1,382 matches
-
de șase sute de soldați, dar curajul lui Honda îi învăluia pe toți, încă de când părăsiră Muntele Komaki. Ce era, la urma urmei, o armată de douăzeci de mii de oameni? Și, în fond, cine era acest Senior Maimuță? Pedestrașii aveau armuri ușoare, drapelele erau înfășurate și, în timp ce caii alergau loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobuo nu erau cu acordul clanului Tokugawa. — Vrei te rog să intervii pentru noi? Ești un bătrân respectat. — Nu se poate, așa ceva ar fi o încălcare gravă a etichetei, răspunse Tadatsugu. Honda, însă, insistă: — Oamenii ăștia nu și-au dezlegat armurile și sunt gata să plece pe câmpul de luptă. Într-o asemenea situație, eticheta de fiecare zi nu se aplică. — N-avem timp de așa ceva, adăugă și Ii. Ne ucide teama că s-ar putea să se întâmple ceva înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
expresiile de pe chipurile încăpățânaților Honda și Iii dezvăluiau că acea chemare era tocmai ceea ce doriseră. Grăbindu-i pe Sakai Tadatsugu și pe ceilalți, intrară, pe rând, în încăperea de audiențe. Camera lui Ieyasu se umplu până la refuz cu samurai în armuri. Atenția tuturor se îndrepta spre Ieyasu. Lângă el ședea Kazumasa. Urma, la rând, Sakai Tadatsugu, iar, în spatele lor, era reprezentată însăși coloana vertebrală a clanului Tokugawa. Ieyasu începu să vorbească, dar, întorcându-se dintr-o dată spre locurile cele mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și apoi acea mânie teribilă care l-a făcut să se Întoarcă la război strigând cu glas de stentor Împotriva troienilor când prietenul său patrocle a fost ucis de hector, la fel și În cea mai de nepătruns dintre toate armurile forjate vreodată și cu promisiunea că așa va rămâne până la sfârșitul veacurilor, ne referim la scheletul morții, există Întotdeauna posibilitatea ca Într-o zi să se insinueze În carcasa ei funestă, parcă fără voia sa, un acord suav de violoncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
deocamdată, numai deocamdată, Ce n-aș da ca toată această confuzie să se lămurească poimâine, scrisoarea, motivul pentru care nu mi-ați dat-o, totul, sunt obosit de mistere, Ceea ce numiți mistere este de multe ori o protecție, unii au armuri, alții au mistere, Protecție sau nu, vreau să văd scrisoarea aceea, Dacă eu nu dau greș a treia oară, o s-o vedeți, Și de ce ați da greș a treia oară, Dacă se va Întâmpla așa ceva va fi numai din același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
că În 1118, sub domnia lui Balduin al II-lea, sosesc nouă personagii, conduse de un anume Hugues de Payns, și constituie primul nucleu al unui Ordin al Cavalerilor Săraci ai lui Christos: un ordin călugăresc, dar cu spade și armuri. Cele trei legăminte clasice, sărăcie, castitate și supunere, plus cel de apărare a pelerinilor. Regele, episcopul, toți, la Ierusalim, le dau imediat ajutoare În bani, Îi găzduiesc, Îi instalează În incinta vechiului Templu al lui Solomon. Și iată-i că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
necuviincioase și glumele, Își taie părul scurt, deoarece au Învățat de la apostol că e nedemn pentru un bărbat să dea atenție părului său. Nu-i vezi niciodată pieptănați, rar spălați, cu bărbile Încâlcite, cu miros greu de praf, murdari din cauza armurilor și a căldurii».” „N-aș fi vrut să stau la ei În garnizoană”, zise Belbo. Diotallevi dădu verdictul: „A fost Întotdeauna tipică pentru eremit cultivarea unei murdării sănătoase, pentru a-și umili propriul trup. Nu era chiar sfântul Macarie ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
peste mări, munți, prăpăstii, pustiuri, râuri, lacuri și torente, prin păduri interminabile, cât veacul, cu urși, lupi, râși și tâlhari, la pândă; drumul șerpuind agale, prin poieni, prin lunci, pârloage, miriști și câmpii, prin praf, sub vipia soarelui încingându-le armurile ori sub văpaia înghețată a lunii; drumul nesfârșit, întortocheat, drumul fără de întoarcere, către Pontul Stâng, și mai departe, înainte, mereu înainte, înspre stelele reci și neprietenoase ale Nordului. Cu un an mai devreme, slăvitul Bela, Regele Ungariei, Croației, Dalmației, Ramei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de grotești ! Nici răul nu are măreția solemnă la care te aștepți, așa cum nici binele n-o mai are... Și totuși, bietul Crist are dreptate să se roage în genunchi sub acest cer care în ani se tot întunecă, pentru că armurile strălucitoare îl înconjoară de pretutindeni, deasupra flutură stridentele panașe roșii, iar halebardele sclipesc amenințător în întuneric... Unele însemnări n-au cum să nu-mi aducă zâmbetul pe buze. De cum am intrat m-a izbit aerul de feerie ce îl dădeau
