1,328 matches
-
pe exhibarea derizoriului, se adresează unei prietene invizibile prilej de imputări gingașe: Îți amintești desigur flanela violetă, flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem în cea mai frumoasă din serile noastre; despre care îmi spuneai că îmi șade ca o armură de smalț, știi tu, în seara când ne pornisem împovărați de garoafe și iasomie către Corinth... Când madam Zambilovici ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum), flanela pe care apoi am adus-o fluturând ca un steag
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
puterea vieții, verde"; "brazi bătrâni se uită / pe sub sprâncene vechi la mine". În context vegetal foșnitor, lumea e concretitudine mozaicală, spectacol cvasi-bucolic; la douăzeci și trei de ani, o Carolina Ilica între foc și gheață, se simte dominatoare, "puternică-n armura tinereții". Titlul plachetei Dogoarea și flacăra rezumă vădit combustia erotică; simțurile, toate ("cinci ursoaice cu nările aprinse") deschid porți sublimului; gândul însuși e "o dâră de sânge cald". Nopți de mătase (în Presimțiri de toamnă) refuză melancoliile, stările depresive: "Stele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
distinct, cu însemne definitorii. A trăi într-un asemenea orizont spiritual e totuna cu a recepta patetic palpitul folclorului milenar, de unde pioasa iubire pentru formele consacrate embleme ale unei lumi de mult stabilizate ale cărei amintiri sunt un fel de armură. Ochiul scrutător privește concomitent spre Zamolxe și Decebal-crai, dar și spre înaintașii latini între care Traian și Ovidiu; urechea ascultă cântul "cocoșilor de zi", vestitori de bucurii solare; la masa amintirilor se adună figuri columnare: Mușatinul Stefan, Ion-Vodă, marii cronicari
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de ultima regină a Regatului Vandana. Tradiția e un lucru sfânt. 97. Lecțiile de patriotism la statuia ecvestră a lui Stan Fl. Stanson Copiii învață încă din primele clase despre eroismul dovedit de marele Stan Fl. Stanson, cel care în armură lucind asemenea soarelui, domină prin statuia sa ecvestră atât Piața Sublimei Revoluții din capitala Republicii Democratice Vandana, cât și Piața Victoriei Finale din capitala Republicii Umaniste Vandana, amândouă fiind operele originale ale lui Liubomir Fekete, cel care a fost executat
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
de ultima regină a Regatului Vandana. Tradiția e un lucru sfânt. 97. Lecțiile de patriotism la statuia ecvestră a lui Stan Fl. Stanson Copiii învață încă din primele clase despre eroismul dovedit de marele Stan Fl. Stanson, cel care în armură lucind asemenea soarelui, domină prin statuia sa ecvestră atât Piața Sublimei Revoluții din capitala Republicii Democratice Vandana, cât și Piața Victoriei Finale din capitala Republicii Umaniste Vandana, amândouă fiind operele originale ale lui Liubomir Fekete, cel care a fost executat
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
întâi de către fantoma lui Polidoros, apoi de către Hecuba (unde este pomenită tot în legătură cu visul ei premonitoriu) și, în sfârșit, de către corul roabelor troiene, acestea din urmă fiind, de altfel, singurele care vor descrie fantoma în materialitatea ei, purtând o strălucitoare armură de aur și venind să ceară cumplitul tribut datorat mormântului său. Astfel, prezente în spusele celor vii sub formă de imagine visată sau de orbitoare apariție efectivă, umbra rătăcitoare și atotștiutoare a lui Polidoros se întâlnește cu fantoma însetată de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piesă, shite nu intervine decât în partea a doua; el se ivește brusc în interiorul unei colibe a cărei pânză de la intrare fusese dată în lături. Există un puternic contrast între figura impunătoare a lui shite, îmbrăcat ca un războinic („în armură strălucitoare”, spune waki), prezent așadar în toată splendoarea unei materialități sclipitoare, și cuvintele rostite de el despre detașarea „sufletului care și-a pierdut învelișul trecător” pentru a se risipi în vânt. Ca și cum corpul actorului și textul și-ar fi împărțit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rostite de el despre detașarea „sufletului care și-a pierdut învelișul trecător” pentru a se risipi în vânt. Ca și cum corpul actorului și textul și-ar fi împărțit rolurile pentru a exprima ambivalența vizibil/invizibil, materialitate/imaterialitate. Într-adevăr, războinicul „în armură strălucitoare” nu e altul decât „spectrul lui Atsumori intrat în casă”. Spectrul căruia Emma, stăpân peste regatul morților, îi îngăduise, la porunca zeului din Kamo, să evadeze pentru câteva clipe. Fiul se va apropia atunci de fantoma tatălui, îl va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deosebire în toată perioada de latență când se juca cu verii săi. Ea are un comportament ușor „teatral” dar răspunde printr-o atitudine „sfidătoare”: „mă simt bine așa” și folosește faptul că este ușor supraponderală ca pe un fel de „armură” în prezentarea aspectului său fizic. Ea leagă momentul dispariției bucuriei și stării de bine interioare de perioada transformării pubertare; atunci s-a certat de câteva ori cu mama sa, care dorea să o vadă îmbrăcată cu fuste. În sfârșit, lui
