3,424 matches
-
Nu l-am mai văzut aproape o săptămână. Apoi a venit într-o seară, puțin după ora șapte, și m-a scos la cină. Era îmbrăcat în doliu mare și purta o panglică neagră, lată, la pălărie. Ba chiar și batista era tivită cu negru. Veșmintele lui triste sugerau că a pierdut într-o singură catastrofă și ultima rudă pe care o mai avea pe lume, chiar și verii de-al doilea prin alianță. Grăsimea lui și obrajii roșii și durdulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dindărătul unui copac. Ușa era larg deschisă. Strigă, dar nu-i răspunse nimeni. Păși înăuntru. Bătu la o ușă, dar din nou nici un răspuns. Răsuci clanța și intră. Mirosul care-l întâmpină agresiv îi întoarse stomacul pe dos. Își duse batista la nas, își luă inima-n dinți și intră. Lumina era slabă și după ce umblase atâta vreme prin soare un timp nu izbuti să mai deslușească nimic. Apoi tresări. Întâi nu-și dădu seama. I se păru că a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
scurtă șovăire, Își vârî arma la loc. - Atomii despre care vorbești sunt nisip orb, fragmente ale unui neant fără suflet. Dar lama care a Încercat să mă omoare era cât se poate de sensibilă. Arrigo Își scosese din traistă o batistă de in. Făcu un pas În față, Întinzându-i-o poetului. - Spune-mi ce făceai aici, dat fiind că sunt dispus să cred că n-ai venit să mă ataci pe mine, zise Dante În timp ce se Înfășa cum putea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până la urmă, aduse într-o cârpă mare și albă din care ieșeau aburi, de către jandarmul servil care alergase cu o supunere oarbă. Mustața judecătorului era acum galbenă și cenușie. Cojile de ou îi zăceau la picioare. Le zdrobi cu o batistă lată de pânză. S-ar fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și arătau ca niște pinteni mici de tot, în timp ce alături, la doi pași, Belle de jour se odihnea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de sudoare și de surpriză, pe chipul său sufocat când ieși afară după câteva minute, pentru a lua câteva guri mari de aer, sprijinit de perete, înainte de a scoate din buzunar, precum țăranul ce nu încetase niciodată să fie, o batistă mare în carouri nu tocmai curată, și a se șterge cu ea. Puțin mai târziu, Lysia Verhareine se întoarse și ea la lumină, care o făcu să clipească, apoi deschise din nou ochii pentru a ne privi și a zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și de adevărul meu, despre ceea ce făcea din mine un bărbat, un bărbat care continua să meargă prin viață. Cât trăise procurorul, nu pusesem niciodată piciorul la Castel. Nu era de mine. Aș fi arătat ca o rufă oarecare printre batiste de mătase. M-am mulțumit să-i dau târcoale, să mă plimb prin preajma lui, să-l măsor de departe, să zăresc văpaia continuă de mare incendiu a acoperișului de ardezie și a frontoanelor de aramă. Iar apoi avusese loc moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ou roșu, de la Paști, și striga ca o nebună: Scaliene, pornește ploile!, să deschidem porțile, mă! L-au îngropat apoi, s-au dus spre un loc ascuns între ierburi, prima fată ducea steagul făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma Romanița mea, dascălul, tot învăța dăscălița șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
microfon: Ce vreți să facem, să ridicăm un hotel acuma? Într-un sat din județul Ialomița, toate casele erau sub apă, doar la școală, care era mai înaltă, se adunaseră copii, îi filmau ziariștii din elicopter, micuții făceau semn cu batistele să vină cineva să-i scoată de acolo, militarii bravi salvau mereu. Întinderi de apă, adânci de doi-trei metri, erau în tot sudul. De șase ori, în anul 2005, apele au încercat România. Țara minunată în care lumea visa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a fi chemat Înapoi la Lake Geneva, se Îmbrăcase, timorat, dar plin de mulțumire lăuntrică, cu primii săi pantaloni lungi, scoși În evidență de o cravată-acordeon violacee și un guler „Belmont“ cu marginile unite implacabil, cu șosete liliachii și o batistă tivită cu violet ițindu-i-se din buzunarul de la piept. Mai