722 matches
-
care se formează în jurul soarelui pe masura ce lumină este refractata printre cristalele de gheață din atmosferă. Pentru recunoașterea muncii sale și contribuției adusă științei, numele lui a fost dat unui număr de elemente geografice: În Antarctica: În Spitsbergen: Henryk Arctowski Polish Antarctic Station The Polish Antarctic Station "Henryk Arctowski"
Henryk Arctowski () [Corola-website/Science/328098_a_329427]
-
soarelui pe masura ce lumină este refractata printre cristalele de gheață din atmosferă. Pentru recunoașterea muncii sale și contribuției adusă științei, numele lui a fost dat unui număr de elemente geografice: În Antarctica: În Spitsbergen: Henryk Arctowski Polish Antarctic Station The Polish Antarctic Station "Henryk Arctowski"
Henryk Arctowski () [Corola-website/Science/328098_a_329427]
-
dar posedă o substanță de alarmă (de exemplu, la "Serrasalminae") sau nu au nici substanță de alarmă, nici reacție de frică la substanțele de alarmă ale altor specii (de exemplu, loricariidele și gimnotiformele). i sunt prezenți pe toate continentele, cu excepția Antarcticei, Groenlandei și Noii Zeelande (Australia are câteva specii de siluriforme derivate secundar din grupuri marine) . Majoritatea speciilor sunt de apă dulce. Aproximativ 123 de specii sunt marine ("Chanidae", "Gonorynchidae", jumătate din "Plotosidae" și cele mai multe "Ariidae"). Sunt cunoscute și specii subterane
Ostariofizi () [Corola-website/Science/330519_a_331848]
-
Imperiale Transantarctice condusă de Sir Ernest Shackleton între anii 1914-1917. Misiunea sa era să stabilească o serie de depozite de aprovizionare pe parcursul Ghețarului de Șelf Ross de la Marea Ross până la Ghețarul Beardmore, de-a lungul rutei polare stabilite de expedițiile antarctice anterioare. Grupul principal al expediției, sub comanda lui Shackleton, urma să debarce pe coasta opusă, înspre coasta Mării Wedell, trebuind să mărșăluiască pe continent prin Polul Sud până la Marea Ross. Cum acesta nu ar fi fost în stare să care
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
de pe țărm în voia sorții. În ciuda acestor eșecuri, grupul de la Marea Ross a reușit să facă față certurilor dintre membri, vremii extreme, bolilor și pierderii a trei oameni, ducându-și misiunea la bun sfârșit în timpul celui de-al doilea sezon antarctic. Acest succes a fost însă fără urmări, deoarece grupul principal al lui Shackleton a fost incapabil să acosteze după ce "Endurance" a fost sfărâmată între ghețurile Mării Wedell. Ulterior, Shackleton și-a condus oamenii într-un loc sigur, dar astfel marșul
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
în Flandra”. După cucerirea Polului Sud de către Roald Amundsen în decembrie 1911, Shakelton, care-și dorise pentru el această realizare, a fost nevoit să-și regândească ambițiile sale polare. El credea că mai rămăsese „un singur mare obiectiv al expedițiilor antarctice - traversarea continentului polar sudic de la o mare la alta.” Bazându-și strategia sa pe planurile elaborate anterior de exploratorul scoțian William Spiers Bruce, Shackleton a decis să acosteze împreună cu grupul său cât mai aproape de pol, pe coasta Mării Wedell. Echipa
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
a fost luat ca și asistent general. Mackintosh și restul grupului au ajuns în Sidney, Australia, în ultimele zile din octombrie 1914. Ei au fost șocați să descopere că "Aurora" nu era deloc într-o condiție bună pentru o călătoria antarctică, necesitând o revizie generală. În plus, Shackleton a înțeles greșit termenii sub care el a achiziționat vasul de la Mawson - nici măcar înregistrarea acesteia sub numele lui Shackleton nu a fost complet făcută. Mawson a recuperat multe dintre echipamentele și depozitele de pe
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
a contacta grupul de pe țărm prin wireless au eșuat. Prinsă bine, și cu motoarele nefuncționale, "Aurora" a intrat într-o derivă înspre nord, îndepărtându-se de Capul Evans, trecând prin Strâmtoarea McMurdo, ajungând în Marea Ross și eventual în Oceanul Antarctic. Zece oameni au fost lăsați abandonați pe țărm, la Capul Evans. "Aurora" a fost în final eliberată din gheață pe 12 februarie 1916, începând să călătorească spre Noua Zeelandă, ajungând acolo pe 2 aprilie. Deoarece Mackintosh a decis să folosească "Aurora
