770 matches
-
distreze mulțimea era doar o strategie de a-și atrage și susține popularitatea, sau dacă aristocrația și mulțimea chiar aveau gusturi și interese similare. Cu câteva excepții (Marcus Aurelius, de exemplu, considera jocurile plictisitoare 33, la fel și unele familii aristocrate), atât conducătorii, cât și cei conduși păreau să aprecieze plăcerea barbară oferită de spectacolul luptelor gladiatorilor. Contrar părerilor umaniste (în special marxiste), potrivit cărora conducătorii cruzi își manipulau poporul needucat prin hrană gratuită și jocuri, perspectiva opusă, care sugerează o
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
legendarei cetăți Camelot, și practicile, încă și mai vechi, de magie "albă". Sir Gawain este o figură compozită, după cum am arătat, o combinație de elemente culturale preme-dievale și medievale, de credințe păgâne și creștine populare în lumea medievală țărănească și aristocrată, în care sărbătorile păgâne primiseră un substrat creștin în scopul de a ține populația unită în jurul Bisericii Catolice. Un exemplu semnificativ ar fi referirea în text la sărbătoarea "All-Hallows' Day" (Sir Gawain, I. 536), echivalentul Sărbătorii Tuturor Sfinților, eveniment creștin
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
pe partea din față a costumului. Aceasta explică de ce țăranii, care asociau negrul cu moartea și forțele răului și dragonul cu diavolul, l-au poreclit Vlad Dracul. Soția sa, mama tânărului Vlad, era domnița Cneaja, descendentă a unei importante familii aristocrate din Moldova. Astfel, născut și educat pentru o perioadă în Transilvania, prințul Vlad a domnit în Valahia, țara sa de origine, dar, de nevoie, s-a refugiat în Moldova. Acolo s-a împrietenit cu vărul său, prințul Ștefan cel Mare
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
reprezentativ pentru o largă categorie umană sau estetică: - Tipologiile generalumane sunt configurate încă din literatura Antichității și perfecționate de clasici (eroul, avarul, ipocritul, lăudărosul, soțul încornorat, naivul, visătorul, cugetătorul, fata ingenuă ori fata bătrână, cocheta etc.). - Tipologiile sociale (țăranul, soldatul, aristocratul, burghezul parvenit, intelectualul, artistul etc.) sunt „obiectul de observație“ al realiștilor, iar în versiuni parodice, al postmoderniștilor. - Tipologiile estetice vizează canonul impus de o școală literară, de un curent; astfel, se poate vorbi despre personajul clasic (tipologic, „plat“, static) sau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spirituală: dragostea. Se cristalizează astfel un al doilea fir epic, care dezvoltă un conflict erotic exterior (triunghiul Otilia, Felix, Pascalopol), du blat de un conflict interior, psihologic, care se rezolvă prin triumful rațiunii asupra pasiunii, adică prin acceptarea căsătoriei cu aristocratul Leonida Pascalopol. Punctul de intersecție al tuturor conflictelor este Otilia, studentă la Conservator cu o biografie romantică și o existență boemă. Ea este surprinsă în procesul maturizării, experiența primei iubiri având un rol modelator. Pentru Otilia, dragostea este un sentiment
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cellino) și comandantul flotei venețiene, Pietro Gralla. 9. Replica lui Pietro schițează un portret ideal al tânărului venețian. Primele două afirmații reliefează, prin conotații metaforice, caracterul inflexibil, tăria de caracter și cute zanța care definesc, în concepția sa, un tânăr aristocrat. Următoarele enunțuri punctează valorile morale și sociale - adevărul, dreptatea - pe care trebuie să le apere un tânăr responsabil. Secvența finală pune ființa juvenilă în relație cu divinitatea, conturând ipostaza marcată de mândrie și intransigență a celui care îndrăznește să se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vechi, prea lustruite, deși ținuta omului era de o corectitudine înțepată, de mare gală. Contrastul între acest om ciudat și restul trecătorilor era așa de izbitor, încît te gîndeai pe dată la un boier scăpătat, inadaptabil, la unul din acei aristocrați arheologi și plini de ceremonii, care înfruntă mucegaiul anilor și pe care Cocteau i-a văzut în jurul împărătesei Eugenia de Montijo." În fond, Călinescu dezvoltă cu mijloacele romancierului, datele înscrise în buletinul de identitate din 1927, la 42 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
său avea ceva regal prin noblețe") iar George Călinescu descoperea mai multe fațete ale unicului multiplicat în om, artist, personaj: "Mateiu Caragiale avea snobismul nobiliar, își alcătuia un blazon și vîna ordine străine, el care nu era în nici un chip aristocrat. [...] Cu Mateiu Caragiale se petrecea un fenomen de confuzie ereditară, caracteristică multor indivizi de pe acest pămînt, care, neputîndu-și determina arborele genealogic, se pierd în ipoteze adănci ca niște visuri nebune. Cu un cuvînt, Mateiu Caragiale, acest Despot-vodă al contemplației, era
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
