977 matches
-
lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mituri, al căror conținut semantic rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în dezacord cu dogma, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în dezacord cu dogma, care nu a descoperit încă sensul iubirii lui Dumnezeu (caritas). Schisma exterioară nu este decât efectul secundar al celei originare, petrecute înlăuntrul nostru. Am putea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viață este în dezacord cu dogma, care nu a descoperit încă sensul iubirii lui Dumnezeu (caritas). Schisma exterioară nu este decât efectul secundar al celei originare, petrecute înlăuntrul nostru. Am putea spune că odată cu Augustin angoasa generată de prezența acestui Anticrist „portabil”, interiorizat, devine consubstanțială sufletului occidental. Capitolul X Manualul de anticristologie al lui Theodoret al Cyrului Introducere În Bibliotheca, cod. 203, patriarhul Fotie îl prezintă pe Theodoret (393‑466) în felul următor: „Am citit din fericitul Theodoret, episcop al Cyrului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărat că acesta nu este singurul. De cele mai multe ori, Theodoret își expune intențiile, mai bine zis „ideologia”, în prefețele care însoțesc întotdeauna operele sale. Dar mai întâi, să prezentăm pe scurt motivele pentru care am ales să vorbim despre mitul Anticristului la Theodoret, traducând principalele texte în care figurează acesta. În primul rând, așa cum am amintit mai devreme, episcopul Cyrului realizează o sinteză de mari proporții, unică în felul său, ce recapitulează toate curentele patristicii de până atunci. Spiritul de sinteză
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o venerează, nu mai are timp să privească înainte, pentru a deschide noi căi, pentru a descoperi noi orizonturi. Măreția sa este cea a unui secerător de geniu; limitele sale, cele ale unui tradiționalist fără o amplă perspectivă. Textele consacrate Anticristului sunt edificatoare. Prin însuși caracterul demersului său, el ne oferă cel mai bun rezumat al cercetării pe care aproape am încheiat‑o. În al doilea rând, Theodoret practică o metodă exegetică mixtă, reușind să împace, pentru prima dată în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un simplu epigon al unei tradiții uriașe pe cale de dispariție, ci face parte cu drepturi depline din această mare tradiție, aducându‑i anumite corecturi. În fine, sinteza anticristologică a lui Theodoret ne poate lămuri asupra uneia dintre etapele „evoluției” mitului Anticristului în creștinismul vechi. Într‑adevăr, pentru episcopul Cyrului, mitul își are sensul teologic și ideologic în contextul mai larg în care este inserat și utilizat. Fie că este vorba de Comentariul la Daniel, de Comentariul la Epistolele sfântului Pavel sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Dumnezeu și fiind dușmani ai adevărului, ei pretind cu nerușinare că nu este profet cel care a prorocit acestea și atâtea altele, crezând că propria lor declarație este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă antiiudaică. Laitmotivul succesiunii celor patru imperii pare să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă antiiudaică. Laitmotivul succesiunii celor patru imperii pare să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația caldeenilor, a perșilor și a macedonenilor) au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între „celelalte zece coarne de dinaintea lui”. Am spus că unul dintre punctele inedite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva interpretării iudaizanților. Există o tradiție potrivit căreia cea de‑a patra fiară de care vorbește Daniel ar închipui nu Imperiul Roman, ci Imperiul Macedonean, „cornul cel mic” desemnându‑l pe regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes, și nu pe Anticristul de la sfârșitul lumii. Această interpretare a fost întâlnită de Theodoret în comentariile lui Theodor de Mopsuestia, cunoscut prin istorismul său uneori radical. Deși format la școala exegetică a antiohienilor, Theodoret nu ezită nici un moment să își corecteze maeștri în anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lipsa lor de consistență. Nimic nu este trainic, nimic nu rămâne, totul este trecător, totul se degradează și ajunge la un sfârșit. Prin mare [ca simbol], Daniel ne vorbește despre valurile acestei vieți” (cartea 7; PG 81, 1413). Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează opoziția fundamentală existentă între cele două niveluri ale realității, cel al istoriei omenești și cel al veșniciei dumnezeiești. Această idee a fost întâlnită deja la Hipolit, dar aici ea este lipsită de orice conotație radicală. Hipolit găsea în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ultim în fața „terorii istoriei”, în timp ce, la Theodoret, este vorba pur și simplu de reluarea unui topos al literaturii ascetice (uanitas uanitatum) și de transpunerea sa în registrul eshatologic. 