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lucru de șagă!... Chiar în această stare, Toaibă era mândru că l-a învins pe sergent... Și a venit și ziua când soldații, vrând-nevrând, trebuia să se considere și absolvenți ai unui asemenea supliciu... Pluton! Drepți! Pentru onor, înainteee... prezentați arm’! - s-a auzit comanda locotenentului Făgurel. O singură mișcare armonioasă a fost răspunsul plutonului la comanda dată. Se vedea că este ultima zi de instrucție! Nu se putea să nu răspundă comenzii decât ca un ceasornic. Locotenentul, subțirel și înalt
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
o scurtă clipire ce părea să spună: „Bravo soldat, Toaibă! Așa te vreau! Bravo!” Colonelul a privit spre locotenentul Făgurel, ceea ce însemna: „Ia comanda, locotenente”! Acesta a făcut câțiva pași în fața formației și a comandat: Drepți! Pentru onor, înainte! Prezentați arm’! Și de această dată, mișcarea celor din pluton a fost fără cusur. Un singur țăcănit! Iar privirea a pornit ca o săgeată spre comandant. Colonelul a salutat și, făcând stânga-mprejur, a plecat, însoțit de suită... * Legănatul monoton al vagonului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
afară se deteriorară în așa hal că urmă ploaia de crocobauri de la Granița de Est-Sus-Est a Europei Centrale și de Vest, o nouă revoluție culturală la chineji și importante grupări de pinguini la granițele nordice ale patriilor. Interveni NATO: Aut arm`s, boy`s! Bâza devenind în viziunea strategică a Organelor de Securitate un pericol universal, cel mai important de la ultima aliniere a planetelor în formă de cerc, interveni Comunitatea ! Națiunile Reunite, prin Consiliul Suprem Inferior, au acceptat fără împotriviri prea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Gara pustie era în ochii lor ca un templu. Cu puțină imaginație, și-ar fi instalat idolul în sala de așteptare. Căci religia lor, dacă aveau una, nu putea fi decât religia fricii. Cruciații acelei religii negre, îmbrăcați nu în armuri, ci în haine de cerșetori, visau probabil să vină o zi când n-ar fi nevoie decât de o nuia și de o cobră ca nimeni să nu mai crâcnească. Până atunci aduceau pe altarele lor de noroi ofrande de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Teii fără pereche ai lui Eminescu și duioșia liricii lui Șt. O. Iosif (strada lui), din dealul vecin, îi umple mereu simțirea de dragostea de viață, natură, semeni și credință în Dumnezeu. Meleaguri voievodale! Respirări ideale spre orizontul ce scânteie armurile peste pădurile dinspre Dobrovățul multimilenar și al Mănăstirii “atletului creștinătății”, al domeniilor regale, al lui Eminescu- revizor școlar, al dragostei de România a reginei Maria și al atâtor fermecătoare avânturi și roditoare pământuri. Se simte cu toți și cu toate
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Bătrânii zâmbiră ascuns ; din respect pentru șef, își potriviră însă obraze înspăimântate. Întorcând ochii pe dos, roșu, Avram gâfâi către Iosifan : - N-are nimica, don’ plotonier ! Dintr-o săritură, subofițerul fu în picioare. Alb, se întoarse către soldați : - La ochi, arm’ ! Automat, aceștia executară. - Foc ! Bălăbănind țeava, Crețu începu să tremure. Cojoc bolovăni dobitocește ochii albi. Singur prostul nu începuse a descâlci ce este și aștepta cu arma în țintă. Iosifan răcni : - Trage, vită ! Nerodul apăsă pe trăgaci și, mirat, ca
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
ascultă porunca și rămase neclintit În dreptul ușii de la intrare, așteptînd să vină ceilalți invitați. Se vedea că nu era prea Încîntat, căci ochii Îi fugiră după Vilma, ce fată frumoasă. În drum spre grădină, străbătură un coridor nesfîrșit plin de armuri, spade, scuturi, tot felul de obiecte de metal, vase uriașe parcă pentru a depozita sîngele din filmele de groază și sfeșnice de fier forjat negru care se odihneau grele pe mese ca acelea la care mînca Robin Hood cînd era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
