4,667 matches
-
-l luă de braț pe locotenentul Azimioară. Pășeau pe aleea largă străjuită de bănci. ― Mă deprimă îngrozitor atmosfera, spuse încet maiorul. Arătă spre blocurile noi care se ridicau în dreapta: Să-mi dai milioane și nu m-aș muta aici! Locotenentul arboră un aer filozofic: ― Moartea c un fenomen inevitabil. ― Eu cred că ești foarte tânăr, râse încetișor Cristescu. Fenomenul ăsta "inevitabil" ți se pare, cel puțin dorești să ți se pară, atât de îndepărtat, aproape imposibil, încît deocamdată nu te impresionează
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Marin Vâlcu aprinse o țigară. Ținea paltonul pe umeri deși în casă era cald. Părea undeva în vizită, discutând cu gazdele înainte de plecare sau în așteptarea unui telefon. ― Sânt convins. ― N-am știut că o cunoașteți pe verișoara mea. Bătrâna arborase un ton ușor, amabil. ― N-o cunosc, rânji contabilul. ― Oh, păcat! E o femeie remarcabilă. Își privi ceasul: Abia la 11 se întoarce de la serviciu. Până atunci, am să-mi îngădui să fac eu pe gazda. Se îndreptă spre servantă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
conivența partenerilor. L-ați ajutat, conștientă de actul în sine, dar evident în scopuri personale. Melania Lupu încercă să zâmbească. " A ghicit, draga mea. Bagă-ți în cap că doar a ghicit. Sânt simple supoziții. Nu are probe împotriva ta..." Arboră o expresie de stupefacție: ― Cum mi-aș fi putut închipui? E prea mult, domnule maior! ― Exact cum ați spus, o întrerupse Cristescu. V-ați închipuit! Numai cineva cu fantezie putea să deslușească jocul acesta dement. Popa era inteligent, dar n-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sânt oamenii. Cu cât ești mai aproape de starea unui vierme, cu atât îi înduioșezi mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală. Din ziua aceea am făcut tot ce mi se cerea, arborând o modestie care s-a lipit de mine și cu greu, abia la azil, am reușit să scap de ea. Îmi ascundeam orice calitate și îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de-a lungul orașului. Zâmbetul nu dispăru deloc de pe chipul lui Uri, nici chiar atunci când dădea din cap, spunându-și „desigur“ iar și iar. Când Maggie îl întrebă unde naiba mergeau, se uită la amândoi, la ea și la Mustafa, arborând un zâmbet larg. —Mulțumită celor doi tați ai noștri, cred că drumul nostru se apropie de sfârșit. Capitolul 62 Ierusalim, vineri, 1.11 p.m. Uri își păstră buna dispoziție aproape pe tot parcursul călătoriei. Stând în față, lângă șofer, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu „Stimată doamnă“ (romanul, scris la persoana Întîi, se Înfățișa ca jurnal intim al unei femei). Mult mai tîrziu, Franz Weyergraf obținuse Marele Premiu catolic pentru literatură. Se străduise să fie numai zîmbet În fața fotografului agenției Keystone. Mai apoi, de Îndată ce arbora un zîmbet crispat, copiii Îi spuneau: „Iar ai zîmbetul Keystone!“. După premiu, scrisese Fapta prințului, un roman pe care Clouzot și Visconti doriseră să-l adapteze pentru marele ecran. Se dusese să-i vadă pe Clouzot la Saint-Paul-de-Vence și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
sunt oamenii. Cu cât ești mai aproape de starea unui vierme, cu atât îi înduioșezi mai mult, pe când valoarea ta îi pune în stare de alarmă, socotind-o o ofensă personală. Din ziua aceea am făcut tot ce mi se cerea, arborând o modestie care s-a lipit de mine și cu greu, abia la azil, am reușit să scap de ea. Îmi ascundeam orice calitate și îmi plângeam în gura mare defectele. Și ce simplu au mers apoi toate! Doctorii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
treaba, În cărți. Lungești conversația cît poți. Îl ții pe Diavol de vorbă pînă cînd găsești o soluție. — Uite care-i treaba. Pe bune, nu mă așteptam să te văd. N-ai putea să-mi mai dai o șansă? Wakefield arborează cea mai sinceră mină de care este În stare. De cîtva timp mă Încearcă, știi, un fel de sentiment, cum că aș fi greșit pe undeva, că aș fi putut trăi o altfel de viață. — O sole mio! Îi detest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și descoperă că nu mai pot avea altul. Nimeni nu știe din ce motive. Stresul? Hormonii? În tot cazul, Laurence a fost cel careă Jack se opri în mijlocul propoziției. Miriam Wolsey tocmai intra în bar, cu buzele strălucitor