867 matches
-
formula se reduce la produsul simplu dintre pozițiile agenților. În cazul în care votantul sau partidul se află în punctul neutru, lungimea vectorului respectiv va fi 0 și produsul va fi 0, rezultând o compatibilitate nulă între cei doi. Deși asumpția de bază a modelului direcțional este aceea că votanții se vor orienta spre candidatul care susține cel mai intens sau este cel mai intens împotriva aceluiași aspect ca și ei, totuși alegătorii nu vor empatiza cu poziții radicale, extremiste. Intensitatea
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
deloc partidul sau să îi acorde o sancțiune mai mică decât alți votanți (Westholm, 1994). Însă dacă pentru sancțiune se folosește formula de calcul bazată pe dimensiunea regiunii de acceptabilitate și lungimea vectorului de intensitate a partidului și se păstrează asumpția conform căreia atât regiunea de acceptabilitate, cât și poziția partidelor pe continuum sunt unice pentru toți votanții, rezultă că sancțiunea este identică pentru oricare din votanți, indiferent de poziția acestora față de partid. Așadar, asumpția că sancțiunea variază în funcție de votantul care
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
intensitate a partidului și se păstrează asumpția conform căreia atât regiunea de acceptabilitate, cât și poziția partidelor pe continuum sunt unice pentru toți votanții, rezultă că sancțiunea este identică pentru oricare din votanți, indiferent de poziția acestora față de partid. Așadar, asumpția că sancțiunea variază în funcție de votantul care o aplică este inconsecventă cu asumpția unicității regiunii de acceptabilitate și a poziției partidelor pentru toți votanții. Doar în cazul în care acestea variază pentru fiecare votant în parte sancțiunea devine dependentă de poziția
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
acceptabilitate, cât și poziția partidelor pe continuum sunt unice pentru toți votanții, rezultă că sancțiunea este identică pentru oricare din votanți, indiferent de poziția acestora față de partid. Așadar, asumpția că sancțiunea variază în funcție de votantul care o aplică este inconsecventă cu asumpția unicității regiunii de acceptabilitate și a poziției partidelor pentru toți votanții. Doar în cazul în care acestea variază pentru fiecare votant în parte sancțiunea devine dependentă de poziția votantului. Un model integrat de competiție electorală Încercările empirice de a utiliza
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
plasarea pe axa stânga-dreapta s-a făcut separat pe partide, făcând problematică stabilirea poziției celor două alianțe. O soluție ar fi utilizarea mediei pozițiilor individuale ale partidelor din alianțe, așa cum sunt ele văzute de fiecare votant. Însă această opțiune implică asumpția că o alianță se plasează ideologic la mijlocul distanței dintre partidele care o compun, ceea ce nu este neapărat adevărat. Pentru a evita acest neajuns am ales să renunț la poziționarea idiosincratică a partidelor, în favoarea unei poziții unice pentru fiecare partid, obținută
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
a explica și de a propune strategii prin care partidele să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, o componentă principală a oricărui model de competiție electorală rămâne modul în care votanții își formează opțiunile electorale. Din acest motiv, utilizând asumpțiile modelelor spațiale, fie acestea de tip downsian, direcțional sau mixt, se poate explica nu doar comportamentul partidelor aflate în competiție, dar și comportamentul electoral al votanților. Explicarea comportamentului electoral al votanților utilizând modele spațiale a fost și scopul acestui capitol
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
cu privire la efectul identificării votanților cu un partid/o alianță asupra opțiunii de vot. Identificarea cu un partid/o alianță influențează cel mai puternic opțiunea de vot pentru competitorul respectiv. Această concluzie este foarte interesantă, în condițiile în care una dintre asumpțiile modelelor spațiale este aceea că identificarea cu partidele nu există, opțiunea de vot făcându se strict pe criterii legate de poziția partidelor raportată la poziția votanților. Însă acest efect poate fi o consecință a opțiunilor metodologice menționate anterior și, de
Modele spaţiale ale competiţiei electorale. In: Competenţa politică în România by Andra-Maria Roescu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1567]
-
din domeniu. Al treilea capitol al lucrării prezintă diverse modalități de clasificare a teoriilor care au fost dezvoltate în decursul vremii în domeniul rețelelor sociale. Prin prezentarea acestor tipologii, am urmărit ordonarea muncii de cercetare din domeniu și evidențierea diferitelor asumpții și logici de construcție teoretică. Fără pretenția exhaustivității, capitolul prezintă, de asemenea, câteva dintre cele mai cunoscute și mai citate studii de rețele sociale. Rezultatele acestor studii permit construirea unor explicații pentru situații și comportamente sociale dintre cele mai diverse
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