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
grupul de la Marea Ross; iar comitetul comun al celor trei state l-au numit pe John King Davis ca și comandant al misiunii, înlăturându-i pe Stenhouse și pe restul ofițerilor de pe "Aurora". Davis era un veteran din recenta Expediție Antarctică Australiană a lui Douglas Mawson, refuzând cererile lui Shackleton din 1914 de a fi comandantul lui "Endurance" sau a "Aurorei". Ca și mulțumiret, lui Shackleton i s-a permis să navigheze ca un ofițer suplimentar când nava a plecat pe
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
muncii depuse. După încă o săptămână pierdută în căutarea trupurilor lui Mackintosh și Hayward, "Aurora" a întors spre nord, având la bord pe cei șapte supraviețuitori ai grupului original. Cabanele rămase de la expedițiile Discovery și Terra Nova sunt protejate de "Antarctic Heritage Trust" și de guvernul Noii Zeelande. Pe cabana de la Capul Evans se mai poate vedea o inscripție a lui Richards cu numele celor morți, dar starea în care se află aceasta este îngrijorătoare. "Aurora" nu a supraviețuit mai mult
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
tehnicii de muzician al lui Vaughan Williams". Înainte de moartea sa în 1958 Vaughan Williams a mai finalizat trei simfonii. A șaptea, "Sinfonia antartica", inspirată după muzica pe care Vaughan Williams a compus-o pentru filmul din 1948 "Scott of the Antarctic", dezvăluie interesul său instrumentație și sonoritate. Simfonia nr. 8, interpretată prima dată în 1956, a fost urmată de mult mai profunda Simfonie nr. 9 în Mi minor din 1956-1957. Această ultimă simfonie a primit inițial o receptare modestă după prima
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
sau cenușii, pe care le clocesc 2-3 săptămâni. Puii sunt nidicoli (ies din ou golași și orbi) și părăsesc cuibul după 12-18 zile. le sunt răspândite pe întregul glob pamântesc, cu excepția arhipelagului polinezian, și singura specie de paseriforme din regiunea antarctică face parte din această familie. Speciile care clocesc în ținuturile nordice sunt migratoare. Speciile din familia motacilidelor sunt răspândite îndeosebi în vecinătatea apelor curgătoare și stătătoare, dar și în păduri, câmpii, stepe, lunci și pășuni umede; unele dintre specii se
Motacilide () [Corola-website/Science/329325_a_330654]
-
raport științific despre descoperirile călătoriei, ce urma a fi publicat după întoarcere. Ei s-au îmbarcat pe HMS "Resolution" la 13 iulie 1772, la Plymouth. Ruta vasului i-a dus mai întâi înAtlanticul de Sud, apoi prin Oceanul Indian și Oceanul Antarctic în insulele Polineziei și în cele din urmă pe lângă Capul Horn înapoi în Anglia, ei sosind la 30 iulie 1775. În timpul călătoriei de trei ani, exploratorii au vizitat Noua Zeelandă, insulele Tonga, Noua Caledonie, Tahiti, Insulele Marchize și Insula Paștelui. Ei au
Georg Forster () [Corola-website/Science/334949_a_336278]
-
de pucioasă” din „extrema climă, la pol”, a fost asociat cu Muntele Erebus, un vulcan din Antarctica descoperit în 1841, deși locația Yaanek este specificată ca fiind în „imperiile borealului pol”, indicând o locație ficțională arctică mai degrabă decât una antarctică. Auber și Weir din poem s-ar putea referi la doi contemporani ai lui Poe: Daniel François Esprit Auber, un compozitor de melodii de operă triste, și Robert Walter Weir, un pictor al Hudson River School, faimoasă pentru peisajele sale
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
nu comunică cu tubul digestiv (pești fizocliști) sau este absentă. Marea majoritate a ciprinodontiformelor trăiesc în apele dulci și salmastre din regiunile tropicale și numai puține sunt răspândite și în zonele temperate. Arealul lor cuprinde tot globul cu excepția Australiei și Antarcticei. Mai multe specii din acest ordin sunt ovovivipare, având organe de acuplare numite gonopodii (înotătoare analele modificate) și la unele dintre acestea există un dimorfism sexual accentuat. Masculii sunt, de obicei, mult mai mici ca femelele. Multe din ciprinodontiforme se