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Americii, Faulques parcursese, cu privirea specială pe care și-o formase În trei decenii de căutare a imaginilor de război, douăzeci și șase de veacuri de iconografie belică. Fresca lui era rodul final al tuturor acestora: războinici care Își Închideau armura din teracotă roșie și neagră, legionari sculptați pe coloana lui Traian, tapiseria de la Bayeux, Fleurus-ul lui Carducho, Sfântul Quentin văzut de Luca Giordano, masacrele lui Antonio Tempesta, studiile schițate de Leonardo pentru bătălia de la Anghiari, gravurile lui Callot, incendierea Troiei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care nici un artist lucid n-ar Îndrăzni vreodată s-o pună În discuție, În pofida tuturor preaînțeleptelor cuceriri tehnice postmoderne. Ce bizar, spusese ea (printre leșuri dezbrăcate, În agonie, un războinic ucidea cu patul armei un dușman căzut, cu chivără și armură, semănând cu un crustaceu), aproape toți pictorii interesați de bătălii sunt anteriori secolului XVII. De atunci, nimeni, cu excepția lui Goya, n-a mai Îndrăznit să privească un om cu adevărat atins de moarte, cu sânge adevărat În loc de sirop eroic În
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
expusă la Muzeul Prado (soldatul spaniol străpuns de spada francezului În care Își băga pumnalul), și, mai ales, În fresca lui Orozco, pictată pe tavanul azilului Cabañas din Guadalajara, Mexic: conchistadorul ascuns sub oțel - cu piulițele futuriste și poliedrice ale armurii - peste războinicul aztec Înjunghiat, sângeroasă fuziune de fier și carne, ca un preludiu al noii rase. În urmă cu ani, când nici măcar n-avea de gând să picteze ori credea că renunțase pe vecie să mai Încerce, Faulques admirase fresca
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să miște buzele o vreme, până când, Într-un sfârșit, a isese: când am să te Înjunghii, Faulques, vreau să te Îmbrățișez așa, căutându-ți portița din oțel, pe când tu intri În mine, ori mă violezi, fără să-ți scoți măcar armura. Și acum, rezervând tuturor acestor lucruri un spațiu pe peretele interior al turnului de pază, pictorul de război Încerca să reproducă nu fresca teribilă a lui Orozco, ci senzația pe care contemplarea ei Împreună cu Olvido, vorbele sale și contactul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
apropiat, scărpinându-și tâmpla. A pus ceașca de cafea pe masă și a aprins altă țigară. — Nu știu, a spus, scoțând fumul pe nas. A fost o luptă Îndârjită, iar acum ostașii Învingători fură hainele și giuvaierurile morților. Călărețul cu armură e comandantul lor și pare fără de milă. Dar pare și că le cere pentru el femeia pe care o vor viola. Ajunși aici, croatul s-a uitat la Faulques. Văd povestea, a spus. Dumneata ai dreptate. - Uită-te și la
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care părăseau orașul În flăcări, ca și cum femeia se putea recunoaște dinainte În toate celelalte femei, prăzi ale Învingătorului. În fața ei, Înspăimântător cu suliță și un amestec de arme și podoabe antice și moderne, cu chivără din oțel și o colțuroasă armură cenușie, pe jumătate medievală, pe jumătate futuristă (luate de unde le găsise: Orozco și Diego Rivera fuseseră iar jefuiți fără milă), Hector ridica un guantelet metalic spre copilul care, Înspăimântat, se zbătea În brațele mamei. Iar pe jos amestecul a trei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Focul care Încălzește - Focului mistuitor”36. După Ibn al-Nad@1@m (cf. traducerea lui Dodge): Protoantropul s-a Înveșmîntat cu cele cinci principii, care sunt cele cinci zeități: eterul (zefirul), vîntul, lumina, apa și focul. Și-a făcut din ele armură. Mai Întîi s-a Îmbrăcat În eter, apoi a pus ca pavăză peste eterul (zefirul) nemărginit lumina fără teamă, măcinînd pe deasupra luminii praful umed și acoperind-o cu suflarea vîntului. Apoi, luînd În mîini focul ca scut și ca lance
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
2); fericire (2); înviorare (2); mîncare (2); multă (2); necesar (2); ocean (2); pahar (2); pîine (2); plăcere (2); răcoare (2); relaxare (2); scăldat (2); supraviețuire (2); transparent (2); udă (2); vin (2); vitalitate (2); -; acid; alcool; amin; apă potabilă; armură; bazin; băut; beau; bidon; bine; Borsec; bunătate; calcar; calm; cantitate; ceai; chiuvetă; clor; continuitate; creație; cugetare; fără culoare; dar; deșert; Dunăre; duritate; energie; esențial; existentă; fiartă; foame; găleată; gheață; gîrlă; grea; H2; hidrogen; hrănire; iaz; incolor; incoloră; indiscutabil; indispensabil; indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
