758 matches
-
și slujitorii tăi trebuia să puneți cum se cade În aplicare planul nostru. Înainte de toate trebuia să trimiți un om capabil și de Încredere, ca să vadă tot ce se Întâmplă și să ne povestească. Cunoașterea aduce cu sine izbânda. Așa, bâjbâim În necunoscut. — și dacă-l vedea careva pe slujitorul meu? Dacă blestematul de Bertold Își trimitea și el oamenii să-și supravegheze bastarda? știi bine c-o iubește ca pe ochii din cap! — Același lucru l-aș fi putut spune
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
toate formele de agitație și propagandă, prin învățămînt și prin însăși transformarea societății. Scriitori ca Zaharia Stancu sau Camil Petrescu n-ar fi scris ultimele și cele mai importante opere ale lor, fără îndrumarea de către partid. Scriitori mai tineri ar bîjbîi poate pînă azi în căutarea unor formule realiste. Pot spune în numele meu personal că, deși simțisem deșertăciunea formalismului și căutam calea realismului, îndrumarea de către partid a ajutat în chip hotărîtor dezvoltarea mea ca scriitor". Constată cu satisfacție că îndrumarea de către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
carte: Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi (Ioan, 8,32)? Nu putem fi liberi cît timp adevărul despre atrocitățile comuniste și autorii lor nu vor fi aduse la lumină și supuse judecății. Între timp continuăm să bîjbîim, să ne împiedicăm, să ne lovim de pereții unui tunel care nu pare să aibă un capăt, întunericul ne lovește în valuri, ne împresoară cîte o geană de lumină pîlpîie, însă foarte departe și puțină vreme. Altă luminiță răsare parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
locuiesc aici și aceasta este limba românească, dacă aș fi însă la Paris, aș cânta liniștit în franțuzește, iar la Roma în italienește, dacă mi-aș mai pune-o la punct. În germană sau rusă, mi-e totuna, deși le bâjbâi, dar cântecele mele, repet, nu sunt despre patrii și partide, ci despre sentimentele și trăirile adânci ale oameni- lor. Or, ele au de fapt aceeași limbă. În ce lume minunată trăiți, domnule Vasile ! Unde oame- nii-s egali și toți la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
opiul și hașișurile. Dumnezeule, cum arăți, trebuie neapărat să te duc acasă, mi-e și frică să te las la vreun spital, să nu te recunoască vreunul, să vezi ce scan- dal pornește... — Ce spital, dragule ? Mă simt foarte bine, bâjbâie Cristi. — Știi în ce zi suntem, domnișorule Cristian ? — În mai. — În mai pe naiba să te ia. De când bei în neștire ? Știi ? — De ieri, c-a murit tata, și începe să lăcrimeze. — Doamne, a murit Fernic... Și asta acum vreo
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Era ca și cum vocea nu anticipase această întrebare. Ca și cum vocea ari fi asumat faptul că aș fi știut unde zăcea adevărul specific acelei situații. - Nu, Bret. Din nou, cauți unde nu trebuie. - Unde-ar trebui să caut? - Deschide ochii. Nu mai bâjbâi după lucruri care nu sunt acolo. - Unde sunt băieții? am întrebat. Știi? - Întreabă-l pe fiul tău. El știe. Teama s-a încovoiat într-o furie subită. - Nu cred asta. - Asta te va distruge. Scriitorul plecase. Scriitorul era speriat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
referitoare la viața povestitorului, ca semn că am trecut și noi prin lumea asta și că am iubit pe oamenii acestor pământuri. Ușor de zis, greu de făcut!! Nici unul din noi nu cunoaște Îndeajuns de bine Fălticeniul pentru a nu „bâjbâi” săptămâni prin el, și În acest caz fiind păscuți de primejdia de a greși. Așa se face, că te rugăm să ne jertfești câteva ceasuri din timpul matale, și așa destul de sufocat de treburi și preocupări, și să ne faci
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