unic în contextul domeniului sociologiei (Krackhardt, 2010; Vlăsceanu, 2013; Wellman, 1983). Astfel, Wasserman și Faust (1994) consideră analiza rețelelor sociale o perspectivă distinctă de cercetare în științele sociale, care integrează teorii și modele teoretice definite în termeni relaționali. În plus, asumpția relațională în investigarea fenomenelor sociale (importanța relațiilor dintre unitățile sociale) este ceea ce conferă caracter specific analizei rețelelor sociale. Carrington și Scott (2012) susțin că analiza rețelelor sociale este o paradigmă bine definită, de natură structurală, care conceptualizează fenomenele sociale sub
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
Rețelelor Sociale (TRS). În ciuda diversității teoretice, Borgatti și Lopez-Kidwell consideră că se poate discuta despre o singură TRS. Aceștia sunt de părere că TRS este structurată pe trei straturi. Un prim strat, de profunzime, este compus dintr-un nucleu de asumpții, conform cărora în rețelele sociale resursele circulă de la un nod la altul, fără a suferi transformări. Altfel spus, modelul fluxului de resurse (network flow model) reprezintă fundamentul TRS. Al doilea strat, intermediar, reprezintă un ansamblu de teoreme derivate din modelul
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
cu privire la rețelele sociale nu este decât o manifestare a diverselor fațete ale TRS. Aceste constructe teoretice, etichetate drept teorii, sunt simple derivații ale straturilor de profunzime și intermediar. Altfel spus, diversele teorii cu privire la rețelele sociale împărtășesc un nucleu comun de asumpții (stratul de profunzime) și un nucleu comun de teoreme (stratul intermediar). Teoria Lumii Mici (Milgram, 1969), teoria puterii legăturilor slabe (Granovetter, 1973), teoria capitalului social (Coleman, 1988), teoria găurilor structurale (Burt, 1992), teoria resurselor sociale (Lin, 2002) sunt câteva exemple
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
Lumii Mici (Milgram, 1969), teoria puterii legăturilor slabe (Granovetter, 1973), teoria capitalului social (Coleman, 1988), teoria găurilor structurale (Burt, 1992), teoria resurselor sociale (Lin, 2002) sunt câteva exemple de teorii care împărtășesc, în opinia lui Borgatti și Lopez Kidwell (2012), asumpții fundamentale comune și teoremele derivate aferente și care, în consecință, sunt manifestări ale aceleiași teorii, TRS. Wellman (1983: 157) consideră analiza rețelelor sociale un tip specific de analiză structurală. Prin acest tip de analiză sunt descrise structurile stabile de relații
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
în investigarea fenomenelor sociale (vocabular, bagaj conceptual, metode și instrumente de cercetare, pachete software etc.). În categoria elementelor comune trebuie plasat și modul cum sunt definiți indivizii și structurile sociale. Potrivit lui Cook și Withmeyer (1992), studiile rețelelor sociale pornesc de la asumpția că actorii individuali au interese, iar acestea derivă din pozițiile ocupate în rețea și sunt satisfăcute prin intermediul interacțiunilor sociale. De asemenea, există și o înțelegere comună asociată conceptului de structură socială: (Cook și Withmeyer, 1992: 118). În contextul elementelor comune
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
în modalitatea de construire a acestora. Altfel spus, unde începe și unde se termină o rețea socială? Cum se contruiește o rețea socială? În acest context, există două abordări cu privire la stabilirea granițelor unei rețele sociale. Prima abordare, realistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială există în realitate, iar sarcina cercetătorului este aceea de a încerca să o descopere. A doua abordare, nominalistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială nu există în realitate, ci este un concept construit
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
există două abordări cu privire la stabilirea granițelor unei rețele sociale. Prima abordare, realistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială există în realitate, iar sarcina cercetătorului este aceea de a încerca să o descopere. A doua abordare, nominalistă, pornește de la asumpția că o anumită rețea socială nu există în realitate, ci este un concept construit, un rezultat al întrebărilor teoretice de la care pornește un cercetător (Laumann et al., 1983; Laumann, 2006). Unele rețele sociale pot fi construite fără prea mari probleme
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
două categorii de măsurători pe care le-am prezentat (măsurătorile specifice ego rețelelor și măsurătorile specifice găurilor structurale) erau aplicate la nivel de rețea personală. Spre deosebire de acestea, măsurătorile de centralitate sunt aplicate la nivelul întregii rețele și se bazează pe asumpția implicită conform căreia cu cât un individ este mai central în cadrul unei rețele, cu atât este mai important (proeminent sau influent; Wasserman și Faust, 1994). Prima măsurătoare a centralității este gradul de apropiere al unui nod față de toate celelalte noduri
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