de roșii, arborând din nou cerceii și pantofii cu toc. — Bună, Jack, văd că nu ești chiar atât de obosit pe cât credeai. Pot să vă ofer ceva de băut? Intrarea ei păru s-o trezească pe Fran la realitate. Avea senzația că Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de mine! Pasagerii au debarcat deja! exclamă Tomoe sărind din taxi. Dar vaporul cel verde pe care Tomoe l-a luat drept Vietnam, era vasul petrolier olandez Jepsen Marx. În spatele lui, cargobotul de opt-nouă mii de tone, Santosu-maru, cu steagul arborat la catarg, încărca marfă. — Ești sigur că ăsta-i debarcaderul? — Da, sigur. Așa mi s-a spus ieri la telefon. Tomoe mai fusese la Yokohama de două-trei ori, să-și conducă prietene din facultate, care se duceau la studii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și în zilele noastre în loc de chiloți. În tren, în drum spre Shibuya, Takamori, puțin enervat, îl chestionă pe Gaston în legătură cu fundoshi. Cu două zile înainte de a se îmbarca pe Vietnam, Gaston a aflat că exista în port un vapor care arbora steagul japonez. I s-a spus că e cargobotul japonez Akashiromaru. S-a emoționat tot numai la auzul numelui și a pornit, normal, în recunoaștere. Tânărul marinar Tanaka i-a arătat, cu multă răbdare, vaporul, apoi l-a poftit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a uitat câteva clipe la acest străin monstruos, cu chip de cal. Apoi l-a întrebat: — Ce ești? În vocea ei era furie amestecată cu disperare. Gaston nu putea să-și dea seama de ce era supărată pe el. Și-a arborat zâmbetul lui blând și faptul acesta trebuie să-i fi dat curaj, deoarece următoarele ei cuvinte au fost: - Îi urăsc pe Ame-kō. Piei din calea mea! Chiar în clipa aceea s-a auzit o voce de bărbat strigând dintr-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
m-am lovit când am sărit. Mă doare și acum un pic. Și-a dus mâna la șold și a rânjit de i s-au văzut gingiile. Ce ți s-a întâmplat? M-au dat afară din hotel. Și-a arborat zâmbetul obișnuit și s-a frecat la ochi de oboseală. — Vai! Te-au luat în șuturi? Femeia l-a privit surprinsă, dar era cu ochii-n patru. Dacă stăm aici, poa’ s-apară-un polițist. Hai să intrăm! Gaston a făcut doi-trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mi câștig existența ghicind soarta oamenilor. Le mai scriu femeilor scrisorile de dragoste și le ascult necazurile. Sunt foarte dezgustat de Japonia de azi. Spune-mi, cum ți se pare Japonia actuală? Gaston zâmbi încurcat, zâmbet pe care și-l arbora când nu înțelegea întrebarea. După cum bine vezi, locuiesc în văgăuna asta, dar îți pot spune ce-i lipsește Japoniei de azi... încredere... încrederea în oameni. Politicienii și intelectualii sunt mai suspicioși decât vulpile și bursucii. Politicienii sunt lipsiți de idealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Razele soarelui pătrundeau cu greu printre norii cenușii. Kobayashi a ieșit din casă. Endō l-a urmărit până la A-șaptea-zi-machi, strada cea mai animată a orașului, căreia i se mai spunea și Ginza din Yamagata. Când întâlnea vreun cunoscut, Kobayashi își arbora zâmbetul lui perfid, făcând o plecăciune servilă. — Încotro? îi strigă un bărbat de pe bicicletă. — Am niște treburi în Umamigasaki, răspunse Kobayashi. Când a auzit „Umamigasaki“, Endō a considerat că a sosit momentul. S-a plimbat prin tot orașul cu harta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sau leșinați? - Mai bine morți, i-am răspuns, ceea ce nu i-a displăcut. Iată-ne din nou bătând la poarta mănăstirii. Militarii din turnuri ne observaseră, drept care veteranul ne aștepta deja la ferestruică. - Iar ați venit. Ce mai vreți? Am arborat o expresie fermă înrăită, mai ales că soarele apunea, și i-am poruncit: - Deschide-ne! Andras ne-a dat ordin să-l așteptăm aici. Anunță-l și pe călugărul de data trecută. Veteranul a înjurat. - Călugării au închis deja porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