groază și sfeșnice de fier forjat negru care se odihneau grele pe mese ca acelea la care mînca Robin Hood cînd era În relații bune cu regii Angliei. De o parte și de alta a coridorului, uși mari străjuite de armuri implacabile, de care Încîntătoarea Cinthia se speria cînd trecea prin dreptul lor, lăsau să se Întrezărească saloane Întunecoase, salonul de biliard, salonul cu pian, salonul cu trenul electric, biroul, sufrageria, biblioteca, Încă unul și apoi Încă unul pe care Vilma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu privirile. Și Vilma, Într-adevăr, nu-l pierdea din ochi. Stătea jos lîngă o fereastră uriașa și alături de ea stăteau Cinthia, care tușea Într-una și Julius, Întors cu spatele și privind spre interiorul casei, spre coridorul plin de armuri de cavaleri, de spade și scuturi. În clipa aceea se ivi mătușa Susana, care arăta Îngrozitor și Cinthia Îi spuse: „Îmi place casa ta, tanti Susana; pot să intru ca s-o văd mai bine?“ Atunci mătușa, surprinsă, Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În bucătărie, Vilma, Îi spuse; o să vă servim tuturor ceai Înainte de a-i pofti pe copii În sufragerie. Treceți pe rînd pe la bucătărie, adăugă adresîndu-se altor guvernante care se Învîrteau pe acolo. Cinthia și Julius au stat să examineze Îndelung armurile; mai Întîi se uitau bine dacă nu era nimeni ascuns Înăuntru sau În spatele lor și abia atunci le examinau cu luare-aminte. Cinthia Îi explica tot ce Învățase la școala despre arme, armuri și scuturi și Julius, lîngă ea, o asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Cinthia și Julius au stat să examineze Îndelung armurile; mai Întîi se uitau bine dacă nu era nimeni ascuns Înăuntru sau În spatele lor și abia atunci le examinau cu luare-aminte. Cinthia Îi explica tot ce Învățase la școala despre arme, armuri și scuturi și Julius, lîngă ea, o asculta cu multă atenție, Încuviințînd din cap pe măsură ce ea povestea tot ce știa. După cîteva minute treceau În altă Încăpere, În salonul de biliard, uite biroul, aici mai bine să nu intrăm, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
atât de adâncă încât unii nu adorm și trăiesc cu aceste sacre elixiruri din centrul minunii. 1971 La munte Ziua dă prin spata serii umbrele și liniștea; se întorc la stâni oierii, se reface pajiștea. Stau pădurile în părți în armuri, semn de putere, muntele-i plin de mistere ca memoria de cărți. Hogaș cu Pisica lui e pe undeva pe-aproape; Eminescu vede-n ape nuferii destinului. Cu oglinzi la suprafață și în margini cu fân, că îți dai seama
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Mă-ncălzesc la străbuni ca la foc, flacăra lor îmi umblă prin trup cum umblă albinile, vara, în stup când fagurii lor se coc și răscoc. Deschideri de muguri, aprinderi în struguri crâncen vin la crama din soare tărie de-.armuri și mai tare decât oțelul din vârfuri de pluguri. Glasul istoriei strigă-napoi, arătându-ne mersul mereu înainte; suntem câtă frunză cu cei din morminte de a pururi cu ochii la noi. Pe-amiezi de timp, la răscruci de podișuri
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
să rămînă calm, privind în profunzimea albastră a domului. Era pictat cu îngeri care suflau în trompete și flori risipite în jurul unor siluete care stăteau pe nori. Remarcă în special patru călăreți mătăhăloși pe pernele pufoase ale norilor cumulus. Purtau armuri romane, peruci cîrlionțate și cununi de lauri și își îndemnau caii cu genunchii, pentru că toți țineau o sabie în stînga și o mistrie masonică în dreapta. în fața lor, pe nori aidoma se aflau patru bătrîni venerabili în togi, ținînd în mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să facă ceea ce voia el, însă degetele lui ardeau pur și simplu de atâtea inele ofensive și defensive. Era îmbrăcat în costumul "de lucru" și până și savanții de la Ateliere ar fi fost uimiți să-i vadă diferitele tipuri de armuri. În preajma lui nu se puteau activa nici un fel de energii de alarmă și nici o armă de foc nu putea trage. Era ziua celei mai importante decizii din întreaga istorie a sistemului solar și el venise înarmat până-n dinți. Ochii femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]