1,211 matches
-
lui Eminescu se vădește a fi unul vitalist, "naturalist"131 (un "naturalism" de felul celui care s-a manifestat în Grecia antică, precizează criticul de la Contemporanul, intuind importanța obsesiei auroralului, a originarului, în creația eminesciană). Pentru Gherea, așadar (care făcea apologia "femeii-erou"), era de neînțeles un ideal pur estetic precum acela eminescian: " Dacă femeia e cochetă și ușoară constată ideologul socialist -, apoi vina este că se potrivește prea mult idealului ce și-a creat el însuși, ideal numai de sărutări și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
amintirile altora, încă proaspete și traumatice. Am sesizat că romanu-l "obsedantului deceniu" mințea mai ales prin omisiune, suprimând detaliile, preferând să peroreze (așa cum putea) despre idei și Istorie, eventual plasând pseudo-conspirativ, dar cu voie de la Partid, poncifele istoriografiei național-comuniste și apologia apofatică a ceaușismului. Din punct de vedere sociografic, romanu-l "obsedantului deceniu" era net inferior romanului produs în anii '50 de propaganda de partid. În proza stalinistă, dacă știi să citești dincolo de convențiile realismului socialist (teatrul epocii e încă și mai
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
nicio literatură din lume însă, nici măcar în țările comuniste, nu s-a întâmplat, nu s-ar fi putut întâmpla ceea ce s-a petrecut la noi de îndată ce plagiatul a fost constatat: și anume, să se treacă la omagierea plagiatorului și la apologia plagiatului în sine"251. Este lesne de înțeles de ce revistele "Săptămâna" și "Luceafărul", prin Eugen Barbu, Artur Silvestri, Cornel Vadim Tudor (lista este redusă la cele mai importante nume) organizează permanent ofensive menite să defăimeze. Un alt timp de complementaritate
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
asumă și un caracter academic. Ca timp, organizarea catehumenatului, corespunde cu sfârșitul primei jumătăți a secolului al doilea creștin. Mărturii clare despre aceasta ne dă Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, care afirma și existența a două categorii de catehumeni. În Apologia I, capitolul LXI, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful spunea: „Toți cei ce s-ar încredința și ar crede că lucrurile acestea învățate și propovăduite de noi sunt adevărate și care făgăduiesc că vor putea trăi așa, sunt învățați să se
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
sufletul în trup, aceea sunt creștinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creștinii în toate orașele lumii (...). Într-o atât de mare ceată i-a rânduit Dumnezeu, că nu le este îngăduit s-o părăsească”. În Apologia I a Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, la cap. al IV-lea, se spune: „Pentru că, dacă nu ține seama de numele cu care suntem caracterizați, ar însemna că noi suntem cât se poate de buni. Dar, pentru că noi nu socotim
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
ea este realizată. Acest spirit este legat de ținta ei care este iubirea. Începând cu partea a șasea a capitolului al treilea (Dragostea este „ținta poruncii”) și continuând cu capitolul al IV-lea și al V-lea, se face o apologie a iubirii într-o manieră tipic augustiniană, care și-a pus vizibil amprenta asupra școlilor biblice din Apus și asupra întregii literaturi creștine catolice. Odată cu capitolul al VII-lea, se trece la zidirea metodei învățământului religios. Evlavia, treaptă din concepția
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
un foc viu, nestins ecumenismului creștin. Pentru ei, trăsătura fundamentală a acestuia era apărarea sau promovarea neobosită a credinței ortodoxe și a cercetării științifice în legătură cu aceasta. Scrierile teologice, operele personale sau traducerile, sunt, în cea mai mare parte, apologii minuțios puse la punct și construite științific până în cele mai mici amănunte împotriva ereziilor. Hristologia și eclesiologia constituie pietre de temelie pentru ecumenismul scriitorilor de origine dobrogeană. Unitatea Bisericii, unitatea tuturor creștinilor, dar mai ales unirea Bisericilor nu este posibilă
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