în care cei doi scriitori, Istrati și Eminescu devin repere și ținte diametral opuse. "Un întreg cor de emigranți literari scrie Octavian Goga într-un articol intitulat Pânze de paianjeni, din Țara Noastră (5 octombrie 1924), regretând starea de fapte bâjbâie împrejur, batjocurind altarul moștenit. Ideea națională cu toate atributele ei e târâtă în noroi. Clișee exotice năvălesc pripit, ca să falșifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. În această invasie de străinism, presa, scăpată din mâinile noastre, are rolul de slujnică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ea privea cu reproș la mine, ca și cum îmi făcea o concesie că nu mă dădea imediat pe mâna poliției. Mâncam din înghețată pașnic, aplicat și, la întrebarea mea dacă am față de Râmaru sau de Pablo Escobar, baba a început să bâjbâie. S-a încheiat mai bine la capot, mi-a studiat apoi geanta în care putea descoperi, Doamne ferește, câteva hartane de prunc tranșat cu măiestrie și a zis că nu contează, tot o față de om de nimic am. Las’ că știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o babă cu nervii la pământ, care se plictisea în apartamentul proprietate personală dintr-un cartier urât de blocuri urâte, a văzut în mine un posibil criminal. Când nimeni nu era în stare să-mi dea o identitate, când toți bâjbâiau, ea era pe cale să aibă o certitudine. Eram un criminal. Care mânca o înghețată cu vanilie și cacao. Iar dincolo de asta nu s-a mai întâmplat ceva demn de povestit. Ba nu, a mai fost un episod. De ăsta era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu termina niciodată, ce începea la vremea aceea nu mi se părea semnificativ. Era vârsta la care începuturile abundau. Într-un fel, m-a ajutat să mă găsesc, deoarece iniția mult mai bine și spre încântarea tuturor ceea ce eu începeam bâjbâind și întorcându-mă mereu în punctul de plecare. În ciuda sentimentului de adulație cu care era întâmpinat oriunde apărea, auzeam și remarci care ar fi trebuit să mă pună în gardă. „E superficial“, spuneau unii. Ori tocmai nesocotința cu care trata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
apa mării, adulmecă vîntul ca o sălbăticiune ieșită În marginea unui luminiș pe Olimp. Apoi În flacăra necruțătoare a amiezii zeița a devenit femeie, În vreme ce frumosul Paris s-ar teme să nu-l păteze această mare care, orbită de lumină, bîjbîie la țărm, printre stînci, ca Oedip. Dacă trebuie să plătim emoțiile de pe Acropole, măcar să iau din această frumusețe partea neatinsă de amărăciune. Dealtfel, cunoaștem lucruri pe care grecii le ignorau. Sibaris Se nasc obosiți și trăiesc pentru a se odihni
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sărut, iar trupul prefera „Mărul păcatului”. Era lumea în care voia să fie. Cât trecuse de atunci? Prin câte trecuse! Nu voia să refuze, să se alinieze bărbătoasă la standardul normal de viață. Se pierduse în străfundul unui întuneric umblând bâjbâind vrând să evadeze din acel hău îngust, să iasă la suprafață, la lumina pe care o pierduse, și pe care o căuta necontenit. Câte pierduse, dar cui îi mai păsa? De câte ori nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se pierduse în vicii sau în goluri fascinante, deși unii apropiați și chiar rude îl credeau o mizerie pentru că plecase de acasă și nu rămăsese acolo unde credeau că îi este locul. Izbutise să iasă triumfător din întunericul în care bâjbâise, ajungând la lumina care îl chemase. Pomii erau arămii, semn că venise toamna și aici în vestul țării. Gânduri lipsite de importanță veneau abuziv și o torturau fără voia ei. Rațiunea căuta stăpânirea acestora, dar privirea lui Alin, zâmbitoare și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și covârșitor în mine, de când ai plecat, mi-a întunecat iar toată ființa; m’a crispat. Este cel mai nelămurit și complex sentiment: mă simt amputată, nu cred în plecarea ta și totuși cred; mă simt imens de singură și bâjbâi după tine ca o oarbă; mi-e frică să-ți pun întrebare (sic) de teamă ca depărtarea imensă dintre noi să nu se precizeze. Aștept întăia scrisoare care îmi va spune cum a fost; oricum între prezentul tău și al
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu un capăt fixat aici, ca o coardă, și cu celălalt capăt prins în mânuțele tale. Trimite-mi o fotografie nouă, nu cu privirile ascunse, ci franc ridicate; trimite-mi o fotografie a camerei tale. Nu mai pot suporta să bâjbâi în întuneric; uneori, când scrii mai rar, rămân ca într-un labirint, rătăcită, hagardă și halucinată. Scrisorile tale fac oficiul morfinei; trăiesc prin piqure-a noutăților: cum se învechesc - deși pentru mine sunt prinse cu rădăcini în făptura mea -, mă uit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Lina la masă și în glumă îmi spune (ce glumă!): „Poftiți, domnișoară, la masă, că vă pleacă trenul spre Paris!“ Te strâng în brațe cu lacrimi și putere. Printre lacrimi nu pot zări scumpii tăi ochi frumoși, nici fața ta... Bâjbâi în întuneric. Te sărut, draga mea. Scrie-mi, te rog, tot pe coale, pentru ca să pot forma caetul al II-lea. Și iar te strâng în brațe, și iar îți sărut genele lungi, ca să nu văd că ai și tu ochii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