Lopez-Kidwell, 2012). Teoriile asupra rețelelor care propun explicații pentru omogenitatea socială (tendința indivizilor de a împărtăși aceleași idei, valori, atitudini, practici etc.) pun accentul fie pe contagiune, fie pe adaptare. Teoriile omogenității care își fundamentează explicațiile pe contagiune pornesc de la asumpția că indivizii se contaminează prin expunerea directă la alteri deja contaminați (vezi metafora îmbolnăvirii) (Monge și Contractor, 2003). Barash (2011) consideră că influența, informația locală, indentitatea socială și excluziunea socială sunt mecanisme care determină indivizii să adopte lucruri deja adoptate
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
specific de schimb, schimbul direct negociat. Înainte de a prezenta celelalte tipuri de schimb, voi relua pe scurt elementele ce definesc schimburile directe negociate (acestea sunt utilizate cu precădere în studiile experimentale, așa cum am văzut mai sus), punând accentul pe câteva asumpții generale. În figura 4.3 este reprezentată o relație simplă de schimb social între doi actori, A și B. Fiecare dintre cei doi actori controlează o anumită resursă. A(i) indică faptul că A controlează o resursă i, în timp ce B
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
să apară o relație schimb, fiecare dintre cei doi actori trebuie să fie interesat de obținerea unei anumite cantități din resursa controlată de celălalt actor (schimbul are loc dacă cei doi actori se află într-o relație de interdependență). Această asumpție implică faptul că între A și B există o anumită formă de dependență, reciprocă sau directă. Altfel spus, A este dependent direct de comportamentul lui B pentru obținerea resursei j, iar B este dependent direct de comportamentul lui A pentru
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
în mod adecvat, iar i îl poate sancționa pe M (de exemplu, sabotaj, grevă, demisie, bârfă etc.) dacă acesta nu își respectă responsabilitățile asumate. 4.2.1.1. Modele de definire a actorilor sociali Analiza structurilor de schimb implică anumite asumpții teoretice cu privire la modul de conceptualizare a participanților la schimb. Astfel, există cel puțin două modele de predefinire a actorilor ce compun o rețea de schimb. Un prim model de conceptualizare a actorilor din rețelele de schimb este cel al actorilor
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian-Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
atât, este o teorie a puterilor de statu-quo. În plus, această teorie eșuează în a diferența între multitudinea de interese și motive pe care un stat le poate avea pentru a alege să balanseze sau să se alinieze. Ca atare, asumpția generală este că ambele comportamente sunt motivate de dorința statelor de a-și maximiza securitatea sau, chiar mai mult decât atât, că singurul interes vital al unui stat în sistemul internațional anarhic este acela de a și maximiza securitatea. A
Alianțele militare. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1520]
-
doua direcție teoretică de studiu al alianțelor o constituie teoria balanței amenințărilor, dezvoltată de Stephen Walt în The Origins of Alliances. Aceasta are la bază teoria balanței de putere, pe care însă Walt o repune în discuție, transformând câteva dintre asumpțiile ei esențiale. Spre deosebire de Morgenthau, Walt susține că statele dezvoltă comportamente de aliniere sau balansare ca răspuns nu la dezechilibrul de putere din sistem, ci la dezechilibrele de amenințare cu care se confruntă. Aceste dezechilibre de amenințare apar îndeosebi când există
Alianțele militare. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1520]
-
pozitive în organizație despre persoană, în noul rol. * Resursele pe care se poate baza (84%): negocierea resurselor, a legăturii dintre resurse și rezultatele așteptate/obținute, implicarea altor persoane ca sprijin pentru obținerea acestor resurse. Evitarea negocierii pentru resurse, pornind de la asumpția că un lider trebuie să obțină oricum rezultate pentru că acesta este jobul lui, esteeste o capcană în care cad multe femei din dorința de a le fi recunoscută valoarea ca leader. 5.3. Ce puteți face ca angajat(ă)/manager
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
accent multiculturalist. Demonstrația cea mai clară a acestui lucru este legată de intensele eforturi, încununate cu succes, depuse de Partidul Conservator de a câștiga supremația politică în comunitățile de imigranți situate în zonele urbane ale Canadei. Conservatorii pornesc aici de la asumpția potrivit căreia recrutarea unui segment cât mai mare de minoritari reprezintă cheia pentru un guvern majoritar, imitând astfel comportamentul Partidului Liberal care, timp de două generații, și-a asigurat majoritatea zdrobitoare a voturilor "etnice" (Friesen, 2010; Friesen & Ibbitson, 2010). Faptul
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
avansate reușesc să țină seama de un ansamblu de factori și condiții repertoriate fără cusur. Înțelegerea fenomenului populist se dorește prin intermediul utilizării unor linii general-explicative, iar aceste linii sunt trasate în funcție de realitățile empirice constatate mai degrabă decât în baza unor asumpții teoretice de nezdruncinat. De aceea, vocea sa este mediană, în sensul că se află la mijlocul arpegiului mărginit, la un capăt, de filosofii politicului (adepți ai ultra-teoretizării), și la celălalt de sociologii cantitativiști (adepți ai ultra-empiricismului). Statutul de voce mediană îi
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]