mult decât atât, Își elaborase o filosofie proprie, un cod de comportament care, În măsura În care i se poate da un nume, era un fel de egocentrism aristocratic. Își dăduse seama că principalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a aplecat Înainte, cu bărbia proptită În palme. — Of, la ce bun?... Tu-ți vei urma drumul și presupun că și eu mi-l voi urma pe al meu. O clipă de tăcere. Isabelle era profund mișcată. Și-a răsucit batista, făcând din ea un ghem compact, și, În lumina slabă care o scălda, a lăsat-o deliberat să cadă pe jos. Mâinile li s-au atins ușor, dar nici unul n-a vorbit. Tăcerile deveneau tot mai frecvente și mai delicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cap pălării studențești cu ac În față și panglici țipătoare negru-oranj, iar sub gulerele de celuloid le Înfloreau lavaliere portocalii. Aveau brasarde negre cu un „P“ oranj, bastoane cu fanioane de Princeton, iar efectul era Întregit de șosetele dungate și batistele din buzunarele de la piept, În aceeași gamă de culori. Țineau legat cu un lanț zornăitor un motan uriaș, Înnebunit, vopsit ca un tigru. O jumătate bună din lumea de la gară căsca gura la ei, oscilând Între compasiune Îngrozită și veselie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aș avea? A, cred că găsești una În camera lui Alec. În cele din urmă Amory a găsit ceea ce căuta și, Întorcându-se la masa de toaletă, a deschis un sertar plin cu scrisori, Însemnări, verigi dintr-un lanț, două batiste micuțe și câteva instantanee fotografice. În timp ce le muta grijuliu În cutie, mintea i-a rătăcit până la un pasaj dintr-o carte, În care eroul, după ce păstrase vreme de un an o bucată din săpunul iubitei pierdute, În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Astfel, în timp ce Mișu, Marcela și Ovidiu se luptau în colțul lor, doamnele cântau cu foc și domnul doctor îi scria o rețetă lui Popa, cei patru tineri o furau pe Mariana, iar Horațiu îl fura pe domnul Popa, folosind o batistă cu formol pregătită de acasă. Mariana simțise de la bun început că ceva nu e în regulă, că o să se întâmple o nenorocire, și începu să țipe ca din gură de șarpe. Mișu, cu Marcela furioasă-n brațe, începu să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
nevoie acum, când Sophie îl consideră laș, în timp ce el e doar extrem de chibzuit. De fapt cine a plănuit și a pus în aplicare toate tâlhăriile, Sophie sau el? El, bineînțeles. Din păcate, Anna tot vomită, iar Sophie îi dă o batistă de hârtie, întorcându‑și fața într‑o parte. Apoi cu toții își schimbă locul, departe de borâtură. Acum Sophie tace și Rainer poate, în sfârșit, să explice totul în liniște. Întoarce lucrurile pe toate fețele, așa cum întoarce gândacul de gunoi bila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
condens. — Stai puțin. Dacă e prima oară pentru tine, ar fi mai bine să trasezi o linie, ca la carte. E ca un fel de ritual pe care trebuie să-l respecți. Monkey șterse mai Întâi măsuța decorativă cu o batistă, luă apoi trei vârfuri de pudră cu paleta cea subțire și Începu s-o piseze cu marginea cărții de credit. Apoi Împărți pudra acum foarte fină În părți egale, Întinzându-le În două linii de șapte-opt centimetri. Scoase din portofel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Ce căutam eu În locul ăsta? Mă simțeam prins În capcana a ceva ce mă depășea. O teamă inexplicabilă puse stăpânire pe mine și-mi venea să urlu. Eram terorizat. Ca să-mi mai revin un pic, am scos din buzunar o batistă și am Început să-mi șterg cu grijă sudoarea care mi se scurgea pe frunte și pe tâmple, dinspre rădăcinile firelor de păr. — Cum? Ți-e cald? Ce ciudat! Mie mi-a fost frig și a trebuit să mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