băut aproape tot, adăugă ea scuzîndu-se. - E prima oară că particip la o Îngropăciune bretonă, n-aș fi lăsat să-mi scape așa ceva pentru nimic În lume, răspunse el ridicînd glasul pentru a acoperi vacarmul. În fața aerului descumpănit al Annei, arboră un zîmbet Întristat. - Nu e decît un foarte stîngaci joc de cuvinte al unui scriitor bătrîior care e mișcat că a fost poftit să pătrundă Într-un cerc atît de Închis. Anne Încă se mai Întreba dacă ăsta era cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu greu pînă la recepție ca să ceară o cameră. - Hotelul e În Întregime ocupat, i-o trînti Loïc. Privirea posacă a lui Lucas se opri asupra tabloului unde se țineau cheile, care arăta că aproape toate camerele erau libere. Marie arboră cel mai frumos zîmbet de care era În stare. - Dar, din afecțiune pentru mine, fratele meu Îți va găsi cu siguranță o cameră... Loïc aruncă o privire surprinsă În direcția soră-sii, apoi, cu un aer morocănos, Îi Întinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea peste picior. - Vezi că s-ar putea să ajung să te bat pe dumneata. Se proțăpi În fața ei. - Pentru ultima oară, te avertizez că dacă te mai amesteci În anchetă... Fără să-i dea timp să mai continue, Marie arboră o expresie de mirare nevinovată. - Domnul primar trebuia să celebreze căsătoria mea, tocmai puneam la punct amînarea ceremoniei. Lucas simți că-i sare muștarul, era cît se poate de limpede că-și bătea joc de el pe față. Se mulțumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În mănuși de latex, strecura hainele pe jumătate arse Într-o pungă mare de plastic pe care i-o Întinse lui Leroux, unul dintre adjuncții lui Morineau, un tip de vreo patruzeci de ani cu fața străbătută de vinișoare și arborînd o mustață falnică. - Vreau rezultatele analizei, urgent. - Vorbiți cu furtuna, domnule comandant. - Parcă există laboratoare și pe insulă, după știința mea. - Lucrează mai cu seamă cu alge și plancton. - Ei bine, asta va fi o schimbare de profil! bombăni Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
femeie se răsucise pe călcîie. Parțial trezită din beție, se duse să-și recupereze propria cheie de la tablou și o șterse, ajungînd de bine, de rău la ascensor. Lucas, fără să fie deloc conștient de zîmbetul nătîng pe care-l arbora, o urmări cu privirea pînă ce ușa ascensorului se Închise Îndărătul ei. Liniștit, Își mai servi un ultim pahar, apoi Își reprimă rîsul cînd o auzi Împleticindu-se pe coridor. Loïc, destul de beat la rîndul lui, ieși din cameră. Sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
reținere pe obraji. O strînse atunci impulsiv pe maică-sa În brațe, cuibărindu-și obrazul În scobitura gîtului ei, ca pe vremea copilăriei, cînd Gildas și Loïc o invidiau pentru acel rar privilegiu. CÎnd veni clipa condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își ascundea cu greu plictiseala. Doar Juliette, care profita ca să facă pe furiș schimb de priviri cu tînărul Ronan, părea cu adevărat emoționată. În scîrțîitul pietrișului sub picioare, oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu literă, cum fac copiii cînd Învață să citească, descifră banderola care vorbea de cei doi bebeluși uciși și Începu să clatine din cap, cu ochii holbați... Gwen era gata să urce În mașină, cînd o camionetă de livrare, care arbora numele de Le Bihan scris cu litere mari pe cele două laturi, se așeză cu bună știință de-a curmezișul drumului. Avu o mișcare de enervare văzîndu-și soțul coborînd, cu ziarul În mînă. - Hotărît lucru, nu e ziua ta norocoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Mary Morgan, Erwan-Marie de Kersaint... În tablou, el poartă un medalion gravat cu același semn, sînt sigură! Lucas Îi adresă un mic salut admirativ, puse iar mîna pe cariocă și scrise PM sub al șaselea menhir. 22 Pierre-Marie de Kersaint arborase o Înfățișare mîndră cînd intrase vioi În biroul În care Lucas și Marie aveau să-l interogheze, dar, cîteva ceasuri mai tîrziu, pleoștit pe scaun, cu umerii căzuți, cu privirea posacă și veșmintele boțite, cu un vocabular tot mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Femeia surâse cu o bunăvoință cam crispată. — Bun venit la Loc, zise ea În cele din urmă. Apoi, din nou, surâse larg; era cumva idioată? — Ai biletul? Bruno Își scoase hârtiile din geanta de imitație de piele. — Perfect, articulă hoașca, arborând același surâs nătâng. Circulația mașinilor era interzisă În camping; Bruno hotărî să procedeze În doi timpi. Mai Întâi să caute un loc În care să-și instaleze cortul, apoi să-și aducă bagajele. Chiar Înainte de plecare, cumpărase de la Samaritaine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]