977 matches
-
Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În acest caz, se întreabă Augustin, donatiștii pot fi anticriști? Cu siguranță, nu. O schimbare de strategie se impune. Argumentul convingător nu poate fi găsit aici (3, 7): Si ergo ille est Antichristus qui negat Jessum esse Christum, nec nos possunt ille dicere anticrhistos, nec nos illos; quia et nos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
admiterea aporiei favorizează acceptarea propriei sale soluții. Si ergo ex nobis exierunt, antichristi sunt; si antichristi sunt, mendaces sunt; si mendaces sunt, negant Jesum esse Christum. Iterum redimus ad difficultatem quaestionis („Dacă deci ei au ieșit din mijlocul nostru, sunt anticriști; dacă sunt anticriști, sunt mincinoși; dacă sunt mincinoși, tăgăduiesc că Isus este Cristos. Iată‑ne din nou în punctul critic al problemei”) (3, 8). Până aici oratorul nu a făcut decât să creeze suspans. Brusc însă el exclamă, ușor teatral
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acceptarea propriei sale soluții. Si ergo ex nobis exierunt, antichristi sunt; si antichristi sunt, mendaces sunt; si mendaces sunt, negant Jesum esse Christum. Iterum redimus ad difficultatem quaestionis („Dacă deci ei au ieșit din mijlocul nostru, sunt anticriști; dacă sunt anticriști, sunt mincinoși; dacă sunt mincinoși, tăgăduiesc că Isus este Cristos. Iată‑ne din nou în punctul critic al problemei”) (3, 8). Până aici oratorul nu a făcut decât să creeze suspans. Brusc însă el exclamă, ușor teatral: Quiescat paululum lingua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe aceeași linie dogmatică. Inadvertența intervine la nivelul praxis‑ului, adică la nivelul experienței, al întrupării dogmelor în fapte adecvate: „Oricine îl neagă pe Cristos prin faptele sale este Anticrist. Este mincinos înverșunat cel care cu gura mărturisește că Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor” (3, 8). O dată realizată trecerea de la ecleziologie la etică, Augustin este nevoit să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și diversifice intențiile. Donatiștii nu sunt singurii care îl neagă pe Cristos la nivelul faptelor: mulți dintre catolici fac același lucru. Or, nu este cinstit să condamni la alții greșelile de care tu însuți ești stăpânit. Biserica este plină de anticriști care‑și așteaptă vremea, nu este decât o chestiune de timp (3, 9): Quotquot enim habet Ecclesia perjuros, fraudatores, maleficos, sortilegorum inquisitores, adulteros, ebriosos, foeneratores, mangones et omnia quae numerare non possumus contraria sunt doctrinae Christi, contraria sunt Uerbo Dei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înșelători, răufăcători, ghicitori, adulteri, bețivi, cămătari, neguțători și alții, nu putem să‑i enumerăm pe toți, sunt împotriva învățăturii lui Cristos, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Însă Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos: tot ceea ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
i enumerăm pe toți, sunt împotriva învățăturii lui Cristos, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Însă Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos: tot ceea ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque considerans conscientiam suam, si mundi amator est mutetur; fiat amator Christi, ne sit Antichristus („Fiecare să‑și cerceteze conștiința: de este prieten al lumii, să se schimbe, să se facă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inima noastră devine amfiteatrul luptei împotriva unor forțe interioare sufletului nostru; prințul acestei lumi devine prințul dorințelor, al dorințelor celor care iubesc lumea, asemănându‑se astfel cu diavolii, având aceleași sentimente ca și ei.” Tot astfel se întâmplă și cu Anticrist care este transferat de Augustin din planul exterior al istoriei, în cel interior, al sufletului omenesc. Adversarul nu mai este un agent extern și fizic al răului, ci o atitudine interioară, de ordin fundamental psihologic. Comentariul la Apocalipsă al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
390), a avut un rol important în constituirea acestei eshatologii non‑apocaliptice a lui Augustin. Deși comentariul nu s‑a păstrat, unele dintre ideile sale au putut fi reconstituite. Tyconius propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Augustin. Deși comentariul nu s‑a păstrat, unele dintre ideile sale au putut fi reconstituite. Tyconius propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă la faptul că o bună parte a scenariului tradițional trece, o dată cu Augustin, în registrul ecleziologiei: realitatea eshatologică poate fi înțeleasă din activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mituri, al căror conținut semantic rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rămâne intact. Odată cu Augustin, anticristologia devine practic o cufundare a individului în adâncul propriului său inconștient, o psihanaliză avant la lettre, o introspecție soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în dezacord cu dogma, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