a Disputei ce s-a desfășurat aproximativ între anii 1687 și 1697. Generatorul inițial a fost Charles Perrault care a citit în cadrul ședinței din 27 ianuarie 1687 a Academiei franceze poemul Secolul lui Ludovic cel Mare în care se făcea apologia epocii contemporane și se proclama superioritatea acesteia în fața Antichității, toate în numele progresului ce presupune invariabil o evoluție, o dezvoltare ascendentă. Poemul a fost văzut de către admiratorii anticilor drept suprema blasfemie, sesizându-se pericolul, real, de altfel, de a duce la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Anticilor și Modernilor, lucrare ce, dincolo de câteva idei pe care le regăsim și la Perrault privind natura imuabilă și teoria progresului, aduce câteva aspecte noi ce merită cercetate prin relevanța generală pe care o au. Astfel, se face mai pregnant apologia rațiunii noua metodă de gândire introdusă de Descartes este considerată superioară tuturor celor anterioare, constituind o cucerire supremă a modernilor, cucerire ce dă un avantaj net acestora. Desigur, principiul rațiunii carteziene a avut contribuția sa particulară în constituirea doctrinei clasice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Voltaire după adevăratul său nume François-Marie Arouet -, este invariabil trecut în rândul iluminiștilor. Această plasare corespunde întru totul cu principiile filosofice, sociale și politice ale marelui scriitor, dar contravine parțial viziunii acestuia asupra actului literar, mai ales cel dramatic. Prin apologia făcută în nenumărate rânduri lui Boileau sau Racine, prin îndârjirea menținerii regulii celor trei unități și prin multe alte aspecte, ce vor fi evidențiate pe larg în continuare, Voltaire rămâne un clasic. Spirit polemic și neodihnit, care prin noncomformismul său
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
avea nevoie această națiune spirituală și îndrăzneață, a transportat bunul gust în Germania, științele în Rusia, a însuflețit din nou Italia, care tânjea; întreaga Europă și-a datorat politețea și spiritul de societate curții lui Ludovic al XIV-lea."122 Apologia făcută acestei perioade se subscrie desigur unei hiperbolizări dată de un naționalism evident, dar dincolo de exagerările orgolioase, se pot întrezări câteva adevăruri. La acel moment al desfășurării istoriei, Franța devenise, într-adevăr, un fel de centrum mundi, un punct central
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
îndreaptă poetul către frumusețea adevărată, după cum respectarea regulilor în arhitectură trebuie să rezulte în crearea unei clădiri care va plăcea cu siguranță."124 Definirea frumosului artistic este făcută aici în spiritul ordinii și corectitudinii, principii atât de dragi clasicismului. Făcând apologia regulilor, Voltaire se arată mândru de faptul că francezii au fost prima națiune care le-a reînviat, devenind astfel modele pentru alte națiuni, cum ar fi cea britanică. În sfârșit, afirmă încântat Voltaire, prin prisma unităților a putut fi condamnată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și au determinat Europa să țină seama de ele [...] Au făcut chiar mai mult: au făurit România."189 Acestea sunt cuvintele prin care Neagu Djuvara își încheie lucrarea Între Orient și Occident, surprinzând în câteva rânduri esențialul în ceea ce privește generația pașoptistă. Apologia entuziastă a acestor înnoitori nu reprezintă o exagerare gratuită, de ordin bombastic, ci dimpotrivă, corespunde pe deplin meritelor fundamentale ale pașoptiștilor, care au avut dorința și puterea de a înlătura prăpastia culturală, politică, socială etc. ce despărțea Țările Române de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
naționale în care se observă o înfierare satirică a prototipului de scriitor romantic, respectiv o respingere netă a romantismului. Aceste manifestări mai agresive nu sunt, totuși, o notă comună a epocii, majoritatea articolelor teoretice sau a programelor, axându-se pe apologia modelului asumat sau pe dezvoltarea unor principii generale, cum este cazul Introducției la Dacia literară care a fost perceput drept manifest al romantismului românesc, dar care nu-și constituie corpusul ideologic prin raportare polemică directă la clasicism. Făcând o sinteză
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o exprimare poetică nesistematizată atestă afinități clasice. Același lucru este sugerat și de maniera entuziastă în care este primită traducerea de către Constantin Aristia a primului cânt din Iliada. Astfel, articolul Asupra traducției lui Homer, dincolo de laudele adresate traducătorului, conține o apologie nedisimulată a poetului grec și a operei sale: "Iliada lui Homer nu e o icoană, nu e descriere; este mai mult, este natura însăși înfățișată înaintea noastră prin frumoasele lui versuri; e o oglindă magică ce ne strămută și ne
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și studiul frumoaselor modeluri ale trecutului, iată ceea ce am cere de la oricare om ce ar dori se lase patriei sale un monument literar de orice însemnare." Modelele oferite sunt, desigur, din literatura antichității greco-latine căreia Odobescu îi face o extinsă apologie. Necesitatea asumării unor exemple nu este confundată, însă, de autor cu preluarea servilă a acestora, înțelegându-se perfect rolul pe care trebuie să-l joace imitația în cazul unei literaturi tinere acea imitație percepută în manieră clasică și anume de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pentru minte, inimă și literatură sau Gazeta de Transilvania ambele reviste de limbă română înființate de Barițiu -, atrage atenția cel intitulat Scriitorii clasici. Textul se deschide cu o prezentare erudită a etimologiei termenului de clasic, pentru a aluneca subtil înspre apologia culturii greco-latine și, ca urmare, spre necesitatea subsumării la aceste modele încă viabile: "așadar, dacă învățând (studiind cineva cu temei producțiile antice) va cunoaște cum că în cele mai ales producturi de literatură și de artă a grecilor și a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
