9,963 matches
-
cel al păcatului adamic; cel al limbii în care ne vom găsi forma; cel al organismului nostru ce păstrează, poate, amintiri ale evoluției sale (și, cumva, chiar a strămoșilor săi); cel al locului în care ne-am născut, asupra căruia apasă atât trecutul geologic cât și istoria. Și devenim loc de intersecție (și de judecată în același timp) a acestui trecut ce este, simultan, punct de vedere asupra ființei, "loc" dezvăluitor, deschidere sau luminiș, cum ar spune Heidegger. Faptul că raportarea
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
modelului suflet-corp, locul sufletului părând a fi luat de spirit. Valorile sunt generate în mod colectiv; putem observa asta într-un grup în care unul din membri are o părere diferită asupra unei probleme față de restul grupului: o mare presiune apasă asupra celui izolat pentru a-și schimba punctul de vedere (el putând rezista prin intermediul "instrumentelor" pe care cultura i le pune la îndemână). Grupul presează înspre punctul de vedere colectiv, care este un gen de Weltanshauung. Geneza valorilor urmărește îndeaproape
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Dan Ciachir • Incertitudinile prezentului, Gustave Le Bon • Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și nostalgie, Dan Ciachir • Mărturisiri din exil, Pavel Chihaia • Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu • Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov • O.k. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
pe măsuța de răchită cumpărăturile, își așeză picioarele pe celălalt fotoliu și privi bradul din capătul parcului. Parcă fusese sădit special acolo, pentru a fi admirat! Totul era bine gândit, își zise. Mângâind brațul fotoliului, dădu peste un buton. Îl apăsă. În secunda următoare tot parcul era inundat de lumină, iar din fântâna arteziană țâșneau jerbe de apă multicolore. Aleile din firimituri de marmură albă străluceau, scânteiau. Era fascinant! Oare cine s-o fi îngrijit de aceste lucruri? Totul era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
avalanșa de senzații noi, de parfumuri, imagini, oameni... Într-o noapte, ostenit cum era, cu somnul profund și fără vise, se sculă din pat, intră în sala de baie, căută întrerupătorul și, pe întuneric, nimeri un buton, pe care-l apăsă. Se deschise o ușă! Buimac, avansă pe un culoar, curios cum fusese o viață întreagă. La capătul culoarului erau niște scări, pe care bineînțeles că le-a urcat. Sus, se trezi în fața unei săli amfiteatru, cu scenă, o sală uluitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
încet, cercetând pereții de o parte și alta, până ajunse la scară. Uitân du-se atent, în spatele scării zări două butoane unul roșu, unul negru. Mici cât unghia, aproape să treacă neobservate. Își spuse că negrul nu e bun și apasă butonul roșu. La fel ca în sala de baie, se deschise o ușă glisantă, lumina se aprinse și rămase uluit de ceea ce vedea. Întâi a crezut că visează. Se frecă la ochi, își ciupi obrajii, apoi încet-încet se potoli. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fiecare zi, gândind că ochii ei puteau astfel să-i mângâie mâinile? Observă că lipsea inelul cu ametist. Unde o fi? La ultima întâlnire îi spusese că... Mister și iar mister... Se ridică de pe scaun, se îndreptă spre ușă și apasă pe butonul negru. Lumina se stinse și ușa glisantă se închise în urma lui. Cu pași înceți străbătu culoarul până la sala de baie, apoi trecu în dormitor. Deschise perdeaua de plasă și ieși pe terasă. Era trecut bine de miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
țipăt scurt. Ce s-a întâmplat? mă întrebă mama, de data asta. Am schimbat câteva priviri, dar nici nu ne trebuia prea mult ca să ne înțelegem. Am chicotit ușor și chipul mamei s-a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau, evenimente legate de divorțul meu de acum șase ani. Oare de ce țipase mama? Imposibil să-și fi amintit și ea ceva penibil din trecutul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
gândeam la nimic altceva pe lumea asta. Mama se uita la mâinile mele. — Îți faci șosete? Nu uita să înmulțești ochiurile, altfel o să-ți fie strâmte. Niciodată nu m-am priceput să tricotez ca lumea, oricât mă ajuta mama. Mă apăsa acum gândul că era poate ultima oară când îmi dădea indicații. Ochii îmi erau scăldați în lacrimi. Nu mai vedeam nici andrelele. Cred că mama nu avea dureri. N-a mâncat nimic azi-dimineață. Eu n-am făcut decât să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și Artă "Regele Carol II". Nu e nici un avînt în aceste versuri ale unei anevoioase desprinderi, ale unei penitențe a lepădării de lume: "Auzi-l greu din aur lăuntric cum se urcă/ Sunetul sufletului sleit" (III, în Cupa). O lume apăsată de veșnice neputințe, de zăgazuri de șovăială: "Boltisem vremea'n jurul molaticei copile.../ Mi-au luat-o 'n afunzișuri când au trecut în drum/ Pe sub arcada celei mai joase dintre zile/ Corăbiile toamnei cu punțile de fum." (IV, în Cupa
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
ritmurile, încă o dată tinere, ale firii: Vezi, vinul tânăr 'și-amintește'n Mai/ Din fund de beciuri, c'a sorbit arșița/ Pe când era o plantă clara'n plai/ Și fierbe'n vas când înflorește vița.// Tăriile iubirii'nchise'n noi/ Apasă cercul care le sugrumă,/ Când veștile sosesc pân' la butoi/ De dincolo de hrubele de humă." (Inscripție). Nu e de învins, această vînzolire a materiei. Viața, chiar și aceea a statuilor, ține, în tot, de ea. Urcarea, orgolioasă rupere din pămînt
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
Alexandrescu Andreea Tonciu s-a distrat de minune la o piscină din București, alături de sora ei mai mică, Lorena, în vârstă de 15 ani. Andreea Tonciu a fost surprinsă de paparazzi în ipostaze incredibile. În una din imagini, Andreea își apasă sânii pentru a stoarce apa din costumul de baie. În altă imagine, Andreea a fost surprinsă în timp ce cădea de pe un colac, având picioarele larg deschise.