este un nou model feminin, care ocupă în secolul al XIX-lea avanscena societății în revistele pariziene cum ar fi La Vie parizienne sau La Parisienne. Se constată că Pariziana s-a instalat în centrul interesului public: "Ingénue ou cocotte, aristocrate ou trottin, "orizontale" ou "cerveline", la Parisienne, non contente de hanter l'imaginaire masculin, occupe le devant de la scène sociale. Grace aux lois sur l'enseignement et le divorce, elle s'émancipe et, tandis que se développent leș revendications féministes
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
străinii vorbesc despre ea, ei folosesc întotdeauna femininul 81. În Parisul secolului al XIX-lea există o inegalitate ce opune pe teritoriul urban două populații care nu trăiesc, nu mor și, uneori, nu se nasc la fel: parizienii propriu-ziși, clase aristocrate, burgheze și populare; și altele nou-veniții pe care literatura, presa, strada îi califica, de regulă, drept provinciali, parveniți 82. Relațiile dintre diferitele regrupări ale populațiilor nu au fost simple pe parcursul secolului al XIX-lea, revoluțiile i-au opus pe parizieni
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Dupront [p.1450] interpretează ospitalitatea franceză că un fals, în spatele căreia nu se află decât o indiferență față de străini. "Leș femmes leș plus riches du monde doivent venir à Paris, et y séjourner, pour être reconnues femmes" [Juin, p.6]. Aristocratele ruse și italiene se integrează cel mai organic în atmosferă pariziana 86. "Parmi leș Parisiennes, beaucoup șont étrangères. Leș Parisiennes leș plus distinguées șont des Russes. Une Anglaise ne deviendra jamais Parisienne, une Allemande non plus; une Espagnole pourra le
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ai répondu que madame recevait... Ces messieurs șont dans le salon" [Zola, Nana, p.58]. Dacă demimondena Nana vrea să impresioneze prin grandoarea recepției 278, doamna Anserre din contră prin restrângerea cercului celor invitați 279. Burgheza Sidonie Chèbe învăța de la aristocrata Clăire Fromont codul monden în toate detaliile: "Elle ne dit pas que ces mercredis de madame Fromont lui ont beaucoup servi, qu'ils șont pour elle comme un journal de modes hebdomadaire, un de ces petites publications composites où îl
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cărora contele Muffat trebuie să o abandoneze pe prietena lui: "Est-ce qu'avant de faire la bête sur mes genoux, tu n'aurais pas dû rompre avec ce sale monde!" [Zola, Nana, p.295]. Familia Beauvilliers personifica ideea decăderii rasei aristocrate 356, "n'ayant plus que le charme pitoyable d'une fin de grande race. Ah! leș pauvres femmes! murmura-t-elle, que cela doit être terrible, cette comédie du luxe qu'elles se croient forcées de jouer" [Zola, L'Argent, p.71
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
efect special. În toate localurile pe care le frecventează femeia pariziana va avea toalete diferite, precum și o înfățișare diferită. De modă este strâns legată și dinamica imitației 390. Pariziana abandonează imediat ceea ce vede că e preluat de alții. Dacă modă aristocratelor este de imitat pentru alte clase, la rândul lor aceste clase pot deveni obiect de imitație (cum ar fi costumele eroinelor de teatru sau costumele de carnaval) cu condiția să scoată în evidență anumite avantaje ale siluetei, care au rămas
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
lor natural, iar fetele tinere le utilizează în scopuri practice. Spectacolul bijuteriilor afișează din start condiția socială sau sentimentală. Lipsa și costul bijuteriilor sunt prilejuri de drame existențiale (La parure de Maupassant). Adevăratele și falsele bijuterii fac deosebirea dintre Parizienele aristocrate și cele parvenite. De aici confuziile, uneori dramatice, ca în nuvelă lui Maupassant La parure. Accesoriile nu au doar o valoare senzuala, ci și una sentimentală, ideală: cutare este o amintire, alta un simbol. Fiecare dintre Pariziene se personalizează prin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a umanului", în contextul de față, o anumită situare a omului față de ceea ce Nietzsche numește actul de reevaluare a tuturor valorilor, situare prin care se capătă distanță față de condiția obișnuită a omului. Trei ipostaze umane corespund acestei situări: omul nobil (aristocratul din lucrările de maturitate: Dincolo de bine și de rău, Genealogia moralei); omul superior (cu tipurile pe care le îngăduie, potrivit poemului filosofic Așa grăit-a Zathustra); supraomul (cu "semnele" și însușirile sale din Voința de putere). Vocația personalist energetică nu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
despre mai multe înălțări, înseamnă că fiecare este urmată de o coborâre în care legea gloatei face ordine în comunitate. Societatea însăși nu este decât schela pe care se înalță elita către o existență superioară, care, desigur, nu depășește umanul. Aristocratul are o altă morală decât cel dominat. De altminteri, el este creatorul valorilor. Binele va fi asociat de el cu propria sa condiție: este bun cel distins, puternic, nobil. Aristocratul este încrezător în sine, mândru de faptele sale, ostil altruismului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