toate neînsemnatele deosebiri care îl disting de ceilalți; numai cel care are atât de mult de dat încât poate uita de sine în opera sa își poate îngădui să colaboreze, să dea și să ia, să pună de la el." Această apologie a impersonalizării, a obiectivării este desigur un semn clar al viziunii clasice a lui T. S. Eliot, după cum am mai sugerat și prin analiza anterioară a articolului Tradiția și talentul individual. Trecând la definirea conceptului de critică, așa cum o percepe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
astfel, in nuce ideea dezvoltată în Tradiția și talentul personal. În acest sens, se compară integrarea moștenirii literare în operele noi cu prezența unor trăsături ereditare la o persoană care, în același timp, își păstrează individualitatea și unicitatea. Se observă apologia făcută tradiției, evidențierea importanței valorificării acesteia. Se dezvoltă în același timp complexitatea aspectelor ce se nasc din raportarea la trecut umbra predecesorilor iluștri poate să inspire sau, dimpotrivă, să inhibe. Concluzia parțială pe care o trage autorul vizează o idee
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
înfățișat Domnul când spunea celor din dreapta: Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34)”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 9, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor..., p. 337-338) ,,Hristos a zis: Unde este comoara omului, acolo este și inima lui (Mt. 6, 21). Căci sufletul, când primește să cugete înlăuntrul minții sale la acele negrăite bunătăți, ca de niște lanțuri se
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
moștenit aceleași sânuri ca și el. Asemănarea de trai, deci, face ca mulți de la răsărit și de la apus să se odihnească împreună cu Avraam”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă văduvă de tânără, 3, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor..., p. 153) „Toate bunătățile nu au sfârșit, nu cunosc capăt, nu pot îmbătrâni, nici se veșteji, sunt fără de bătrânețe și fără de moarte. Acolo nu-i nici o tulburare, ca aici, nici un zgomot, ci multă este ordinea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Ci ele sunt atât de bune față de cele de aici, ci ca mulțime, ci ca însușiri, încât inima omului nu le poate bănui”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de sfătuire către Teodor cel căzut, 13, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor..., p. 351-352) „Acolo toate sunt liniștite și netulburate, neclintite și continue, netrecătoare și nedescrise, veșnice și nestricăcioase”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Problemele vieții, p. 66) „Starea viitoare a fericirii nu are sfârșit
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
privi (Ieș. 34, 29-30); iar în Noul Testament, fața lui Hristos strălucea pe Muntele Taborului mai mult decât a lui Moise (Lc. 9, 32)”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Către o femeie rămasă văduvă de tânără, 3, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor..., p. 153) „Înrădăcinează în sufletul tău învățătura spre înviere, pentru ca, dacă ești bun, dar încercat de necazuri și suferințe, să ajungi mai bun, dobândind mai multă râvnă prin nădejdile cele viitoare; dacă ești rău, să
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
dintâi dintre toți oamenii, s-au ocupat cu căutarea și aflarea lui Dumnezeu: Avraam, care a fost tatăl lui Isaac, și Isaac, care a fost tatăl lui Iacov, așa cum a scris despre aceasta și Moisi”. (Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, LXIII, în PSB, vol. 2, p. 92) „... Dumnezeu nu ne-a făcut numai ca pe niște oi sau ca pe niște vite, ca să pierim și să dispărem apoi fără urmă”. (Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XXXI, în
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
uitarea teoretică și practică a țesăturii raționale a lumii, prin care se străvede Dumnezeu, Rațiunea Supremă. (n. s. 202, p. 160) 119 „... Amin”. „Amin. Cuvântul Amin este un cuvânt ebraic, care înseamnă așa să fie”. (Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, LXV, în PSB, vol. 2, p. 93-94) Bibliografie ● La selecția tematică a citatelor Părinților și scriitorilor bisericești, s-au folosit următoarele ediții ale colecției Părinți și scriitori bisericești, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune al
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]