Andreea Tonciu și-a stors sânii și și-a desfăcut picioarele la piscină by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/71944_a_73269]
-
să treacă toiul: acum e momentul fericitei, maximei lovituri. Gândește-te: cu mia de roni cu care de-abia cumpărai un metru de teren, acum cumperi o ogradă - un stadion, dacă ai prieteni. Prețul imobilelor scade amețitor, e suficient să apeși cu degetul mic un senzor și-ți va aparține ce n-ai visat. se negociază pe nimica toată acțiuni - adevărate lingouri de aur - mâine, când va izbucni normalitatea. înfumuratul automobil de o sută de perechi de cai putere care-ți
Pe aripile crizei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7194_a_8519]
-
ture pedestre, cu velocipede și trăsuri, la partide de pe barcă". Sigur, nu sunt numite toate posibilitățile. Nichelat, cu 18 tonuri, era ceva mai scump: 18 lei cincizeci de bani. Cu Organola, "cea mai admirată noutate a secolului", o orgă-muzicuță portabilă, apăsai pe taste "obținând repede acorde în Dur și Moll, precum și acompaniament în bași". Costa numai 6 lei - un fleac față de gramafon: ăsta costa 78 de lei. Obosiți, granpa și cu mama poposeau la localul din preajmă, al fraților Mircea, "Carul
Pe aripile crizei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7194_a_8519]
-
din ce făceau și ne-au privit. Lung, și insistent. Și ușor amuzați. Priveam și noi. Dar nu cu aceeași relaxare. Făcuserăm pașii în spate dar ușile liftului apucaseră să se închidă. Așa că ne uităm și noi la oameni în timp ce apăsam frenetic butonul de chemare a liftului. Am reușit recordul să apăsam butonul ăla cu o frecvență de 14 apăsări pe secundă, pentru 72 de secunde legate. Eu trăgeam de halat în jos, dar degeaba nu-l puteam mari cu câteva
Cum a ajuns Cabral aproape gol la o petrecere de cinci stele by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/72126_a_73451]
-
ușor amuzați. Priveam și noi. Dar nu cu aceeași relaxare. Făcuserăm pașii în spate dar ușile liftului apucaseră să se închidă. Așa că ne uităm și noi la oameni în timp ce apăsam frenetic butonul de chemare a liftului. Am reușit recordul să apăsam butonul ăla cu o frecvență de 14 apăsări pe secundă, pentru 72 de secunde legate. Eu trăgeam de halat în jos, dar degeaba nu-l puteam mari cu câteva numere, astfel încât să nu mai fie Pulpe a Expo cu vânzare
Cum a ajuns Cabral aproape gol la o petrecere de cinci stele by Florin Pupăză () [Corola-journal/Journalistic/72126_a_73451]
-
precum Curcubeul dublu de Alexandru Vlad? Publicarea ei în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom este în măsură să sugereze că este vorba despre un roman, chiar dacă -deloc întâmplător - tradiționala precizare lipsește de pe copertă și din pagina de gardă. Confesiunea apăsată la persoana I singular și multiplele semne ale unui cotidian cât se poate de concret trimit cu gândul la o scriere autobiografică (jurnal nedatat? memorii?), chiar dacă echivalența narator = Alexandru Vlad nu este una strict obligatorie, mai ales din perspectiva unui
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8678_a_10003]
-
nu se poate susține că în această îndoită izbândă n-ar fi - din punctul de vedere al strictei actualități, cel puțin - o substanțială doză de amărăciune. Ce-ar mai fi de adăugat? Ne-ar putea oare consola constatarea că ne apasă un blestem sisific? Că Istoria a fost cu noi nedreaptă, obligându-ne, adică, s-o luăm mereu de la capăt? N-am avut parte - e adevărat - de o evoluție istorică organicistă, pentru care pledaseră, la vremea lor, Maiorescu sau Iorga. Am
Bietul Caragiale by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8832_a_10157]
-