elita către o existență superioară, care, desigur, nu depășește umanul. Aristocratul are o altă morală decât cel dominat. De altminteri, el este creatorul valorilor. Binele va fi asociat de el cu propria sa condiție: este bun cel distins, puternic, nobil. Aristocratul este încrezător în sine, mândru de faptele sale, ostil altruismului; el consideră că are obligații doar față de cei de o seamă cu el, iar cu ceilalți se poartă "după cum crede de cuviință sau 'după voia inimii', în orice caz "dincolo de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ostil altruismului; el consideră că are obligații doar față de cei de o seamă cu el, iar cu ceilalți se poartă "după cum crede de cuviință sau 'după voia inimii', în orice caz "dincolo de Bine și de Rău""254. Condiția omului nobil (aristocratul) este diferită de cea a vocației personalist energetice. Oamenii de vocație nu formează o structură suprapusă, nici nu trăiesc după o morală paralelă cu cea a mulțimii, ci ei desăvârșesc un ideal al comunității căreia îi aparțin și onorează singura
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în unitatea caracterului fiecăruia. Găsindu-și în-cheierea într-un bine social, vocația desăvârșește morala, ilustrându-i exemplar valorile. Privilegiile sociale îl ocolesc, de regulă, pe omul de vocație; și, cu toate acestea, el lucrează în sensul binelui social. Totuși, asemenea aristocratului, vocația este însuși creatorul. Pentru că Nietzsche vorbește în Așa grăit-a Zathustra despre "omul superior", este, cred, firească o referire scurtă la modelul lui teoretic. Fără acesta, discuția despre "omul" lui Nietzsche ar fi incompletă. Omul este în același timp
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
doar răstoarnă valorile; supraomul le transmută. După socotința lui G. Deleuze, omul superior acceptă încă afirmația incompletă care nu cuprinde și negația, anume afirmația măgarului: I-A (în germană ja înseamnă da!). Toate deosebirile dintre omul nobil (legiuitorul, noul filosof, aristocratul) și vocația personalist energetică sunt potențate dacă îl substituim pe cel dintâi cu "omul superior", schițat mai sus. Dar tocmai din tabloul acestor diferențe poate rezulta o întărire a elementelor de identitate ale vocației. Acesta a fost rostul evocării tipurilor
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o epocă, București, 2003. Ediții: Nae Ionescu, Suferința rasei albe, Iași, 1994. Traduceri: Lirică italiană contemporană (Giuseppe Ungaretti, Cesare Pavese, Pier Paolo Pasolini, Mario Luzi, Umberto Saba), Timișoara, 1997. Repere bibliografice: Țeposu, Istoria, 74-75; Radu G. Țeposu, Nae Ionescu, misticul aristocrat, RL, 1994, 31; Dan C. Mihăilescu, Dan Ciachir, „Cronica ortodoxă”, LAI, 1994, 46; Dan Stanca, Există fundamentalism religios?, CNP, 1994, 12; Mircea Platon, Teologie și haiduci, Timișoara, 1998, 82-85; Mircea Platon, Fără îndoială - isprăvi critice, Iași, 2001, 51-55; Radu G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286221_a_287550]
-
lui Boccaccio: eroina din romanul cu același titlu, Fiammetta, face descrieri sugestive ale plăcerilor de la curte și ale vacanțelor petrecute la Baia. În Ameto, naratorul reliefează petrecerile grandioase ale regelui Robert și în Filocolo, Florio se află într-o companie aristocrată, a unor tineri, care pun tot felul de întrebări legate de dragoste, în maniera celor descrise a avea loc la curțile din Franța. Plăcerile nobile ale celor din regatul Napolelui au fost asociate cu toposul grădinii idilice, pline de splendoare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
poate fi catalogat drept acceptabil, nu cunoaște niciun fel de reguli, mai precis le ignoră voit. Violenței personajului îi lipsește orice urmă de echilibru. Prologul și povestirea ei oferă cititorilor două posibile versiuni ale atitudinii femeilor față de violența domestică. Atmosfera aristocrată din povestirea pe care o narează pentru ascultătorii săi idealizează rolul femeilor ca forță civilizatoare în societate, încercând să înfrâneze violența masculină. Această imagine a femeii a fost dictată de clasa nobiliară, plină de curtoazie și deținând puterea politică. Prologul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mai ales la înțelepciunea lor, care nu reprezintă un deziderat, ci e perfect verificabilă și ilustrată în întreg Decameronul. Personajul feminin ce se remarcă în povestirea zilei a doua știe să-și apere cauza: deși la o vârstă fragedă, tânăra aristocrată se deghizează în abate, hotărăște să-și asculte inima în privința alegerii viitorului soț, oficiază un ritual 167 Ibidem. 168 Ibidem. 169 Ibidem. 170 Ibidem, p. 85. 171 Ibidem, p. 106. 69 particular al logodnei cu Alessandro, mirele iubit, dragostea fizică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]