8,411 matches
-
apostol negalilean dintre cei doisprezece. Or, cel puțin la Marcu, există o opoziție radicală între Galileea și Ierusalim, prima fiind tot timpul conotată pozitiv (miracole, adunarea apostolilor, chemarea lor după înviere), al doilea, negativ (predarea, procesul, răstignirea, împrăștierea și disperarea apostolilor). Iuda este singurul de partea Ierusalimului. De altfel, o altă etimologie, propusă de Schwarz, este „omul din Ierusalim”. În Targumim, așadar mai târziu, keriotha e folosit adesea cu sensul de „Ierusalim”. Trădare, trădare, dar s-o știm și noi! Traducerile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-se, împotriva oricărei logici, să contorsioneze sensul verbului paradidomi? Mai mult: caracterizându-l pe Iuda, Luca folosește termenul prodotes, care înseamnă chiar „vânzător” și derivă din verbul prodidomi 33. Îl folosește o singur dată, în capitolul 6, când înșiră numele apostolilor aleși de Isus: kaˆ ’IoÚdan ’Iskarièq, Öj ™gšneto prodÒthj („și pe Iuda, care a devenit trădător”). Aici sensul termenului e clar acela de „trădător”. El denotă deja o maturizare a discursului despre Iuda, proces asupra căruia voi reveni mai încolo
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
context, se pot folosi și verbele „a încredința” sau „a da”. Orice nuanță peiorativă nu-și are locul, pentru că, așa cum am văzut, dacă l-ar fi avut, ar fi fost sugerată de evangheliștii înșiși. Etapele diabolizării Pe lângă celebra „listă a apostolilor”, Marcu ni-l prezintă pe Iuda în două împrejurări, în Ghetsimani și la Cină. Mc. 14, 41-46: și șIsusț vine a treia oară și le zice: Dormiți la nesfârșit și vă odihniți. Ajungă-vă34! A sosit ceasul, iată, Fiul omului e
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ce ne spune relevant acest episod? Despre Iuda avem informații neutre, seci, transmise cu un fel de obiectivitate, să o numim așa, jurnalistică. Iuda este prezentat ca „unul din cei doisprezece”, adică, trebuie insistat pe acest aspect!, ca unul dintre apostolii recrutați de Isus însuși, cu nimic mai prejos decât ceilalți unsprezece. Isus știe că va fi predat și mai știe cine este cel care-L predă (ho paradidous). Într-un pasaj de numai câteva rânduri, verbul paradidomi apare de trei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
obligatorii și indispensabili: Dumnezeu, Isus, Iuda, ho paradidous, păcătoșii. Vom reveni asupra acestei probleme: de ce mântuirea nu a fost posibilă fără predare? De ce răstignirea n-a fost posibilă fără Iuda? Mai departe, fragmentul ne mai spune un lucru important: ceilalți apostoli, „băieții cuminți”, puși să vegheze, dorm buștean chiar în noaptea în care Fiul va fi „dat în mâinile păcătoșilor”. Singurătatea lui Isus este absolută: cei doisprezece Îl părăsesc cu toții, nu doar Iuda. Această singurătate va atinge punctul maxim în momentul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scop? Isus a fost avertizat, era la curent cu gestul ucenicului? Dacă da, așa cum reiese din episodul Cinei, de ce nu l-a oprit? De ce s-a mulțumit să lanseze o amenințare, ea însăși ambiguă? De ce Iuda a fost ales ca apostol de către Fiul lui Dumnezeu, dacă era mai bine ca el să nu se fi născut? Cert este că, în episodul Cinei de Taină, Iuda nu apare numit niciodată. Totul se joacă la nivelul nuanței, al sugestiei, personajul principal fiind grupul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de către Fiul lui Dumnezeu, dacă era mai bine ca el să nu se fi născut? Cert este că, în episodul Cinei de Taină, Iuda nu apare numit niciodată. Totul se joacă la nivelul nuanței, al sugestiei, personajul principal fiind grupul apostolilor cu Isus în centru. Evenimentele vor dovedi că toți vor ieși până la urmă trădători. La Marcu, Iuda se pierde în masa „celor doisprezece Iuda”. Matei (capitolul 26) propune o versiune diferită, cu câteva elemente inedite. Arhiereii și bătrânii poporului se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cunoaște, cum bine remarcă Hans-Josef Klauk în monografia sa. Se joacă aici cu Iuda ca pisica șmecheră cu șoarecele. Matei elimină formula ambiguă a lui Marcu, „unul din cei doisprezece”, pentru că ea nu-și are nici un rost. La Marcu, toți apostolii puneau întrebarea: „Oare nu sunt eu?”, pe când aici Iuda iese din pluton, pune întrebarea separat și primește chiar un răspuns foarte clar, deși aparent sibilinic. Același răspuns va fi repetat de Isus înaintea lui Pilat, un capitol mai încolo: „Tu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata Sa predare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
învestit Iuda. Este exclus ca Isus, Fiul Omului, să se lase îmbrățișat de Satana (Lc. 22,47-53). Raportul dintre cei doi, așa cum observăm, devine tot mai dușmănos. Moartea personajului va fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână în mână cu această campanie de efectivă diabolizare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Evanghelia după Ioan, unde Iuda este diabolizat, făcut praf, executat fără nici o urmă de toleranță și înțelegere. Teologizarea temei trădării merge mână în mână cu această campanie de efectivă diabolizare. Pentru Ioan, Isus știa din capul locului că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută în sinagoga din Cafarnaum despre împărtășirea cu trupul (exact: „carnea”) și sângele Său întru dobândirea vieții veșnice. Predica scandalizează, stârnește împotriviri și apostazii: Dar unii dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se întrebe nedumeriți referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun început pe cine a ales, înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să îndeplinească o misiune divină, conferită în chiar momentul alegerii sale „printre cei doisprezece”. Ioan nu se mulțumește aici cu o aluzie. Într-o paranteză exegetică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