lucrurile în amorțeala generalizată, Nori îi schimbă numele și destinul Anei-Maria. Pentru el și numai pentru el, nostalgica fată întoarsă din Statele Unite, devine, pentru ani și ani, Polonia. Pasajul explicativ al improvizației onomastice este - fără dubiu - o reușită eufemistică: "A apăsat un buton în dreptul radioului și am așteptat amândoi să iasă niște sunete din cutia neagră, dar n-a ieșit nici unul până când Nori n-a dat un pumn zdravăn peste bord și-abia atunci s-au auzit niște mâțâieli, apoi după
Cumințenia pământului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8835_a_10160]
-
de reținut fascinația predestinării. Cioran e atras de tot ce înseamnă eșec, ratare, neîmplinire, nenoroc. "Binecuvîntate fie eșecurile! Le datorez tot ce știu" (II, 122), spune la un moment dat. Sau: " Nu mă poate interesa o ființă asupra căreia nu apasă o anume fatalitate" (I, 225). Cum s-a ajuns aici? Nu cumva predestinarea e numai o justificare?! La un moment dat, Cioran își recunoaște ipocrizia sau jocul. Doar că, jucînd o anumită imagine pentru ceilalți, mimînd chiar pentru sine un
Eșecul, această rană, acest balsam... by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/8845_a_10170]
-
arhaică. Doamna ToganÜ manifestă aceeași tărie, cruzime și elevație spirituală ca doamna RokujÜ: femei din familii aristocrate, instruite și foarte cultivate, pline de talent și de spirit posesiv. Domnișoara Christina distruge tot în viață și în moarte: femeile familiei par apăsate de un blestem, pier vitele și păsările, strigoiul cere mereu sângele și vlaga celorlalți. "Mortul viu" se supune unei fatalități pe care cititorul trebuie să o descopere singur. În Măștile se ascunde alt secret: Mieko TaganÜ se răzbună pe cei
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
ceea ce se petrece, că rolurile încredințate fiecăruia în poveste depășesc contextul ei. Suntem introduși în filmul regizorilor pe poarta westernurilor și suntem scoși din film pe poarta teatrului absurd fără ca Ethan și Joel Coen să fixeze vreo formulă. E ca și cum apăsînd un declanșator regizorii s-ar fi retras lăsînd "mașina infernală" cu sintagma lui Cocteau să funcționeze. Iar ea nu se gripează niciodată.
Nicio țară pentru bătrîni by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8869_a_10194]
-
bârfește în Jurnal), îi solicită timp și energie. Iar timpul, energia, această decadă a vieții lui (1968-1978) reprezintă niște investiții pe care le-a făcut în mod conștient, asumat și cu dorința firească de a nu fi în zadar: "Am apăsat pe butonul mașinii de cel puțin 130 de ori. Și cum dracu să nu câștig niciodată? Măcar să iasă popa o dată! Ori asul! (că-i schimbam). Ori o combinație cât de simplă. Nu mi s-a mai întâmplat! La Sinaia, chiar
Imposibila întoarcere (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8862_a_10187]
-
ceva teribil se întâmplase cu el și că oamenii aceia numiți "comuniștii" erau, neîndoielnic, reprezentanții Răului pe pământ. Atunci, cred, am devenit "anticomunist visceral" (suprema etichetă de blam pe care ți-o aplică bravii intelectuali francezi când manifești rezerve mai apăsate despre idealul comunist al tinereții lor), pentru că răul pe lumea asta, continui să cred, nu poate fi simțit decât cu viscerele. Restul vieții mele nu a fost decât un proces neîntrerupt de conștientizare și de confirmare a acestui "adevăr visceral
Prefață la o carte în curs de apariție by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/8891_a_10216]
-
un hard al zilelor noastre. Informația rămîne intactă, fără ca vreo latură a personalității să fie pierdută sau alterată. Pe acel om îl vom regăsi întreg pe monitorul calculatorului, asemenea unei făpturi eterice căreia i s-a asigurat o nemurire digitalică. Apeși un buton și, precum spectrul duhului ieșind din sticlă, un personaj uman, cu amintiri, gînduri și proiecte, apare pe ecran, dar un personaj a cărui formă o putem schimba ad libitum. Așa se face că ideea potrivit căreia gîndirea unui
Carnea digitală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8882_a_10207]