Tatomir, D.J.A. Goldsmith, A. Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91911_a_92406]
-
Tocqueville și Federaliștii americani), puternic (Hegel și istoriștii germani), capabil să asigure o înțelegere între clasele sociale (Kelsen), gata să decidă în situații de urgență (Schmitt). Din această fază apar două tradiții analitice distincte. Pe de o parte, o tradiție anglo-saxonă, care acordă mai multă atenție proceselor sociale, decît structurii statului; pe de altă parte, o tradiție continentală de analiză a structurilor propriu-zise ale statului, adică studiile instituționale. În prima direcție, dreptul constituțional aproape nu-și găsește loc, fiind ascuns de
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
reflecția asupra limbajului și asupra metodei constituie domenii de investigație care conduc mai ușor către știința politică și către cele trei premise științifice ale explicării, verificării și non-evaluării, ele găsesc un teren fertil în Marea Britanie și, în general, în lumea anglo-saxonă și scandinavă. Fără prea mari ambiții speculative, dar destul de solidă, o bună parte a științei politice britanice urmează direcția lui John Stuart Mill în descrierea fenomenelor, proceselor, instituțiilor politice, în analiza democrației influența venită dinspre fabieni și caracterul progresist sînt
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
menține totuși strîns ancorată în terenul cercetărilor serioase, bine cotate, mature din punct de vedere analitic. Aceleași aprecieri sînt valabile și pentru politologii scandinavi, care reușesc să contopească unele tradiții culturale "continentale" (mai ales analize instituționale) cu unele tradiții culturale anglo-saxone (cercetarea empirică și filozofia analitică), cel mai bine combinate în opera lui Stein Rokkan. În Italia Întreruptă brusc de ascensiunea fascismului, dar destul de eterogenă, insuficient înrădăcinată și încă fragilă, știința politică italiană se poate raporta la un trecut ilustru și
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
îndreptăm acum privirea către alte forme și alte moduri de participare politică. Modalități de participare Există și în acest caz o clasificare clasică, de bază, cea oferită de Milbrath [1965, 18], care sistematizează mai ales literatura și practica de specialitate anglo-saxonă și americană. În ordinea progresivă a complexității, comportamentele participării politice în mare parte acceptate și instituționalizate sînt: 1) să fie la expuși solicitărilor politice; 2) să voteze; 3) să dirijeze o discuție politică; 4) să caute să convingă pe cineva
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
orientat interesul către latura informală a politicii, mai degrabă decît către normele abstracte, a deschis drumul către o perspectivă destul de amplă în domeniul fenomenelor politice. Grupuri și pluralism Aceasta perspectivă a dat roade bogate și semnificative mai ales în sfera anglo-saxonă și, într-un mod specific, în SUA, unde analiza empirică a grupurilor s-a confundat repede cu perspectiva teoretică a pluralismului și a fost pusă chiar la baza existenței, funcționării și reproducerii regimurilor democratice. Urmînd o tradiție care, de altfel
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
în SUA, unde analiza empirică a grupurilor s-a confundat repede cu perspectiva teoretică a pluralismului și a fost pusă chiar la baza existenței, funcționării și reproducerii regimurilor democratice. Urmînd o tradiție care, de altfel, îl precede pe Bentley, cercetătorii anglo-saxoni au sesizat că pluralitatea grupurilor și competiția dintre ele ar fi elemente esențiale pentru manifestarea, menținerea și transformarea democrației. Mai mult, ei au subliniat importanța pe care o capătă într-o democrație procesele de afiliere suprapusă a indivizilor la grupuri
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Franța se recomandă cel mai bun studiu, cel al lui Wilson 1987]. Și reacția practică și teoretică împotriva activităților grupurilor de presiune, împotriva așa-ziselor special interests a fost mai dură decît în alte părți tocmai în cele două contexte anglo-saxone (Marea Britanie și SUA), care au avut la bază, inițial teoria și practica grupurilor de interese. Au fost luate în vizor mai ales sindicatele și diferitele configurații de grupuri de presiune formate în jurul distribuirii beneficiilor sociale (welfare). În ceea ce privește teoria, au existat
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
în mod automat către formarea guvernului și liderul său va deveni prim-ministru. Acesta este așa zisul "model Westminster" într-o versiune mai simplă și mai explicită, care pornește din Marea Britanie și se regăsește și în unele țări ale diasporei anglo-saxone: în Canada, unde minoritatea concentrată geografic nu a distrus pînă acum competiția bipartidistă, în Australia și în Noua Zeelandă, cel puțin pînă la reforma electorală din 1993. Cei care susțin sistemul majoritar cu un singur tur în circumscripții uninominale scot în
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
Bagehot [1995, 141] se referă la Primul-ministru). Totodată, susține el, Camera Comunelor "alege persoanele pe care le preferă. Și tot ea le constrînge și să-și dea demisia". Chiar s-ar putea sublinia că, în realitate, unele parlamente de origine anglo-saxonă (cum ar fi cele din Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă) au renunțat practic la această funcție. În realitate, primul ministru este ales, datorită structurii particulare a sistemului de partide, de către parlamentarii partidului care a obținut majoritatea absolută a locurilor în parlament
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
favorabil dizolvării. Deci este adevărat că parlamentul "alege" guvernul, în sensul că aprobă formarea sa, eventual transformarea, și chiar, să o numim astfel, reproducerea sa prin noi consultări electorale. Încrederea și neîncrederea... constructivă Ceea ce s-a pierdut practic în parlamentele anglo-saxone, din cauza funcționării sistemului bipartidist, caracterizează însă nume-roase parlamente continentale. În formele de guvernare parlamentară multipartidistă, parlamentul este, într-adevăr, adunarea reprezentativă care alege un guvern cînd îi acordă explicit încrederea sau, în unele cazuri, cînd nu își exprimă față de el
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
guvernul dirijează nava sistemului politic, și guvernanții sînt timonierii concetățenilor lor îmbarcați pe acea navă. Guvernul și puterea executivă Problemele ies imediat la iveală, cînd se confruntă tradiția politică de pe continentul european, exportată apoi și în America latină, cu tradiția politică anglo-saxonă. Termenul government nu mai este folosit în Statele Unite, unde guvernul președintelui înseamnă, în primul rînd, administration și cuprinde atît președinția, ca rol și ca aparat, cît și birocrația federală dependentă de executiv. Termenul government este, însă, folosit în Marea Britanie, într-
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
relief felul în care sarcinile guvernului se schimbă într-o manieră semnificativă de-a lungul timpului. Mai precis, aceste sarcini au crescut considerabil și au determinat creșterea rolului guvernului [Warren Nutter 1978], cu atît mai mult cu cît în literatura anglo-saxonă tema generală este etichetată big government [Rose 1988]. În mare parte, funcțiile asumate de guverne încă se schimbă, atît în funcție de tipurile de guvern, cît și de raporturile dintre guvern și societate. Pentru ce sînt bune guvernele și ce fac ele
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]