Ciprinodontiforme () [Corola-website/Science/335335_a_336664]
-
prezintă teza de doctorat în biologia marină consacrată structurii capsulei cefalice a anelidelor polichete. Participant la expediția în Antarctica a vasului Belgica în (1897-1899), Emil Racoviță a intrat și în istoria oceanologiei prin cercetările efectuate asupra cetaceelor și a pinguinilor antarctici. În 1926 profesorul Ioan Borcea a fondat Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, aparținând de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași care a devenit, în timp, cea mai puternică școală românească de hidrobiologie în general și de oceanografie în special. În
Biologie marină () [Corola-website/Science/332924_a_334253]
-
s-a deplasat de mai multe ori în cursul epocilor geologice. În "Maps of the Ancient Șea Kings" el a sprijinit sugestia realizată de Arlington Mallery că o parte din Hartă lui Piri Reis a fost o descriere a zonei antarctice cunoscute că Queen Maud Land. El s-a folosit de această pentru a afirma că o schimbare a axei polilor cu 15 grade a avut loc în jurul anului 9.600 î.e.n. (aprox. acum 11.600 de ani) și că o
Charles Hapgood () [Corola-website/Science/333260_a_334589]
-
și hidrografice, înainte ca banchiza să oblige expediția să plece. Membrii ei au construit o colibă și au pus acolo o copie a documentației de ocupație a insulei începând cu 1929. La 23 iunie 1961, a devenit subiect al Tratatului Antarctic, după semnarea acestuia de către Norvegia în 1959. De atunci, au existat mai multe debarcări pe insulă din partea diferitelor țări în scop de cercetare științifică, precum și din partea câtorva vase care au reușit să aducă turiști. În 1987, Institutul Polar Norvegian a
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
Nu se știe dacă vulcanul este stins sau nu, deoarece partea superioară pare a nu fi fost modificată de glaciuațiune — ceea ce indică o posibilă erupție veche de câteva secole. Vegetația de pe insulă constă exclusiv din mușchi și licheni, adaptați climei antarctice extreme. Insula are un climat foarte dur, cu vânturi puternice și temperaturi reci. Căderile constante de zăpadă fac ca vegetația să fie minimă. Insula este teren de împerechere pentru câteva păsări marine, în special fulmari sudici, dar și petreli ai
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
cu vânturi puternice și temperaturi reci. Căderile constante de zăpadă fac ca vegetația să fie minimă. Insula este teren de împerechere pentru câteva păsări marine, în special fulmari sudici, dar și petreli ai lui Wilson și chire. Pinguinii, inclusiv pinguini antarctici și pinguini Adélie, vizitează și ei uneori insula. Există numeroase foci, în special foci mâncătoare de crabi, leoparzi de mare și, în numere mai mici, elefanți de mare sudici. Insula Petru I este una dintre cele două teritorii din Antarctica
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
ca toate celelalte corpuri aflate în mișcare produc o ”muzică a sferelor”. Pământul este o sferă, afirma Pitagora cu 2000 de ani înaintea lui Copernic și Galilei și învârte în jurul axei sale de la est la vest având cinci zone: arctică, antarctică, hibernală, estivală și ecuatorială. Împreună cu celalate planete forma cosmosul. O parte din ideile sale erau inspirate din filosofia Orientului. Astfel, sufletul, fiind nemuritor, migrează de la un corp la altul, părăsindu-l pe cel mort, purificându-se un timp în Hades
Viața și moartea lui Pitagora, între fascinant și spectaculos - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102149_a_103441]
-
președinte a lui Andrew Jackson, un vajnic oponent al cheltuirii banilor în acest scop. Reynolds a obținut sprijin financiar din surse private și expediția a plecat din New York în 1829. După depășirea mai multor pericole, expediția a ajuns pe malul antarctic și s-a întors spre nord, dar în Valparaíso, Chile, echipajul s-a răzvrătit și i-au lăsat pe țărm pe Reynolds și pe un alt om. În 1832 a sosit fregata americană "Potomac" sub comanda comandorului John Downes. Nava
Jeremiah N. Reynolds () [Corola-website/Science/336386_a_337715]