soteriologică, un exercițiu spiritual, o mistagogie cristică. Toți credincioșii pot să devină anticriști - formând marea armată a Anticristului - în măsura în care faptele lor negative contrazic flagrant învățătura Mântuitorului. Din această perspectivă, noțiunea de „schismă” suferă o extindere semantică semnificativă. „Schismatic” (sinonim cu anticrist) este considerat orice creștin, catolic sau nu, a cărui viață este în dezacord cu dogma, care nu a descoperit încă sensul iubirii lui Dumnezeu (caritas). Schisma exterioară nu este decât efectul secundar al celei originare, petrecute înlăuntrul nostru. Am putea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viață este în dezacord cu dogma, care nu a descoperit încă sensul iubirii lui Dumnezeu (caritas). Schisma exterioară nu este decât efectul secundar al celei originare, petrecute înlăuntrul nostru. Am putea spune că odată cu Augustin angoasa generată de prezența acestui Anticrist „portabil”, interiorizat, devine consubstanțială sufletului occidental. Capitolul X Manualul de anticristologie al lui Theodoret al Cyrului Introducere În Bibliotheca, cod. 203, patriarhul Fotie îl prezintă pe Theodoret (393‑466) în felul următor: „Am citit din fericitul Theodoret, episcop al Cyrului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărat că acesta nu este singurul. De cele mai multe ori, Theodoret își expune intențiile, mai bine zis „ideologia”, în prefețele care însoțesc întotdeauna operele sale. Dar mai întâi, să prezentăm pe scurt motivele pentru care am ales să vorbim despre mitul Anticristului la Theodoret, traducând principalele texte în care figurează acesta. În primul rând, așa cum am amintit mai devreme, episcopul Cyrului realizează o sinteză de mari proporții, unică în felul său, ce recapitulează toate curentele patristicii de până atunci. Spiritul de sinteză
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o venerează, nu mai are timp să privească înainte, pentru a deschide noi căi, pentru a descoperi noi orizonturi. Măreția sa este cea a unui secerător de geniu; limitele sale, cele ale unui tradiționalist fără o amplă perspectivă. Textele consacrate Anticristului sunt edificatoare. Prin însuși caracterul demersului său, el ne oferă cel mai bun rezumat al cercetării pe care aproape am încheiat‑o. În al doilea rând, Theodoret practică o metodă exegetică mixtă, reușind să împace, pentru prima dată în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un simplu epigon al unei tradiții uriașe pe cale de dispariție, ci face parte cu drepturi depline din această mare tradiție, aducându‑i anumite corecturi. În fine, sinteza anticristologică a lui Theodoret ne poate lămuri asupra uneia dintre etapele „evoluției” mitului Anticristului în creștinismul vechi. Într‑adevăr, pentru episcopul Cyrului, mitul își are sensul teologic și ideologic în contextul mai larg în care este inserat și utilizat. Fie că este vorba de Comentariul la Daniel, de Comentariul la Epistolele sfântului Pavel sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Dumnezeu și fiind dușmani ai adevărului, ei pretind cu nerușinare că nu este profet cel care a prorocit acestea și atâtea altele, crezând că propria lor declarație este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă antiiudaică. Laitmotivul succesiunii celor patru imperii pare să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă antiiudaică. Laitmotivul succesiunii celor patru imperii pare să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația caldeenilor, a perșilor și a macedonenilor) au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între „celelalte zece coarne de dinaintea lui”. Am spus că unul dintre punctele inedite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva interpretării iudaizanților. Există o tradiție potrivit căreia cea de‑a patra fiară de care vorbește Daniel ar închipui nu Imperiul Roman, ci Imperiul Macedonean, „cornul cel mic” desemnându‑l pe regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes, și nu pe Anticristul de la sfârșitul lumii. Această interpretare a fost întâlnită de Theodoret în comentariile lui Theodor de Mopsuestia, cunoscut prin istorismul său uneori radical. Deși format la școala exegetică a antiohienilor, Theodoret nu ezită nici un moment să își corecteze maeștri în anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]