doua doză de licoare. Rezultatul? „Mă uit în jur la copacii cu forme ciudate, aud un nechezat de cai și aștept să văd o scenă de bătălie cu cavaleri, praf și sulițe. În schimb simt un nod puternic în gât, bâjbâi după hârtia igienică, descopăr că mi-o luase cineva, mă uit cu tristețe în jur fără să disting nimic, apoi mă resemnez și dau să mă ridic. Descopăr că picioarele îmi sunt ca de mămăligă și încep să mă chinui
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
este complet scursă de energie”. Mă uit în jur la copacii cu forme ciudate, aud un nechezat de cal și aștept să văd o scenă de bătălie cu călăreți, praf și sulițe. În schimb simt un nod puternic în gât, bâjbâi după hârtia igienică, descopăr că mi-o luase altcineva, mă uit cu tristețe în jur fără să disting nimic, apoi mă resemnez și dau să mă ridic. Descopăr că picioarele îmi sunt ca din mămăligă și încep să mă chinui
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
altceva decât să ne suim în ea. Și astfel am ajuns să cunoaștem niște oameni drăguți, bucuroși că vorbesc românește și cu care am comunicat liber, cu plăcere și voie bună. Fixând punctul - în sus față de mare - am început să bâjbâim pe străzile în sens unic ale Barcelonei. Domnul Taler Laurian (căci așa-l cheamă, iar pe soție Minodora) a dat dovadă de mult sânge rece, neintrând în panică atunci când situația părea că a ieșit de sub control. Dar instinctul turistului l-
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
liberă a atemporalității este o convingere pe care o Împart bucuros cu sălbaticul pictat În cele mai țipătoare culori. Am călătorit Înapoi În gând - și gândul se Îngusta tot mai mult, fără speranță, pe măsură ce Înaintam - Înspre regiuni Îndepărtate unde am bâjbâit În căutarea unei deschideri secrete, pentru a descoperi că temnița timpului este sferică și fără ieșiri. Cu excepția sinuciderii, am Încercat totul. Mi-am lepădat identitatea, ca să trec drept o nălucă tradițională și să mă furișez În tărâmurile care existau Înainte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
deasupra Pau-lui? „Là-bas, là-bas, dans la montagne“, după cum o auzisem pe Carmen cântând la operă. Într-o noapte stranie, stăteam treaz În pat, ascultând bătăile ritmice ale valurilor oceanului și plănuind fuga noastră. Oceanul părea să se ridice și să bâjbâie În Întuneric, căzând apoi greoi pe față. Despre evadarea noastră efectivă, nu prea am ce povesti. Memoria mea a reținut imaginea ei fugară În timp ce Își punea ascultătoare pantofii de pânză cu tălpi de sfoară, pe partea de cort expusă vântului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de pietre ce marchează o potecă de munte. Dar pe de altă parte, Într-un sens, orice poezie este pozițională: Încercarea de a-ți exprima poziția față de universul cuprins de conștiință este un Îndemn imemorial. Brațele conștiinței se Întind și bâjbâie și cu cât sunt mai lungi, cu atât mai bine. Tentacule, nu aripi sunt membrele firești ale lui Apollo. Vivian Bloodmark, un prieten filozof, va afirma ulterior că, În timp ce omul de știință vede tot ce se Întâmplă Într-un punct
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat, rezemată de o coloană. Stingeam felinarul și Înaintam bâjbâind spre ea. Întotdeauna dorești să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca un săculeț de burete În care se află un drăcușor furios. Una este să concepi operațiunea principală și alta este s-o construiești. Efortul la care este supusă mintea este uriaș; elementul temporal este total ignorat, mâna care construiește bâjbâie după un pion În cutie, Îl ia, În timp ce mintea Încă mai chibzuiește dacă e mai bine să respingă un atac sau să temporizeze și, când deschizi pumnul, constați că s-a scurs poate o oră Întreagă, o oră prefăcută În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]