2); epocă (2); fierar (2); forțat (2); gard (2); greutate (2); haine (2); mașinării (2); plumb (2); rangă (2); rezistent (2); rugina (2); sală (2); scaun (2); solid (2); tablă (2); țeavă (2); unelte (2); zinc (2); aliaj; almaz; arme; armură; auriu; automobil; bancă; bară; bate; bijuterii; caracter; carne; cămașă; clădiri; colectare; complicat; construcție; contesă; covali; cub de fier; cui; cuțit; dinte; disconfort; doare; farfurie; Fe; fier; fierari; fizică; foc; folositor; frig; galben; glonț; groapă; H2O; inimă; indiferență; Iocan; îmbrăcat; învechit
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Din punct de vedere mitic, șarpele este dual, material, androgin, și șarpele spiritual, ca arhetip al haosului, al Increatului, dar și principiu al vieții primordiale. În arta geto-dacă, șarpele magic este prezent, cu rol apotropaic, pe podoabe, pe coifuri, pe armură fiind înfățișat alături de un cap de bour. În cultura greco-romană, șarpele are semnificații farmacopeice. În complexul basilical protocreștin, datând de la începutul Evului Mediu, s-a descoperit motivul celor doi șerpi încolăciți care se privesc în față, simbolizând două forțe mitice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a valorificării posibilităților semantice nebănuite ale cuvintelor: văile sunt neumblate, adică respinse cum ar spune Ion Barbu ceața crește vedenii, umbrele nu au umbre, timpul este asuprit de sunet. M. Ciobanu face poezie cu distincție și rafinament. "Niște Epistole" (1969) "Armura lui Thomas și alte epistole" (1971) amplifică tonul grav al poeziei sale, al tainelor negrăite, dar se simte în ele și o anumită emfază supărătoare. În 1974 poetul scoate volumul "Cele ce sunt", în care se distinge simbolul clepsidrei; aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cerbului", E. S. P. L. A., 1957; "Veverița de foc", Editura Tineretului, 1967; "Balade", E. P. L., 1967; "Copacul descătușat", Editura Tineretului, 1968; "Balade", 1969; "Balade singaporene", Editura Cartea Românească., 1970; "Țara migrenelor", Editura Eminescu, 1970; "Sonete aeriene", Editura Cartea Românească, 1972; "Armura de sudoare", Editura Albatros, 1972; "Bazarul cu măști", Editura Eminescu, 1973; "Imnuri olimpice", Stadion, 1975; "Parfumul timpului", Albatros, 1975. Tudor George este un bun versificator; el vorbește egal și spectaculos despre trecerea timpului, despre nevoia de puritate, despre cortul fixat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mic, în rolul lui Richard. Cu toate că în mintea mea, în mod surprinzător, sunt prezente multe detalii ale celebrei lupte de la Bosworth, mă voi opri la imaginea finală. Richard era singurul personaj care avea un costum de epocă. Era îmbrăcat în armură. Spre final, unul dintre conspiratori se apropie tiptil de el, pe la spate, și-l înjunghie. În momentul următor, cu o veselie isterică, toți vrăjmașii lui Richard îl inconjurau și-i aruncau leșul de la unul la altul, într-o isterică profanare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Richard îl inconjurau și-i aruncau leșul de la unul la altul, într-o isterică profanare a celui ce a fost "tiranul". Isteria crește, ritmul profanator ajunge la paroxism, când, deodată, Richard rămâne în picioare, drept, nemișcat, în mijlocul cercului. Încheieturile armurii se înțepeniseră. În minutul care urmează, profanatorii dispar ca șobolanii care părăsesc vasul ce se scufundă. Pe platou doar Richard rămâne. Singur, nemișcat, drept preț de câteva clipe. Apoi armura cedează și el se prăbușește fără viață. De ce am fost
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
deodată, Richard rămâne în picioare, drept, nemișcat, în mijlocul cercului. Încheieturile armurii se înțepeniseră. În minutul care urmează, profanatorii dispar ca șobolanii care părăsesc vasul ce se scufundă. Pe platou doar Richard rămâne. Singur, nemișcat, drept preț de câteva clipe. Apoi armura cedează și el se prăbușește fără viață. De ce am fost atât de impresionat de soluția tânărui regizor, soluție care mă urmărește de atâția ani și mă îndeamnă la cugetare și la respect? Pentru ca mi s-a părut de o remarcabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
izolat de cuvântulregent, articolul ori prepoziția de substantiv etc.) în două versuri succesive are ca efect stilistic crearea unor rime rare și a unor cadențe sonore neobișnuite: Străbatem amurguri / cu crini albi în gură. / Închidem în noi un / sfârșit sub armură. (L. Blaga) Sau: afară era moină, urâtă și o mare,//din totdeauna știută, zădărnicie. îmi spuneam, / nam să mai trec niciodată de locul acesta de aici, / cu mese înalte, cu oameni străini, care nici //nu mă iau în seamă - și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]