urât care purta o meșă prost croită. Dungile pe care bastonul lui le lăsase pe spatele ei gol păreau cu adevărat foarte reale. — Nasol, am zis. — Înțelegeți și dumneavoastră, eu sunt doar distribuitorul, zise Helmut, suflându-și nasul într-o batistă împuțită, nu producătorul. O fotografie era interesantă în mod deosebit. În ea, fata dezbrăcată era legată de mâini și de picioare și era întinsă într-un altar de biserică precum o jertfă umană. Vaginul ei fusese penetrat cu un castravete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ne minți, Helmut, ne vom întoarce, zise Becker rulând cauciucul pe obrazul lui Helmut. Și nu numai că vom da foc depozitului tău, ci și ție. Sper că ai priceput asta, spuse și îl împinse deoparte. Helmut se tamponă cu batista la gura plină de sânge: — Da, domnule, zise el, înțeleg. Când am ajuns din nou afară, am scuipat în rigolă. — Îți lasă un gust neplăcut în gură, nu-i așa, domnule? Mă face să mă bucur că nu am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sunat la poliție. Sorbi din cafeaua pe care o ținea cu o mână fermă, dar nu era greu de văzut că e supărată. Ochii ei albaștri erau umezi și în mâneca de la rochia din crep albastru se putea zări o batistă din dantelă care părea udă fleașcă. — Povestiți-mi despre fiica dumneavoastră. E un copil fericit? — Atât de fericită cât poate fi orice fată care de curând și-a pierdut tatăl. Își dădu la o parte părul blond de pe față, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o luă înaintea noastră și ne conduse într-un salonaș în care soția lui stătea în picioare, tăcută. Era înaltă și palidă, ca și cum petrecea prea mult timp în casă, și era limpede că se oprise nu de mult din plâns. Batista din mâna ei era încă udă. Herr Ganz, mai scund decât soția sa, își puse un braț în jurul umerilor ei lați. Acesta este Kommissar Gunther de la Alex, zise Becker. — Herr și Frau Ganz, le-am spus, mă tem că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că sunt convingător, dar când am ajuns la apartamentul ei din Steglitz, Hildegard Steininger plângea. Am prins-o de umăr și i l-am strâns puțin, lăsând-o să se descarce un pic înainte de a-i spune: — V-aș oferi batista mea dacă nu mi-aș fi împachetat sandviciurile în ea. Ea încercă un zâmbet printre lacrimi: — Am una, zise, și scoase un pătrat din dantelă din mânecă. Apoi privi la propria mea batistă și râse: Chiar că arată ca și cum v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
înainte de a-i spune: — V-aș oferi batista mea dacă nu mi-aș fi împachetat sandviciurile în ea. Ea încercă un zâmbet printre lacrimi: — Am una, zise, și scoase un pătrat din dantelă din mânecă. Apoi privi la propria mea batistă și râse: Chiar că arată ca și cum v-ați fi împachetat sandviciurile în ea. După ce am ajutat-o să-și ducă sus cumpărăturile, am rămas în fața ușii ei cât și-a căutat cheia. Descuind, se întoarse și-mi zâmbi cu grație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Am căutat în camera ei și nu e nimic care să indice că s-ar fi văzut cu vreun băiat. Vogelmann dădu din cap posomorât și apoi fu victima unui scurt acces de tuse pentru care își ceru scuze prin batistă și în urma căruia fața i se făcu la fel de roșie ca părul. — După patru săptămâni, veți fi verificat deja la toate rudele și la toate prietenele de la școală ca să vedeți dacă nu stă acolo. Se șterse la gură cu batista. — Normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
prin batistă și în urma căruia fața i se făcu la fel de roșie ca părul. — După patru săptămâni, veți fi verificat deja la toate rudele și la toate prietenele de la școală ca să vedeți dacă nu stă acolo. Se șterse la gură cu batista. — Normal, confirmă Hildegard pe un ton bățos. Am întrebat peste tot, am zis și eu. M-am dus și am parcurs fiecare metru din drumul ei ca s-o caut și n-am găsit nimic, am adăugat, iar asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Herr Vogelmann. — Cel puțin puteți spune că am încercat, Herr Steininger, zise Vogelmann. Nu exagerez când spun că am epuizat toate metodele obișnuite de cercetare. Se opri să-și dreagă vocea și, cerându-și scuze, își tamponă gura cu o batistă. — Ezit să vă sugerez asta, Herr și Frau Steininger, și vă rog să nu mă credeți un glumeț, dar când obișnuitul s-a dovedit inutil, atunci cu siguranță nu poate fi nici un rău în a recurge la neobișnuit. — Eu credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]