2. Cel de‑al doilea text în care Theodoret vorbește de mitul Anticristului este comentariul consacrat Epistolei a doua către Tesaloniceni, redactat, probabil, între 435 și 437, așadar, ulterior lui In Danielem, la care face trimitere în câteva rânduri. El nu are altă intenție decât aceea de a arăta „profunzimea epistolelor apostolului”, ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a spus, respectând învățătura Domnului, că va fi nimicită întâi de toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului”. Potrivit acestei interpretări, nu Anticristul este cel „oprit” de katechon, ci omul însuși. Și de cine este el oprit? De „puterea superstiției”, adică de idolatria încă neînlăturată de pe fața pământului. Propunând această soluție, Theodoret dă dovadă de originalitate, dar falsifică sensul textului de la 2Tes., care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui” (v. 6). Apostolul vorbește de omul nelegiuirii, Theodoret, de idolatrie, schimbând printr‑o distorsiune aproape imperceptibilă semnificația fragmentului. 3. În fine, al treilea loc în care episcopul Cyrului vorbește despre Anticrist nu este un comentariu, ci un text polemic și dogmatic în același timp. Este vorba despre Haereticarum fabularum compendium, un tratat impresionant, pe care îl redactează către sfârșitul vieții sale (cca 453) - la cererea comes‑ului Sporacius, delegat imperial la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
17); botez (18); eshatologie (19‑23); etică (24‑29). Este vorba, așadar, de un veritabil „manual de dogmatică”, menit să ofere o idee cât se poate de clară asupra tuturor aspectelor doctrinei creștine, în spiritul tradiției ortodoxe. Capitolul referitor la Anticrist este ultimul (23) din secțiunea eshatologică. Theodoret reia aici ceea ce spusese deja în cele două comentarii anterioare, organizându‑și materia astfel încât destinatarul său (comes‑ul Sporacius) să poată dispune, în numai câteva pagini, de un „ghid al sfârșitului lumii” diortosit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pagini, de un „ghid al sfârșitului lumii” diortosit. Nu ne vom opri asupra conținutului acestui capitol, pe care îl traducem integral în cele ce urmează. Remarcăm doar, cu titlu anecdotic, că Theodoret întocmește aici cea mai completă listă a apelativelor Anticristului din întreaga Antichitate. Tiranul eshatologic apare rând pe rând ca: ® ϑ™洀< <2ΔφΒΤ< 8ςΦϑΤΔ, ® <ϑ∴2γ≅Η ∗∀∴:Τ<, ® ϑ↑Η 2γ∴∀Η ΒΔ≅Φ0(≅Δ∴∀Η 8→ΦϑΖΗ, Β∀:Β <0Δ≅Η ∗∀∴:Τ<, aceasta bineînțeles alături de denumirile tradiționale, întâlnite la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vizibil, și trei dintre coarnele cele dintâi au fost smulse din fața lui. Și iată acest corn avea ochi ca ochii de om și gura lui spunea enormități și el dădea război sfinților” (Dan. 7,8). Aici profetul se referă la Anticrist, care se ivește între cele zece coarne. El spune că acesta a smuls trei coarne din cele care se aflau în fața lui, arătând astfel că el va distruge deodată trei din cei zece regi. Îl numește „corn mic”, pentru că acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci unul după altul, cum ar fi putut acesta să doboare trei dintre ei în același timp? Apostolul spune, este limpede, așadar, că cei zece regi de la sfârșit se vor ridica toți în același timp, iar după ei, ultimul [rege], Anticristul. Acesta va cuceri imperiul, va purta război și va doborî trei dintre cei zece regi. Dar nu se va mulțumi cu această victorie în fața oamenilor. Ci, spune profetul, „va huli Împotriva Celui Preaînalt și va asupri pe sfinții Celui Preaînalt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). Apostolul îl numește pe Anticrist „apostazie”, căci numele acestuia vine din faptele sale: el se luptă să‑i îndepărteze pe toți de la adevăr. Îl numește, de asemenea, „omul nelegiuirii”, căci este om, după fire, dar adună în el întreaga energie a diavolului; „fiul pierzării”, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va încerca să amăgească, prin el, pe toți ceilalți oameni, autoproclamându‑se Cristos și Dumnezeu și demonstrând caracterul mincinos al pretinșilor dumnezei, el, care odinioară susținea minciuna cu toate puterile sale. [Pavel] a numit „templul lui Dumnezeu” bisericile pe care Anticrist le va lua mai întâi în stăpânire, îndrăznind să se proclame dumnezeu. Acestea au fost vestite și de dumnezeiescul Daniel, prin cuvintele: „Nu va avea nici o aplecare spre vreunul din dumnezeii părinților lui; și‑n locul lor îl va slăvi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe acela îl veți primi” (In. 5,43). Așadar, nu va exista pentru evrei nici un motiv de iertare, fiindcă ei au refuzat să creadă în Domnul și l‑au considerat vrăjmaș al lui Dumnezeu; în schimb, ei vor crede în [Anticrist]. Cu toate că Domnul nu s‑a numit pe sine niciodată „Dumnezeu”, el a mărturisit întotdeauna că a fost trimis de Tatăl, i‑a fost încredințată o misiune și a îndeplinit ceea ce era plăcut lui Dumnezeu Tatăl. Dimpotrivă, [Anticristul], la rândul său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cineva dorește să‑și lămurească anumite lucruri -, și am pus la dispoziție o interpretare literală asupra întregii sale profeții. Am interpretat de asemenea epistola dumnezeiescului Pavel către tesaloniceni - precum și celelalte epistole ale sale - cercetând, mai mult decât avem obiceiul, tema Anticristului. Celor care credeau că vremea venirii Domnului s‑a apropiat, dumnezeiescul apostol le‑a arătat că trebuie mai întâi ca lumea să fie luminată de razele cunoașterii lui Dumnezeu și să se arate roadele credinței; de asemenea, trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]