face cu o precizie de funcționar al stării civile, declinând numele complet al împricinatului: „Iuda, șfiulț lui Simon Iscariotul”. Este cea mai completă formă a numelui personajului nostru din Noul Testament! Pe de altă parte, cum se împacă faptul că printre apostoli se află un „diavol” cu ideea elecțiunii apostolilor, altfel spus, cu caracterul elitist, în sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus și-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
civile, declinând numele complet al împricinatului: „Iuda, șfiulț lui Simon Iscariotul”. Este cea mai completă formă a numelui personajului nostru din Noul Testament! Pe de altă parte, cum se împacă faptul că printre apostoli se află un „diavol” cu ideea elecțiunii apostolilor, altfel spus, cu caracterul elitist, în sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus și-a pregătit singur așternutul pe care va dormi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al surorilor sale, Marta și Maria. În timpul cinei, Maria unge cu mir de preț picioarele lui Isus, lucru care stârnește supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan însă precizează scurt și tendențios: singur, Iuda se revoltă și-L ia la bani mărunți pe Mântuitor, reproșându-I că n-a vândut parfumul pentru a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În timpul cinei, Maria unge cu mir de preț picioarele lui Isus, lucru care stârnește supărarea lui Iuda. La Marcu, am văzut, doar „unii dintre cei prezenți” se arată supărați de risipă; Matei vorbește despre „apostoli”, referindu-se probabil la toți apostolii, fără discriminare. Luca dă alt sens „ungerii”. Ioan însă precizează scurt și tendențios: singur, Iuda se revoltă și-L ia la bani mărunți pe Mântuitor, reproșându-I că n-a vândut parfumul pentru a împărți apoi banii săracilor. De ce a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ce se aruncau în pungă). Isus a zis: Las-o, ca să-l păstreze pentru ziua îngropării Mele! Căci pe săraci îi aveți întotdeauna cu voi, pe Mine însă nu mă aveți întotdeauna (12,4-8). Cele două elemente noi - vistiernic al apostolilor și hoț - vor face carieră de-a lungul secolelor. Ele accentuează și mai mult aporia sugerată mai sus: cum a fost posibil ca printre apostolii desemnați de Isus în persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe Mine însă nu mă aveți întotdeauna (12,4-8). Cele două elemente noi - vistiernic al apostolilor și hoț - vor face carieră de-a lungul secolelor. Ele accentuează și mai mult aporia sugerată mai sus: cum a fost posibil ca printre apostolii desemnați de Isus în persoană să se numere un asemenea individ precum cel descris de Ioan și care nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice? Dar să mergem mai departe, fiindcă povestea nu s-a încheiat. Aș spune că Ioan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
înfige iar cuțitul în rană: Veți semăna cu Mine, dar nu toți, fiindcă, zice Psalmul: „Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea” (Ps. 40,10, după LXX). În fine, urmează lovitura de grație. Isus le mărturisește apostolilor că unul dintre ei Îl va preda. Aceștia încep să se privească nedumeriți, ca în Marcu și Matei. Dar imediat scenariul se schimbă: la pieptul lui Isus stă misteriosul ucenic „pe care Isus îl iubea”. Petru îi transmite acestuia întrebarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
met¦ tÕ ywm...on tÒte e„sÁlqen e„j ™ke‹non Ð Satan©j). Isus adaugă porunca, uitându-se doar la Iuda: „Ceea ce ai de făcut (exact: ce faci) fă repede!”, cuvinte care, zice evanghelistul, n-au fost înțelese de apostoli. Unii credeau că Isus i-a poruncit să meargă la cumpărături, pentru a pregăti sărbătoarea pascală; alții, să împartă bani săracilor. Cert este că, imediat după scenă, Iuda părăsește adunarea apostolilor și dispare în noapte (celebrele cuvinte: „și era noapte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cuvinte care, zice evanghelistul, n-au fost înțelese de apostoli. Unii credeau că Isus i-a poruncit să meargă la cumpărături, pentru a pregăti sărbătoarea pascală; alții, să împartă bani săracilor. Cert este că, imediat după scenă, Iuda părăsește adunarea apostolilor și dispare în noapte (celebrele cuvinte: „și era noapte!”). Aici se încheie rolul lui Iuda, conform mărturiei ioaneice. El reapare în capitolul 18 în grădina aflată „dincolo de pârâul Cedrilor”, însoțind „oastea și slujitorii”, dar nu avem nici recunoaștere, nici dialog
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu certă din punct de vedere istoric. De obicei, reprezentarea noastră despre acest personaj pleacă de la amestecarea indiscretă a tuturor informațiilor evanghelice. Portretul convențional arată cam așa: un tip duplicitar (ori slab de înger), unealtă a diavolului, infiltrat în rândul apostolilor, arghirofil, care pentru un pumnișor de bani Îl vinde pe Isus și care, culmea grozăviei, își ia singur viața, spânzurându-se de creanga unui copac. În realitate, am văzut din dosarul analizat mai sus, lucrurile sunt ceva mai colorate. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doisprezece”, care Îl predă pe Isus autorităților printr-un sărut. Matei construiește o biografie, semn că personajul nu doar îl interesează și intrigă, dar probabil îi era destul de apropiat. Se uită prea des că Iuda a făcut parte din grupul apostolilor, care fuseseră aleși de Isus, și că aceștia au petrecut împreună trei ani de zile, fără întrerupere. E normal ca între cei doisprezece să se fi creat legături de prietenie, intimități sau măcar complicități care nu se uită prea ușor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]